Mamaie la spovedit

Știu că se apropie Paștele dar cum nu prea sunt eu adepta postărilor ăstora tradiționale, m-am gândit să scriu totuși ceva legat de această temă. Nu știu de fapt cât de mare-i legătura cu faimoasa sărbătoare, dar voiam să vă povestesc și vouă o întâmplare de acum vreo 15 ani, pe care mamaie mi-a povestit-o la rândul ei.

Iată că așa cum ziceam, acum mai bine de un deceniu, mamaie împreună cu o vecină, mamaie Tanța (spuneam aici că obișnuiam să strig toate femeile din sat mamaie ) pleacă din satul lor către o mânăstire, în săptămâna mare cu gândul să se spovedească la un popă... mai bine plasat.
Prima intră mamaie Tanța. După ceva timp de confesări, amabilul părinte ajunge la concluzia că nu poate să o împărtășească pe biata femeie, având în vedere că păcatele ei erau prea mari.

Un Craciun impreuna

Ochii lui E. se plimbau de la produs la produs, gândindu-se ce ar putea să-i cumpere lui V. Un ghiozdan? Nu, nu ar vrea asta. O pălărie? Nu, nu ar vrea nici asta. A oftat, gata să accepte faptul ca nu are ce să îi cumpere pentru Ajunul Crăciunului. Și-ar fi dorit ca S. sa fie acolo, să o ajute cu dilema ei. Poate ea și-ar fi putut da seama care să fie cadoul potrivit pentru un băiat. Mereu i-a plăcut să cumpere cadouri, dar să facă asta pentru V. pare atât de greu! Parcă nimic din vitrine nu era pe placul lui, până când un fular i-a captat atenția. Era un maro închis ce se potrivea perfect cu mănușile lui groase. Și materialul era atât de fin, știa că o să i-l împrumute și ei când îi era frig. A plecat mulțumită din magazin gândindu-se că a găsit cadoul perfect.

Tocurile i se afundau în zăpada abia așezată cu un scârțâit abia perceptibil. Mergea grăbită pe străzi luminate de decorațiuni de Crăciun și i se părea că toți oamenii pe care îi întâlnește îi zâmbesc. Asta o făcea să îi dea încredere că lui V. îi va plăcea cadoul. O încânta generozitatea și bucuria oamenilor din preajma sărbătorilor iar faptul ca îl va vedea pe V. va fi steluța din vârful bradului.

Viața ca un vis II

Sursă foto

       Trecuseră trei luni de la aceea ultimă scrisoare pe care i-o trimisese și la care încă mai așstepta răspunsul – un răspuns ce știa totuși că nu mai avea să vină. Își începuse o nouă viață, una pentru care nu era pregătită și de care se temea, una foarte dureroasă și poate cea mai singură din viața ei deși acum era măritată.

După ce D. venise acasă la mama ei să îi ceară mâna se mai întâlniseră abia la nuntă. Încă nu își amintește bine cum trecuse acea perioadă sau ce făcuse. Știa totuși că fusese eroina unei povești care nu era a ei. Nu înțelegea atât de multe lucruri și L. abia acum realiza că de fapt stă singură cu un bărbat pe care nu-l iubește și nici el nu o iubește la rândul lui. Cum se întâmplase asta? Nu înțelegea și nu a avut niciodată curajul să îl întrebe care fusese motivul pentru care a cerut-o atât de subit de nevastă. Ce făcuse ea atât de rău pentru el ca să fie în stare să îi distrugă viața.Cu ce îi greșise? Sau să fi fost oare doar orgoliul lui și dorința să-și însușească singura femeie pe care nu reușise să o aibă. Îl cunoștea din clasa a zecea, timp în care trecuse atâta amar de vreme, ani la rând în care îi observase dorința lui nemărginită de a domina tot ceea ce credea că i se cuvine. Nu își dăduse însă niciodată seama că și ea făcea parte din dorințele lui. Îi trecea prin minte deseori o veche discuție de-a lor de pe vremea când tocmai terminaseră liceul:

-         Nu cumva te îndrăgostești de mine?

-         Ce egoiști sunt bărbații! Îmi pare rău să te dezamăgesc, dragul meu, dar nu e cazul.

Se învinovățea că nu observase încă de pe atunci privirea lui ce îi străpunsese pieptul. O simțise cum îi zgârie pielea, dar nu o luase în seamă – cea mai mare greșeală din viața ei. Poate atunci s-ar fi ferit de omul ăsta urât ce o folosise doar pentru aș hrăni mândria după care o aruncase într-un colț al casei cu inima deschisă și sfâșiată. Diavolul! Satana!

      Nu, nu, nu, L., orice ar fi făcut el va fi acum tatăl copilului pe care îl porți. Când va lipsi din nou cu săptămânile de lângă tine și când se va întoarce acasă cu semnele femeilor cu care a fost, tu să-ți iei copilul în brațe, să-l strângi la piept și să-ți ascunzi lacrimile printre scâncetele lui. Nu-l lăsa să te vadă așa, nu-l lăsa să știe că suferi, nu o să-i vrei mila sau disprețul. Nu-l lăsa să simtă toate astea pentru binele copilului tău.

 Va urma...

Viata ca un vis I

Dragă L.,

Am ajuns cu bine aseară. Ți-am trimis cadoul de care vorbeam. Sper să ți se potrivească. Vreau să ai tu grijă de ele, chiar dacă se zice că mirele trebuie să se ocupe de verighete. Le simt mai aproape dacă sunt alături de tine. În curând o să vin să te văd, așteaptă-mă!

Te iubesc! C.

L. citea în timp ce lacrimi îi udau obrazul și cădeau pe foia fină. Cuvintele mamei ei cum că ea nu e de nasul lui îi rămăseseră gravate în urechi și nu contenea sa le tot audă.

Nu știi din ce familie provine? Nici dacă muncim două vieți eu și tatăl tău nu vom ajunge să ne comparăm cu ei. Chiar crezi că se uită la tine? Ascultă-mă fato, își bate joc de tine și îți interzic să mai ai de-a face cu el. Găsește-ți altul și dacă într-o lună nu te măriți, să nu mai vii în casa asta!

