vineri, 31 august 2012

Anunţ!!

   Nu se vor mai posta comentarii anonime din cauza unor fiinţe care ştiu doar să arunce cu nişte comentarii inutile şi jalnice la adresa celor care scriu... deşi cred că doar o fiinţă a lăsat comentariile alea, pentru că de fiecare dată se plângea că postarea citită nu e o poveste.
M-am săturat de frustraţi care nu înţeleg că pe blogul ăsta se scriu poveşti DE ORICE GEN.
M-am săturat de frustraţi care comentează aiurea cum că "asta nu-i poveste". Noi nu scriem aici pentru a face pe placul tuturor. Nu-ţi place, mai ai mii, milioane de alte bloguri.

   Aici nu se vor scrie doar poveşti... Aici se mai scriu şi TEXTE. Texte frumos scrise. Texte care se pot citi dimineaţa la cafea, atunci când te-ai plictisit de umblat aiurea pe internet, atunci când nu ai ce face, atunci când doar vrei să citeşti ceva frumos...
Repet. AICI NU SE VOR POSTA NUMAI POVEŞTI CU PRINŢI ŞI PRINŢESE, ZMEI ŞI VÂRCOLACI.
Cine nu înţelege, e rugat să apese X-ul ăla din partea dreaptă şi să ne scutească de comentarii stupide...
E uşor să comentăm aiurea, negândindu-ne la cât de greu este să scrii un text...



****Mai spun încă o dată pentru cei care au uitat sau care nu au aflat încă. Aici se pot posta şi poezii. Cine are poezii le poate posta. Aştept. :)
 



joi, 30 august 2012

Lista calatorului



Ce să faci și ce să nu faci atunci când călătorești în timp.

Deci în sfârșit ai făcut-o. Ai pus cap la cap cele câteva milioane de dolari, duzina de pașapoarte, nenumăratele vaccinări și ore peste ore de studii despre limbi antice. Ziua cea mare în sfârșit a venit și ești gata să-ți iei acea mică și romantică vacanță... în timp. Da, de data asta chiar vei reuși! Vei întâlni oameni exotici, vei face lucruri exotice în locuri și mai exotice. Vei vedea acele vremuri bune, dar înainte să apeși butonul go de pe telefonul tău genial, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi.

Ce să nu faci:
1. Să nu-ți împuști bunicul. E tentant, nu-i așa? Ai citit despre răzbunări pe o mulțime de bloguri, ziare, cărți, ai văzut atâtea videoclipuri pe Youtube cu oameni care au făcut-o. Să-ți împuști bunicul biologic nu-i chiar împotriva legii, mai ales cu statutul lui de criminal în serie, iar dacă-l vei prinde fix în momentul nebuniei lui, ar fi și mai bine. Totuși... hai să nu încep să mă gândesc la o gaură neagră, supernovă, reacție în lanț pe care ai putea-o cauza. Ce ți-a făcut ție personal bunicul vreodată? I-a produs pe maică-ta sau pe taică-tău dar în rest chiar a fost un tip de treabă. Așa ca lasă baltă toate planurile tale și cumpără-i omului ceva de băut.

2. Să nu inventezi ceva ce n-a fost încă inventat. Într-adevăr, te-ai putea imagina mânuind o mașinuța drăguță pe străzile medievale ale Maltei, dar nu uita că drumurile erau mult mai denivelate decât astăzi și că un motor cu combustie internă nu e chiar așa ușor de construit. Locuitorii zonei în care vei ajunge vor putea totuși să înțeleagă vehiculele cu auto propulsie sau ar putea să te provoace pe tine și pe mașina ta demon la o cursă de mama focului. Așa că închiriază un măgar și o căruță și bucură-te de peisaj exact ca la carte: foarte, foarte încet.

3. Să nu te aventurezi niciodată la un eveniment căruia îi știi finalul. Toate aranjamentele au fost făcute. Nu călătorești în timp ca să pariezi fiecare bănuț pe War Amiral, știind deja că a câștigat Triple Crown. Înainte să intrăm în problema a ce poți și ce nu poți să aduci în trecut, să-ți analizăm un pic your self-confidence. Te poți uita la oamenii acelor vremuri cu un aer de superioritate, dar să știi că sunt suficient de înțelepți să se uite cu oarecare curiozitate la străinul ce-și irosește banii pe lucruri improbabile și care aleargă după șobolani cu un super-telefon în buzunar. În loc să faci toate lucrurile astea, mai bine te-ai bucura de frumusețea cursei, de entuziasmul anticipării rezultatului și de cunoștințele că deși așa zisa știința a stricat rolul multor mașinării interesante, caii încă sunt la fel de bine construiți precum erau acum 10 mii de ani. 

4. Nu încerca să-l vizitezi pe Tânărul Tu, încercând să-i dai sfaturi. Mult prea multe vacanțe în timp sunt distruse din cauza acestui lucru. Te rog, oricât de mult ai dori să-l avertizezi să nu se întâlnească cu acea fată (pentru că toți știm ce soție nebună s-a dovedit a fi), să nu o ia pe scurtătura în drum spre casă în acea zi mult  prea odioasă sau să studieze teatrul în loc de inginerie, indiferent cât de mult ți-ai dori lucrurile astea, știi bine ca Tânărul Tu nu va asculta niciodată de Adultul Tu. Vei rămâne doar cu sentimentul ciudat că acel bătrân senil din tinerețe ce te bântuia neîncetat era de fapt Adultul Tu. În schimb, distrează-te! Du-te pe plajă, într-un parc de distracții sau la cumpărături. Aa.. și tunde-te mai în pas cu moda vremurilor ca să nu atragi atenția.

5. Nu vizita era dinozaurilor! Știu că toată lumea dă năvală acolo de când cu călătoriile astea, dar ascultă-mă! Primele trei secunde da, sunt foarte intense, entuziaste și nemaiîntâlnite. Dar amintirea ce-o să-ți rămână după va fi o mare dezamăgire.

Ce să faci:
1. Fă multe cercetări asupra erei în care dorești să ajungi și folosește un serviciu de teleportare a bagajelor cât mai sigur. Uite un lucru pe care îl poți învăța din Terminator. Vei ajunge la destinație având nimic mai mult decât un pașaport 4D, un zâmbet larg de la o ureche la alta și costumul în care te-ai născut. Din moment ce e foarte improbabil să dai peste vreun țăran idiot sau un punker drogat pe care să-i ușurezi de garderobă, asigură-te că bagajul îți ajunge la destinație înaintea ta. Nimic nu e mai stânjenitor decât să apari în mijlocul Inchiziției Spaniole exact așa cum te-a lăsat Dumnezeu. 

2. Du-te să întâlnești persoanele nu-atât-de-faimoase. Te-ai dus la Nuremberg în 1934 și nu l-ai văzut pe Hitler? Sau Ioana d'Arc era puțin legată pe o scândură când te-ai decis tu s-o vizitezi? Poate Confucius a avut o durere de cap supărătoare și a fost forțat să-și petreacă ziua în pat dormind? Să experimentezi trecutul înseamnă mult mai mult decât să întâlnești oamenii despre care ai citit în cărțile de istorie. Știai că marea majoritate a oamenilor au trecut prin istorie înșirând grămezi de bălegar de-a lungul câmpurilor pentru a le fertiliza? Puține s-au schimbat de atunci. Nu-ți irosi mult așteptata vacanță urmărind figuri faimoase. Vorbește cu un cizmar, spune povești cu un pescar sau ajută un țăran la munca pământului. Multe lucruri fantastice s-au întâmplat în timp ce omenirea stătea în fund pe un scaun regal. 

3. Vânează asigurări de călătorii în timp adecvate. Chiar și cele mai bune aplicații de pe cel mai performant telefon rămân fără semnal uneori. Mai ales dacă faci șmecheria asta cu tranziția din secolul 21 în secolul 18. Asigurările de călătorii în timp acoperă mare parte din întâmplări neprevăzute, precum vreun incident într-un univers paralel unde ți-ai întâlnit versiunea mult mai inteligenta și de succes. Asigurarea te ajută și în nefericitul caz în care aterizezi într-un sat maghiar uitat de lume și lovit de ciumă, în loc de insula tropicală pe care ți-o alesesei în mijlocul Pacificului.

4. Împrumută-i un șervețel fluturelui gata să strănute pe care l-ai văzut în jungla braziliană. Nu ai idee de multitudinea de războaie și milioanele de vieți pe care le-ai putea salva doar dacă ai efectua o sarcina atât de simplă. E uimitor cât de mulți fluturi pot schimba cursul istoriei și al timpului. Ai auzit de efectul de fluture, nu?

5. Distrează-te! Ai muncit o viață întreagă pentru o asemenea călătorie, așa că bucură-te de ea. Știi bine că o să ți se dubleze toate taxele după folosirea telefonului tău geniu, așa că profită la maximum de acele minuțele prețioase. Întovărășește-te cu niște oameni în vârstă, vizitează locuri care nu mai există în prezent, încearcă mâncăruri care au dispărut întru totul și mai ales fă multe, multe schițe. Nu ai voie cu aparat de fotografiat, dar tattoo artists vor fi întotdeauna ușor de găsit, indiferent de timp și spațiu. Dar înainte de toate, învață să îți tratezi strămoșii cu respect. Viitorul e plin cu mașinării mult prea sofisticate.

miercuri, 29 august 2012

Verile de altă dată...


   Unde sunt verile de altădată? Unde sunt verile acelea în care mă pierdeam în braţele tale...? Unde sunt verile acelea în care ochii îţi străluceau ca stelele de pe cer, iar vocea ta semăna cu murmurul mării? Unde sunt verile acelea în care mă apărai de ploile de vară cu aripile tale? Unde sunt verile acelea în care visam doar la noi în timp ce valurile spumoase ale mării ne spălau regretele trecutului? Unde sunt verile acelea...?
   Când îmi pun această întrebare, un val de melancolie mă inundă şi nu-mi pot împiedica peniţa să nu picteze pe foaia albă gândurile mele... Le-aş scrie de o mie de ori doar ca să nu cad în păcatul uitării...
Să nu uit de mângâierea ta care mi-a răsfăţat obrazul...
Să nu uit de sclipirea din ochii tăi...
Să nu uit de zâmbetul tău...
   Unde să fie acele veri? Poate într-un cimitir stelar, pe malul mării... la malul unei mări stelare şi cu sunete de chitară... şi nopţi nedormite.
   Se duc... toate se duc lăsându-ne în urmă. Părăsindu-ne... Rămânem ca doi străini pe malul mării pustii. Stelele se sting una câte una.. Valurile mării devin mai puternice, gata să înghită orice fiinţă... Vântul suflă mai tare încercând să ne zboare sentimentele... Dar nu va reuşi... Acestea sunt bine înfipte în inimile noastre.
Mă apropii de tine şi te strâng în braţe. Dacă magia verii a dispărut, asta nu înseamnă că şi tu vei dispărea. Nu o să-ţi dau eu voie... O să te ţin strâns la pieptul meu şi o să-ţi şoptesc poveşti din vara care tocmai a trecut.
O să-ţi povestesc cum părul îmi flutura în bătaia vântului de dimineaţă, iar tu îţi treceai încet degetele prin el în timp ce mă sărutai...
O să-ţi povestesc cum stăteam pe nisipul rece al dimineţii jucându-ne cu el şi privind cum răsare soarele şi începe o nouă zi...
O să-ţi povestesc cum ochii tăi străluceau mai tare atunci când stăteam îmbrăţişaţi imaginându-ne un viitor în care apăream împreună...
O să-ţi povestesc cât de sărate îţi erau buzele şi cât de mult tânjeau să fie sărutate...
O să-ţi povestesc despre fiecare sărut care îmi dezmierda trupul care vibra la fiecare atingere suavă a buzelor tale...
O să-ţi povestesc despre tot... despre noi, despre orice vrei tu... doar să nu pleci... Doar să stai cu mine...
   Te privesc în ochi...
O să mă înec în ochii tăi, îţi spun în timp ce-mi trec degetele prin părul tău.
Să nu mai spui aşa. Nu e poetic.
Ai dreptate. Atunci "mă pierd în ochii tăi"...
Iar buzele noastre se unesc. Simţim din nou razele soarelui pe pielea noastră... Simţim din nou mirosul sărat al mării... Simţim din nou verile de altă dată...

marți, 28 august 2012

Aerul nopţii

Aerul nopţii are aroma cea mai stranie. Te învăluie în voalul ei negru şi pare să nu-ţi mai dea drumul vreodată... Cel puţin până la zorii zilei, când soarele îşi face sfios apariţia, izgonind luna în depărtări. Dar până la dimineaţă mai întâi trebuie să străbaţi o cale lungă şi întunecată. Lumina zilei mă întristează, mă face să îmi pară rău că noaptea a trecut. Acum mă bucur de moment... Întunericul îmi umple inima de calm. Absenţa luminii mă linişteşte. Noaptea poţi să visezi. Poţi să faci orice doreşti, orice îţi trece prin minte. Înnebunesc?... Înaltul cerului întunecat şi acoperit de nori îmi dă putere. Mă simt luptător. Luna tăcută îmi ascultă gândurile şi mă îndrumă să-mi urmeze visele. Îmi dă putere să merg mai departe, se depăşesc orice obstacol al vieţii. Atmosfera asta mă calmează şi mă face să-mi pierd minţile în acelaşi timp. E aiurea. Am învăţat cum să furi noaptea din ceruri. Doar închide ochii şi totul e de partea ta. Aerul nopţii este foarte misterios. Te îndeamnă spre depresie. Te împinge într-un abis al disperării. Cu toate astea, noaptea e atât de bizară... Visează. Crede. Iubeşte. Nu întreba de ce, doar fă-o.

luni, 27 august 2012

Misterul (V)

Am continuat să urc , sperând că a lăsat-o baltă.
-Christine !
Am oftat , apoi m-am întors cu faţa la el.
- Ce ?
- Cum ce ? Unde ai fost până la ora asta ?
- La Mara , ţi-am zis...
- Termină ! Nu mă mai minţi atât ! Spune adevărul ! mi-a zis el , nervos , gesticulând din mâini.
- Ce să termin , tată ? Să te mai mint ?!
Am pufnit.
- Eu să te mint ? am continuat. Crezi că mie nu-mi ajung atâtea minciuni pe care le tot îndrugi de fiecare dată când te întreb de mama ?
Rămase nemişcat , pe braţul fotoliului. A vrut să zică ceva , dar a renunţat.
- Ce ţi-a zis Gloria ? m-a întrebat.
- Numai adevărul , nu ca tine. Sau ca , Chloe, apoi am arătat cu degetul spre soră-mea care cobora pe scări. S-a uitat la mine cu o faţă de "Ce ? ", apoi şi-a continuat drumul spre bucătărie.
- Mi-a zis ce s-a întâmplat cu mama . Mi-a zis tot ! apoi am fugit în camera mea , deja plângând.
Am deschis repede uşa camerei mele şi am încuiat-o. M-am trântit pe pat şi am continuat să plâng . Îl auzeam pe tata care bătea în uşă şi care tot striga să-i deschid , dar în zadar. Apoi , veni si Chloe . Şi ea încercă , dar nu ! Nu mai vreau să-i văd ! După ce m-au minţit în halul ăsta ! NU !

M-am ridicat încet din pat, m-am dus spre bibliotecă şi mi-am luat un album foto dintre cărţile prăfuite. Era un album cu poze de când eram mică. M-am uitat atent la poza cu mine şi cu , Chloe . Nu mi se părea nimic ciudat. Era doar o poză prăfuită , ruptă la colţuri şi puţin îndoită. Se puteau observa foarte uşor anii ce au trecut peste pozele din albumul vechi. M-am uitat şi mai atent , am întors-o pe toate părţile şi apoi am observat o dată mică , înghesuită într-un colţ al pozei. Scria " 99' , 08 , aprile.". Pe 8 aprilie m-am născut , ceea ce înseamnă că poza este de la ziua mea. Dar , Gloria mi-a zis că în 1999 a venit tata şi m-a furat de la ea , deci era ziua mea când m-a luat ?

Nu am mai stat pe gânduri , mi-am luat jacheta pe mine şi am fugit repede pe scări , în jos. Am ieşit pe uşă , auzindu-l pe tata cum striga după mine.
Mda , începu` ploaia. Tipic mie. Am fugit repede prin ploaia măruntă dar rece . Bălţile de apă mă împiedicau să ajung cât mai repede la Gloria , ca să-mi zică TOT.

Am ajuns în faţa blocului Gloriei.M-am scuturat repede pe covorul din faţa uşii blocului şi am intrat. Era bine şi cald . Am urcat repede la etajul 4 al blocului şi am batut uşor la uşă. Mi-a deschis uşa , uşor , calmă şi tristă. După ce mă văzu` , un zâmbet îi apăru` pe faţă.
- Intră, îmi spuse ea , politicoasă.
I-am zâmbit şi eu şi am intrat.Eram udă din cap până-n picioare şi cu nişte lacrimi pe faţă. Cred că a văzut că plângeam.
M-am oprit în faţa ei şi m-am uitat la ea. Am îmbrăţişat-o . Parcă-mi fusese dor de ea ...
-Oh , Doamne ! Scuze , te-am udat toată ! i-am zis eu.
-Nu-i nimic ! mi-a zis ea. Stai aici , să-ţi aduc un prosop.
Am dat din cap , iar apoi m-am aşezat pe un scaun din hol. A venit , mi-a pus prosopul pe spate şi apoi s-a aşezat pe canapea.
După ce m-am uscat, m-am aşezat lângă ea şi i-am arătat poza pe care o ţineam în mână. S-a uitat un moment la ea , iar apoi  s-a uitat la mine.

Drunk

   Petrecuse o seară plăcută făcând nimic în afară de a se uita la seriale. Serialele ei preferate. Adormise undeva înspre ora 1 noaptea ascultând muzica de pe MTV - ochii îi erau mult prea obosiţi pentru a fi atenţi şi la videoclipuri. Acum visa. Şi visa frumos. Îl visa pe el... mă rog, pe unul din ei, pe cel mai recent. Îi era dor ca el să se poarte cu ea frumos, să o caute, dar ştia că asta n-o să se mai întâmple curând. Tocmai visa că erau în oraş şi se plimbau pe alei pustii ţinându-se de mână şi sărutându-se din când în când. 
   Deodata auzi nişte sunete ciudate, ca nişte ciocnituri. Se sperie şi îl privi, ca şi cum ştia că avea să se întâmple ceva care avea să îi despartă. Şi avu dreptate - ciocniturile erau bătăi în uşa ei de la intrare, bătăi care au trezit-o din somn, au despărţit-o de el. Se uită la ceas - era ora 4 dimineaţa. Cine poate să bată astfel la uşă la aşa o oră?! Se sperie...azi era singură acasă şi fix azi i se întâmplă aşa ceva? Se duse tăcută, cu paşi fricoşi, înspre uşă să privească pe vizor. 
   Privi afară şi văzu că la uşă era un băiat. Un băiat chel. Nu ştia pe nimeni chel decât... Şi atunci cel de afară privi înspre vizor. Era el. El - fratele ei, el - prietenul ei din copilărie, el - marea ei iubire... el! Deschise repede uşa, neştiind ce s-a întâmplat. El abia dacă fusese de două-trei ori la ea şi acum apare aşa, în mijlocul nopţii? O privi. Ea îi făcu semn să intre, iar el intră, dar rămase lângă uşa.
   - Ce e? Ce s-a întâmplat? Ai păţit ceva? Au păţit ai tăi ceva?!
   - Nu, nimic... Ai mei nu-s acas'. Eu-s... bine, după cum vezi...
   - Eşti beat, Bogdan.
   - Nu.
   - Ba da!
   - Da, bine, poate am băut un pic... 
   - De ce ai venit la mine? Fix la mine? 
   - Ştii... mi-e dor de tine. De felu' în care te purtai acuma câţiva ani. Mi-e dor să fim copii. Copii mici şi proşti. Care n-au subiecte de discuţie. Mi-e dor ca tu să te chinui să-mi atragi atenţia.
   - Termină. Eşti beat. Intră şi culcă-te şi dimineaţă, când îţi trece beţia, vorbim.
   - Nu, lasă-mă! Nu mă întrerupe! Nu ştii că copiii mici şi oamenii beţi spun adevăru'? Lasă-mă să-ţi zic dorurile mele. Pentru că de tine mi-e cel mai dor! Nu te-am văzut de... o groază de timp. Ştii ce-am realizat, de m-a făcut să vin la tine, aşa, în toiu' nopţii? Am realizat că eu... te iubesc.
   - Bogdan, termină! Eşti beat! Tu nu m-ai văzut niciodată mai mult ca pe o soră mai mică şi prostuţă, aşa ca termină. Tu nu mă iubeşti. Nu m-ai iubi niciodată în felul ăla.
   - Îţi repet: copiii mici şi oamenii beţi spun adevărul. Şi adevărul e că eu te iubesc! Ştii când eram mici şi tu învăţaseşi să faci prajitură şi tot ziceai că „dragostea trece prin stomac”? Nici nu ştii ce mândru mă simţeam. Nu am fost niciodată sigur că te referai la mine, da' eram mândru! Sau mai ştii când...
   - Pe bune acum, termină! Ştiu tot ce-o să-mi zici, mă mir că le mai ţii tu minte, dar în fine, termină! Nu vreau să aud toate astea acum.
   - Hei, ştiu că ai fost dezamăgită. De mulţi, printre care şi eu. Te rog doar să-mi dai o şansă să vezi că acum nu o să te mai dezamăgesc.
   - Şi dacă ţi-aş da o şansă, ai irosi-o. Aşa că scuteşte-mă te rog de o altă deziluzie.
   Neştiind ce să-i mai spună, o sărută. Ea încercă să se opună, dar îşi dădu seama că de când l-a cunoscut a sperat la asta, a visat la asta. Îl privi în ochi - chiar dacă era beat, părea sincer. Îi zâmbi, îl luă de mână şi-l conduse în camera ei, unde petrecură toată noaptea ţinându-se de mână şi depănând amintiri.


duminică, 26 august 2012

Baiatul fara nume


















Buna. Eu sunt...

Stiu cine esti.

Serios?

Esti baiatul care crede ca e invizibil.

Dar am un nume.

Nu e important. Pentru ca tu chiar crezi ca nu e important.

Ok. Din moment ce am inceput asa, lasa-ma sa-ti spun ca si eu te cunosc.

Da?

Tu esti fata ranita.

Nu sunt ranita.

Esti fata care inchide ochii seara doar ca sa-i deschida dimineata si sa constate ca nu a dormit deloc.

Dorm destul de bine. In plus...

Esti fata care viseaza la finaluri fericite chiar daca a vazut 18... nu, 19 finaluri triste in cei 19 ani de viata.

Finalurile fericite sunt depasite. Si tu esti...

Esti fata care-si doreste ceva important, ceva puternic, doar ca slabiciunea din corpul ei sa dispara.

Tu nu intelegi slabiciunea in felul in care...

Esti fata a carei inima a fost rupta cand era tanara, dar ai lipit-o cu superglue. Insa nu mai poti ignora crapaturile.

Superglue a fost suficient, sa stii.

Esti fata care fuge de dragoste, dar se angreneaza mereu in dispute, pentru ca furia este singurul sentiment pe care-l poate stapani fara sa fie ranita.

O lupta ma face mai puternica.

Esti fata ai carei ochi stralucesc de fiecare data cand simti ceva mai intens decat este posibil.

Da? Si cand ar fi asta?

Atunci cand spui cuiva ca il cunosti fara macar sa-i stii numele.

Scrisoare


Dragă străinule,

      M-am gândit toată noaptea la ceea ce să-ţi scriu sau mai ales dacă să-ţi scriu. Nu ştiu dacă îţi voi da să citeşti toate aceste rânduri sau le voi păstra doar pentru mine, uitând că le-am scris şi voi lăsa timpul să aştearnă praful peste această hârtie, peste aceste rânduri sincere.
     Nu ştiu dacă eu te pot numi "străin", pentru că pentru mine nu eşti chiar un străin. Poate pentru ceilalţi eşti un simplu om, o simplă persoană care se lasă condusă de propriile gânduri şi sentimente. Poate pentru ceilalţi nu contezi, dar pentru mine contezi. Mie mi-ai arătat că strada Singurătăţii se poate termina oricând, chiar şi la următorul colţ... Pe mine m-ai salvat din ghearele Tristeţii care mă hărţuia. Mi-ai întins braţele şi mi-ai zâmbit. Am simţit că lângă tine mă pot simţi în siguranţă... Îţi mulţumesc pentru toate acestea şi aş vrea să mă revanşez. Aş vrea să te fac să zâmbeşti în fiecare zi. Aş vrea să-ţi spun în fiecare dimineaţă că te iubesc şi că mereu voi fi lângă tine pentru ca nu cumva să cazi tu pradă Tristeţii.
     Eu consider că m-ai lăsat să-ţi văd interiorul sufletului, nu numai învelişul brăzdat de regrete, sentimente spulberate şi amintiri dureroase. Sunt sigură că nu ştiu totul despre tine, dar e alegerea ta dacă îmi vei spune totul despre tine... într-o noapte călduroasă de vară stând întinşi pe iarbă şi privind stelele. Eu nu te pot forţa să-mi zici fiecare secret pe care îl păstrezi adânc în inima ta mare.
     Mi-ai pătruns direct în inimă ca o adiere plăcută de vară ca mai apoi să-mi răscoleşti sufletul. Să mi-l faci să se îndrăgostească de tine... să simtă pentru tine tot ceea ce nu a mai simţit. Îţi mulţumesc şi pentru asta...
     Aş vrea să mă întorc acum cu spatele la hârtia aceasta plină de cuvinte şi să te văd pe tine cum mă priveşti... Să-ţi văd acea privire pătrunzătoare şi să-ţi aud vocea... Şi să rosteşti cuvinte frumoase şi să simt cum se caţără încet, încet pe mine şi îmi invadează pielea scufundându-mi-se în trup şi trimiţând valuri de căldură peste tot. Ştii cât de mult aş vrea să te ţin în braţe, să-ţi sărut buzele, să aflu ce gust au... să te sărut pe gât şi să-ţi mângâi obrazul...? Dar ştiu că nu eşti aici, lângă mine. Nu ştiu dacă aş merita să-ţi simt gustul buzelor şi căldura braţelor... nu ştiu dacă sunt demnă de a primi aşa ceva din partea ta... măcar un zâmbet mic şi sincer, dar îmi place să visez. Îmi place ca noaptea, când mă aşez în pat, să închid ochii şi să te simt cum vii lângă mine şi mă săruţi pe buze de noapte bună.

     Nu ştiu unde eşti tu acum. Nu ştiu dacă acum salvezi o altă fată din ghearele Tristeţii... Nu ştiu dacă acum mângâi chipul altei fete şi îi şopteşti la ureche că ţii la ea... Nu ştiu dacă acum vorbeşti cu altă fată... Nu ştiu dacă acum visezi la altcineva... Nu ştiu dacă e ceva adevărat din bănuielile mele, dar eu sper să nu... Nu mi-ar plăcea. E dureros... E dureros chiar şi atunci când ne comportăm ca oamenii maturi şi ne trezim din visul nostru frumos certându-ne...

     Sper ca într-o zi să nu mai visez... Dar până atunci nu voi înceta să te strig în gând şi să visez la noi.

    Recitind, mi-am dat seama că nu are rost să ascund aceste rânduri de tine, să mă prefac că ele nu au fost scrise niciodată... sau că sentimentele mele pentru tine nu îmi ard sufletul...

                                                                                  Cu multă dragoste,
                                                                                              Micuţa Străină...

sâmbătă, 25 august 2012

Lolitta: Doar un joc...

           Eram prea obosită am rămas la el. Am făcut cafeaua şi am pregătit ţigările.
-Ce faci? mă întreabă
-Bine Aur, mă joc fruit ninja...
-Aaa. Ia dă-mi şi mie!
-E un joc frumos...
-Aşa e captivant, îmi plac jocurile!
-Îmi aminteşte de un film...
-Ce film?
-Nu ştiu cum se numea dar îţi pot spune despre ce e vorba: era vorba despre un hecker caruia atunci când i se făcea sex oral spărgea parolele în câteva minute...timp record...
-Vreau să fac puncte în timp record...încercăm?!


vineri, 24 august 2012

Misterul ( IV )

Am urcat sus , în apartamentul ei. Locuia singură. Apartamentul era destul de sofisticat , cu canapele din piele , tablouri pe pereţi şi multe bibelouri .
- Era anul 1999 . Pe atunci locuiam în Anglia. Stăteam cu mama şi tatăl tău într-o casă mică , de la marginea unui sat. Mama ta se îmbolnăvi foarte grav aşa că , după un timp , îşi dăduse ultima suflare , începu` ea să-mi povestească.
Am făcut nişte ochi mari , iar atunci o lacrimă se prelinse pe obrazul meu.
Oftă şi ea , apoi continuă.
- Te-am luat cu mine în New York . Ştiam că nu era bine să te las să locuieşti cu tatăl tău. Pe atunci , era un beţivan. Mi-am luat acest apartament şi m-am căsătorit cu unchiul tău , Richard , care a murit acum ... câteva luni , se opri şi începu` să plângă.
- Oh , îmi pare rău. Mai bine ne-am opri aici , i-am spus eu , punându-i mâna pe umăr . Doar o întrebare .
Dădu din cap.
- Sora mea cu cine a stat ?
- Ea a rămas cu tatăl tău... După câteva zile de când te-am luat aici , cu mine , a venit tatăl tău şi a făcut mare scandal. A spus că dacă nu te dăm lui , ne va da în judecată. Nu l-am ascultat ... Însă , te-a răpit. A venit în casă la noi , sub pretextul că este de acord să rămâi cu noi , dar defapt te-a luat în braţe şi a fugit cu tine. Am mers după el , dar era prea târziu. Se urcase într-un taxi şi dus a fost.
- Deci el m-a minţit ? Mi-a zis că mama ne-a părăsit , în schimb ce ea ... murise . Defapt , amândoi m-au minţit. Şi tata şi Chloe. Am oftat ,iar apoi mi-am dus mâna la frunte.
După un timp , m-am ridicat şi m-am îndreptat spre uşă :
- Pleci ? m-a întrebat .
- Da ... Ar cam trebui .
A dat din cap în timp ce-şi sufla nasul.
- Ăăă , nu mi-ai zis cum te cheamă . I-am zâmbit.
- Gloria.
Am dat şi eu din cap , iar apoi am ieşit afară , pe uşă , făcându-i cu mâna.

Am mers pe jos până acasă. Mi-am scos mobilul din geantă şi m-am uitat la ceas. " Cât e ceasul ?! 9 ?! ". Am grăbit pasul. Era deja târziu ...

Am ajuns în mai puţin de 10 minute acasă. Am intrat pe uşă şi nu se auze nimic. Linişte ... Chloe era sus presupun , se auzea muzică din camera ei , iar tata era în sufragerie .

- Da ` cine a murit ? am întrebat eu , încercând să schimb atmosfera.
- Pe unde ai umblat ? m-a întrebat tata stând jos , în fotoliu .
- Am fost la Gl.. Mara , i-am zâmbit. Aveam să iau ceva de la ea...
- Aha, spuse el destul de convingător.

Am dat din cap , sperând că nu şi-a dat seama că-l minţeam . Am urcat prima treaptă , apoi a doua , a treia şi ... :
- Ai fost la Gloria ? m-a întrebat tata , pe un ton parcă nervos.
Am înlemnit , neştiind ce să fac sau ce să zic.

miercuri, 22 august 2012

Te-am iubit... acum te voi urî pentru eternitate


  Mâinile tale îmi mângâie trupul... Visez, dar parcă prea frumos. Nu vreau să fiu trezită şi să te pierd. Merit ceva bun, iar ceva bun eşti tu. Cuvintele tale, vocea ta... mângâierea ta... Toate astea mă fac fericită... TU mă faci fericită
   Îmi imaginez că stăm sub clar de lună, îmbrăţişaţi, pe o plajă doar a noastră.... Vântul ne mângâie chipurile pe care stau întipărite zâmbete. Îţi ating buzele dulci şi simt cum încep să plutesc, că uit tot... Nici nu ştii cât mi-am dorit asta. Mă las pradă îmbrăţişărilor tale atât de calde. Mă dăruiesc ţie... Mă faci să nu regret niciun moment alături de tine. Simt cum trupul meu firav nu poate rezista fără mângâierile tale. Îţi zâmbesc, te întind pe spate, te sărut... şi îţi arăt stelele... Încerci să-mi faci o cunună de stele şi să-mi pui luna în braţe... Eu te-aş săruta pentru fiecare stea de pe cer... Te joci cu o şuviţă de păr... Îţi place că miroase a trandafiri... Mirosul acela al trandafirilor încărcaţi cu rouă într-o dimineaţă de vară. Trandafiri pe care mi i-ai dărui cu cel mai mare drag şi ai avea grijă ca niciun spin să nu-mi străpungă pielea mea sensibilă...
   Îmi imaginez că m-ai duce departe... Departe de lumea asta rea. Că m-ai lua în braţe şi m-ai trece munţii şi oceanele până în acel loc al nostru. În acel loc îndepărtat doar noi existăm. Ne construim propria noastră lume scăldată în dragoste şi frumuseţe...
   Îmi imaginez cum îmi dăruieşti o pereche de aripi ca ale tale. Tu eşti îngerul meu, tu eşti călăuza mea care mă poartă printre nori, stele şi soare. Tu eşti cel care mă sărută pe gât... Tu eşti... doar tu...

   Îmi imaginez cum ar fi fost ca toate astea să fie adevărate. Sunt visătoare şi naivă. M-am lăsat pradă sentimentelor şi totul s-a prăbuşit...
   Visez. Ştiu că visez... Dacă nu aş visa, acum nu m-ar durea...
M-ai lovit. Mă doare... Poate era mai bine să-mi dai o palmă, era mai uşor de suportat. M-ai lovit în inimă... Doare cel mai tare... Dar tu nu ştii asta. Te-ai folosit de mine. Te-ai folosit de sentimentele mele... Am fost naivă... Aş fi ridicat cuţitul şi te-aş fi înjunghiat... în spate. Aş fi putut face asta... m-ai umilit, m-ai trădat, m-ai folosit... M-ai tranformat într-o fiară cu sânge rece care ar putea să sfâşie orice suflet nevinovat care îi iese în cale. Nu voi mai iubi niciodată pe nimeni. Nu mai am încredere în nimeni, nici în mine. Am avut în tine, dar tu ţi-ai bătut joc de mine, de sentimentele mele, de tot...
   Simt cum lama îmi sfâşie pielea de pe antebraţ. Cum pătrunde în interior reuşind să mă trezească la realitate. Sângele mi se scurge uşor, prelingându-se pe degete şi picurând pe podea... Simt cum uit de toate... Mai continui încă puţin tăietura... Durere asta e ca un drog. Şi dragostea dintre mine şi tine a fost tot ca un drog. M-a făcut să uit totul. Mai ştiam doar că te iubesc. Şi durerea asta mă face să uit tot... Mă uit la tăietură. Poate am pătruns prea mult în interior. Durerea trebuia să se oprească până acum... Scap lama din mână... Sângele încă picură constant pe podea. Simt cum totul se învârte în jurul meu... Îmi simt picioarele moi... Le simt ca atunci când te-am văzut... Cad în genunchi pe podea... Am tăiat prea adânc, mult prea adânc... Am răscolit prea mult... Dacă mor e vina ta.
   Simt că în scurt timp voi...

"Te-am iubit... acum te voi urî pentru eternitate", stă scris pe o hârtie pătată cu sânge...

Lolitta:Azi am acceptat

            Te iubes foarte mult îmi e aşa de dor de tine...te văd în fiecare zi dar mi-e dor de tine. Mă suni în fiecare săptămână să îmi spui că mă mai vrea încă unul. Până acum nu am acceptat nu am vrut, pentru că eu îţi aparţineam doar ţie de mic copil îţi aparţineam doar ştii. Ambiţia ta şi orgoliul te-au făcut să stai cu ea pentru bani. Acum ambiţia şi orgoliul meu vor să îţi arate de ce este în stare.
           Am fost la cumpărături. Mi-am luat o rochiţă neagră scurtă şi nişte tocuri înalte. Da..nu ştiu să merg atât de bine pe ele, dar am mers ca o pisică încetişor nu ţi-ai dat seama. Era şi blonda acolo. M-a văzut şi  m-a privit cu o ciudă greu de descris, dar mi-a plăcut. Aur a rămas blocat pentru o secundă.
-Bună...amândurora! Scuză-mă de întârziere!
-Nu ai întârziat...şti că poţi să te răzgândeşti nu-i aşa?! Nu trebuie neapărat să...adică...
-Ştiu ce fac!
Ce rost avea să spun că nu mă mai duc, ce rost avea să-i sar în braţe, ce rost avea?! Ştiu că ar fi făcut mai multe dacă nu era blonda acolo, dar am vrut să-l doară deşi nu e vinovat în totalitate.
Am deschis uşa şi am mers încetişor. L-am privit dulce aşa cum l-aş fi privit pe Aur. Îl salut, mă scuz că nu am vrut să-l fac să mă aştepte. Nu m-a uitat şi-a dat seama cine eram şi pentru câteva clipe a rămas blocat. Nu mai eram fetiţa de 16 ani...
-Tu eşti!
-Da...
-De ce faci asta?Tu? Nu pot să....
M-am aşezat pe pat şi l-am sărutat atât de tandru ca şi cum l-aş fi sărutat pe Aur. L-am sărutat pe gât încetişor şi l-am dezgolit şi i-am parcurs fiecare centimetru aşa cum aş fi făcut cu Aur. Apoi m-am întors cu spatele şi l-am rugat să mă ajute cu fermuarul. Aşa a făcut.

marți, 21 august 2012

Scrisori catre mine


Dear 5 year-old me,
Sper ca stii ca viata e un dar. Sper ca atunci cand te duci in curtea din spate si vezi padurea, raul si norii vei stii ca viata e minunata. Imi doresc pentru tine multe plimbari linistite pe potecuta aceea si multe alergari impreuna cu catelul tau. Imi doresc nimic mai mult decat catarari in copaci cu genunchi zdreliti si degete zgariate.
Si asculta-ma: stiu ca nu va fi mereu usor. Stiu ca nu poti sa mananci smantana mereu, pentru ca te-ai nascut cu colesterolul ridicat. Stiu ca trebuie sa imparti camera cu sora ta (care ti-a rupt papusa preferata). Si mai stiu ca te-a durut cand ti-au vandut poneiul, cand ti-a murit catelul si cand te-ai mutat in alt orasel.
Dar ai doar 5 ani. Viata va continua sa te binecuvanteze. Iti promit.

Dear 10 year-old me,
Sper ca stii ca esti foarte frumoasa. Sper ca atunci cand te uiti in oglinda, vei vedea ce obraji imbujorati si ce piele fina ai. Vreau ca tu sa realizezi ca vei avea destul timp in viata sa te infrumusetezi artificial, asa ca acum ramai asa, micuta si naturala. Defineste-ti propria frumusete. Defineste-te pe tine. Asa ca poarta o pereche de tenesi, blugi si un tricou, si du-te sa te dai in leagan. Asta este frumusetea adevarata.
Si asculta-ma: Stiu ca nu va fi mereu usor. Stiu ca esti intotdeauna inconjurata de fete care tin dieta, care se dau cu rujul mamei si privesc ore in sir la vitrinele pline cu lucruri sclipitoare. Si mai stiu ca e nasol atunci cand baietii "smecheri" le prefera pe cele in rochite si fustite de o palma.
Dar ai doar 10 ani. Tmpul nu-ti va schimba frumustea. Iti promit.

Dear 15 year-old me, 
Sper ca stii ca inimile nu se sparg. Sper ca atunci cand vei primi mesajul ala in care iti va spune ca nu mai esti ceea ce el isi doreste, vei stii ca nu e nimic in neregula cu tine. Sper ca stii ca inimile sunt atat de rezistente, incat oricat de rau vei fi lovita, nu vei muri. Vei invata atat de multe lucruri! Iar la timpul potrivit, vei fi atat de recunoscatoare acelor rani, caci ele iti vor arata cat de puternica poti sa fii.
Si asculta-ma: Stiu ca nu va fi mereu usor. Stiu ca vei plange pe ascuns si vei scrie poeme pline de furie. Versuri neintelese la sfarsitul caietelor. Si stiu ca doare ca dracu' sa il vezi ca trece mai departe atat de repede si cu atata usurinta.
Dar ai doar 15 ani. Vei intalni pe cineva care te va merita cu adevarat. Iti promit.

Dear almost 19 year-old me, 
Sper ca stii cat de rezistenta esti. Sper ca atunci cand orarul ca deveni atat de incarcat incat abia il vei mai putea privi, ca atunci cand spatele iti tremura sub greutatea atator responsabilitati, atunci vei stii ca poti sa duci intotdeauna totul pana la capat. Sper ca stii ca e ok sa te asezi cateva ore in pat si sa te mai relaxezi, sa razi cu prietenii, sa te bucuri de tinerete si sa iubesti viata.
Si asculta-ma: Stiu ca nu va fi mereu usor. Stiu ca atunci cand vei adormi la birou, atunci cand te va trezi alarma in zori pentru o a doua slujba, atunci cand nu vei putea iesi in oras pentru ca ai un deadline, atunci cand alergi 30 de minute pana la facultate si inca esti in intarziere, atunci sa stii ca trebuie sa continui.
Dar ai doar 19 ani. Esti destul e curajoasa sa infrunti tot. Recompensele vor fi pe masura. Iti promit.

luni, 20 august 2012

Şi dimineaţa când te trezeşti eşti cea mai frumoasă din lume!


   După o seară atât de romantică şi totuşi atât de nebună s-a aşternut liniştea în cameră. Întunericul cuprindea întreaga încăpere, iar ei stăteau îmbrăţişaţi, ascunşi între cearşafurile moi şi albe din patul ei. Din cele 4 perini cu care dormea ea de obicei, în pat mai era doar una singură pe care o împărţeu. 
   Ea adormise la pieptul lui şi se ghemuia din ce în ce mai aproape de el. El o strângea tot mai tare în braţe şi, din când în când, îi săruta fruntea. I se părea o imagine atât de pură, de inocentă: ea dormind pe pieptul lui acoperită doar de un cearşaf alb. Ar fi vrut ca acele clipe să nu ia sfârşit vreodată. Nu-şi dăduse niciodată seama cât de mult însemna pentru el până în acel moment. Iniţial se gândise că va fi o seară normală. Apoi, s-a gândit că va fi o noapte de dragoste... normală. Dar acum, cu ea în braţe, totul i se părea diferit. Mai frumos. Simţea că rvea s-o ţină aşa şi să o protejeze pentru totdeauna. Simţea că nu vrea să mai fie departe de ea vreodată. O privea şi tot ce-şi dorea era ca ea să deschidă ochii şi să-l privească, să-l sărute şi să-l strângă şi mai tare în braţe. Dar ea dormea şi era atât de inocentă încât nici nu se gândea să o mişte. A sărutat-o o ultimă dată pe frunte, şoptind abia auzit „te iubesc”, după care a închis şi el ochii. Nici dacă era trează nu l-ar fi auzit, atât de încet şoptise.
*
   Lumina deja inunda camera. Ei i se părea că e foarte devreme, că soarele abia răsărise. Răcoarea pe care o simţea venind dinspre geamul deschis o făcea să creadă asta. Se anunţa a fi o zi caldă - soarele anunţa asta - dar răcoarea şi liniştea întreruptă doar de trilul matinal al păsărilor erau atât de reconfortante încât nu dorea să se ridice din pat. Privea copacul de afară şi păsările care se jucau zburând de pe o ramură pe alta. Mirosul de tei îi îmbăta nările. Se simţea excelent în acea dimineaţă de august. Închise ochii inspirând şi zâmbi. Realiză că în sfârşit a venit ziua în care se trezeşte în braţele lui. Se gândea cât de mult aşteptase clipa asta... De aproape 3 ani, de când îl cunoscuse se tot gândea la asta, doar că avea impresia că nu se va întâmpla vreodată. Iar aseară, printr-o neaşteptată întâmplare au ajuns la ea acasă şi-a urmat... ce-a urmat. Şi-a fost frumos, atât de frumos! Mintea îi fu brusc străbătută de ideea că pentru el tot ce s-a întâmplat n-a însemnat nimic... dar a decis să ignore acea idee şi să trăiască momentul. A închis ochii zâmbind din nou, dorind să mai doarmă puţin în braţele lui, să profite de ceea ce poate nu se va mai întâmpla curând. 
   S-a trezit şi el şi primul impuls pe care l-a avut a fost de a se întinde, dar şi-a amintit că o are pe ea în braţe, aşa că nu s-a mai întins, ci a strâns-o tare, tare la piept. Ea era încă trează şi a zâmbit. A vrut să se întoarcă cu faţa la el, dar el nu a lăsat-o, ţinând-o prea strâns pentru ca aceasta să se mai poată mişca. A sărutat-o pe gât şi i-a spus cu vocea simpatic de adormită pe care o avea atunci „'neaţa somnorici!”, după care a continuat să o sărute. Într-un final i-a permis să se întoarcă cu faţa spre el. A strâns-o în braţe, după care a privit-o. Ochii ei luceau de fericire, iar zâmbetul nu-i pierea de pe faţă. Ea şi-a întins o mână şi i-a mângâiat fruntea, după care tâmplele şi obrazul neglijent neras, apoi buzele. El observa în ochii ei, după felul în care îi privea buzele, că arde de nerăbdare să le sărute, dar e prea timidă şi nu îndăzneşte. I-a luat mâna în palma lui, i-a sărutat-o şi apoi şi lipid buzele de ale ei. Când, după o vrme, sărutul a luat sfârşi ea îl privea oare cum uimită. S-a apropiat urechea ei şi i-a şoptit „te iubesc”. A urmat un moment de linişte în care pe obrajii ei au început să curgă lacrimi de fericire. Fiind aproape de faţa ei, el a simţit asta. S-a depărtat puţin, i-a şters obrajii şi i-a sărutat fruntea, după care, zâmbind, i-a spus: „şi dimineaţa, când te trezeşti, eşti cea mai frumoasă din lume!”.


sâmbătă, 18 august 2012

10 minute de faima


Poate te intrebi de ce naiba ti-am spus despre cele 10 minute ale tale de faima. De ce doar 10? Pai... probabil pentru ca dupa ce vor citi asta, toti vor uita despre ce a fost vorba. Vor uita ca am scris ceva despre tine.

Dar nu si eu. Si sper ca nici tu. Chestia e ca eu chiar am tinut un loc secret pentru tine in mintea mea. Poate nu ar trebui sa-ti spun asta, poate nu e adevarat sau poate nici tu nu esti adevarata.
Dar sper al naiba de mult sa fii. Pot sa spun cu sinceritate ca putini oameni mi-au schimbat viata in ultimii ani. Posibil sa fi fost doar o faza. Posibil sa uitam amandoi ca am fost impreuna.

Stii ce reprezinti tu, draga mea? Imagineaza-ti cea mai mare fantezie a ta. Cel mai frumos vis. Adauga toate culorile si satureaza-le. Si toate suisurile si coborasurile din viata ta, impreuna cu cele mai minunate amintiri. Adauga toate temerile, bucuriile, momentele fericite si triste. Adauga perfectiunea celui mai fin tablou. Adauga atingerea rece a ierbii pe spatele tau. Adauga senzatia placuta de a te intinde in sfarsit in pat dupa o zi grea. Adauga momentul in care respratia ti se taie la primul tau sarut. Adauga toate drogurile si efectele lor. Adauga momentele amuzante din viata pe care ti le amintesti mereu cu un zambet pe buze. Adauga cele mai bune fraze metaforice pe care le stii, si tot nu vei fi la fel de incantatoare precum esti.

Incerc sa ma gandesc la tine de fiecare data cand am ocazia. Si Dumnezeu stie ca nu incerc sa fac nimic altceva o zi intreaga. Deci am destul timp liber. Poti sa gasesti romane intregi despre tine tiparite in mintea mea. Nu au fost publicate. Inca.
As putea sa iti zic acum cat de mult de iubesc. Dar nu o voi face. Cred ca e cel mai bine sa aflii singura asta. Poate o sa-ti ia ani de zile sa realizezi lucrul asta, insa fa-o! Mi-as da bucuros anii aia din viata daca tu ai stii ca te iubesc.

Exista clipe rele, clipe bune si clipe pe care le petrec cu tine. Imi doresc sa-ti fi dat deja seama pe care le doresc cel mai mult. Sunt mult mai optimist cand sunt in preajma ta, sa stii. Ma faci sa apreciez ceea ce am. Ma faci sa visez la noi, impreuna, tot timpul. Ceea ce pare prostesc pentru unii, mai ales la varsta asta,

Sper ca nu te vei supara sa-mi daruiesti acele 10 minute de faima. Meriti totusi mult mai mult decat atat. Aici am sa inchei un capitol. As vrea sa te vad cu un zambet pe fata acum.

Pana acum, probabil ca cititorii au si uitat cum incepe acasta scrisoare. Bun. Acum hai sa ne daruim un sarut de noapte buna si sa mergem la somn.

Misterul ( III )

Stăteam în ploaie. Nu mă mişcam. Doar stăteam şi mă uitam în gol. Mă gândeam la acea femeie , care posibil să fi fost mama sau bunica. Mă gândeam la momentul în care mama ne-a părăsit. Oare de ce ar vrea acum să se întoarcă ? Ce rost ar mai avea ? Şi-aşa , copilăria mea şi a surorii mele a fost una urâtă , nefiind mama alături de noi. 
M-am hotărât , ca din acea zi , să caut orice informaţie despre familia mea. Trebuia să mă lămuresc ... Trebuia să-mi găsesc mama ! 

Am mai stat aşa în ploaie , să-mi ' aranjez ' planul. Mda , perfect ! Până la urmă , m-am hotărât să mă duc înăuntru. Eram leoarcă.
- Christine ?! Ce naiba ... ? Eşti leoarcă , femeie ! mi-a zis Chloe , pe un ton răstit , venind spre mine.
- Mda , ştiu. Mă duc acasă, i-am zis eu , plictisită.
- Nici vorbă ! Unde să te duci aşa ? 
- Păi , afară plouă , eu sunt udă , nu o să se întâmple nimic ! Poate doar o să răcesc ... în rest , NIMIC ! i-am zis eu , calmă . punând accentul pe ultimul cuvânt.
Chloe se uită o clipă la mine , apoi la James , apoi la mine , apoi la James.
- FIE ! a spus ea .
- Păi , atunci vă las , porumbeilor , i-am zis eu , ridicându-mi sprâncenele , în sus şi jos , în sus şi jos. Apoi , Chloe m-a împins spre uşă
- Paa , am strigat eu de afară , fiind conştientă că nu eram doar noi 3 în tot Starbucks-ul .
Mi-au făcut amândoi cu mâna , nevrând să deranjeze şi ei atmosfera.

Se pare că ploaia se oprii , aşa că am avut cum să mă usuc pe drum. Nu era un drum aşa de scurt până acasă , dar am vrut să fiu singură. Vedeam cum soarele iese încet de după nori , încălzind copacii şi plantele amorţite de atmosfera de acum câteva minute. Mergeam liniştită pe străzile New York-ului care acum erau pustii. După acea ploaie torenţială , nimeni nu ieşi afară. Doar câţiva copii îşi fac apariţia , nemaivrând să stea închişi in case. 
Am mers eu ce am mers , până ce văd umbra unei siluete , rezemate de un perete al următorului colţ. Am început să tremur uşor de fircă , dar mi-am continuat drumul , cu 'pieptul înainte ' . Curajoasa de mine ... Am păşit încet , încât să nu mă audă . Am trecut de colţ , cu speranţa că nu m-a văzut sau auzit , dar , degeaba :
- Tu eşti Christine ? 
Înlemnisem.
- Mmm ... da, am reuşit să scot pe gură.

M-am întors cu faţa la ea . Era aceaşi bătrână de la Starbucks.
- Tu nu eşti ... ?
- Mătuşa ta . 
Eram în gând : " Ce spui tu femeie ? Te-ai ţicnit ? ".Nu mă aşteptam să îmi spună asta ...
- Scuzaţi-mă , dar cred că mă confundaţi.
- Nu , chiar deloc, mi-a spus ea , cu un zămbet inocent pe faţă.
- Eu nu ştiam că ... Ăăă ...am încă o mătuşă.
A venit în faţa mea , mult mai aproape de mine , mi-a luat mâna într-a ei şi mi-a zis :
- Sunt cea care te-a crescut ! mi-a zis ea.
- Scuzaţi-mă dar chiar mă confundaţi ! Nu ... E imposibil ! 
Exagerez. Era posibil numai că pentru mine nu era credibil aşa ceva. Eu am crescut alături de tata ! Nu de o femei pe care nici nu o cunosc.
- Vino ! Am să-ţi povestesc mai multe sus , a arătat cu degetul , spre un apartament dintr-un bloc .
Am dat din cap , afirmativ , vrând să aflu despre ce tot vorbeşte femeia aia acolo.

Dirty situation

   Venise vara în sfârşit. Plănuiseră vacanţa asta încă de la Crăciun - mergeau toţi la munte. „Toţi” adică ea, prietenele ei cele mai bune împreună cu iubiţii lor şi un... amic al ei. Iubitul uneia dintre prietenele ei cunoştea pe cineva cu o canabă la munte şi acolo urmau să doarmă. Când au ajuns entuziasmul le-a pierit un pic. Aşa-zisa cabană avea un singur dormitor, o bucătărie în care abia încăpeau toţi şi partea interesantă - două băi. Entuziasmul le-a revenit rapid când s-au dus să facă o plimbare până la lac. Au făcut şi-o baie acolo, au râs, au glumit...s-au distrat.
   Fiind obosiţi de pe drum, în prima seară s-au dus repede la culcare - pe la 12 deja se gândeau cum urmau să doarmă. În dormitor erau două paturi, unul mai mic, etajat şi unul ceva mai mare. Cuplurile, bineînţeles, vroiau să doarmă împreună, aşa că au luat patul etajat, iar ea şi amicul ei au rămas cu patul mare. El s-a oferit să doarmă pe jos ca să nu se simtă ea ciudat, dar, mai mult din bun simţ, aceasta nu i-a permis. Se dădea o bătălie în interiorul său pentru că ştia ce-a fost între ei... şi ştia...ştia că nu e bine să doarmă în acelaşi pat cu el
   În fine, au stins luminile şi s-au pus toţi în paturi. După o jumătate de oră era clar că toată lumea adormise. Mai puţin ea. Se tot întorcea de pe o parte pe alta, negăsindu-şi locul. La un moment dat a încetat, gândindu-se că nu-l lasă nici pe amicul ei să doarmă. Se întoarse cu spatele la el şi rămase aşa. După nici 5 minute acesta o luă în braţe. Ea tresări, iar el o sărută pe umăr...să o calmeze... 
   Se întoarse cu faţa înspre el îmbrăţişându-l şi ea, dar în acelaşi timp încercând să-l ţină la distanţa. Nu-i era frică de el, îi era frică de ea îsăşi. Ştia că nu-i poate rezista şi încerca să se abţină... nici măcar nu erau singuri! Fiind întuneric, nu se vedeau prea clar. El îi dădu un pupic pe nas, după care începu să o sărute...aşa cum numai el ştia s-o sărute. Ea nu se opuse, fiindcă nu vroia să facă gălăgie oprindu-l, dar încerca să-l ţină cât mai departe. Bine, bine, nu era vorba de gălăgie... nu vroia ca el să se oprească. Însă ştia că săruturile lui vor ajunge s-o rănească. În timp ce o săruta, mânile lui începură să se plimbe pe întregul ei trup: pe spate - lucru care o făcu să tresară de plăcere, pe picioarele ei, pe fund, pe sânii rotunzi... 
  Se simţea bine şi ar fi vrut să-i cedeze, aproape că o făcuse, dar deodată îl împinse de lângă ea şi, în linişte, se duse la baia de lângă dormitor.
   Stătea acolo şi se privea în oglindă, gândidnu-se. Aproape că începuse să plângă când auzi paşi în spatele ei. Era amicul. Ştia că trebuia să fi închis uşa! 
   - Nu, pleacă!
   - Dar aici suntem singuri...
   - Şi?!
   - Şi putem să vorbim... De ce eşti atât de speriată? Doamne, nu-ţi fac nimic!
   - Nu mi-e frică de tine... mi-e frică de mine...
   - Hei, vreau doar să vorbim. Priveşte-mă. În trecut, când ne-am cunoscut noi, eram altfel. Eram un fraier. M-am maturizat mult de atunci. Şi n-aş fi făcut astăzi nimic, dacă n-aş fi fost sigur de ceea ce vreau. Te vreau pe tine. Să fii prietena mea... Ce spui?
   - ...nu ştiu... tu n-ai fost niciodată serios. Ştii c-aş vrea să spun da, dar...
   - Atunci spune da! Îţi promit că totul va fi bine! 
   - Bine... da... Da, vreau să fiu prietena ta!
   Şi-i sări în braţe, sărutându-l, după care se întoarseră în pat şi adormiră îmbrăţişaţi şi fericiţi.
   Dimineaţa s-au trezit singuri în cameră. S-au dus în bucătărie cu zâmbetul pe buze şi ţinându-se de mâna, pentru ca toţi să ştie de fericirea lor.


vineri, 17 august 2012

Misterul ( II )

Avea să fie cea mai tare zi. Sau , cel puţin aşa credeam. M-am îmbracat cu nişte perechi de blugi roşii asortaţi cu un tricou alb şi mi-am luat nişte teneşi albi . Aveam de gând să merg , împreuna cu sora mea , în oraş , la o cafenea. Chloe se întâlnea cu iubitul său , James. Eu , singură ...
- Heii ! spuse James şi o luă în braţe pe Chloe.
- Heii ! i-am răspuns eu , după ce mi-a dat o îmbrăţişare , ca între prieteni.
- So , let's go ! spuse Chloe.

Ne-am aşezat la o masă de lângă geam .
Afară începu` să plouă cu găleata. Îmi place aşa de mult ploaia . Cum micile şi firavele picături se preling pe geam , făcând o mică întrecere între ele sau cum se lovesc de pământul rece , acum , umed.
De mult , îmi atrase atenţia o femeie îmbrăcată din cap până-n picioare în negru, cu nişte ochelari de soare tot negrii.
- Ok , asta e ciudat ! am murmurat eu , pentru mine însămi.
- Hmm ? Ai zis ceva , Chris ? mă întrebă Chloe , uitându-se doar la James , scumpul ei James.
- Mnu .. am răspuns eu , nepăsătoare.

Femeia aia se uita întruna spre mine. Ce are cu mine?!
- Chloe , vezi că mă duc până la baie , i-am zis eu , neştiind ce scuză să-i zic.
- Bine, răspunse ea , ironică.

Am deschis uşa cafenelei şi am păşit în ploaia rece . M-am îndreptat către intersecţie , acolo unde se afla femeia misterioasă.
- Ce vrei de la mine ? i-am zis eu , gesticulând din maini. Ok , părea cam ciudat . Devenisem cam paranoică.
Femeia nu-mi răspunse. Se uita la mine , parcă analizându-mă.
Începeam să mă gândesc că poate femeia nu avea nimic de-a face cu mine .
- Uite , îmi pare rău pentru reacţia mea de mai devreme .. Nu ştiu ce ... Pot să mă uit la poza aceea , din mâna dumneavoastră ? am întrebat-o eu politicoasă . Acea femeie ţinea o poză în mână . Nu prea puteam să îmi dau seama cu ce era . Cert e că , eram curioasă.
S-a uitat la poză , apoi mi-a dat-o . Am rămas cu gura căscată. Era aceiaşi poză pe care o am şi eu acasă . Poza cu mine şi cu Chloe , înainte să ne părăsească mama .
- Scuzaţi-mă că întreb , dar de unde ... ? nu am mai apucat să termin , căci femeia dispăru ` .
Ok , asta este din nou ciudat.

Am luat poza şi am strâns-o tare la piept.
" Oare chiar putea fi mama ? ".

Am stat un timp în ploaia torenţială , să mă reculeg. Eram extrem de confuză. Ce căuta o femeie în negru , în ploaie , în faţa cafenelei, unde eu mă aflam ?! Poate era mama ... Slabe şanse , totuşi . Dar , era aşa de bătrână . Avea obrajii lăsaţi , nişte buze subţiri şi roşii , iar pe cap purta o basma neagră , din care ieşeau nişte fire albe de păr. Era destul de scundă şi de plăpândă. Avea şanse oare să fie bunica mea ? Dar , eu ştiam că bunica murise acum ceva vreme ... Totul este în ceaţă ...

Misterul ( I )

- PREVIEW -

Eu sunt o fată ca oricare alta . O fată obişnuită din minunatul oraş New York .Mă numesc Christine Marshall şi am 16 ani. Locuiesc într-o casă mare , alături de tatăl şi sora mea. Mama ... Mama mea ne-a părăsit , pe mine şi pe Chloe , sora mea , când eu aveam doar 4 ani iar ea 5 . Am trecut foarte greu peste asta ... Nu e uşor să trăieşti fără mamă . Dar , l-am avut pe tata mereu alături
 .

La şcoală mă descurc , am mulţi prieteni. Nu sunt egoistă sau fiţoasă , ci doar puţin timidă. Prietena mea cea mai bună este Mara . O fată înaltă , cu părul lung , blond , cu o personalitate puternică . Este prietenoasă şi cateodată supărăcioasă. Dar , nu ştiu ce m-aş face fără ea . Mereu îmi ridică moralul , mereu mă sprijină şi mereu îmi este alături , ca de altfel şi tata şi Chloe.
Dar , de câteva zile am un sentiment ciudat . Un sentiment cum că mama s-ar întoarce. Ar vrea să vină dar ceva o ţine departe de noi.
Sentimentul acesta îmi spune ceva , cum că ... mama a trebuit să plece atunci , când ne-a părăsit. Dar , nu prea îi dau importanţă vocii mele din cap care îmi tot spune că mama vrea să vină la noi, să fim din nou o familie fericită. Că îi este dor de noi ...
Însă , eu nu prea cred asta. Dacă ne-ar iubi aşa de mult , de ce a plecat atunci când eu şi sora mea eram foarte mici ? Sau , poate a fost nevoită să plece de lângă noi ? 

