Trandafirul...

Mi-ai dat un trandafir şi m-am înţepat într-un spin...
Mi-ai dar un sărut, dar buzele tale m-au ars...
Te-am privit în ochi şi m-am înecat...
Te-am strâns în braţe şi te-am iertat...

Ne-am întâlnit pe o alee, sub clar de lună...
Tu ţineai la spate un trandafir roşu şi parfumat
Pe care mi l-ai dat
Iar pe urmă m-ai sărutat.
Şi ne-am plimbat o noapte întreagă
Şi trandafirul nu m-a înţepat.
Zorile ne-au prins pe plajă, îmbrăţişaţi...
Admirând superbul răsărit...
Te-am sărutat...

M-ai purtat în braţe...
M-ai sărutat pe umăr...
Şi m-ai aşezat pe pat...

Priveai tavanul...
Şi părul îmi mângâiai...
Te-ai uitat la mine şi mi-ai zis...
"Un trandafir ţi-am dat...
Asta singura amintire ţi-a mai rămas..."
Pe urmă te-ai ridicat şi ai plecat...

Cu ce am greşit...
Eu nu ştiu...
Am luat trandafirul în mână...
Dar de data asta m-a înţepat...
Şi stropi din al meu sânge picurau...
De dragoste şi regrete încărcat...

Am lăsat sângele să picure...
Şi lacrimile să-mi curgă...
Tu ai plecat...
Şi pe mine singură m-ai lăsat...
Am zis că nu vreau să te mai văd...
Sau glasul să ţi-l mai aud...
Dar destinul nu a vrut...

Într-o zi te-am reîntâlnit...
Erai cu alta...
Avea şi ea un trandafir...
Oare ăsta să fie semnul despărţirii?

Trandafirul meu s-a uscat...
Dar spinii tot m-au înţepat...
Lacrimi amare îmi curgeau...
Pe acel mic trandafiraş...
Şi el parcă frumos şi parfumat...
Ca la început se făcea...

"Oare dragostea ofilită odinioară...
Va înflori iară?"

Într-o zi cu lună plină...
Pe o alee te-am zărit...
Erai singur şi mă aşteptai...
Mi-ai zis că aşa ceva nu vei mai face...
Te-am strâns în braţe şi ţi-am şoptit...
"Mi-a fost dor de tine...
Scumpul meu, dragul meu..."


*Apropo, nu se vrea a fi o poezie.