Autor: Motănel
Salutare, cititorilor! Ce mai faceti? V-a
fost dor de mine? Mie nu (de mine, ca de voi mi-era dor)... De data asta va
propun un subiect pentru care o sa ma injurati. Si nu, nu ma refer la
balivernele alea pe care le tot indruga mass-media de ani de zile cu abnegatie
despre Apocalipsa, Judecata de Apoi, Mama Mare Calare pe Satana si alte cele.
Am eu alta viziune.
Se sfarseste inca un an... degeaba, dar asta
este alta poveste. Ce a insemnat 2012? Poate ca pentru cei mai multi, inca un
calendar cu file rupte. Pentru altii poate a fost plin de realizari si lucruri
bune (felicitari norocosilor!). Dar pentru mine ce a fost? Nu as sti sa spun.
Doar ca mi-a lasat un gust amar...
Si dupa cum spunea titlul, sa vedeti: zilele
trecute am fost abordat de un preot ortodox si un dascal: „stiti, venim cu
Icoana Mantuitorului, daca vreti sa ne primiti putin in casa...” la care eu,
evident, am refuzat politicos (tocmai ieseam pe usa). Insa oamenii s-au decis
ca le pot fi de folos si asa, astfel ca au insistat: „daca vreti si daca puteti
sa faceti o mica donatie pentru parohia noastra...” la care eu am raspuns inca o data „nu, multumesc” si am
continuat sa cobor scarile intr-o tentativa de evadare cat mai rapida. Am auzit
in urma „Iisus fie cu dumneavoastra” si imi venea sa raspund „multumesc la
fel”, dar dat fiind faptul ca „banul e ochiul dracului”, mi-am zis ca nu de
Iisus aveau ei nevoie si am plecat mai departe.
Se pare insa ca Dumnezeu avea alte planuri
cu mine, caci ieri mi-a fost dat sa intalnesc un alt gen de „cersetor
religios”, predicatorul. Se prezinta la mine un nene, american dupa vorba si
aspect, care imi spune cu un zambet larg ca „ar vrea sa imi vorbeasca pentru
cateva minute despre domnul si Mantuitorul nostru, Iisus Hristos”. „Minunat!”,
imi spun in gand in timp ce numaram statiile pana la cea la care trebuia sa
cobor (eram in tramvai). Ii raspund politicos „nu, multumesc”, dar ce sa
vedeti, domnul respectiv insista: „dar de ce nu vreti sa aflati mai multe
despre Iisus Hristos?”. Ii raspund ca nu am nevoie de o religie pentru a crede
in Dumnezeu, iar el scoate mandru „Cartea lui Mormon” si imi spune ca „poate nu
am aflat despre singura religie adevarata si dreapta, cea propovaduita de
<<Biserica Sfintilor din Zilele din Urma>>” si ca „poate am cateva
minute sa imi vorbeasca despre asta”. Logic ca am refuzat inca o data (observati cum atunci cand refuzi de mai multe ori,
deja esti obligat sa accepti?) politicos, asa ca domnul in cauza mi-a propus sa
vizitez biserica, oferindu-mi adresa unuia dintre „templele mormonilor”. Am
spus ca „poate voi merge” si am coborat bucuros ca scap de el.
Desigur, acum poate va intrebati ce treaba
are Dumnezeu cu mine... habar nu am, o fi fost vreo atentionare ca merg cam rar
la biserica sau ca am cam multe pacate care ma apasa pe suflet. Dar oamenii aia
clar nu aveau legatura nici cu mine, nici cu Dumnezeu si nici cu relatia dintre
mine si El. In nici un caz. Ei vor donatii, zeciuieli, membri noi sau cine stie
ce alte contributii la ce au ei in mintile lor „evlavioase”. Asa ca Doamne,
daca citesti asta, imi pare rau ca ti-am respins trimisii, dar nu au fost
convingatori.
Si cam atat cu sfarsitul asta al lumii.
Suntem cu totii intregi, nu s-a intamplat nimic, nu m-am convertit la vreo
religie, deci putem trai fericiti in continuare. Sau nefericiti, dupa caz. Si
ca tot vine Craciunul, sa va aduca barbosul ala rosu tot ce va doriti, chiar
daca nu ati fost cuminti. Garantez eu pentru voi!
///otanel
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu