Carul cu pr...imaveri

* Autor: Motănel

Pe principiul „toamna se numara bobocii”, astazi va prezentam „primavara se numara prostii”. Iar aici nu ne referim doar la prostii aia care cheltuie sume enorme pe flori, cadouri si martisoare care oricum ajung in marile si frumoasele tomberoane, pentru ca nu mai au nicio valoare sentimentala.

Ca tot a fost 1 Martie sau Cap de Primavara (pana si primavara are un cap, deci luati aminte, care va simtiti), s-a vazut ca a fost sarbatoare. Adica... pana si apartinatorii unei anumite etnii aveau titluri de calatorie valabile in tramvai, ceea ce chiar e ceva, avand in vedere ca dumnealor se bucura de gratuitate mai ceva ca pensionarii.

Cat despre acestia din urma, ca tot vorbeam data trecuta de domnul Diavoiculesu, toate fosilele din tramvaie au primit gratis caricioare cu care sa isi plimbe proaspetele achizitii din pietele agroalimentare ale patriei. Lucru de admirat, ati spune. Nu insa si pentru cei care trebuie sa suporte zilnic zeci de lovituri, inghiontiri, roti trecute peste sau in picioare, apa de ploaie si noroi sterse de haine si tot asa.

Daca tot ne aflam la capitolul „tramvai”, trebuie sa mentionez o intamplare banala. Doua fete traversau strada cu flori in brate. Discutau si erau atente la mandrele lor buchete cand, din spate-dreapta, una dintre ele observa tramvaiul care venea spre ele in viteza, claxonandu-le. In acel moment, incepe sa ii adreseze amicei ei o ploaie de vorbe dulci, exprimandu-si admiratia si respectul fata de aceasta: „Fai, fata! Tu nu ai vazut tramvaiul? Da-te’n ... (arborele genealogic pe linie materna), e 1 martie si am 20 ani, vrei sa rada lumea de mine ca mor aici!?”

Revenind la martisoare... ati observat ca toti vanzatorii de martisoare au masini scumpe cu care isi aduc marfa la tarabe? Mitsubishi Lancer, Opel Astra,  Volkswagen Passat, Audi A6 ori chiar A8, toate si multe altele se pare ca fac treaba de minune carand martisoare spre tarabele care au impanzit toate pietele si zonele circulate din oras.

Din pacate (sau din fericire), mai exista si oameni care nu se conformeaza tiparelor. Astfel, in statia de tramvai ori la restaurant se puteau observa cupluri iesite din comun. O tanara frumoasa isi astepta iubitul in statia de tramvai. Eleganta, aranjata, usor nerabdatoare, urmarea cu atentie fiecare vagon, fiecare usa, fiecare calator. La un moment dat, apare si iubitul: un tanar cu gel in cap, casti in urechi, guma de mestecat in gura, mana in buzunar si ochelari de soare in varful fruntii, cum ii sta bine unui smecher de oras. Adica... de 1 Martie niciun cadou, nicio floare, nimic, nimic? Al doilea exemplu insa depaseste aceasta performanta. La cel mai de vaza restaurant din mall, un cuplu era asezat la masa. Toate bune si frumoase, doar ca masa era... goala. Exact, fara apa, fara suc, fara mancare, fara meniu, fara nici macar un pliant ori o lumanare...

Pentru cei care au trimis felicitari prin posta de 1 Martie, avem o veste proasta: camionul postal s-a oprit in benzinarie sa alimenteze. Nu se stie daca soferul avea de gand sa achite cu banii din plicurile oamenilor ori cu fonduri proprii, cert este ca scrisorile, felicitarile si coletele vor mai intarzia o perioada. Iar daca nu vor intarzia din cauza camionului ramas in benzinarie, se vor pierde pe diverse strazi cu nume extrem de inspirate precum „Strada Neatarnarii”, „Strada Eliade intre Vii”, „Strada Scaune” ori „Intrarea Alfabetului”... neam de carturari, nu alta.

Daca scapa, totusi, sa nu se rataceasca, risca sa se imprastie pe strazi in caz de accident. De ce? Pentru ca soferii sunt extrem de bine instruiti, la „Scoala de Soferi Divertis”. Daca grupul Divertis era un grup de umor, nu inseamna ca „Scoala de Soferi Divertis” scoate tot glume de soferi? Ori se numesc „glume de autobaza”?

Desigur, pentru ca in Romania abunda inteligenta, veti putea observa ca targurile producatorilor autohtoni de imbracaminte si incaltaminte folosesc usi din PVC termopan la intrarea in... corturi. Da, ati ghicit, pavilioanele expozitionale sunt niste banale corturi dotate cu ferestre de celofan, dar usi din termopan! Iar pentru cei care doresc magazine autohtone, avem un miracol pentru dumneavoastra: exista inca un magazin mic.ro care functioneaza! Oare chiar nu se mai afla domnul Patriciu in deplinatatea facultatilor mintale? A declarat magazinele insolvente si a uitat unul in functiune?!

Si pentru ca ce e mai bun se pastreaza la sfarsit, avem doua vesti, una buna si una rea. Vestea rea este ca martie este ultima luna in care se pot plati taxele si impozitele catre stat fara majorari, iar domnii functionari sunt mai mult decat „dornici” sa le incaseze. Vestea buna este ca Directia de Taxe si Impozite Locale a primit certificari ISO 9001 si ISO 14001. Adica... treaba serioasa, nu asa! Doar ca astfel de certificari se acorda, in general, companiilor private si nu administratiilor financiare ale statului. Dar cine stie, cu nivelul de privatizari din ultimii ani poate nu va mai dura mult pana cand statul va deveni o corporatie privata. In fond, este condus de catre marii corporatisti precum Patriciu, Videanu, Voiculescu, Prigoana si alte mari figuri ale business-ului romanesc. Respecte!

Asadar, primavara a venit cu flori, martisoare si foarte multe cadouri. Doar ca pare sa omagieze cu totul altceva decat femeia... cel putin pana acum...

///otanel

Vine, vine Primavara

Salutare tuturor! M-am intors, chiar daca nu v-a fost dor de mine. Vremea asta urata m-a cam tinut prin cotloane, zgribulit, dar vine imediat primavara cu soare si vreme frumoasa... ori cel putin asa as vrea eu.