Știa firea mamei ei. Nu o putea nesocoti sau va rămâne pe drumuri. Mai știa și ca C. va aștepta să-și termine studiile, chiar dacă deja cumpărase verighetele. Și mai era și acceptul părinților... Aaah, la naiba, câte probleme!

***

- Ce faci, mă? D. apare dintr-un colț cu un morman de hârtii în mână, dându-i un brânci pe post de Bună dimineața.

- Brutal mod ai de-a saluta lumea. Ce faci cu alea?

- Ascultă, L., știi că suntem colegi din clasa a 10a, acum și muncim împreună...

- Da, da, nu o mai lungi atât, zi ce vrei!

- Păăăi... Poți să-mi ții tu locul după-masă la birou? Eu.. eu am puțină treabă.

- Altă tipă deja? Omule, dar multe mai ai!

- Ok, mersi mult, știam eu că ma pot baza pe tine.

Și dintr-o dată L. se trezește cu încă un brânci, de data asta și mai puternic încât își scapă geanta și inele se rostogoliră pe cimentul crăpat. L. se apleacă grăbită după ele în timp ce D. le privea împietrit.

- Te... te.. măriți?

- Ce te uiți așa la mine? Nu-i treaba ta și fii mai atent data viitoare.

Dar simți în privirea lui ceva sfâșietor. Îl privi în ochi și rămase cu impresia că îl ucisese și îl îngropase în pământul de sub picioarele lor. O sperie privirea lui și simți dintr-o dată nevoia să se îndepărteze de el, așa că o luă la fugă fără să mai zică vreun cuvânt. Ce a fost cu senzația aia? De ce a avut impresia că i-a aprins un foc ucigător în ochi?

***

- Cine dracu' e la ora asta? țipă agitată mama lui L. în timp ce se îndreptau amândouă spre ușă.

Un schimb de priviri violente are loc pe măsură ce ușa este deschisă. D. stătea drept, în prag, alături de tatăl său cu o figură defensivă care le intimida pe cele două femei, oricât de mândră era una și confuză sau speriată cealaltă. Îi invită pe cei doi înăuntru cu o oarecare stinghereală. Nici nu se așezară bine și tatăl lui D. începu:

- Doamnă, noi ne cunoaștem demult. Vedeți dumneavoastră, trăim timpuri grele, Revoluția tocmai a trecut, lumea o să se schimbe, copiilor o să le fie din ce în ce mai greu să treacă de la un stil de viață la altul.

- Ddd...da.

- L. în schimb e o fată bună. Am observat-o și în timpul serviciului, se descurcă de minune și nu am nicio plângere împotriva ei. 

- Mmm..multumesc.

- Lucrul ăsta l-a observat și fiul meu, D. Doamnă... am vrea să știm dacă avem permisiunea dumneavoastră de a o lua în familia noastră pe L. 

***

Dragă C.,

Iartă-mă! Săptămâna viitoare mă mărit. Ba nu, nu e bine. Mai corect zis: mă mărită. Ei, ei o fac! Nu eu, îți jur! Dacă ai știi, dacă ai știi, dragul meu C., ți s-ar face milă de mine. Ți s-ar face milă de scumpa ta L. și mai bine ai prefera-o moartă decât cu oamenii ăia pentru care nu însemn nimic. Nimic mai mult decât un trofeu.

Iartă-mă C.! Iartă-mă...

Va urma. 

Logică Vs. Credință

Ateu: Hello!
Creștin: Mă întrebam dacă ai câteva momente să vorbim despre Dumnezeu.
Ateu: Cum dorești. Dar să știi că sunt ateu, așa că nu va fi așa interesant.
Creștin: De ce ai început să nu mai crezi?
Ateu: Păi... am început să citesc. Cărți, nu Biblia pe care o ai tu în mână. Literatură: De veghe-n lanul de secară, Harry Potter, Codul lui Da-Vinci. Înțelegi tu, beletristică. Și problema mea cu Biblia știi care e? E greu de citit și de înțeles și pe lângă asta, nu are nici o poveste suficient de captivantă.
Creștin: Dimpotrivă. Eu cred că vei găsi cea mai frumoasă poveste citită vreodată.
Ateu: Unde-i acțiunea? Unde-i romantismul? Unde-s mașinile scumpe ce se ciocnesc? Staaaai, stai, nu face fața asta, glumeam. Ce vreau să spun este... cine naiba a scris chestia asta? Cine spune că ce e scris acolo e cu ceva mai adevarat decât ce aș scrie eu poate despre... Anglia. Nu am fost niciodată în Anglia. Iar cine a scris Biblia, nu a fost niciodată în  Rai sau Iad. Înțelegi ce vreau să spun?
Creștin: Atunci... Dacă Dumnezeu nu există, noi cum am ajuns aici?
Ateu: Habar n-am. Habar n-am cum am ajuns aici. Știu doar că am făcut-o și că la un moment dat am început să filosofăm despre existența unor magicieni.
Creștin: Nu e vorba de evoluție. Dumnezeu ne-a făcut așa și să știi ca El nu este o ființa magică. Iar noi nu suntem făcuți să-L putem înțelege. E prea sus pentru noi.
Ateu: Ăsta nu e un argument deloc inteligent. Evoluția există iar știința a demonstrat-o.
Creștin: Măi, dacă noi am evoluat, atunci cum de încă mai există maimuțe?
Ateu: Come ooon, nu am evoluat din maimuțe! De cât timp ești tu creștin?
Creștin: L-am găsit pe Domnul când aveam 13 ani.
Ateu: Ah, da? Unde era ascuns?
Creștin: Ești obraznic.
Ateu: Și tu ești.
Creștin: O să ajungi în iad.
Ateu: Suntem în iad. Știi ce nu înțeleg eu? De ce a mai creat Dumnezeu Pământul? Adică.. El s-ar presupune că ne iubește pe toți, nu?
Creștin: Da.
Ateu: De ce tot haosul, toate distrugerile, tot răul din lume? De ce moartea? Care-i scopul în a crea ființe umane cu abilitatea să ucidă sute de oameni doar pentru că au un temperament mai... impulsiv?
Creștin: Liberul arbitru? Ai prefera să fim sclavii Lui?
Ateu: Liberul arbitru? Uraganul Katrina, cutremurul din Japonia.. Liber arbitru?
Creștin: Nu. Dar e nevoie și de ceva rău pentru a-i pedepsi pe...
Ateu: Și dacă ar fi vreodată un uragan sau un cutremur care să întâlnească o închisoare, de unde să scape în viață doar gardienii și una, două persoane nevinovate, poate aș crede ce-mi spui. Dar oamenii inocenți mor de asemenea. Copii, bebeluși nenăscuți, mulți mor.
Creștin: Ei plătesc pentru păcatele părinților lor.
Ateu: Când aveam 25 de ani, eu și iubita mea trebuia să avem un copil. Eram tineri și naivi poate, dar eram oameni cu adevărat buni. Ne ajutam vecinii să-și care bagajele în casă, dădeam mereu mărunțișuri nevoiașilor, făceam multe lucruri din inimă.  Așa ca de ce a pierdut copilul?
Creștin: Îmi pare rău să aud asta. Dar pentru că erați necredincioși...
Ateu: Aha.. Deci îmi spui că dacă aș fi crezut în El, aș fi putut avea copilul ăla?
Creștin: Nu, nu asta am vrut să zic...
Ateu: Pentru că de cum a ajuns în spital... M-am rugat, omule. Chiar m-am rugat. Îi spuneam Dumnezeului tău lacom că îi doresc pe amândoi în viață. Și știi ce? Niciun răspuns, la dracu!
Creștin: Ascultă-mă ce am de zis și liniștește-te.
Ateu: Nu zău!
Creștin: Natura. Ea potrivește toate lucrurile, creează un echilibru. Iar designerul ei este Dumnezeu.
Ateu: Pentru că...
Creștin: E ca și când ai traversa un câmp și ai da peste un... ceas.
Ateu: Dacă ai traversa un câmp și ai găsi o piatră, ai presupune că piatra a fost întotdeauna acolo. Dar dacă ai traversa un câmp și ai găsi un ceas, vei presupune că a fost creat ca tu să-l găsești, că e o chestie complexă, servește unui scop anume și funcționează perfect.
Creștin: Da.
Ateu: Da, da, Teoria lui Paley, știu. Lasă asta. Uită-te la lume, violență, sânge. Nimic nu e potrivit cum trebuie. Animalele, de exemplu: Dacă ar fi un echilibru așa cum zici tu, bineînțeles că ar fi suficienți iepuri să hrănească toate vulpile, dar să se și mențină numărul de iepuri.
Creștin: Asta ar fi anarhie.
Ateu: Probabil. Dar nu putem asemăna lumea unui ceas. O putem asemăna cu... o lume. Și cum nu am asistat încă la crearea unei lumi, nu putem comenta.
Creștin: Deci admiți că nu poți găsi o altă explicație mai plauzibilă decât Dumnezeu.
Ateu: Și cu celelalte religii cum rămâne? Sunt ele greșite? Nu toate venerează același idol, doar cu nume diferite? Toți fac aceleași lucruri. Se roagă, urmează reguli, toți spera la Paradis. Uite, Budismul e totuși mai acceptabilă. No worries, no stress. Acceptă că există răul, că există durerea și se conformează. Se roagă la un anume tip, al cărui singur răspuns e să dea din cap în tăcere. Seriously? N-are niciun sens. Și oricum, grecii antici, romanii au fost pe lume de dinaintea ta. Plus că zeii lor erau mult mai amuzanți.
Creștin: Atunci cum explici? Lumea, pe tine, totul.
Ateu: Ți-am zis că nu am nevoie să fac asta. Când sau cum sau unde nu ma interesează. Am prezentul. Și dacă mă înșel, o să ard bucuros în Iad, amintindu-mi de tine și de cum probabil tu o să te bucuri de rai.
Creștin: Nu ai prefera mai degrabă să crezi în Dumnezeu și să te înșeli, decât să nu crezi în El și să te înșeli, arzând în iad?
Ateu: Prietene, dacă ăsta-i motivul pentru care tu crezi - care, să fim sinceri, e cam egoist - atunci nu e mai probabil ca tu să ajungi mai repede în iad?

O ultima cuvantare

Sa pasesti cu stangacie pe-un culoar aproape gol,

Ghete ude de zapada si un sentiment de “nou”,

Un ecou si-o amintire sa-ti apara pe retina

Cand privesti peretii albi sub o groasa, gri cortina.

Sali de clasa neschimbate de patine ale vremii,

Pline ochi de povesti cu multe, multe premii

Si de vise adunate pe-un sirag de dulci margele.

Toate astea chiar au fost si-nceputurile mele.

Da! Fost-am si eu un elev, plin de lucruri bune, rele,

Uneori vorbeam prea mult, alteori era tacere.

Copil cu soare-n vene, copil cu ochi de cer

Copil curios, naiv, oh, tu, copil efemer.

Asezat insa-n banca purtatoare de-amintiri,

Ma gandeam cum e afara, sa ma joc cu fluturi, mii.

Mintea mea cutreieratoare doar la mate nu gandea

Insa timpul crud si sacru niciodata nu statea.

Paseam atenti pe nori, usor sa nu-i strivim

Vise faurite incercam sa zugravim,

Vorbeam in jurul clasei, finalul asteptam,

Iar cand el a venit, parca nu mai plecam.

Frumusetea paleste ca fumul de tigara,

Educatia se-arata in tot ce ne-nconjoara.

Scriam rand cu rand pe pagini de matase

In coltul caietului, cu rime calduroase.

Toate cate le zaresti, in vechea cladire muta

Ordinare geamuri reci, doar asculta si asculta

Voci a sute de copii ce spre casa se grabesc,

Pasii lor fara de urme ii vor rasfira incet.

Lista calatorului

Ce să faci și ce să nu faci atunci când călătorești în timp.

Deci în sfârșit ai făcut-o. Ai pus cap la cap cele câteva milioane de dolari, duzina de pașapoarte, nenumăratele vaccinări și ore peste ore de studii despre limbi antice. Ziua cea mare în sfârșit a venit și ești gata să-ți iei acea mică și romantică vacanță... în timp. Da, de data asta chiar vei reuși! Vei întâlni oameni exotici, vei face lucruri exotice în locuri și mai exotice. Vei vedea acele vremuri bune, dar înainte să apeși butonul go de pe telefonul tău genial, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi.

Ce să nu faci:

1. Să nu-ți împuști bunicul. E tentant, nu-i așa? Ai citit despre răzbunări pe o mulțime de bloguri, ziare, cărți, ai văzut atâtea videoclipuri pe Youtube cu oameni care au făcut-o. Să-ți împuști bunicul biologic nu-i chiar împotriva legii, mai ales cu statutul lui de criminal în serie, iar dacă-l vei prinde fix în momentul nebuniei lui, ar fi și mai bine. Totuși... hai să nu încep să mă gândesc la o gaură neagră, supernovă, reacție în lanț pe care ai putea-o cauza. Ce ți-a făcut ție personal bunicul vreodată? I-a produs pe maică-ta sau pe taică-tău dar în rest chiar a fost un tip de treabă. Așa ca lasă baltă toate planurile tale și cumpără-i omului ceva de băut.

2. Să nu inventezi ceva ce n-a fost încă inventat. Într-adevăr, te-ai putea imagina mânuind o mașinuța drăguță pe străzile medievale ale Maltei, dar nu uita că drumurile erau mult mai denivelate decât astăzi și că un motor cu combustie internă nu e chiar așa ușor de construit. Locuitorii zonei în care vei ajunge vor putea totuși să înțeleagă vehiculele cu auto propulsie sau ar putea să te provoace pe tine și pe mașina ta demon la o cursă de mama focului. Așa că închiriază un măgar și o căruță și bucură-te de peisaj exact ca la carte: foarte, foarte încet.

3. Să nu te aventurezi niciodată la un eveniment căruia îi știi finalul. Toate aranjamentele au fost făcute. Nu călătorești în timp ca să pariezi fiecare bănuț pe War Amiral, știind deja că a câștigat Triple Crown. Înainte să intrăm în problema a ce poți și ce nu poți să aduci în trecut, să-ți analizăm un pic your self-confidence. Te poți uita la oamenii acelor vremuri cu un aer de superioritate, dar să știi că sunt suficient de înțelepți să se uite cu oarecare curiozitate la străinul ce-și irosește banii pe lucruri improbabile și care aleargă după șobolani cu un super-telefon în buzunar. În loc să faci toate lucrurile astea, mai bine te-ai bucura de frumusețea cursei, de entuziasmul anticipării rezultatului și de cunoștințele că deși așa zisa știința a stricat rolul multor mașinării interesante, caii încă sunt la fel de bine construiți precum erau acum 10 mii de ani. 

4. Nu încerca să-l vizitezi pe Tânărul Tu, încercând să-i dai sfaturi. Mult prea multe vacanțe în timp sunt distruse din cauza acestui lucru. Te rog, oricât de mult ai dori să-l avertizezi să nu se întâlnească cu acea fată (pentru că toți știm ce soție nebună s-a dovedit a fi), să nu o ia pe scurtătura în drum spre casă în acea zi mult  prea odioasă sau să studieze teatrul în loc de inginerie, indiferent cât de mult ți-ai dori lucrurile astea, știi bine ca Tânărul Tu nu va asculta niciodată de Adultul Tu. Vei rămâne doar cu sentimentul ciudat că acel bătrân senil din tinerețe ce te bântuia neîncetat era de fapt Adultul Tu. În schimb, distrează-te! Du-te pe plajă, într-un parc de distracții sau la cumpărături. Aa.. și tunde-te mai în pas cu moda vremurilor ca să nu atragi atenția.

5. Nu vizita era dinozaurilor! Știu că toată lumea dă năvală acolo de când cu călătoriile astea, dar ascultă-mă! Primele trei secunde da, sunt foarte intense, entuziaste și nemaiîntâlnite. Dar amintirea ce-o să-ți rămână după va fi o mare dezamăgire.

Ce să faci:

1. Fă multe cercetări asupra erei în care dorești să ajungi și folosește un serviciu de teleportare a bagajelor cât mai sigur. Uite un lucru pe care îl poți învăța din Terminator. Vei ajunge la destinație având nimic mai mult decât un pașaport 4D, un zâmbet larg de la o ureche la alta și costumul în care te-ai născut. Din moment ce e foarte improbabil să dai peste vreun țăran idiot sau un punker drogat pe care să-i ușurezi de garderobă, asigură-te că bagajul îți ajunge la destinație înaintea ta. Nimic nu e mai stânjenitor decât să apari în mijlocul Inchiziției Spaniole exact așa cum te-a lăsat Dumnezeu. 

2. Du-te să întâlnești persoanele nu-atât-de-faimoase. Te-ai dus la Nuremberg în 1934 și nu l-ai văzut pe Hitler? Sau Ioana d'Arc era puțin legată pe o scândură când te-ai decis tu s-o vizitezi? Poate Confucius a avut o durere de cap supărătoare și a fost forțat să-și petreacă ziua în pat dormind? Să experimentezi trecutul înseamnă mult mai mult decât să întâlnești oamenii despre care ai citit în cărțile de istorie. Știai că marea majoritate a oamenilor au trecut prin istorie înșirând grămezi de bălegar de-a lungul câmpurilor pentru a le fertiliza? Puține s-au schimbat de atunci. Nu-ți irosi mult așteptata vacanță urmărind figuri faimoase. Vorbește cu un cizmar, spune povești cu un pescar sau ajută un țăran la munca pământului. Multe lucruri fantastice s-au întâmplat în timp ce omenirea stătea în fund pe un scaun regal. 

3. Vânează asigurări de călătorii în timp adecvate. Chiar și cele mai bune aplicații de pe cel mai performant telefon rămân fără semnal uneori. Mai ales dacă faci șmecheria asta cu tranziția din secolul 21 în secolul 18. Asigurările de călătorii în timp acoperă mare parte din întâmplări neprevăzute, precum vreun incident într-un univers paralel unde ți-ai întâlnit versiunea mult mai inteligenta și de succes. Asigurarea te ajută și în nefericitul caz în care aterizezi într-un sat maghiar uitat de lume și lovit de ciumă, în loc de insula tropicală pe care ți-o alesesei în mijlocul Pacificului.

