Indragostitii

                        Se saruta cu pasiune si amor, oricand in zi sau in noapte, pe strada sau in casa. Buzele lor vor sa se uneasca intr-un sarut dulce. Ochii vor sa li se inchida, sa simta atingerea moale a buzelor. Sunt indragostiti si nimic nu ii desparte. Se saruta cu disperare, cu durerea sufletelor despartite pana atunci. Se saruta pe intuneric si inimile le bat la unison. Se saruta si se musca.

Aştept să vii

                      Visez adânc şi gândurile mă dor. Întind braţul spre tine, iar tu îmi zâmbeşti. Îmi muşc buza şi îţi zâmbesc şi eu.
Dar iar visez, iar îmi e dor... de chipul tău, de mângâierea ta... de parfumul tău îmbătător. Chipul tău îmi răscoleşte gândurile reci... Am început să alung cuvintele şi să-mi zugrăvesc sufletul în culori sumbre. Să mă închid în mine şi să visez. Să visez la orice, mai puţin la tine. E un dor imens ce mă doare şi mă lasă să ard încet... necontenit.

Fiinţă efemeră

                     Vise sfărmate şi iubire în rate. Credit pentru fericire şi dobândă formată numai din bucurie...
Totul făcea parte din viaţa mea. Totul era atât de simplu... şi de aş fi ştiut ce urma, te-aş mai fi strâns încă o dată în braţe şi ţi-aş fi spus că...
Dar acum e prea târziu...
Eu visez, iar asta e povestea mea. Vino să visăm împreună.
                     Tu vezi luna de la fereastra ta? Dar stelele? Şi eu le văd... şi să ştii că mă gândesc la tine.
Vreau să-mi arăţi necunoscutul, să-mi trimiţi o pală de vânt, o rază de soare, o stea şi o floare.
Vreau bomboane cu lichior, un sărut şi-o îmbrăţişare.

Visul

                 Poveştile din trecut mă înfioară, nu am învăţat nimic... În umbrele pictate pe trotuare te văd pe tine şi pe mine. Îmi imaginez şi par nebună când vorbesc cu o umbră. Nu sunt o fiinţă de piatră ca lucrurile să nu mă doară. Am o inimă, un suflet... am sentimente şi simt.
                 Plouă, plouă tare şi nu am umbrelă... Lumina de pe stradă se joacă cu umbrele noastre. Mă lasă singură... uitată şi pradă gândurilor negre. Dar dintr-o dată o lumină pală mă înconjoară. Nu mai sunt pe stradă... sunt într-o cameră frumos mobilată, în care muzica parcă ricoşează din pereţi şi mă loveşte pe mine. Simt fiecare notă muzicală cum mă pătrunde... Tu eşti acolo, în pragul uşii, cu braţele deschise şi mă aştepţi. Mă îmbrăţişezi şi mă săruţi încet.

Scrisoare cu dragoste

                                                               Dintr-un colţ de Rai, o zi oarecare

                                        Dragă cel de acolo,

                 Uite că inima a învins şi am pus mâna pe stilou şi am început să-mi las liberă imaginaţia şi să-ţi trimit câteva cuvinte, de aici, dintr-un colţ de Rai.
                 Au fost zile în care am visat la tine...  Îmi doream să te ating să văd dacă eşti real, dacă nu visez şi nu-mi imaginez din nou totul.
Aş vrea să fii aici, cu mine... Să ne sărutăm pentru că oricum nimeni nu ne vede... toată lumea e ocupată. Au uitat să iubească, să simtă, să trăiască. Nu aş vrea să cădem de aici, să cădem în prăpastia celor ce nu ştiu ce e iubirea. Vreau să stăm aici, singuri... iubindu-ne!
Dacă aş fi lângă tine, aş sta ghemuită la pieptul tău în timp ce ne-am uita la filme, punând "stop" la fiecare scenă erotică dintr-un film pentru a o reproduce. Am fi noi doi... şi atât.

Aştept să vii

                      Visez adânc şi gândurile mă dor. Întind braţul spre tine, iar tu îmi zâmbeşti. Îmi muşc buza şi îţi zâmbesc şi eu.
Dar iar visez, iar îmi e dor... de chipul tău, de mângâierea ta... de parfumul tău îmbătător. Chipul tău îmi răscoleşte gândurile reci... Am început să alung cuvintele şi să-mi zugrăvesc sufletul în culori sumbre. Să mă închid în mine şi să visez. Să visez la orice, mai puţin la tine. E un dor imens ce mă doare şi mă lasă să ard încet... necontenit.

Mânjesc pagini de jurnal

                         "Când e linişte în jurul meu, gândurile şi ideile mă inundă. Îmi trasez în minte schiţe destul de complexe de monoloage, chiar şi întâmplări duse la extrem... toate pe un fond muzical şi decor adecvat. Uneori m-aş opri năucă în mijlocul străzii şi aş nota frânturile de idei ce-mi vin pe moment. Fac o introspecţie a vieţii pe care o ştiu doar eu, cea la care au acces doar câteva persoane...
Încrederea e cel mai de preţ lucru... la fel şi iubirea, respectul...
Interesant, nu?
Un amalgam de idei aşteaptă liniştite să fie dezvoltate şi înşirate rând pe rând. Îşi aşteaptă rândul sub forma unei liniuţe de capăt, frumos conturată şi reliefată.
Scriu, amestec imagini, înşir idei şi cuvinte fără vreun sens, creez întâmplări şi visez.

Poveste cu fluturi

                  Păşea încet pe aleea umbrită a parcului admirând jocul unor fluturi zglobii ce încercau să atragă atenţia prin frumuseţea lor fermecătoare, fără să se mai uite pe unde mergea.
Uneori, din neatenţie, se pot întâmpla multe lucruri... lucruri cum ar fi să dai peste cineva pe stradă din întâmplare. Să te lipeşti de pieptul lui şi să tresari... să te uiţi în ochii celuilalt şi să simţi cum inima încetează să te mai asculte. În acel moment să te blochezi, să nu mai ştii ce să spui, să-ţi bată inima atât de tare încât să simţi că ar vrea să iasă din piept, să simţi mii de fluturaşi în stomac... fluturaşi care se vor transforma în fluturi din ce în ce mai mari. Inspiri iar buzele îţi ard. Tremuri şi îţi doreşti să dispari...

Sfârşit

                În seara asta vreau să-ţi simt răsuflarea lângă mine...
În seara asta vreau să-mi spui că eşti lângă mine...
În seara asta... nu mai ştiu cât timp mi-a mai rămas să mai visez, să mai cred, să mai iubesc, să mai sper...
Nu ştiu cât timp mi-a mai rămas...
           
                Panicată te privesc. Nu clipesc, nu respir... doar te privesc. Te privesc în ochi şi te implor să nu pleci... şi dacă până la urmă vei pleca, te implor să te întorci...
Şi dacă din când în când te vei mai gândi la mine, să ştii că voi fi acolo... aproape de tine, trebuie doar să vii la mine, să mă atingi şi voi reveni la viaţă. Până atunci voi rămâne aici, speriată şi confuză... dorind totuşi ca tu să nu pleci.
Nu ştiu cât timp ne-a mai rămas... nu ştiu cât timp mai am... nu ştiu nimic. Totul e imprevizil...

Te aştept...

                    Eşti acolo, undeva... printre stele, gânduri nerostite, visuri neîmplinite şi iubiri spulberate.
                   Dacă tu ai dispărea într-o zi, eu te voi căuta. Te voi căuta prima dată în gândul meu, apoi printre cele mai întortocheate cotloane ale minţii, te-aş căuta şi în inimă... chiar şi în umbra de pe perete.
                   Te-aş implora să te mai întorci la mine, să mai stăm împreună măcar o secundă... care pentru mine ar fi un infinit. Te-aş ruga apoi să-mi laşi o amintire... Să-mi laşi o urmă din parfumul tău pe hainele mele, să-mi laşi o urmă de buze pe fruntea mea... să-mi laşi o mângâiere uşoară peste obrazul ce mult a aşteptat să fie atins.

Poveste

              Îmi îndes prea multe haine în geanta aceea micuţă, îmi iau aparatul foto, câteva poze pe telefon cu el... brăţările fără de care nu pot pleca nicăieri... ies pe uşă şi păşesc cu căştile în urechi spre alte zări. Plec în căutarea lucrurilor pe care trebuia să le fi aflat deja.
              Pe peronul gării vântul mi se joacă în păr, iar sunetul trenului pe şine îmi face inima să bată şi mai tare. Mă pot lasa purtată chiar şi până la capătul lumii, sperând doar să găsesc ceea ce caut. Ceea ce caut eu e mai mult decât liniştea, e mai mult decât atât. Vreau să cunosc oameni cu care să am ceva în comun. Vreau să evadez din acest cerc, să păşesc dincolo de el şi să simt mirosul florilor de câmp şi bâzăitul ameninţător al albinelor. Vreau să le spun tuturor cine sunt eu. Vreau să fiu altcineva, într-un alt loc... Vreau să-i spun cuiva că am reuşit... Vreau să întâlnesc pe cineva.

Dragul meu...

            "Ştii, mi-am amintit că nu ţi-am mai scris nimic de ceva vreme. Nu, nu am uitat de tine... nu am cum să uit de tine. Aş vrea să am multe să-ţi spun, dar nu am. Vreau să-ţi spun doar că... nu, nu are importanţă."
             Aşa sunau gândurile ei... Lăsă stiloul pe masă şi atinse bucăţica de foaie. Îşi întoarse privirea spre fereastră şi inspiră adânc. Se lăsă mângâiată de adierea uşoară ce tocmai îşi făcuse loc în camera ei. Închise ochii şi îşi contură buzele cu vârful degetelui arătător, apoi îşi muşcă uşor buza de jos. Îşi dorea ca el să se furişeze în spatele ei, să-i acopere ochii, iar ea să ghicească cine e. Îşi dorea ca el să o sărute pe gât şi să-i spună că e frumoasă, să o alinte şi să o ţină în braţe. Dorea să se plimbe pe străzile pustii, în puterea nopţii, cu el, să-l ţină de mână şi să râdă împreună cu el. Îşi dorea să-i sară în braţe şi să-l sărute.
              Deschise ochii, luă stiloul în mână şi notă pe foaia goală:

" Dragul meu,

                Nu ştiu cum să încep, e prima scrisoare pe care ţi-o scriu... dar vreau să-ţi spun că locul tău special din inima mea nu l-a ocupat nimeni. Îmi doresc să te fac să zâmbeşti în continuare, să uiţi de griji atunci când te vei uita la mine şi să vii să mă săruţi... Aş vrea să mai stau în braţele tale şi să mai povestim, să te aud vorbind, să-ţi aud vocea... 
               Te vreau, te visez... nu te simt. Eşti acolo, departe. Mă uit la cea mai strălucitoare stea de pe cer şi mă gândesc că, poate, şi tu te uiţi la ea exact în acest moment... poate chiar te gândeşti şi la mine, la fel cum şi eu mă gândesc tine. Te pot asemăna cu steaua aceasta. Tu încă mai străluceşti pe cerul meu la fel ca cea mai strălucitoare stea de pe întreg cerul.
               Te pot asemăna cu un trandafir. Dacă nu am grijă cu tine, pot rămâne cu urme... iar sângele mi-ar curge pe pielea mea albă, la fel cum lacrimile îmi curg în acest moment pe brajii catifelaţi. Chiar dacă m-aş răni, mă risc. Vreau să-mi umplu plămânii cu mirosul tău dulceag."

               Inspiră, dorindu-şi parcă să simtă parfumul unui trandafir, dar degeaba. În cameră era acelaşi miros închis, oricât de mult şi-ar fi dorit să simtă parfuml lui. Mai inspiră încă o dată şi luă stiloul în mână pentru a-şi continua scrisoarea.

               " Te pot asemăna cu un castel făcut din cărţi de joc. Ar trebui să mă mişc încet şi cu grijă, pentru a nu dărma nimic.
                 Să ştii că mai ai un loc în lumea mea, mereu vei avea, doar trebuie să te obişnuieşti cu mine, iar eu cu tine. Nu te forţez să rămâi, pentru că viaţa mea nu a început cu tine şi nici nu se va termina cu tine. Aşa cum soarele răsare în fiecare zi, aşa o să răsară alt soare după ce vei apune tu.
                Povestea asta nu e perfectă, chiar noi nu suntem perfecţie. Vom afla vreodată ce ne-a legat? De ce ne-am întâlnit? De ce am vrut ca povestea să fie atât de plină de despărţiri? Când se va sfârşi de tot, tu s-ar putea să o uiţi zicându-ţi că a fost doar o joacă...
                Într-o zi, eu sau tu... ne vom transforma într-un fulg de nea şi ne vom topi în mâna celuilalt. Nu vom simţi decât ceva rece, apoi vom simţi cum apa din mână se va evapora, va dispărea pentru totdeauna. Poate (nu) aşa se vor evapora şi sentimentele noastre... (nu) se vor pierde de tot în timp.
                La un moment dat toţi râvnim la ceva ce nu putem avea. Acum e timpul meu... Nu m-am săturat de noi, m-am săturat doar de cuvinte ce nu îşi au rostul. Şi eu am partea mea de vină, dar  vreau să fie totul bine, chiar dacă nu eşti acolo,  undeva... pentru a mă impresiona. "

               Se opri din scris dorindu-şi parcă să-i vadă ochii şi să-i mângâie faţa. Să-i admire conturul buzelor roşii şi să le atingă uşor. Să-i simtă inima bătându-i puternic alături de a ei... Să o împingă spre pat şi să o întindă pe spate, să îşi strecoare mâinile pe sub bluza lui şi să-i mângâie pielea catifelată. Deschise ochii brusc şi îşi şterse o lacrimă. Ridică stiloul de pe birou şi începu din nou să scrie.

               " Vreau să-ţi spun că... îmi place zâmbetul tău şi îţi ador privirea. Vreau să-ţi îţi şoptesc ceva la ureche apoi să-ţi sărut lobul urechii... Vreau să-mi aşez capul pe pieptul tău... şi... să ne înţelegem. "

                 Se opri din scris. Mâna îi tremura, la fel şi buzele. Se gândea doar la momentul când el va citi aceste rânduri. Îi părea atât de penibil să-i trimită o scrisoare, în loc să-i spună toate aceste lucruri în faţă. Asta nu o făcea mai matură, ci doar un copil... Un copil emotiv, răsfăţat şi timid. Se mai uită încă o dată peste cuvintele scrise pe foaie, dar fără să le citească şi începu să mototolească hârtia, apoi o aruncă pe jos.
                Se întinse în pat. Îşi cufundă capul în perna cea moale şi se înveli cu cearfaşul rece. Lacrimile care îi curgeau din ochii căprui şi trişti, reuşiseră să ude perna...
                 Ce reprezintă el pentru ea? Poate doar un joc, o iubire de un anotimp... o atracţie dusă la extrem, un suflet ce o completa, o picătură de fericire, poate doar un străin, o fiinţă pe care dorea să o iubească din tot sufletul, chiar dacă el îi spunea că totul nu e decât un  joc. Poate el reprezenta doar un suflet ce aşteaptă să fie cunoscut, înţeles şi iubit. Un suflet pe cât de neînţeles şi complicat, pe atât de minunat.
Poate doar un om ce a apărut la orizont atunci când trebuia... O persoană în a cărui braţe îşi dorea să se piardă, să-i sărute buzele şi să-i admire surâsul sublim. O persoană pe care ar strânge-o în braţe chiar şi în miez de noapte. O persoană pe care şi-ar dori să o strângă de mână, astfel să simtă că e iubită. Persoana lângă care să simtă că iubirea e ultima şansă a doi oameni ce se plac. O persoană mult mai minunată decât se considera şi de la care şi-ar fi dorit să o lase să-l iubească.

                Era dimineaţă. Razele soarelui îi mângâiau chipul. Îşi deschise uşor ochii şi mângâie cearşaful. Rememoră ceea ce se întâmplase aseară. Îşi aminti de scrisoarea mototolită şi se dădu repede jos din pat.
Luă hârtia de jos şi o întinse. Reciti  şi luă stiloul în mână şi notă:

                " Îmi pare rău, îmi pare rău pentru tot. Îmi pare rău că nu sunt aşa cum vrei tu, dar... vreau să fim noi doi şi atât. Îmi e dor de TINE "

Reciti scrisoarea şi se semnă:

" Cu dragoste,
Scumpa Ta (sper) "

                Împături frumos foaia de hârtie şi o băgă într-un plic. Voia să-i dea acel plic, iar ceea ce urma să se întâmple... spera să fie ceva frumos. Spera să nu fie considerată o copilă... spera ca şi el să o vadă măcar pe jumătate din cum îl vedea ea pe el. Dorea... să iubească.

Restul e pentru la noapte

        Hai să stingem luna şi stelele. Să facem întuneric şi să aprindem lumânări parfumate. Să închidem ochii şi să ne lăsăm purtaţi de val. Oare până unde putem ajunge?
Să simţim mirosul uşor iritant al lumânărilor şi să ne ascundem în întunericul nopţii. Să fim doar noi doi şi gândurile noastre.
Să cădem în păcatul dulce al iubirii... Să văd cum lumina lumânărilor se reflectă în ochii tăi.
Să plutim, să mă ascund în braţele tale şi să uit de fiecare lacrimă care mi s-a scurs pe obraji, de fiecare clipă în care mi-a fost dor de tine, de fiecare vis în care îmi apăreai, de fiecare minut în care mă gândeam la tine... să uit de tot ce a fost.
         Să mai bem un pahar de vin roşu ca sângele ce ne curge cu viteză prin vene. Să te mângâi pe un obraz, apoi pe gât... să-ţi sărut buzele şi să-ţi sorb şi ultima picătură de vin de pe ele.
Să îţi alunec printre mâini şi să mă prăbuşesc pe patul moale. Să vii şi să mă săruţi uşor pe gât şi inima să îmi bată cu putere. Să simt cum mâinile tale îmi cercetează curioase corpul care freamătă de dorinţă. Să mă săruţi pe gât şi să simţi cât de tare îmi bate inima...
          Să îţi spun cât de dor mi-a fost de tine în timp ce-ţi mângâi părul şi mâinile îmi alunecă uşor pe spatele tău. Să-ţi laşi greutatea corpului pe mine şi să mă săruţi pe gât apoi să-mi mângâi coapsele. Să te întorc pe spate, să-ţi iau mâinile şi să ţi le plimb pe corpul meu ridicându-mi tricoul. M-aş apleca să te sărut pe piept în timp ce tu te-ai juca cu mâinile pe spatele meu. Ţi-aş desface încet fermoarul de la pantaloni, iar pe urmă mi-ai da tricoul jos. Am lăsa cearşaful alb şi imaculat să ne atingă corpurile în timp ce am deveni unul şi acelaşi. În timp ce inimile noastre vor bătea la unison şi îmi vei simţi respiraţia pe gâtul tău. În timp ce eu aş fi a ta, iar tu al meu...
           Să mă laşi să stau cu capul pe pieptul tău pentru a-ţi simţi bătăile inimii... şi să adormim îmbrăţişaţi, obosiţi după ce trupurile noastre au fost unul singur în întunericul nopţii sub cearşaful îmbibat de parfum.
           Şi dimineaţa când mă trezesc, să mă îmbrac cu tricoul tău care pentru mine ar fi mult prea mare... să mă furişez până la bucătărie şi să te cuprind în braţe. Să te întorci, să-mi lipeşti capul de pieptul tău şi să-mi mângâi părul... Să mă uit în ochii tăi, iar tu să-mi aranjezi o şuviţă rebelă. Să îţi zâmbesc, iar tu să-mi furi un sărut. Să tragi puţin de tricou şi să-mi dezgoleşti umărul... Să mă joc cu unghiile pe spatele tău în timp ce tu m-ai săruta pe gât. Să mă mai săruţi încă o dată pe buze, să-mi ridici puţin tricoul şi să îmi atingi coapsele. Să-mi zâmbeşti, să mă mai săruţi încă o dată pe umăr... şi să-mi spui că restul e pentru la noapte...

File din jurnal V

"Azi xx.xx.xxxx, vreau să te salut

            Iar am uitat de tine... O să te las undeva la vedere ca să te văd mereu, ca să-mi aduc aminte să scriu, să îţi umplu paginile cu gândurile mele pe care doar tu mi le asculţi.
            Îmi pare rău că iar îţi ud foile tale preţioase şi întind cerneala cu lacrimile mele care nu îşi au rostul.
Nu ştiu, chiar nu ştiu ce să scriu aici... Ţi-aş scrie că totul e din vina mea, dar ţie nu ţi-ar păsa. Oricum, ce ţi-ar păsa ţie?! Tu o să rămâi mereu un jurnal. Un simplu caiet cu foi pline de cuvinte de care voi râde sau îmi va fi ruşine peste ani. Poate că o să uit de tine într-un colţ şi-mi vei păstra secretele pentru mult timp... poate nu o să te uit... Poate că după ce voi termina de scris aici, te voi rupe... Sau poate o să te pun la loc, pe raftul de sus şi o să aştept data în care o să mai scriu.
            Sincer, nu am nimic... Nu, nu am nimic. Sincer! Nu, nu mă crezi? Nici tu nu mă crezi caiet stupid cu foi... De ce m-ar crede cineva vreodată? Nu, dar lasă că totul e bine.
Ţi-aş spune o poveste, dar nu aş avea timp să o termin. Nu aş începe cu "a fost odată ca niciodată" şi mai mult ca sigur nu o voi termina cu "şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi". Nu e un basm cu prinţi şi prinţese, cu regi şi regine... Mâine va fi doar o altă zi din poveste... Trecutul e în prezent, prezentul e în viitor, iar viitorul e în ceaţă. Îmi zic că ziua de mâine va fi mai bună, că nu voi mai zâmbi doar ca să-mi stăpânesc lacrimile... că nu voi mai spune că nu-mi pasă, doar pentru a mă amăgi şi a-mi fi mie mai bine. Am minţit. Mi-a păsat şi îmi pasă... Nu am vrut să mă doară şi de aceea am zis că nu-mi mai pasă, că nu mai ţin... De fiecare dată rămân cu o rană pe suflet, dar e vina mea. Nu îmi stă în fire să fac ceva pentru a impresiona, iar atunci când simt nevoia de afecţiune... o cerşesc. Proastă tactică. Dacă merit, nu e nevoie să cerşesc... totul va veni de la sine.
Poate chiar ar trebui să devin rea şi să-i fac pe ceilalţi să vină la mine... nu eu la ei. Ştii că mint... Nu pot să fiu rea. Nu-mi stă în fire. Ar trebui doar să-mi văd de alea mele şi atâta tot. 
           Cred că nu se va întâmpla nimic... La naiba, e şi 59. Cică nu te iubeşte nimeni... Aiurea! Şi cum ziceam, cred că nu se va întâmpla nimic. Nimic bun, desigur. 
           Vreau şi eu o zi în care să mă simt bine, în care să nu-mi mai pese de nimic, toată lumea să fie a mea, să fiu fericită cu adevărat şi să mă  plimb alături de... Nu, mi-am promis că visele vor fi vise... iar realitatea alta. Că nu voi mai trăi între, pentru că mă voi pierde. Oricum, ziua asta nu va veni... iar eu voi rămâne tot eu... iar restul va rămâne la fel...

                                                                                                       Cu drag, 
                                                                                                              Cea care a scris aici"

Fără sens

            Îmi ard obrajii şi arunc mereu un ochi la ceas la fără un minut. Ai un stil aparte de a pătrunde în suflet şi de a rămâne acolo.
            Aş prefera să mă pierd printre hăţişurile gândurilor mele, dar în acelaşi timp aş vrea să-ţi povestesc ceva. Orice. Chiar nu ar avea importanţă. Aş vrea să-ţi povestesc despre faptul că bluza mea e roşie sau că iar nu mi-am călcat blugii. Poate o să-ţi povestesc şi despre faptul că lumea se uită la mine ca la o ciudată atunci când murmur un vers... Ţi-aş spune ce am mâncat azi şi ce am făcut. Ţi-aş spune multe, dar nu are rost. M-ai are rost să-ţi spun că azi a fost soare şi mă gândeam la faptul că ar trebui să fii fericit că e cald afară?... Toate sunt nişte prostii. Te rog să te faci că nu le-ai văzut.
           Şi uite aşa mai strâng puţin tricoul tău la piept şi îmi spun că eşti lângă mine. E ca un fel de drog. Devin dependentă. Vreau să am acelaşi miros ca al tău... să mă comport ca tine, să fiu ca tine... să fiu tu, dar totuşi eu. Nu prea are logică, nu? Dar te rog să-mi spui ceva ce are logică... Nu, nu probleme de matematică sau alte lucruri de-astea. Spune-mi dacă viaţa are vreo logică, dacă ceea ce gândesc eu are vreo logică, dacă... dacă eu am vreo logică.
          Când eram mică credeam că nu o să mai cresc, că o să rămân aşa mică mereu. Că eu m-am născut mică, iar ceilalţi... exact aşa cum erau. Adică unii s-au născut părinţi, alţii verişori, alţii bunici, alţii prieteni... Vezi tu, eu am avut impresia că o să rămân aşa mică mereu, că nu o să ştiu multe (nu că acum aş şti mai multe...), că nu o să simt vreodată că lumea se poate prăbuşi, dar se şi poate construi... se poate consolida şi se poate creea ceva mai frumos, că se poate îmbunătăţi.
          Câte crăpături sunt pe asfaltul ăsta... Nimic nu poate fi un întreg.
Afară e frig, e al naibii de frig. Şi anotimpurile sunt separate, iar ochii tăi sunt... frumoşi.
Simt cum clipele se dilată şi devin ore, iar orele zile, iar zilele... nişte nopţi de coşmar.
Toată lumea mă crede o nebună că merg pe stradă şi ţin în mână un tricou... Tricoul tău. Prietenul meu e un tricou...
Ştiu, e ciudat...
Totul e ciudat, stai liniştit!

Dragă... TU

             

         "Dragă... TU,

             Ştii cine ar întoarce timpul înapoi? Eu! Da, eu. Eu aş întoarce timpul înapoi şi aş încerca din nou. Ce aş încerca? Să nu mai fac ceea ce am făcut. Fiecare dintre noi avem regrete. Nu regretăm pe moment, ci în timp. Regretăm atunci când e prea târziu. Ştii ce am făcut... şi cred că toţi ştiu. Am impresia că atunci când mă uit în ochii oamenilor, ei ştiu totul. Am impresia că mă ceartă şi îmi reproşează... Că mă arată cu degetul şi mă pedepsesc. Poate că tu nu o să ştii niciodată, dar îţi spun eu... mă doare. Mă doare al naibii de tare şi zâmbesc cu tristeţe în timp ce sufletul îmi tremură, dar îmi spun că o să treacă. Nu e decât un simplu virus ce a pus stăpânire pe mine.
Simt, şi nu numai că simt ci şi cred, că ai avut dreptate... Mi-am bătut joc de tine, dar nu numai prin cuvinte... ci şi prin toate lucrurile pe care le-am făcut sau nu le-am făcut. Îmi pare rău.
             M-am aruncat cu vitejie în valuri mult prea mari, deşi nu ştiam să înot. O perioadă am reuşit să mă menţin la suprafaţă şi am sperat că o să reuşesc să ajung la mal, dar m-am înşelat. E prea târziu să mă mai agit. Eu am obosit, iar apa m-a tras la fund. 
             Aş vrea eu să mai sper. Aş vrea eu să mă mai amăgesc cu vise... cu ochii tăi, cu vocea şi chipul tău, cu atingerea ta blândă... Aş vrea să mai visăm împreună, să ne gândim la viitor... Dar nu se mai poate.
Nu m-aş fi avântat niciodată în valuri mult prea mari dacă îmi reamintea cineva că nu ştiu să înot. Dar mi-a plăcut, chiar dacă acum e prea târziu să mă mai salvez. Mi-a plăcut să mă contopesc cu valurile...
Voi muri în valuri şi mă voi naşte din valuri.
Razele lunii se vor reflecta în mine...
Iar tu te vei avânta în valuri pentru a te răcori.
             Îmi pare rău, sincer... îmi pare rău.

                                                                                       Tot eu, deşi aş vrea
                                                                                                           să nu mai fiu eu"

De ce?

              Abia aştept să ieşi de la duş... cu pielea curată şi părul ud. Să mă înfig ca o nebună în buzele tale şi să mă întreb de ce. De ce nu mă satur de ele, de tine... de noi, de zâmbetele furate, de poveştile din nopţile în care stau ghemuită lângă tine ascultându-te până adorm... de fiecare nouă zi în care mă trezesc şi te văd lângă mine dormind... de fiecare sărut şi mângâiere de-a ta... de fiecare moment în care îmi înfig unghiile în pielea ta fiind purtată pe valurile plăcerii... de fiecare clipă în care mă strângi în braţe şi îmi mângâi părul... de fiecare noapte în care ne cufundăm în vise, eu în ale tale, tu în ale mele... de fiecare clipă în care-mi zic în gând că e atât de bine cu tine... de fiecare dimineaţă în care mai fur cinci minute în braţele tale... de fiecare clipă în care nu am ştiut ce să-ţi spun... de fiecare dimineaţă în care îţi privesc ochii somnoroşi în timp ce îmi beau cafeaua încet... de fiecare clipă în care am vrut să te ţin de mână, dar ai fost departe... de fiecare lucru care îmi aduce aminte de tine... de fiecare moment în care îmi spun în gând că "te iubesc"... de fiecare...
            De fiecare... bătaie a inimii mele nebune care nu vrea să mă asculte. Îmi e dor de bătăile alea ale inimii care se înteţeau atunci când mă apucai de mână, mă trăgeai spre tine, mă sărutai, apoi mă ţineai în braţele tale ca să-ţi simt căldura trupului şi să aud cum inima-ţi bate încet... eram atât de calmă...
            Nu, nu ştiu ce e greşit... Nu ştiu de ce lucrurile sunt bune doar la început...

            Te sărut, apoi zâmbesc. Mă uit în ochii tăi şi sunt reci, sunt duşi departe... mult prea departe. Şi simt cum inima mi se scaldă într-un val rece. Cum lacrimi îmi răsar în colţurile ochilor... dar eşti dus prea departe pentru a observa.

            Stau în pat întinsă pe o parte prefăcându-mă că dorm. Îţi simt respiraţia... Nu vreau să deschid ochii să văd dacă dormi. Simt că te mişti... Îţi strecori uşor mâna pe sub cearşaf şi îmi atingi coapsele. Inima începe să-mi bată din nou ca o nebună. Nu vreau să îţi dai seama că nu dorm... Simt cum mâna ta se plimbă pe spatele meu, pe sub tricoul tău larg... Îmi mişc doar mâna puţin, iar tu te opreşti. După câteva secunde simt cum tragi de tricou şi îmi descoperi un umăr. Îţi simt respiraţia din ce în ce mai aproape... Îţi simt buzele pe umărul meu. Strâng din ochi şi îmi muşc uşor buza de jos dându-mi seama cât de prostuţă am fost. Poate că m-am înşelat... ochii tăi poate nu erau reci, poate nu erau duşi departe... poate erau chiar lângă mine, doar că nu am observat.
Nu mă mai pot abţine... Cu ochii închişi îmi ridic capul de pe pernă şi îţi prind buzele într-un sărut lung, iar o lacrimă de-a mea curge pe obrazul meu, apoi îl atinge pe al tău... apoi se scurge pe gâtul tău...
             Îmi las capul pe pieptul tău, iar tu îmi mângâi părul... Îţi aud din nou inima bătându-ţi încet... Sunt din nou calmă. Eşti lângă mine, iar eu lângă tine... De ce am crezut că eşti departe?

Într-o zi de luni

          De aş putea, aş urca în cer şi as săruta fiecare fulg de nea apoi i-aş trimite spre tine. I-ai prinde în mâini sau poate i-ai lăsa să ţi se topească pe faţă... poate ai simţi fiecare sărutare a mea pe buzele tale fierbinţi...
          De aş putea, aş săruta o sută de fluturi apoi i-aş trimite la tine. Ar purta fiecare pe aripi câte un sărut de-al meu. Ţi-ar atinge buzele cu aripile lor catifelate, iar tu te-ai gândi la mine...
          De aş putea, ţi-aş trimite inima mea în ghearele unui porumbel alb. Poate ai primi-o... Poate ai pune-o lângă a ta sau poate ai trimite-o înapoi sfâşiată...
          Dacă ţi-aş trimite inima mea, ai avea grijă de ea? Eu zic că da. Ai apăra-o de ploaie şi de vânt... ai păstra-o lângă tine ştiind că e parte din mine. Nu-ţi face griji, pot supravieţui fără inimă. Şi o să-mi fie mai bine pentru că ştiu că e acolo, lângă tine... E acolo, pe mâini bune... undeva, oriunde ai fi tu... oricine ai fi tu.
Iluzie sau adevăr, aşteaptă-mă că o să vin oriunde ai fi. O să mă reîntregesc sub ochii tăi, într-o zi de luni când totul începe de la început. Şi în acea zi de luni o să îţi mulţumesc că ai avut grijă de inima mea. O să începem totul de la început, o să fie totul bine... O să mă simt bine mai ales că inima mea a fost pe mâini bune.
          În acea zi de luni te voi lua de mână şi o să păşim în paşi de dans pe o alee... O să dansăm sub razele unui soare blând până când cerul o să înceapă să plângă. O să las picăturile reci de ploaie să-mi gâdile umerii şi obrajii, dar nu o să le las să te atingă. O să te apăr... O să vezi că o să te apăr...
         În acea zi de luni ne vom aşeza pe o bancă în parc şi voi sta cu capul pe picioarele tale şi voi admira cerul şi ochii tăi. O să-ţi povestesc despre toate visele mele... O să-ţi povestesc cât de mult te-am aşteptat... O să-ţi povestesc despre fiecare lacrimă pe care am vărsat-o... O să-ţi povestesc totul, tot.
         În acea zi de luni voi sacrifica un trandafir roşu ca sângele şi o să aflu dacă mă iubeşti. O să-i rup cu nerăbdare una câte una petalele catifelate. Şi de voi ajunge la ultima petală, iar aceasta va fi "nu", tu vei zâmbi, vei lua petala şi o vei lăsa să plutească pe aripile vântului. O să-mi prinzi faţa în mâinile tale calde şi o să mă priveşti în ochi. O să-mi spui că floarea minte... O să-ţi apropii buzele de ale mele, iar inima mea o să-nceapă să bată cu putere. O să-ţi simt buzele tale peste alea mele, iar atunci o să mă topesc uşor, uşor. O să mă topesc uşor pe buzele tale ca un fulg de nea...
          Într-o zi de luni totul o să înceapă de la început. O să fim doar noi doi păşind încet spre o nouă zi din noul început... Oricine ai fi, oriunde ai fi...

Doar un desen...

Hai, lasă-mă să te desenez.
            O să-ţi desenez întâi forma feţei. Acel chip pe care aş vrea oricând să-l ating să văd dacă e real. Să închid ochii şi să te sărut pe un obraz, iar pe celălalt să-l mângâi. Să simt în realitate ceea ce numai în vis îmi e dat să simt. 
            O să pun accent pe ochi, că doar ei sunt oglinda sufletului. O să încerc să desenez exact privirea ta. O să-ţi desenez acea privire pătrunzătoare şi parcă nemiloasă. Acea privire care i-ar face pe mulţi să plece ochii în faţa ta... Privirea aceea care reflectă rareori gândurile tale frumoase, calde şi liniştitoare. Privirea aceea care m-a înnebunit şi mi-a rămas întipărită adânc în suflet încât nu am nevoie de nicio fotografie pentru a o picta.
            O să-ţi desenez nasul şi îmi imaginez că te-aş pupa de "noapte bună" în fiecare noapte. Te-aş pupa pe frunte, apoi pe nas şi apoi pe buze... adormind liniştită.
            Apoi o să-ţi desenez buzele. O să te fac să zâmbeşti aşa cum am vrut să te fac mereu. Buzele astea... atâta delicateţe... atât de moi, atât de roşii parcă dorindu-şi să fie atinse şi muşcate.
            O să-ţi desenez părul în pare m-aş juca de fiecare dată când ţi-aş sta în braţe. Deşi mi-aş dori să ai părul cât mai lung, o să te desenez aşa cum eşti. 
            O să-ţi desenez urechile ca să poţi auzi fiecare cuvânt pe care ţi-l şoptesc. Îmi imaginez că te-aş muşca de lobul urechii şi apoi te-aş săruta pe gât...
            Am reuşit să-ţi desenez chipul cu cele mai mici detalii. Restul e uşor de desenat... Nu e chiar aşa de important exteriorul precum e interiorul.

           Ţi-aş desena sufletul tău mare chinuit, închis într-o cuşcă dorindu-şi să scape de acolo. E un suflet bun, doar eliberează-l. Nu-i interzice să viseze. Lasă-l să trăiască prin tine. O să trec să-ţi desenez inima... O parte de gheaţă şi o parte în flăcări. Gheaţa nu se va lăsa topită prea uşor... Timpul trece, iar stratul de gheaţă creşte şi el... pe când flăcările încep să se stingă uşor. Te rog, păstrează viu focul din inima ta... speranţa de viaţă. Nu uita, viaţa e aşa cum ţi-o faci... încearcă să priveşti toate părţile bune ale vieţii. Sunt sigură că ştii ce vrei de la viaţă... şi sunt sigură că vei reuşi.
           O să-ţi desenez şi amintirile. O să încerc să desenez numai amintirile frumoase pe care le-aş înghesui în partea îngheţată dorind să o mai dezgheţ puţin.
           Pentru prima oară lumea a fost a mea. M-ai lăsat să-mi încălzesc sufletul la partea fierbinte a inimii tale. M-ai lăsat să văd cum e fericirea... m-ai lăsat să simt cum inima îmi bate nebuneşte la fiecare cuvânt al tău. M-ai lăsat... să te cunosc. Mi-ai arătat ce ar trebui să fac... Aveam lumea la picioare pentru că pluteam...

           Îmi pare rău, îmi pare rău... Nu, nu trebuia să o fac. Trebuia să încetez demult şi să mă comport altfel. Drumul a fost unul, până la o intersecţie. Am fost doi tovarăşi de drum, dar acum drumul s-a despicat... Inima îmi spune că trebuie să mă întorc înapoi, să caut drumul tău şi să alerg până o să te ajung. Apoi să îţi spun că îmi pare rău şi că vreau să fim din nou doi tovarăşi de drum.
Dar... nu, nu cred că o pot face. Mi-ar fi teamă că m-ai putea trimite înapoi pe drumul meu... să-mi văd de alea mele. 
           Îmi pare rău... o să... mai privesc o dată desenul şi o să-l transform în cenuşă. Îmi pare rău... îmi pare rău pentru mine că va trebui să-mi alung orice imagine a ta din minte...

File din jurnal IV

"Azi xx.xx.xxxx, îţi mulţumesc

      Am încercat să nu mai măzgălesc paginile jurnalului ăsta pe care nici măcar nu am curajul să-l recitesc. Şi până la urmă de ce aş face-o?
Trăieşte clipa!
Nu trăi în trecut!
Ce prostii îmi pot spun.
Eu una nu pot să trăiesc clipa. Şi care clipă? 
Când am deschis jurnalul ăsta după atâta timp în care nu mai scrisesem nimic în el, voiam să scriu ceva frumos, apoi mi-am adus aminte că eu nu scriu nimic frumos. 
Mi-am adus aminte că viaţa nu e decât un joc în care toţi pierdem oricum. Ceea ce contează mai mult e ceea ce facem în joc, cum ne ferim de obstacole şi trecem de la un nivel la altul întregi şi nevătămaţi.
Mi-am adus aminte că trebuie să-i preţuieşti pe cei de lângă tine atunci când încă mai sunt lângă tine... nu după ce i-ai pierdut.
Mi-am adus aminte că promisiunile nu duc nicăieri dacă nu sunt şi îndeplinite.
Mi-am adus aminte că uneori ceilalţi îţi vor binele şi ar trebui să-i asculţi.
Mi-am adus aminte că... indiferent cum a început şi cum se va sfârşi viaţa, cu greu alungi pe cineva din ea.
Nu e ca şi cum ţi-ai putea şterge din memorie anumite părţi.
Nu e ca şi cum i-ai spune inimii să stea cuminte şi să nu mai bată nebuneşte de fiecare dată când te gândeşti la acea persoană dragă...
Nu e ca şi cum... chiar ai vrea să faci toate astea.
E doar ca şi cum nu ai putea renunţa la acea persoană sau ceva ce are legătură cu ea.
Şi încă... încă mai visez. Mereu voi visa. Aşa sunt eu...
Te visez învăluit în ceaţă şi îţi aud vocea...
Nu, nu ai creat o fiinţă oribilă atrasă de tine. Doar ai reuşit să modelezi partea mea mai sensibilă. Ai făcut o treabă bună! Totul e atât de fin... E atât de perfect. Da, e perfect! Ai făcut o treabă bună.
         Îţi mulţumesc.


                                                                                                Cu drag,
                                                                                                     partea pe care ai modelat-o"