joi, 27 iunie 2013

Poveste cu fluturi

                  Păşea încet pe aleea umbrită a parcului admirând jocul unor fluturi zglobii ce încercau să atragă atenţia prin frumuseţea lor fermecătoare, fără să se mai uite pe unde mergea.
Uneori, din neatenţie, se pot întâmpla multe lucruri... lucruri cum ar fi să dai peste cineva pe stradă din întâmplare. Să te lipeşti de pieptul lui şi să tresari... să te uiţi în ochii celuilalt şi să simţi cum inima încetează să te mai asculte. În acel moment să te blochezi, să nu mai ştii ce să spui, să-ţi bată inima atât de tare încât să simţi că ar vrea să iasă din piept, să simţi mii de fluturaşi în stomac... fluturaşi care se vor transforma în fluturi din ce în ce mai mari. Inspiri iar buzele îţi ard. Tremuri şi îţi doreşti să dispari...

Poveste din concediu

Autor: Karl

                 Îmi povestea un coleg acum ceva timp de concediul de pe tărâmurile greceşti ale Mediteranei, tărmuri unde a început, acum mai bine de 2500 de ani, evoluţia spre societatea vestică aşa cum o ştim astăzi!  Mi-a istorisit, mai cu seamă, un episod dintr-un popas, episod povestit cu o elocvenţă demnă de patria lui Demostenes:
Da frăţie, şi când ne-am dus, am mers în maşină cu unu' dă la mine dă la bloc! Nu-l ştii tu! Cu ăsta, cu gagică-sa şi cu ta-su.  Bă, şi gagică-sa asta!!! Să mor! Nu a scos o vorbă tot drumu'! Ba a dormit 17 ore, ba se juca pe telefon, ba dădea mesaje, ba îi era iară somn! O mai întrebam – Ce mai zici Ana? <<mmmmmmm... bine>> şi ta-su lu' ăsta nu o suporta, da' deloc mă, ştii cei aia? Să şi certase cu fi-su să nu vină aia, da' degeaba. Bă, şi intrăm la un restaurant, ne punem la masă şi asta deja începe să caşte şi să dormiteze p'acolo, numai aşa, să nu cumva să o întrebe cineva ceva, bă, nişte fiţe de divă de Rahova… Şi ta-su lu' ăla îi zice… bă, a fost un moment, da' un moment d'ăla ...”.
                  Mă gândesc la astfel de momente, vor fi fiind atâtea, când parcă toată omenirea nu a existat decât pentru ca un tânăr să le spună consătenilor săi înaintea unei lupte din epopeea revoluţiei franceze: “Si j'avance, suivez-moi; si je meurs, vengez-moi; si je recule, tuez-moi", când parcă milioanele de ani de evoluţie nu vor fi fiind motivaţi decât prin smulgerea coroanei din mâna patriarhului de către un Karl XII ce avea doar 15 ani, el fiind încoronat direct de Dumnezeu, nu de biserică:  “Kronan kommer ej fran kyrkan, den kom direkt fran Gud". Parcă istoria întregii Rome s-a cuibărit în vorbele amare ale lui Augustus după ce aflase de înfrângerea lui Varus la Teutoburg: "Vare, Vare legiones rede!!!" ori poate însăşi democraţia nu a luat fiinţă decât pentru a-i da lui Herriot şansa de a spune: ”La démocratie est une bonne fille; mais pour qu'elle soit fidèle, il faut faire l'amour avec elle tous les jours”.
                    Poate acel restaurant nu a fost pus la acea margine de drum decât pentru ca un tată să-i poată spune posibilei nurori, cu tot respectul şi toată consideraţia de care poate fi în stare un posibil socru: ”Ţi-o fi somn, a drecu'?!? Că parcă n-ai dormit tot drumu...”  

miercuri, 19 iunie 2013

Sfârşit

                În seara asta vreau să-ţi simt răsuflarea lângă mine...
În seara asta vreau să-mi spui că eşti lângă mine...
În seara asta... nu mai ştiu cât timp mi-a mai rămas să mai visez, să mai cred, să mai iubesc, să mai sper...
Nu ştiu cât timp mi-a mai rămas...
           
                Panicată te privesc. Nu clipesc, nu respir... doar te privesc. Te privesc în ochi şi te implor să nu pleci... şi dacă până la urmă vei pleca, te implor să te întorci...
Şi dacă din când în când te vei mai gândi la mine, să ştii că voi fi acolo... aproape de tine, trebuie doar să vii la mine, să mă atingi şi voi reveni la viaţă. Până atunci voi rămâne aici, speriată şi confuză... dorind totuşi ca tu să nu pleci.
Nu ştiu cât timp ne-a mai rămas... nu ştiu cât timp mai am... nu ştiu nimic. Totul e imprevizil...

Te aştept...

                    Eşti acolo, undeva... printre stele, gânduri nerostite, visuri neîmplinite şi iubiri spulberate.
                   Dacă tu ai dispărea într-o zi, eu te voi căuta. Te voi căuta prima dată în gândul meu, apoi printre cele mai întortocheate cotloane ale minţii, te-aş căuta şi în inimă... chiar şi în umbra de pe perete.
                   Te-aş implora să te mai întorci la mine, să mai stăm împreună măcar o secundă... care pentru mine ar fi un infinit. Te-aş ruga apoi să-mi laşi o amintire... Să-mi laşi o urmă din parfumul tău pe hainele mele, să-mi laşi o urmă de buze pe fruntea mea... să-mi laşi o mângâiere uşoară peste obrazul ce mult a aşteptat să fie atins.