Pentru cei care nu tin pasul cu evenimentele – sa stiti ca nu ati pierdut mare lucru. Doar sa va uitati mai mult la televizor. Ninge in februarie, ploua sau e ceata. Astfel de evenimente neprevazute iau prin surprindere lumea. Atat de mult incat pitipoancele intra in mall in pantaloni scurti si maieu. Si atat de bine arata, ca pana si detectoarele anti-furt piuie cand le vad. Curios, nu credeam ca sunt si anti-cur...be.

Dupa atata frig si ploaie, te-ai astepta sa iasa soarele. In loc de asta, ploua din nou, dar cu meteoriti! Si cum nu se putea sa nu speculeze cineva si asta, au aparut noi mesaje de amenintare de la prevestitorii sfarsitului lumii. Insa nu doar ei au profitat de ploaia de meteoriti, ci si producatorii de sticla, anuntand o criza de sticla. Va dati seama!? Criza de sticla din cauza geamurilor sparte...

Pe plaiurile mioritice, nimic nou... umbla lumea cu gaini in papornita, divorteaza toti si se fac cu oua si cu otet la televizor ori in ziare, ninge cu impiedicate si musculosi care vor sa cante la euroviziune, se bate lumea pe promotii la tigai si toate acareturile si bineinteles, au aparut ghioceii crescuti in sera si martisoarele care nu mai au niciun sens, cum ar fi simplele bratari. Ati observat vreodata cat de mult le place alora de pe TV sa se dea mari si tari, desi sunt la fel de praf ca cei pe care ii critica? Si ce s-a intamplat cu stirile, unde ni se prezinta funduri si sani, scandaluri si alte porcarii de genul asta? Chiar nu mai exista informatii de interes general?

Apropos de TV... cine nu se uita la Antena 3, nu stie ce pierde. Adica... daca Senzationescu si al sau 0TV au disparut din peisaj, cineva trebuia sa le ia locul. Se pare ca mai nou, pe langa pupincureala pentru DiaVoiculescu si „uselistii” dumnealui, au aparut adevarate seriale politiste, urmariri ca in filme, spionaj, soc! soc! soc! Mai exact, un cuplu de fosti pompieri (cred ca „fosti” spune totul) care s-au uitat la prea multe filme in viata lor au avut o revelatie incredibila: au venit la tembeliziune cu un clip filmat acasa in care prezentau o cutie de carton pentru bomboane, vopsita in negru, in care era montat un dispozitiv artizanal care – ghiciti ce – era un „microfon”, dom’le! Iar in fata casei, soc! soc! soc! se afla (citez) „un Dacia Logan MCV cu numere de Sibiu” din care se executa „ascultarea microfonului”.

Iata, doamnelor si domnilor, ce ati vazut in filme este nimic pe langa ce se intampla in RROMania. Senzational! „Microfonul” fusese instalat – sper ca ati ghicit deja – sub pat! Adica pe bune acum, unde sa obtii informatii mai bune decat sub patul oamenilor, nu? Curios ca nu mai exista niciun microfon in casa, nici macar vreo camera video, iar „microfonul” in sine parea un proiect de week-end al vreunui elev de liceu industrial plictisit, pentru ca si o pisica ar fi reusit sa lege mai bine doua fire intr-o cutie. Iar acum, bomba! „microfonul” fusese instalat cu scopul de a inregistra „marturisirea unei crime”! Adica cei care il instalasera asteptau ca barbatul sa ii spuna sotiei „stii, draga, ca l-am mierlit pe unul? A fost super-tare, mai tare ca ce facem noi acum! Dar sa nu mai spui nimanui, cu atat mai mult microfonului de sub pat, da?”

Asadar, cine nu se uita la televizor nu stie ce pierde, pe bune! Atata distractie! Atata cultura! Atatia oameni de valoare! Atatea scenarii originale! Atatea stiri de mare interes!  Un adevarat paradis pentru oamenii avizi de informatie si cultura. Cat despre mine, ma uit si eu ca mata in calendar, ca oricum nu am ce sa inteleg. Este mult prea mult pentru nivelul meu, ar trebui sa imi fie rusine ca imi permit sa vorbesc despre asta. Dupa cum spuneam, nu stiti ce pierdeti! Poate in cativa ani ne vor spala creierele intr-atat incat sa credem ca ei sunt cei mai mari, cei mai tari si cei mai buni. Slaviti fie mogulii media care fac din televiziune un produs murdar, pornografic, scandalos si dizgratios! Tineti aproape, Zoaie TV nu va va dezamagi!

///otanel

Ziua Plictiselii

Autor: Motănel

Bai, voi stiti ce zi e azi? Da, e sambata! Si m-am trezit tarziu si fara chef. Si ce sa vezi... nimic nou, pe nicaieri. Adica... aceeasi iarna stupida cu ploaie si ninsoare si vant, aceleasi magazine cu reduceri de pana la 50% (dintr-un pret de 150%, evident), nici un tanc pe strada (or fi toti la gradinita) si mare lene pe sistem.

Ati observat cum la noi orice este posibil? Numai la noi gasesti preturi reduse cu pana la 50%, in vreme ce altii au reduceri de la 50%... ca sa nu mai vorbim de marfa, care oricum nu ar merita nici macar 5% din pretul redus in majoritatea cazurilor... Iar daca marfa din magazine nu va atrage, nicio problema – sunt destule cafenele, baruri, shaormerii si pizzerii in zona, dati navala!

Ieri a fost mare zarva la stiri: elevi de liceu prinsi in barurile de langa liceu, chiulind! Tragedie, nu alta! Cine s-ar fi asteptat sa ii gaseasca tocmai acolo!? Probabil ca au vrut sa lase locul liber pentru clasa 0. 0 cred ca vine de la coeficientul de inteligenta al cui a inventat aceasta clasa, pentru ca in rest, nu vad cine ar avea nevoie de o nulitate. Insa exista totusi o explicatie: paradoxul romanesc. Adica... in Romania se tot anunta ca dupa 1989 natalitatea a scazut dramatic, insa ce sa vezi – in gradinite, scoli si licee nu ai loc sa iti inscrii copiii, ca sunt toate grupele, clasele si ce or mai fi, prea aglomerate! Nu-i nimic, trebuie sa mai manance si aia de la scolile private, nu-i asa?

In alta ordine de idei... cred ca am nevoie de pisiholog. Da, oamenii au psihologi, pisicile au... pisihologi. Daca stiti vreunul bun, poate imi faceti si mie lipeala, ca prea ma bat gandurile de la o vreme si as vrea sa mai echilibrez putin scorul. Nu de alta, dar ar fi pacat sa va las prada plictiselii. Insa pana atunci... sunt eu prea plictisit, asa ca va las. Pe data aviatoare!

///otanel

Jenant sau Jenat?

Autor: Motănel

Salutare, pisicherilor! Sunt iarasi eu, acelasi mereu. Nu, linistiti-va, nu am de gand sa o ard aiurea in rime, chiar daca l-am comemorat recent pe Eminescu. Chiar, mai stie cineva cine a fost Eminescu?

Am inceput sa descopar schimbari majore pe la lume. Da... unii divorteaza, altii se cupleaza. Poveste clasica, stiu. Dar se intampla la nivel inalt, bai! Adica cine ar fi crezut ca zana zanelor si copia lui Elvis din Romania se vor desparti, iar Daniela Crudu va renunta la televiziune (si „parasutism”) pentru iubitul ei, Nila? Lumea asta se intoarce cu fundul in sus, va zic eu!

Si daca tot am ajuns la categoria „rasturnari de situatie”, ce e cu noua moda la fete, pe Facebook? Se cracesc pe pereti, pe usi, pe tocuri, pe geamuri, ca sa arate ca ce? Ca pot face spagatul pe orizontala? Ca sunt elastice si pot exersa pozitii noi cu iubitii virili, dar generosi? Imi cer scuze daca nu inteleg eu arta fotografica, insa nu cred ca e arta ce fac ele...

In curand, urmeaza noi teorii despre sfarsitul lumii. Lumea asta devine plictisitoare, se sfarseste de prea multe ori. Cand termina fizicienii aia elvetieni cu marea lor masinarie de recreere a Big-Bang-ului? Ar fi ceva sa facem Big-Bang cu tot cu ea, nu? Sa vezi atunci sfarsitul lumii!

Am auzit ca domnii guvernanti umbla dupa tancii de 9 ani sa le afle veniturile, ca doar-doar or cotiza si aia mici la bugetul de stat. Foarte fain am ajuns, nu degeaba se muta actorii din Franta. Daca o sa mai copiem mult Franta, s-ar putea sa ne trezim si noi invadati de marocani ori alte populatii migratoare si sa ne vedem nevoiti sa ne mutam in Rusia. Si in Rusia e frig rau, bai!

Chiar, ati vazut si voi ceata de zilele trecute? Parca veneau extraterestrii, nenica! Nu vedeai la nici 10m in fata. Daca ar fi coborat o nava de extraterestri ar fi putut fura linistiti un bloc intreg fara sa ii observe nimeni lipsa. A fost atat de ceata incat nu mai vedeam nici masinile venind cu viteza catre mine. Dar lasa, domnii soferi se grabesc mereu, nu e vina mea ca nu adapteaza viteza la conditiile de drum.

Aparent, pe domnii soferi ar trebui sa ii opreasca politistii. Dar politistii sunt ocupati. Da, cand nu amendeaza pietonii si cersetorii, isi violeaza si isi bat colegele. Si uite asa si-a dat cineva seama ca femeia in Romania e discriminata. Adica... helaaau, treaba asta se tot spune de ani de zile, voi acum v-ati dat seama? Dar tot e bine, macar asa mai ajung si unii pe la psiholog, cica...

Da dom’le, astea sunt stirile de inceput de an. Al naibii an! In doua saptamani a innebunit lumea. Sunt curios ce urmeaza. Pana atunci, ma duc sa imi iau popcorn si niste ochelari 3D, ca nu as vrea sa pierd nicio scena, e mult prea interesant. Pana atunci, ziceti voi: sunt eu jenant? Sau jenat? Ca eu nu stiu ce sa mai zic...

///otanel

Cum Mi-am Petrecut Sfarsitul Lumii

Autor: Motănel

Salutare, cititorilor! Ce mai faceti? V-a fost dor de mine? Mie nu (de mine, ca de voi mi-era dor)... De data asta va propun un subiect pentru care o sa ma injurati. Si nu, nu ma refer la balivernele alea pe care le tot indruga mass-media de ani de zile cu abnegatie despre Apocalipsa, Judecata de Apoi, Mama Mare Calare pe Satana si alte cele. Am eu alta viziune.

Se sfarseste inca un an... degeaba, dar asta este alta poveste. Ce a insemnat 2012? Poate ca pentru cei mai multi, inca un calendar cu file rupte. Pentru altii poate a fost plin de realizari si lucruri bune (felicitari norocosilor!). Dar pentru mine ce a fost? Nu as sti sa spun. Doar ca mi-a lasat un gust amar...

Si dupa cum spunea titlul, sa vedeti: zilele trecute am fost abordat de un preot ortodox si un dascal: „stiti, venim cu Icoana Mantuitorului, daca vreti sa ne primiti putin in casa...” la care eu, evident, am refuzat politicos (tocmai ieseam pe usa). Insa oamenii s-au decis ca le pot fi de folos si asa, astfel ca au insistat: „daca vreti si daca puteti sa faceti o mica donatie pentru parohia noastra...” la care eu am raspuns inca o data „nu, multumesc” si am continuat sa cobor scarile intr-o tentativa de evadare cat mai rapida. Am auzit in urma „Iisus fie cu dumneavoastra” si imi venea sa raspund „multumesc la fel”, dar dat fiind faptul ca „banul e ochiul dracului”, mi-am zis ca nu de Iisus aveau ei nevoie si am plecat mai departe.

Se pare insa ca Dumnezeu avea alte planuri cu mine, caci ieri mi-a fost dat sa intalnesc un alt gen de „cersetor religios”, predicatorul. Se prezinta la mine un nene, american dupa vorba si aspect, care imi spune cu un zambet larg ca „ar vrea sa imi vorbeasca pentru cateva minute despre domnul si Mantuitorul nostru, Iisus Hristos”. „Minunat!”, imi spun in gand in timp ce numaram statiile pana la cea la care trebuia sa cobor (eram in tramvai). Ii raspund politicos „nu, multumesc”, dar ce sa vedeti, domnul respectiv insista: „dar de ce nu vreti sa aflati mai multe despre Iisus Hristos?”. Ii raspund ca nu am nevoie de o religie pentru a crede in Dumnezeu, iar el scoate mandru „Cartea lui Mormon” si imi spune ca „poate nu am aflat despre singura religie adevarata si dreapta, cea propovaduita de <<Biserica Sfintilor din Zilele din Urma>>” si ca „poate am cateva minute sa imi vorbeasca despre asta”. Logic ca am refuzat inca o data (observati cum atunci cand refuzi de mai multe ori, deja esti obligat sa accepti?) politicos, asa ca domnul in cauza mi-a propus sa vizitez biserica, oferindu-mi adresa unuia dintre „templele mormonilor”. Am spus ca „poate voi merge” si am coborat bucuros ca scap de el.

Desigur, acum poate va intrebati ce treaba are Dumnezeu cu mine... habar nu am, o fi fost vreo atentionare ca merg cam rar la biserica sau ca am cam multe pacate care ma apasa pe suflet. Dar oamenii aia clar nu aveau legatura nici cu mine, nici cu Dumnezeu si nici cu relatia dintre mine si El. In nici un caz. Ei vor donatii, zeciuieli, membri noi sau cine stie ce alte contributii la ce au ei in mintile lor „evlavioase”. Asa ca Doamne, daca citesti asta, imi pare rau ca ti-am respins trimisii, dar nu au fost convingatori.

Si cam atat cu sfarsitul asta al lumii. Suntem cu totii intregi, nu s-a intamplat nimic, nu m-am convertit la vreo religie, deci putem trai fericiti in continuare. Sau nefericiti, dupa caz. Si ca tot vine Craciunul, sa va aduca barbosul ala rosu tot ce va doriti, chiar daca nu ati fost cuminti. Garantez eu pentru voi!

///otanel

D'ale Motănelului

Autor: Motănel

Salutare şi bine v-am regăsit (da, de data asta sunt sigur că v-am regăsit, am constatat că am cititori!). Am revenit cu o nouă... colecţie de ştiri, dacă le pot numi astfel.

A apărut noul Opel Mokka. Nu, nu fac reclamă, maşina nu e nici pe departe Mokka. Probabil că nemţii de la Opel nu cunosc semnificaţia cuvântului pe plaiurile mioritice. Chiar, voi nu v-aţi săturat să tot fim numiţi oieri? Adică noi nu am evoluat şi noi, ca toate populaţiile? Am rămas tot la stadiul de agricultori-păstori?

Nea’ Tudor Gheorghe ne spune că s-a şters vopseaua de pe icoane. Păi ce să faci, dacă le-au tot pupat oamenii de câteva săptămâni încoace? De la Sfânta Parascheva la Sfântul Nicolae, să tot pupi şi linguşeşti icoane şi moaşte, doar-doar ţi-o pica ceva din cer şi ţie! Nu mai ştiu cine spunea că s-a cam dus vopseaua de pe cioară. Greşit, „pretenaşi”, vopseaua de pe cioară e la locul ei, că doar azi e ziua alegerilor şi a fost campanie „la maxim”, ca să citez maneliştii. Nici acum nu pot să cred câtă „cacao” pot mânca unii cu bună-ştiinţă şi câte gogoşi pot înghiţi alţii în speranţa că se vor alege cu ceva mai mult decât o balonare temporară. Serios, oameni, asta e tot ce puteţi?

Şi a fost şi ziua naţională. Vai, ce sărbătoare! Cât patriotism, câtă mândrie! La americani, probabil, că la noi nu prea. Adică românii sunt ăia care copiază orice sărbătoare, dar numai de ale lor nu sunt în stare. Marea paradă militară care a durat vreo 10 minute cu tot cu gargara fanfaronilor politici (nu, ăia din fanfară doar îi aclamau, nu vă gândiţi la ei) şi ne-a prezentat ceea ce ştiam deja: suntem atât de săraci încât am ajuns să primim cu bucurie toate deşeurile altora, dar ne mândrim că avem forţe armate. Probabil că dacă ar izbucni vreun război, ne-am ruga ca la fotbal să plouă şi să ningă şi să câştigăm cu ajutorul providenţei divine. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, cine ar vrea să câştigăm?

Dacă nu aş cunoaşte oamenii ăştia, aş spune că cineva îşi bagă coada să nu le meargă şi lor bine. Dar e o mare prostie. Şi îi mai auzi pe ăia la televizor că românii trebuie educaţi despre importanţa votului şi a politicii, că nu merge nimeni la vot (de parcă ar avea şi motive). Greşit, băi, potlogarilor! Politicienii trebuie educaţi despre importanţa  românilor şi a voturilor, că lumea nu merge la vot tocmai pentru că s-a săturat de toate scandalurile şi problemele. Evident, eu ca un cotoi prost ce sunt, nu am ce căuta la vot. Dar îmi vine să îmi rup mustăţile pentru ăia care se duc la fiecare alegeri şi se aleg cu o nouă ţeapă. „Vă dăm salarii, vă dăm pensii, vă dăm gratuităţi!” şi apoi constatăm că toate veniturile se reduc, taxele şi impozitele cresc, iar serviciile publice dispar.

Dar tot e bine, că avem bani. Avem maşini scumpe, stăm prin mall-uri şi cafenele şi chiar cumpăram mai mult decat avem nevoie. Nu credeţi? Intrebaţi gunoierii. Nu, nu vă pun să vă injosiţi la rangul de a discuta cu nişte gunoieri pe stradă, căutaţi-i pe Facebook, că toata lumea are aşa ceva. Sau Twitter. Apropos de Twitter ăsta, mi se pare genială ideea: toată lumea are păsărici (la creier sau la purtător), dar ăştia de la Twitter au găsit o manieră prietenoasă de a le face prezentabile. Îţi trece o idee-bombă prin cap? Nicio problemă, ai venit în locul potrivit! Păsăricile îţi vor „ciripi” mesajul mai departe! Facebook în schimb nu e atât de prietenos şi are un perete pe care să îţi arunci ideile. Şi spre deosebire de Angry Birds, dacă arunci cu păsărici în el, nu cade. Rămâne acolo, nesimţitul! În schimb, dacă vrei să ajungă şi pe la alţii, poţi arunca şi pe la ei cu câte ceva, să le umpli şi lor pereţii. Plus că neapărat trebuie să copiezi tot ce vezi, să nu treacă pe lângă tine nicio ilustraţie amuzantă care oricum e copiată şi ea de mii de ori. Şi dacă tot e zi de alegeri, neaparat să împărtăşiţi lumii poze cu abţibildul "VOTAT" lipit pe buletin, să ştie toată lumea că aţi votat, chiar dacă votul e secret.

Dar dacă nu ai Facebook sau Twitter, ce te faci? Simplu: îţi faci blog. Să nu se supere nimeni, şi eu vă scriu pe aici, şi voi scrieţi pe aici, dar sunt câte unii care nu ştiu ce caută pe net. Să îmi bag coada dacă îi înţeleg! Decepţii în dragoste la vârste la care nu au nici buletin, sex cu tot felul de rude sau chiar prieteni imaginari (probabil e ruşinos să spui că te „auto-serveşti manual”), prieteni trădători, familii dezbinate sau chiar telenovele întregi povestite cu de-amănuntul. Şi din nou: serios? Asta e tot ce puteţi?

A dispărut originalitatea, a dispărut şi bunul-simţ (să-i fie ţărâna uşoară, odihnească-se în pace!), a dispărut până şi romantismul ăla ieftin cu care ne obişnuisem (cel puţin eu, ca un pisoi care se uită pe bloguri). Trist, atât de trist că nici blana nu mai cade de pe mine de teamă că nu ştie unde va ajunge. Ce să mai zic de pureci? Au zburat de mult cu păsările migratoare... numai eu nu am unde să mă duc, că tot îmi spune lumea să plec de aici dacă nu îmi place. Aş pleca, nenică, dar unde?

Şi daca unii vor să plece, e bine că la noi vin toţi pensionarii să ne cânte. Fără supărare, la vremea lor şi Bonnie Tyler, şi AC/DC, şi Metallica, şi Demis Roussos au fost artişti mari, dar... au cam expirat. Unii abia se mai ţin pe picioare în concerte, alţii se visează la Budapesta în loc de Bucureşti şi unii probabil că nici nu ştiu dacă mai sunt pe aceeaşi planetă, dar ei vin să cânte. Serios? Alţii mai recenţi măcar nu se găseau? Nu mai există muzică bună şi acum? Şi ce să mai zic de preţul biletelor, că pentru unii ar trebui să donezi organe ca să îi poţi vedea!

Na, cam atât pe ziua de azi, mulţumesc dacă aţi avut răbdare cu mine până aici şi mulţumesc cititorilor şi fanilor mei care îmi apreciează aberaţiile. Dacă sunteţi cuminţi, vă mai încânt şi altă dată cu prezenţa. Daca nu... ei bine, vine Crăciunul, aşa că veţi fi cuminţi oricum. Chiar, Moş Crăciun există? Oare lui îi plac pisicile? Vă pup pisiceşte, pe data viitoare!

                                                                                                                     ///otănel

* Îmi cer scuze pentru toate diacriticele care au fost puse aiurea. Nu a fost vina Motănelului, ci a fost vina adormitei de mine. Dacă veţi mai găsi şi alte "diacritice rebele", să daţi vina pe mine. (Zappy)*

Fum

* Autor: Motănel

Salutare şi bine v-am (re?)găsit! V-a fost dor de mine? Mie nu! Dar eu mă văd în fiecare ziii...

Dacă tot am discutat data trecută despre educaţia la români, mi-am zis să vă împărtăşesc cel mai elocvent exemplu la care mi-a fost dat să asist. Se făcea că zilele trecute, într-o duminică friguroasă de noiembrie în care nu-ţi venea să dai nici puricii jos de pe tine, mă plimbam prin oraş ca un mândru cotoi cu blana în vânt. Şi trecând eu pe lângă un magazin de cartier, observ două tinere stând pe nişte trepte în faţa unei case. Nimic anormal până aci, numai că în momentul în care s-a deschis uşa magazinului, o a treia tânără domnişoară ieşi în fugă şi le făcu şi lor semn să plece. În spatele domnişoarei care ieşise din magazin apăru un domn semeţ, destul de înaintat în vârstă, înalt şi cu oareş’ce burtă, ţipând de zor „Treci acasă! Treci acasă imediat!” şi înălţând un deget ameninţător. Bineînţeles, nici una dintre domnişoare nu se conforma ameninţării, ci continuau să meargă (cu paşi repezi, ce’i drept) către bulevard. Domnul, văzând că „forţa” nu funcţionează, adăugă pe un ton mai scăzut: „Lasă-i şi ei să tragă din ţigare... şi hai mai repede acasă că e frig şi răceşti.” La această comandă, domnişoara ieşită din magazin se conformă, oferindu-i ţigara uneia dintre fetele care o aşteptaseră. După ce s-au pupat şi şi-au luat rămas bun, s-au despărţit, domnişoara întorcându-se spre magazin la domnul care o aştepta, iar celelalte două fete şi-au continuat drumul către bulevard. Fain exemplu de educaţie, nu’i aşa? Şi ţin să menţionez că nici una dintre domnişoare nu avea vârsta legală pentru a fuma.

Un alt fum. Zilele trecute a fost vestita „Black Friday”, ziua cu cele mai mari reduceri din an. Cică. Şi a fost... pe naiba! Bineînţeles, aglomeraţie mare în magazine, bătaie pe marfă, internet blocat, carduri bancare blocate, credite pe bandă rulantă, tot ce se poate, numai reduceri nu prea. Adică... daca la americani „Black Friday” înseamnă adevărate chilipiruri, la români inseamna... maxim 50-60% reducere dintr-un preţ oricum exagerat pentru un produs de calitate îndoielnică şi care probabil că în restul anului nu s-ar fi vândut oricum. Dar la finalul zilei toată lumea a rămas mulţumită. Magazinele au vândut, oamenii au cumpărat, băncile au acordat credite, internetul a început să respire şi el şi toate au fost bune şi frumoase. Voi v-aţi cumpărat ceva? Eu nu...

Şi vin sarbatorile... altă „afumătură”, de data asta la propriu! Bieţii purceluşi, vai de cozile lor! Tranşaţi şi afumaţi, tocaţi şi înghesuiţi în maţe, făcuţi slănină şi tobă, cârnaţi şi şniţele, creier pane şi caltaboşi... tot ce vrei şi ce nu vrei. Din fericire, ca un motănel de oraş ce sunt, nu va trebui să asist la masacru şi nici să îmi asaltez stomacul cu astfel de „bunătăţi”. Bineînţeles, nu vor lipsi nici vinul fiert, pomii de Crăciun (ăia ciordiţi de prin pădurile alea cu un copac la cinci buturugi), globurile şi instalaţiile luminoase de prin pomi şi oraşe, febra cadourilor (că deh, suntem naţie de consumatori) şi câte şi mai câte! Apoi eu, sincer, nu înţeleg ce e cu astea. De ce trebuie să faci cadouri dacă asta e treaba lui Moş Crăciun? Şi dacă Moş Crăciun e unul singur, de ce coada mea îl găseşti în fiecare mall, în fiecare şcoală, în fiecare spital şi cine mai ştie pe unde? Nici măcar Iepuraşul de Paşte nu e atât de rapid încât să fie în toate locurile odată! Dar cine ştie, poate sunt eu un pisoi de-ăla de se uită în calendar şi nu ştiu cum merge treaba. În fine, să nu mai lungim inutil, să fiţi băftoşi şi sănătoşi şi... la mulţi ani, că vine acuşi 1 Decembrie!

Ora de... nici eu nu ştiu ce

Autor: Motănel

Ce să vezi, sunt iarăşi eu! De câteva zile mă învârt pe planeta asta a bloggerilor, blogosferă cum îi spuneţi voi şi mă minunez de ce găsesc!

În primul rând, jur că îmi place cum toţi se dau deştepţi pe la alţii, dar habar nu au ce să facă în privinţa lor. Şi vezi cum urlă comentariile către autori, dar autorii tac către texte... carevasăzică, viaţa bate blogul. Dar e bine, măcar ne pricepem să dăm sfaturi, gratuit şi cu generozitate, nenică!

În al doilea rând, să vă zic eu o treabă: românu’, când nu e arogant, e pupincurist. Da, dom’le, asta e! De ce zic asta? Păi... citeam de zor un blog şi am dat peste o postare interesantă, dar scurtă şi complicată. Asta pentru mintea mea de pisoi prost, că alţii cică au înţeles tot... după ce li s-a explicat într-un comentariu de către autoare. Contează mai puţin povestea, dar e mult mai importantă catastrofa declanşată! Cititorii, rămaşi cu concluzia în cui, au cerut explicaţii. Autoarea, cu povestea în minte, a zis că nu răspunde provocărilor, dar până la urmă a dat explicaţii, potolind „rebeliunea”. Numai că nu i-a fost de ajuns un comentariu, i-a mai trebuit o postare în care să se laude cum şi cât de frumos ştie ea să scrie şi cum o deranjează naţiunea proastă şi tembelizată care „nu ştie ca să înţelege ce scrie ea”. Şi au sărit sumedenie de „artişti ai internetului” care să o susţină. Ba că autorul nu trebuie să îşi explice textul, ba că înţeleseseră tot şi fără explicaţii, ba că „proştii care citeşte nu merită”... adică susţinere, dom’le, nu glumă! Dar mă întreb şi eu acum... câţi dintre „lăudacii” ăia ar fi înţeles textul dacă nu primeau „explicaţia”? naţie de „einstein”-i, dom’le!

Şi dacă tot ne pricepem la toate, să vă mai spun o chestie interesantă: problema mare a oamenilor ăstora este că exact astfel de educaţie au primit de la părinţii lor. Şi exact această educaţie o vor transmite mai departe. Chiar dacă s-au născut într-un bloc de ghetou, aveau antenă de satelit pe geam şi ciordeau filme de pe HBO cu decodorul, ca să aibă şi ei „cultură”. Şi asta nu i-a oprit ca mai apoi să-şi cumpere un telefon de-ăla de „face şi clătite” şi să se laude cu el, chit că li se rupeau hainele în coate şi genunchi. Sau chiar dacă s-au născut într-o magherniţă dărăpănată, asta nu i-a oprit să îşi cumpere una bucată maşină „descapotabilă” cu care să plimbe fetele agăţate în club sau la cafenea. Iar dacă totul a fost invers şi au avut ceva mai mult noroc, fiind copii de bani gata, aroganţa le-a venit la pachet. Însă atât primii, cât şi cei din urmă nu s-au sfiit de la linguşeli când au avut nevoie de ceva. Că i-au făcut freza lu’ tăticu’ sau masaj lu’ mămica, au ştiut să ceară ce îşi doreau de la ei. Au mai fericit vreo doamnă supraponderală de la secretariatul facultăţii în drumul lor spre studiile superioare, dăruindu-i un plic plin de „admiraţia” lor pentru învăţătură. Apoi au mai lustruit vreun poliţist ca să-şi poată obţine „carnetul de şofer” şi s-au realizat în viaţă. Tocmai de aceea nu se poate ridica nimeni la nivelul lor, ei sunt stăpânii lumii şi copiii lor o vor moşteni de la ei, că doar ce naşte din pisică, şoareci mănâncă! Pardon, aşchia nu sare departe de trunchi, să nu jignim bietele animale, cel de faţă exclus...

Serios acum, mă întreb de multe ori cum supravieţuieşte lumea unor astfel de specimene. Mie îmi vine să mă duc în munţi şi să mă fac pisică sălbatică, să nu mai am treabă cu lumea. Dar spre pacatele mele, am fost mereu un motănel domestic şi nu pot scăpa de oameni... trag la mine ca musca la miere. Şi eu la „iei”, fir-ar să fie! Dar asta e, ce pot eu să fac, singur printre ei? Am să mă sui pe o corabie să vânez şoareci, poate mă va duce departe de toţi, la o pisicuţă care mă aşteaptă cu nerăbdare.

Dimineaţa

Autor: Motănel

Mă trezesc de dimineaţă în lumina zâmbetului tău. Îmi închipui că este un vis şi merg să trag la o parte draperia. Mă întorc către pat şi te văd goală, cuibărită pe locul unde fusesem eu. Mă frec la ochi, dar imaginea nu se estompează, tu eşti tot acolo. Îmi amintesc dintr-odată noaptea trecută şi mă aşez pe fotoliu, privindu-te. Eşti atât de adorabilă zâmbind în somn. Realizez cât de fericită eşti şi îmi vine să ţip pe fereastră că eu am reuşit asta, dar nu vreau să te trezesc. Însă tu începi să mă cauţi şi nu mă găseşti...

Deschizi ochii şi mă priveşti mirată. Probabil că te întrebi şi tu dacă este un vis sau e realitatea. Aşa că mă ridic şi vin să te sărut pe nas, să ştii că sunt acolo şi nu visezi. Te întorci pe spate şi răsufli uşurată, ca şi când ţi s-ar fi ridicat o greutate de pe umeri. Mă aplec asupra chipului tău şi te privesc pentru câteva secunde, încercând să îţi fotografiez zâmbetul cu ochii minţii. Apoi te sărut îndelung, exact ca înainte cu câteva ore. Îţi aminteşti totul? Eu da!

Au fost lucruri pe care le-am simţit pentru prima oară în viaţă şi tot pentru prima oară am trăit atât de intens. Ţi-am adorat trupul care fremăta la fiecare atingere, pielea care se unduia ca mătasea sub degetele mele, buzele arzând de dorinţă de a mă săruta, ochii care mă priveau pătimaş, părul care mă mângâia delicat şi mâinile care nu încetau să se plimbe pe pielea şi părul meu. Totul a fost perfect! Şi tu care credeai că perfecţiunea nu există...

Îmi doresc să nu pleci. Şi sunt sigur că şi tu îţi doreşti la fel. Oricum, e dimineaţă încă. Am putea pregăti micul dejun împreună. Sau am putea sta în continuare în pat. Te privesc şi înţelegi întrebarea. Te ridici şi tu, mă întinzi pe spate şi te aşezi deasupra mea. Îţi simt sânii presaţi de pieptul meu şi dincolo de ei, inima care îţi bate cu putere. Zâmbeşti şi mă muşti de buze, apoi mă săruţi. Încerc să te întorc, dar nu vrei. Îmi prinzi mâinile şi le duci deasupra capului meu, apoi începi să mă săruţi pe piept. Îţi pui capul deasupra inimii mele şi îi asculţi bătăile preţ de câteva minute. Nu mă pot opune…

Odă

* Autor: Motănel

Stimaţi cititori, a trecut cam mult timp de când nu v-am mai delectat ochii cu aberaţiile mele pseudo-ironico-sociologice. Aşa că ce coada mea, hai să vă mai prezint starea de fapt a naţiunii tembelizate.

În primul rând, toată ţara plânge că a venit toamna. Băi nene, era programată în calendar. Se aştepta cineva să îl vadă pe Moş Crăciun în bermude şi sandale trâmbiţând de zor că transformă România într-un soi de Acapulco? Şi apoi, piţipoancele şi cocalarii nu au fost copii cuminţi ca să poată primi o astfel de vacanţă... dar pentru ei Moş Crăciun nu vine cu bomboane şi jucării, vine cu panarame, vile şi maşini (scuzaţi limbajul).

În al doilea rând, vedem din ce în ce mai des reclame, reportaje şi sfaturi să acordăm importanţă unor persoane şi personaje. Ăia de la hypermarket care se luptă cu preţurile. Sportivii olimpici care îşi bat nevestele sau care fac trotuarul prin cine ştie ce ţară din Europa (că doar suntem în UE, ce coada mea). Fotbaliştii care mai bagă nişte iarbă şi nişte făină prin suplimentele alea de slăbit, apoi se prefac că aleargă după minge pe teren. Politicienii ăia care mănâncă cacao gogoşi pe la televizor. Jurnaliştii ăia care ne vând gogoşile politicienilor şi ne împuie minţile cu diverse apocalipse (atenţie că se sfârşeşte curând 2012). Poliţiştii ăia super-eroi care sunt nişte aroganţi şi jumătate, salvând doar shaormeriile şi gogoşeriile de la faliment. Şi nu în ultimul rând, toţi Doreii ţării care mai taie câte un cablu, sparg câte o conductă sau demolează câte un bloc de „dăştepţi” ce sunt. Pentru toţi aceştia, pentru fiecare în parte, ar trebui să ridicăm câte un monument, oameni buni! Să se simtă şi ei apreciaţi. Că doar muncesc în slujba noastră, ce coada mea! Cine fură mai bine decât ei? Sau dacă nu fură, cine se preface mai bine că munceşte?

Şi dacă tot am menţionat cocalarii şi piţipoancele, nu pot să nu observ noile tendinţe: acum e la modă să fii hipstar sau sorcovă. Cu alte cuvinte, să te îmbraci ca bunicii tăi şi să îţi pui ochelari cu ramă groasă chiar daca tu vezi bine şi nu ai nevoie de ei, iar dacă asta nu se poate, te duci în magazine, cauţi cele mai ciudate şi mai colorate haine şi le arunci pe tine. Nu contează că te îmbraci în verde reflectorizant şi tu eşti fată, te văd mai bine şoferii seara când ieşi la plimbat potaia aia pe care o ţii în geantă toată ziua pentru că are 10cm cu totul şi s-ar epuiza de la efortul de a face caţiva paşi pe lângă tine, cu mersul tău de felină. Iar dacă eşti băiat, neaparat trebuie să îţi faci o freză de-aia cu ghiveci în cap, ras în părţi, ca să arate bine că tu eşti şmecher. Evident, să nu uiţi de steroizii ăia, că eşti prea ocupat să te duci să tragi de fiare la sală, dar trebuie totuşi să ai ceva muşchi pe tine. Doar e brand-ul tău, ce coada mea! Aaa, şi la fete, neapărat botul ăla de răţuşcă. Fără el nu veţi atrage niciun băiat cu Maserati, Porsche, Jeep, Touareg sau cine ştie ce alt aspirator de gagici. Nu contează că arată ca şi cum aţi lua o coadă în gură, în fond trebuie să ştie că vă pricepeţi, nu?

Dacă toate astea vi se par cunoscute, vă invit să depuneţi eforturi pentru a ridica monumente acestor oameni merituoşi şi de valoare. Fără ei, România nu ar fi nimic din ceea ce este astăzi, credeţi-mă! Nu contează că nu ştim să scriem, nu contează că aruncăm cu banii pe iPhone şi iPod şi Beatz doar ca să ascultăm manele ciordite de pe net, nu contează că ne uităm la filme porno când de fapt vrem să vedem videoclipul unei melodii noi, nu contează că toată muzica de pe la noi e copiată după cine ştie ce melodie de afară, nu contează că toate filmele noastre sunt despre comunism, nu contează nici măcar că la noi o carte costă mai mult decât o şaorma sau un CD cu manele! Contează că avem cu ce ne mândri, oameni buni! În felul acesta, naţiunea noastră va prospera în continuare şi va atinge culmile progresului şi dezvoltării. Aşadar, să ne închinăm în faţa tuturor acestor incontestabile valori, să le salutăm cu respect şi să le dedicăm cât mai multe monumente şi cuvinte frumoase, căci le merită din plin, ce coada mea! 