4. Împrumută-i un șervețel fluturelui gata să strănute pe care l-ai văzut în jungla braziliană. Nu ai idee de multitudinea de războaie și milioanele de vieți pe care le-ai putea salva doar dacă ai efectua o sarcina atât de simplă. E uimitor cât de mulți fluturi pot schimba cursul istoriei și al timpului. Ai auzit de efectul de fluture, nu?

5. Distrează-te! Ai muncit o viață întreagă pentru o asemenea călătorie, așa că bucură-te de ea. Știi bine că o să ți se dubleze toate taxele după folosirea telefonului tău geniu, așa că profită la maximum de acele minuțele prețioase. Întovărășește-te cu niște oameni în vârstă, vizitează locuri care nu mai există în prezent, încearcă mâncăruri care au dispărut întru totul și mai ales fă multe, multe schițe. Nu ai voie cu aparat de fotografiat, dar tattoo artists vor fi întotdeauna ușor de găsit, indiferent de timp și spațiu. Dar înainte de toate, învață să îți tratezi strămoșii cu respect. Viitorul e plin cu mașinării mult prea sofisticate.

Baiatul fara nume

Buna. Eu sunt...

Stiu cine esti.

Serios?

Esti baiatul care crede ca e invizibil.

Dar am un nume.

Nu e important. Pentru ca tu chiar crezi ca nu e important.

Ok. Din moment ce am inceput asa, lasa-ma sa-ti spun ca si eu te cunosc.

Da?

Tu esti fata ranita.

Nu sunt ranita.

Esti fata care inchide ochii seara doar ca sa-i deschida dimineata si sa constate ca nu a dormit deloc.

Dorm destul de bine. In plus...

Esti fata care viseaza la finaluri fericite chiar daca a vazut 18... nu, 19 finaluri triste in cei 19 ani de viata.

Finalurile fericite sunt depasite. Si tu esti...

Esti fata care-si doreste ceva important, ceva puternic, doar ca slabiciunea din corpul ei sa dispara.

Tu nu intelegi slabiciunea in felul in care...

Esti fata a carei inima a fost rupta cand era tanara, dar ai lipit-o cu superglue. Insa nu mai poti ignora crapaturile.

Superglue a fost suficient, sa stii.

Esti fata care fuge de dragoste, dar se angreneaza mereu in dispute, pentru ca furia este singurul sentiment pe care-l poate stapani fara sa fie ranita.

O lupta ma face mai puternica.

Esti fata ai carei ochi stralucesc de fiecare data cand simti ceva mai intens decat este posibil.

Da? Si cand ar fi asta?

Atunci cand spui cuiva ca il cunosti fara macar sa-i stii numele.

Scrisori catre mine

Dear 5 year-old me,
Sper ca stii ca viata e un dar. Sper ca atunci cand te duci in curtea din spate si vezi padurea, raul si norii vei stii ca viata e minunata. Imi doresc pentru tine multe plimbari linistite pe potecuta aceea si multe alergari impreuna cu catelul tau. Imi doresc nimic mai mult decat catarari in copaci cu genunchi zdreliti si degete zgariate.
Si asculta-ma: stiu ca nu va fi mereu usor. Stiu ca nu poti sa mananci smantana mereu, pentru ca te-ai nascut cu colesterolul ridicat. Stiu ca trebuie sa imparti camera cu sora ta (care ti-a rupt papusa preferata). Si mai stiu ca te-a durut cand ti-au vandut poneiul, cand ti-a murit catelul si cand te-ai mutat in alt orasel.
Dar ai doar 5 ani. Viata va continua sa te binecuvanteze. Iti promit.

Dear 10 year-old me,
Sper ca stii ca esti foarte frumoasa. Sper ca atunci cand te uiti in oglinda, vei vedea ce obraji imbujorati si ce piele fina ai. Vreau ca tu sa realizezi ca vei avea destul timp in viata sa te infrumusetezi artificial, asa ca acum ramai asa, micuta si naturala. Defineste-ti propria frumusete. Defineste-te pe tine. Asa ca poarta o pereche de tenesi, blugi si un tricou, si du-te sa te dai in leagan. Asta este frumusetea adevarata.
Si asculta-ma: Stiu ca nu va fi mereu usor. Stiu ca esti intotdeauna inconjurata de fete care tin dieta, care se dau cu rujul mamei si privesc ore in sir la vitrinele pline cu lucruri sclipitoare. Si mai stiu ca e nasol atunci cand baietii "smecheri" le prefera pe cele in rochite si fustite de o palma.
Dar ai doar 10 ani. Tmpul nu-ti va schimba frumustea. Iti promit.

Dear 15 year-old me, 
Sper ca stii ca inimile nu se sparg. Sper ca atunci cand vei primi mesajul ala in care iti va spune ca nu mai esti ceea ce el isi doreste, vei stii ca nu e nimic in neregula cu tine. Sper ca stii ca inimile sunt atat de rezistente, incat oricat de rau vei fi lovita, nu vei muri. Vei invata atat de multe lucruri! Iar la timpul potrivit, vei fi atat de recunoscatoare acelor rani, caci ele iti vor arata cat de puternica poti sa fii.
Si asculta-ma: Stiu ca nu va fi mereu usor. Stiu ca vei plange pe ascuns si vei scrie poeme pline de furie. Versuri neintelese la sfarsitul caietelor. Si stiu ca doare ca dracu' sa il vezi ca trece mai departe atat de repede si cu atata usurinta.
Dar ai doar 15 ani. Vei intalni pe cineva care te va merita cu adevarat. Iti promit.

Dear almost 19 year-old me, 
Sper ca stii cat de rezistenta esti. Sper ca atunci cand orarul ca deveni atat de incarcat incat abia il vei mai putea privi, ca atunci cand spatele iti tremura sub greutatea atator responsabilitati, atunci vei stii ca poti sa duci intotdeauna totul pana la capat. Sper ca stii ca e ok sa te asezi cateva ore in pat si sa te mai relaxezi, sa razi cu prietenii, sa te bucuri de tinerete si sa iubesti viata.
Si asculta-ma: Stiu ca nu va fi mereu usor. Stiu ca atunci cand vei adormi la birou, atunci cand te va trezi alarma in zori pentru o a doua slujba, atunci cand nu vei putea iesi in oras pentru ca ai un deadline, atunci cand alergi 30 de minute pana la facultate si inca esti in intarziere, atunci sa stii ca trebuie sa continui.
Dar ai doar 19 ani. Esti destul e curajoasa sa infrunti tot. Recompensele vor fi pe masura. Iti promit.

10 minute de faima

Poate te intrebi de ce naiba ti-am spus despre cele 10 minute ale tale de faima. De ce doar 10? Pai... probabil pentru ca dupa ce vor citi asta, toti vor uita despre ce a fost vorba. Vor uita ca am scris ceva despre tine.

Dar nu si eu. Si sper ca nici tu. Chestia e ca eu chiar am tinut un loc secret pentru tine in mintea mea. Poate nu ar trebui sa-ti spun asta, poate nu e adevarat sau poate nici tu nu esti adevarata.
Dar sper al naiba de mult sa fii. Pot sa spun cu sinceritate ca putini oameni mi-au schimbat viata in ultimii ani. Posibil sa fi fost doar o faza. Posibil sa uitam amandoi ca am fost impreuna.

Stii ce reprezinti tu, draga mea? Imagineaza-ti cea mai mare fantezie a ta. Cel mai frumos vis. Adauga toate culorile si satureaza-le. Si toate suisurile si coborasurile din viata ta, impreuna cu cele mai minunate amintiri. Adauga toate temerile, bucuriile, momentele fericite si triste. Adauga perfectiunea celui mai fin tablou. Adauga atingerea rece a ierbii pe spatele tau. Adauga senzatia placuta de a te intinde in sfarsit in pat dupa o zi grea. Adauga momentul in care respratia ti se taie la primul tau sarut. Adauga toate drogurile si efectele lor. Adauga momentele amuzante din viata pe care ti le amintesti mereu cu un zambet pe buze. Adauga cele mai bune fraze metaforice pe care le stii, si tot nu vei fi la fel de incantatoare precum esti.

Incerc sa ma gandesc la tine de fiecare data cand am ocazia. Si Dumnezeu stie ca nu incerc sa fac nimic altceva o zi intreaga. Deci am destul timp liber. Poti sa gasesti romane intregi despre tine tiparite in mintea mea. Nu au fost publicate. Inca.
As putea sa iti zic acum cat de mult de iubesc. Dar nu o voi face. Cred ca e cel mai bine sa aflii singura asta. Poate o sa-ti ia ani de zile sa realizezi lucrul asta, insa fa-o! Mi-as da bucuros anii aia din viata daca tu ai stii ca te iubesc.

Exista clipe rele, clipe bune si clipe pe care le petrec cu tine. Imi doresc sa-ti fi dat deja seama pe care le doresc cel mai mult. Sunt mult mai optimist cand sunt in preajma ta, sa stii. Ma faci sa apreciez ceea ce am. Ma faci sa visez la noi, impreuna, tot timpul. Ceea ce pare prostesc pentru unii, mai ales la varsta asta,

Sper ca nu te vei supara sa-mi daruiesti acele 10 minute de faima. Meriti totusi mult mai mult decat atat. Aici am sa inchei un capitol. As vrea sa te vad cu un zambet pe fata acum.

Pana acum, probabil ca cititorii au si uitat cum incepe acasta scrisoare. Bun. Acum hai sa ne daruim un sarut de noapte buna si sa mergem la somn.

Probleme in paradis

Este frumos, nou, neexplorat. El a vrut sa o sarute inca de cand a vazut-o prima data, acum o saptamana, si a cazut prada unei incredibile atractii.
-Nu ! ii spune ea, miscandu-si mainile in jurul gatului lui, sugerand un da subconstient. Nici macar nu stii culoarea mea preferata. 
-Rosu. Banuieste el, probabil incorect.
-Si cati caini am? 
-Doi, zice el razand, dandu-si seama ca a nimerit.

--

Soarele straluceste in dimineata urmatoare intr-un mod mai mult artificial. Confuza, dar fericita, se ridica si se duce in varful degetelor sa-l sarute de ramas-bun.
-Daca o sa te mai vad vreodata... o intrerupe el cu un sarut.
-Cand o sa ma mai vezi. Cand , nu daca.
Ziua urmatoare, cand ea cerea comanda unui client, el intra in local si comanda un expresso lung.

--

A durat o luna pana sa inceapa sa se intalneasca oficial, si inca doua pana ca el sa spuna primul te iubesc.
In schimb, ei ii luase doar o ora sa-si dea seama ca el va fi cel ce ii va schimba viata pentru totdeauna.

--

-De ce nu mai scrii? o intreaba el, stand pe scaunul alaturat. Ea pune stiloul jos si ofteaza.
-Nu-mi vine nimic in minte. Parca nu mai am cuvinte.
Dupa ce mai ia o gura de cafea, ii spune: Ai incetat sa scrii cand m-ai intalnit pe mine.
Ea se uita in gol, fara sa confirme sau sa nege. In schimb, se ridica, se aseaza pe genunchii lui si ii promite ca va incepe iar sa scrie. Apoi un zambet larg ii apare pe fata: Inca ma vei mai privi cu ochi buni cand voi fi o autoare celebra?:D Dand sa se ridice, el isi infasoara mainile in jurul taliei ei spunand:
-Pai... vei fi sotia mea, deci cred ca da.

--

-Meriti mai mult. ii spune el. Sunt un nimic, un nimeni. Tu meriti ceva..perfect.
-Dar eu nu vreau perfectiunea, te vreau pe tine.

--

Certuri din ce in ce mai frecvente au inceput sa apara. Cea mai recenta a lasat-o aproape fara suflare. Amandoi fusesera fanatici, condusi de nervi si de durere. Nu-si putea permite sa-l piarda asa dupa ce luptase atat de mult sa-l pastreze.
-Am inceput sa fumez iar, rasuna cuvintele lui in linistea camerei. Neputand sa-i raspunda, ele au ramas plutind in aer.
Ceva ce nici macar nu mai trebuie sa rosteasca cu voce tare: Sunt slab.
Ceva la care nici nu mai trebuie sa raspunda cu voce tare. Stiu...

--

Nu se mai putea opri din sarutari. Se simtea din nou iubita, fericita si in siguranta. Dar simtea ca din partea lui ceva nu mai e la fel.
-Esti sigur ca vrei sa facem asta? Chiar vrei sa locuiesti cu mine? Pentru totdeauna? il intreaba mai nesigura pe vocea ei, ca niciodata.

-Nu mai conteaza acum, asa e? sparge el din nou tacerea, luandu-si o haina pe el. Nu ar fi trebui sa facem asta. Poate ar trebui sa luam o pauza.
Atunci ea si-a dat seama de toata vulnerabilitatea ei..."Deci chiar conteaza.." se gandeste in timp ce el se incalta si pleaca. "Conteaza mai mult decat orice."

--

Sambata asta parea ca orice alta sambata din cele 18 luni in care au fost impreuna. El stand pe scaun, bandu-si cafeaua, ea incercand sa lege doua fraze pe o hartie.
-Uite, imi pare rau... spune el fortat. Asta nu va merge. Am nevoie de libertate. Nu pot sa ma ingrijorez acum si de relatia noastra. Vocea lui parea mai straina decat oricand.
Ea ramane cu privirea fixata pe cuta dinspre sprancenele lui.
-Nu vreau sa termin asta ca intr-una din scrierile tale. Dar stiu ca intr-o zi vei face un milion de euro din romanul in care vei spune despre cum ti-am frant inima.
-Ai promis ca nu tu vei fi cel care o va frange. Se straduieste ea in disperare sa lege literele intre ele, simtindu-se penibil, dar nestiind cum sa reactioneze.
-Am spus minciuni...
Se uita la barbatul din fata ei, un barbat pe care credea ca il cunoaste si se gandeste ca poate asta e singurul adevar pe care el i l-a spus vreodata. Cheile de la masina o taie in palma, colierul ii e prea strans la gat. Isi priveste viata distrugandu-se, asa cum cineva priveste un accident de masina cu o curiozitate morbida.
-Cred ca vei regreta ca faci asta. Articuleaza incet cuvintele si incearca cu greutate sa faca un pas catre usa.
-Probabil.
-Atunci de ce o faci?
-Pentru ca acum nu regret.

--

Intr-o zi va intalni un barbat uimitor, frumos, nou, neexplorat. O va saruta si o va tine de mana in public, va stii ca violet e culoarea ei preferata si ca acum are doar un caine. O va iubi. Nu o va dezamagi. Nu o va parasi exact cand totul era asa intunecat. Si alaturi de el va reusi sa treaca peste dezamagirea de acum.

Si pune stiloul jos...

Să îmbrățișăm tăcerea

Nu vreau sa vorbesc.

Iti amintesti prietenia noastra? Erai amicul meu cel mai bun, desi nu ti-am spus niciodata. Foloseam bulgari de nisip ud pe malul marii pentru a ne imagina ca e iarna. Ne bateam cu ei si loviturile alea dureau, dar radeam printre fiori de durere. Banuiesc ca durerea nu conteaza cand esti tanar. Noaptea hoinaream pe campuri si fugaream licurici prin iarba. Daca eram norocosi, ii si prindeam. Tu intotdeauna ai fost cel mai norocos. Ti-am dar bratara bunicii si te-am sarutat pe obraz, am rosit si ti-am spus ca o sa-ti aminteasca mereu ca cineva te iubeste. Nu-mi amintesc prea mult din conversatiile noastre, prezenta ta in semi-intuneric fiind mai mult decat suficienta.

Totul e in regula?

Iti amintesti cand am inceput sa ma indragostesc de tine? Stateam in curtea din spate intinsi pe o patura iar luna se reflecta in apele lacului de langa livada. Niciodata nu am fost credincioasa. Dar in noaptea aia i-am multumit lui Dumnezeu. Era perfect! Era o atmosfera fantastica! Si totusi, in tacerea noastra, m-am simtit in plus. Cum putea cineva ca mine sa existe intr-o noapte asa minunata? Dar cantecul greierilor m-a invatat sa nu pun la indoiala soarta, ci sa ma bucur de ea. Mi-ai cautat mana si ne-am lasat degetele sa se impreune. Zambetul tau din acel moment ar fi putut spune cat o mie de cuvinte.

Niciodata tacerea nu a fost atat de graitoare.

Iti amintesti cand am realizat ca printesele exista si ca de fapt tu erai cavalerul meu in armura stralucitoare? Mi-a placut mereu sa dansez - cu straini. Sau sa cant, dar mai mult la dus si in fata oglinzii cand ma pieptanam. Totusi, cred ca dansul oficial al scolii a fost cel mai urat din viata mea. Muzica era prea tare si agitata iar in mine era o amorteala sfasietoare. Printre glasurile atator oameni, auzeam decat tacerea si te vedeam decat pe tine. Erai imbracat elegant, ai traversat incaperea, te-ai inclinat si m-ai invitat la dans. Simturile mi-au revenit, dar auzul inca era departe. Singurul sunet care imi atingea timpanul era ecoul batailor inimii mele. 

Vazand ca nu reactionez, ai ridicat din spranceana.

Sunt bine, serios, hai sa ne bucuram de tacere!

Iti amintesti seara in care vietile noastre s-au schimbat pentru totdeauna? Eram in raiul nostru, tarmul lacului, locul in care a rasarit iubirea noastra. Apa se misca in jurul nostru si puteam sa miros adierea, stelele si parfumul. Parfumul tau. Mi-ai cuprins mana si m-ai asezat pe nisipul fin. Stam amandoi acolo intr-un contur mare de inima desenat, atinsi de lumina licuricilor din copilaria noastra. Te-ai uitat in ochii mei si mi-ai spus ca ma vei iubi mereu, punandu-mi pe nesimtite bratara bunicii la mana. Doar sa-mi aminteasca de cineva care ma va ocroti vesnic.

Mi-ai zambit strengareste si te-ai asezat in genunchi in fata mea.

Mi-ai intins mana. 

Imi acorzi acest dans?

M-ai ridicat in brate.

Prostutule, nu avem muzica.

Dar chipul tau imi spunea totul.

Hai sa imbratisam tacerea si sa dansam!

Cantecul nostru era beatitudinea tacerii, acompaniata de miile de tobe ale inimii si stralucirea gazelor in bezna. Fiecare sunet pe care voiam sa-l spunem era portretizat in  multimea vida de cuvinte. Iar vorba era inutila cand dansam asa de bine!

Compania unui bun prieten

Eram intr-o cafenea, vorbind cu un prieten; despre multe lucruri: scoala, viitor, dragoste. Dar stiu ce subiect voia sa atinga. Voia sa ma intrebe despre cea mai buna prietena a mea.
Ezitant la inceput, dar apoi cu o voce serioasa, m-a intrebat cum Moartea devenise cea mai buna prietena a mea.

Asa ca i-am explicat cum am trimis o invitatie prin posta, invitand Moartea la o cafea, o discutie si posibil un joc de carti. Bineinteles ca oamenii mi-au ras in nas cand au aflat ce facusem, dar rasul s-a oprit cand urmatoarea vineri, Moartea a aparut la usa mea.
Am fost surprinsa ca a venit, caci nu ma asteptam la vreun raspuns. Dar sunt o persoana educata, asa ca am invitat-o inauntru. Si ea era suficient educata incat sa-si lase coasa la usa. S-a asezat si ne-am bucurat impreuna de cafeaua de dimineata.
Prima conversatie a fost putin ciudata. Stia deja tot ceea ce ar fi putut sti despre mine, iar tot ce stiam eu despre ea erau doar zvonuri si speculatii. Nu a fost cel mai incitant inceput, chiar am vorbit despre vreme la un momentdat. Parea putin incomfortabila, asta pana cand am asezat cartile pe masa. A devenit apoi chiar vorbareata.
Jucase carti cu multi oameni importanti. Mi-a vorbit mult despre acei oameni; despre felul cum si-au jucat atat jocul, cat si viata. Ei au fost cei care au provocat-o, iar ea nu a trebuit decat sa accepte si sa respecte regulile.
I-a invins pe toti. De fapt, nu a pierdut niciodata la un joc de carti.
M-a batut si pe mine din 2 miscari. Dar stiam ca asta va fi deznodamantul. Eu insa nu am invitat-o pentru a o provoca, eu am invitat-o doar pentru putina distractie.
Mi-a marturisit ca nu a jucat niciodata jocul asta din placere si ca s-a simtit foarte bine. Banuiam ca asta o sa-mi spuna, De-asta am si invitat-o, pentru ca eram sigura ca nimeni nu a mai facut asta doar din pura curtoazie sociala. Mi s-a parut foarte nepoliticos si foarte gresit din partea tuturor celorlalti oameni. Doar pentru ca are o slujba neplacuta, asta nu inseamna ca trebuie excluisa din anturajul tuturor.
Mi-a multumit pentru joc si a spus ca trebuie sa plece. Moartea, pana la urma, e o persoana ocupata. Am intrebat-o daca doreste sa vina din nou, pentru un alt joc si a acceptat fericita.
Dupa cateva saptamani m-a vizitat iar. La momentul potrivit, bineinteles. Stie ce face fiecare om, oricand, asa ca era si normal sa aleaga un moment perfect.
De data asta am baut o cana de ceai si inca un joc de carti. Mi-a spus cate ceva din saptamana ei. A fost teribil, dar nu e ca si cum ar omori oameni; ea se ocupa doar de suflete si le trimite unde trebuie. Ma intreb cum poate ramane cineva calm dupa ce trebuie sa faca asta zi de zi. Am indraznit sa o intreb si mi-a raspuns ca nu e alegerea ei.
Normal ca m-a batut din nou, dar tot a fost un joc placut. Mi-a multumit pentru o dupa-amiaza placuta si a plecat.
Am spus apoi ceva ce nu am regretat niciodata: Esti intotdeauna binevenita aici. 
Nu a raspuns, dar a inclinat usor din cap.
Vizitele astea au continuat. Uneori treceau luni, alteori chiar un an pana sa ma viziteze iar. Dar intotdeauna isi facea aparitia pentru un joc de carti sau cana de ceai. A aflat intr-un final si presa ca ma vizita mereu Moartea si la un momentdat se plantasera o multime de ziaristi in fata usii mele. M-am bucurat intr-o mica masura ca ajunsesem o celebritate, dar nu asta fusese intentia mea. Am fost insa cinstita sa raspund intrebarilor lor, dar suficient de ferm ca sa nu dezvalui tot. Cand paparazzi au realizat ca nu vor avea niciodata o poza cu Moartea, iar de interviu nici nu poate fi vorba, si-au luat talpasita.
Odata am avut niste probleme cu cineva din Guvern, dar avand in vedere ca totul a incetat, banuiesc ca Moartea a schimbat un cuvant-doua cu el.
A continuat sa treaca pe la mine, desi nu faceam mereu aceleasi lucruri. M-am gandit ca ar trebui sa incercam si alte jocuri gen sah sau table. Odata am si dansat.
Am stat intr-o noapte pe balcon privind stelele. Ca prietena, este perfecta, politiocasa, prietenoasa si daruieste totul fara sa ceara nimic la schimb.
Acum, cand vine in vizita, ne petrecem timpul vorbind sau plimbandu-ne. Nu mai jucam jocuri atat de des, dar inca ne bucuram unul de compania celuilalt. Moartea, odata ce ajungi sa o cunosti, este chiar o fiinta interesanta.
Bineinteles ca stie cum si cand voi muri, insa nu am intrebat niciodata si nici nu o voi face. Nici macar nu am intrebat ce urmeaza in cealalta viata, sau daca exista o alta viata. Nu asta a fost motivul pentru care am vrut sa o cunosc. Si ma bucur ca si ea stie asta.

M-am oprit pentru a mai lua o gura din bautura, iar prietenul caruia i-am povestit toate astea se uita la mine de parca as fi fost nebuna, Dar eram deja obisnuita cu lucrurl asta, asa ca l-am ignorat.
Dar de ce? m-a intrebat.
Am zambit: Cand imi va veni si mie vremea, nu vreau sa-mi fie frica. Vreau sa ma bucur de ultimele mele momente de viata in compania unui bun prieten.