Din magherniţa de pe colt, Motănel vă salută cu respect. Poate vă şi treziţi între timp. Dacă nu, noapte bună! Dormiţi liniştiţi când politicienii lucrează pentru dumneavoastră.

Răspuns la scrisoare

* Autor: Motănel

Draga mea,

Aşa cum am promis, acesta este răspunsul pe care îl merită scrisoarea ta. Îmi cer scuze pentru că am întârziat, sper că aşteptarea să nu fi fost prea lungă şi să citeşti aceste rânduri.

Acum mi-am dat seama, citind din nou scrisoarea ta, că te-ai supărat corect, dacă pot spune aşa. Cuvintele acelea frumoase care descriau efectele conversaţiilor noastre asupra ta trebuie să fi avut o sursă reală, sursă pe care am îndepărtat-o în grabă, gândindu-mă la consecinţele viitoare, nu la cele prezente. Nu mi-am dat seama că ar fi atât de frumos pentru tine simplul fapt că eu exist în viaţa ta, m-am gândit doar că tu te-ai ataşat prea mult de mine fără să ştiu de ce. Acum înţeleg.

Îmi pare rău că nu te-am lăsat să îmi spui cât mai multe despre tine, chiar dacă nu ştiai ce. Spuneai că sunt singurul care te înţelege şi iată că nu am mai fost... Nu ştiu ce ai crezut că e diferit la mine şi nu ştiu dacă acum mai ai aceeaşi părere. Parcă şi eu par diferit, doar te-am alungat, nu?

Mă simt vinovat... probabil că undeva, lumea ta s-a prăbuşit din cauza mea, iar acum te forţezi să construieşti alta în care nu ştiu dacă aş mai avea loc. Îmi pare rău că te-am dezamăgit şi eu, nu am vrut să profit de sentimentele tale şi am găsit de cuviinţă să le retez cât încă erau crude... sper că nu regreţi că m-ai cunoscut.

Doar tu eşti pisicuţa mea şi îmi pare rău că m-am îndoit de tine... nu ştiu ce a fost în capul meu, ce credeam că rezolv... nu îmi doream nici eu să se termine, dar nu ştiam cum să te fac să afli ce îţi doreşti. Acum ştiu că tu nu doreai decât să te las să visezi până ce visele ar fi devenit realitate. Şi aş vrea să mai visez şi eu cu tine, dar nu ştiu dacă se mai poate...

Nu era nebunesc ce ai scris, pisicuţă dragă... nebunesc a fost că eu să uit toate acele lucruri şi să mă prefac, fie chiar şi pentru o clipă, că ele nu au existat. Da, ar trebui să te deschizi mai mult... iar eu să fiu mai mult lângă tine. Să uităm de gestul acesta necugetat şi să fim din nou împreună, pisicuţo! Să ne înţelegem şi să ne ajutăm şi să fim fericiţi ca şi până acum! Se mai poate? Sau e prea târziu?

Cu multă dragoste,

Motănelul tău

Plan de vis

* Postare scrisă de Motănel

    Într-o seară parfumată de vară te voi ţine de mână plimbându-ne pe străzi pustii. Te voi purta în paşi de dans către orizont până când vei obosi şi îmi vei cere să te duc pe braţe acasă. Te voi duce plutind, privindu-ţi ochii scânteind. Îţi voi arăta stelele şi Luna şi ţi le voi dărui pe fiecare. Îţi voi fura câte un sărut şi îţi voi fotografia în minte privirea, ca să îmi amintesc mereu cum arată fericirea. Şi te voi duce la mine acasă, acolo unde vom fi numai noi.

   Te voi aşeza pe un scaun şi îţi voi servi o cină delicioasă, ca pentru o regină. Vom purta o lungă discuţie despre orice îţi poţi imagina, timp în care îţi voi sorbi de pe buze fiecare cuvânt. Apoi te voi întinde pe un pat din petale de trandafiri, acoperit cu aşternuturi de mătase. Te voi dezmierda şi îţi voi aşeza părul în forma unei flori în jurul tău, iar apoi îţi voi spune că eşti cea mai frumoasă floare pe care am văzut-o. Te voi mirosi şi mă voi îmbăta cu parfumul tău, apoi te voi mângaia gentil.

Te voi săruta pe frunte, apoi pe nas, apoi pe buze. Îţi voi simţi gustul dulce şi îl voi memora pentru totdeauna. Voi continua să te sărut, coborând pe gât... pe umeri... pe piept... Îţi voi scoate uşor fiecare haină continuând să te sărut pe sâni... pe burtă... pe şolduri... pe coapse... pe genunchi... pe picioare... între picioare...

Te vei înfierbânta de dorinţă şi mă vei chema să mă săruţi şi tu. Mă vei dezbrăca încet mângâindu-mă şi îmbrăţişându-mă. Te vei încolăci în jurul meu şi îmi vei asculta inima în timp ce mă vei săruta pe spate. Apoi te vei sui peste mine şi vom gusta împreună din fructul oprit. Tu pe al meu, eu pe al tău...

Te vei întoarce şi îmi vei cere să te fac femeie... dar să fiu grjuliu. Te vei apleca să mă săruţi în timp ce voi trece încet de uşa care nu s-a deschis nimănui până atunci. Îţi voi spune că totul a trecut şi vom continua să ne iubim. Vom atinge împreună culmile plăcerii şi le vom depăşi cu cele ale iubirii. Vom gusta împreună din nectarul fructului oprit. Tu din al meu, eu din al tău...

   Şi când oboseala şi plăcerea ne vor fi de ajuns, ne vom întoarce să ne odihnim, îmbrăţişaţi. Ne vom săruta şi ne vom dezmierda până când visele noastre se vor contopi într-unul şi vom fi împreună pe veci, în vis sau în realitate. Tu vei fi regina mea, iar eu voi fi prinţul tău. Şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, când vom zâmbi mulţumiţi că totul a meritat. Iar într-o zi ne vom aminti de acea seară magică şi ne vom mulţumi pentru ea. Te voi iubi mereu.