Probleme in paradis



Este frumos, nou, neexplorat. El a vrut sa o sarute inca de cand a vazut-o prima data, acum o saptamana, si a cazut prada unei incredibile atractii.
-Nu ! ii spune ea, miscandu-si mainile in jurul gatului lui, sugerand un da subconstient. Nici macar nu stii culoarea mea preferata. 
-Rosu. Banuieste el, probabil incorect.
-Si cati caini am? 
-Doi, zice el razand, dandu-si seama ca a nimerit.
--

Soarele straluceste in dimineata urmatoare intr-un mod mai mult artificial. Confuza, dar fericita, se ridica si se duce in varful degetelor sa-l sarute de ramas-bun.
-Daca o sa te mai vad vreodata... o intrerupe el cu un sarut.
-Cand o sa ma mai vezi. Cand , nu daca.
Ziua urmatoare, cand ea cerea comanda unui client, el intra in local si comanda un expresso lung.

--
A durat o luna pana sa inceapa sa se intalneasca oficial, si inca doua pana ca el sa spuna primul te iubesc.
In schimb, ei ii luase doar o ora sa-si dea seama ca el va fi cel ce ii va schimba viata pentru totdeauna.

--
-De ce nu mai scrii? o intreaba el, stand pe scaunul alaturat. Ea pune stiloul jos si ofteaza.
-Nu-mi vine nimic in minte. Parca nu mai am cuvinte.
Dupa ce mai ia o gura de cafea, ii spune: Ai incetat sa scrii cand m-ai intalnit pe mine.
Ea se uita in gol, fara sa confirme sau sa nege. In schimb, se ridica, se aseaza pe genunchii lui si ii promite ca va incepe iar sa scrie. Apoi un zambet larg ii apare pe fata: Inca ma vei mai privi cu ochi buni cand voi fi o autoare celebra?:D Dand sa se ridice, el isi infasoara mainile in jurul taliei ei spunand:
-Pai... vei fi sotia mea, deci cred ca da.
--

-Meriti mai mult. ii spune el. Sunt un nimic, un nimeni. Tu meriti ceva..perfect.
-Dar eu nu vreau perfectiunea, te vreau pe tine.
--
Certuri din ce in ce mai frecvente au inceput sa apara. Cea mai recenta a lasat-o aproape fara suflare. Amandoi fusesera fanatici, condusi de nervi si de durere. Nu-si putea permite sa-l piarda asa dupa ce luptase atat de mult sa-l pastreze.
-Am inceput sa fumez iar, rasuna cuvintele lui in linistea camerei. Neputand sa-i raspunda, ele au ramas plutind in aer.
Ceva ce nici macar nu mai trebuie sa rosteasca cu voce tare: Sunt slab.
Ceva la care nici nu mai trebuie sa raspunda cu voce tare. Stiu...

--

Nu se mai putea opri din sarutari. Se simtea din nou iubita, fericita si in siguranta. Dar simtea ca din partea lui ceva nu mai e la fel.
-Esti sigur ca vrei sa facem asta? Chiar vrei sa locuiesti cu mine? Pentru totdeauna? il intreaba mai nesigura pe vocea ei, ca niciodata.

-Nu mai conteaza acum, asa e? sparge el din nou tacerea, luandu-si o haina pe el. Nu ar fi trebui sa facem asta. Poate ar trebui sa luam o pauza.
Atunci ea si-a dat seama de toata vulnerabilitatea ei..."Deci chiar conteaza.." se gandeste in timp ce el se incalta si pleaca. "Conteaza mai mult decat orice."
--

Sambata asta parea ca orice alta sambata din cele 18 luni in care au fost impreuna. El stand pe scaun, bandu-si cafeaua, ea incercand sa lege doua fraze pe o hartie.
-Uite, imi pare rau... spune el fortat. Asta nu va merge. Am nevoie de libertate. Nu pot sa ma ingrijorez acum si de relatia noastra. Vocea lui parea mai straina decat oricand.
Ea ramane cu privirea fixata pe cuta dinspre sprancenele lui.
-Nu vreau sa termin asta ca intr-una din scrierile tale. Dar stiu ca intr-o zi vei face un milion de euro din romanul in care vei spune despre cum ti-am frant inima.
-Ai promis ca nu tu vei fi cel care o va frange. Se straduieste ea in disperare sa lege literele intre ele, simtindu-se penibil, dar nestiind cum sa reactioneze.
-Am spus minciuni...
Se uita la barbatul din fata ei, un barbat pe care credea ca il cunoaste si se gandeste ca poate asta e singurul adevar pe care el i l-a spus vreodata. Cheile de la masina o taie in palma, colierul ii e prea strans la gat. Isi priveste viata distrugandu-se, asa cum cineva priveste un accident de masina cu o curiozitate morbida.
-Cred ca vei regreta ca faci asta. Articuleaza incet cuvintele si incearca cu greutate sa faca un pas catre usa.
-Probabil.
-Atunci de ce o faci?
-Pentru ca acum nu regret.
--

Intr-o zi va intalni un barbat uimitor, frumos, nou, neexplorat. O va saruta si o va tine de mana in public, va stii ca violet e culoarea ei preferata si ca acum are doar un caine. O va iubi. Nu o va dezamagi. Nu o va parasi exact cand totul era asa intunecat. Si alaturi de el va reusi sa treaca peste dezamagirea de acum.

Si pune stiloul jos...

luni, 13 august 2012

Un joc crud



Niciodată nu o să fiu acea fată.

Nu contează de câte ori mă voi trezi dimineaţa pe canapeaua ta albă din acel apartament de la etajul doi, nu voi fi genul de fată pe care chiar vei vrea să o duci acasă. Nu contează încercările tale de a mă apropia - de parcă aş avea un câmp magnetic ce te atrage înspre mine.

Doar că.. îţi spun cu mâna pe inimă că nu am niciun câmp în jurul meu şi chiar nu sunt înclinată să cred că dragostea funcţionează aşa. Ca şi cum e ceva tangibil, pe care îl putem defini, demonstra sau teoretiza. Ca şi cum chiar sunt nişte sfori invizibile ce ne atrag unul spre altul. Ca şi când oamenii chiar pot simţi ceva pentru totdeauna. Eu incă nu conştientizez asta, din moment ce singurul lucru capabil să dureze înauntrul meu e singurătatea.

Şi totuşi... stau aici la 4 dimineaţa în braţele tale, simţindu-ţi suflul cald pe umăr, încercând să-mi dau seama ce naiba încerc să fac. Căci am impresia că fac ceva groaznic acum.

Dar mă conving me mine că tu ştii ce se întâmplă. Ce sunt eu. Ce suntem noi. Sper că ştii că eu doar aştept momentul când întreaga lume îmi va părea locuibilă din nou. Pentru că mă trezesc în fiecare zi şi nimic nu mai e cum obişnuia să fie. Nu contează dacă mă trezesc încurcată printre aşternuturile tale, ghemuită sub ale mele sau pe o saltea în camera unui ex-best-friend, sunt incredibil de singură. Chiar şi când îţi simt mâinile mângâindu-mi creştetul, nu pot să şterg toate amintirile lucrurilor pe care le credeam nemuritoare şi care acum nu mai sunt. Ştiu că m-am schimbat. De-asta când îmi şopteşti că mă iubeşti, închid ochii pentru a nu te vedea. Aşa e deja mai puţin real. Deja ai plecat. Deja doare mai putin.

--

Era cald azi noapte. Şi puteam să simt alcoolul curgându-mi prin vene - greu şi fierbinte. Nu-mi amintesc cum am ajuns întinsă pe iarba din grădina ta, explicându-ţi cum obişnuiam să cred în stele când eram mică, până când au încetat să-mi mai pară reale. Mi-am dat seama că ele sunt de fapt doar nişte punctuleţe strălucitoare de lumină moartă, înşelătoare. În plus, dorinţele pe care mi le-am pus de fiecare dată când cădea câte una niciodată nu mi s-au împlinit. Mă ascultai cu un zâmbet larg pe faţă, uitându-te la mine ca şi când eram cineva special şi interesant. Ţi-am promis că niciodată nu voi fi!

Dar pentru o fracţiune de secundă, când ochii ni s-au întâlnit, m-am întrebat dacă m-am înşelat în ceea ce priveşte dorinţele-mi neîndeplinite, deoarece te uitai la mine ca şi când m-ai putea iubi. Acel unic moment a fost precum o palma peste faţă. A fost suficient cât să-mi doresc să distrug ceva frumos. Ceva ca tine. Aşa că tot ceea ce am vrut să-ţi spun este că tu doar crezi că mă iubeşti, căci eşti convins că din moment ce am aterizat aşa spontan în viaţa ta, totul o să fie bine - dar nu o să fie! Doar că asta a sunat atât de crud chiar si pentru mine iar strălucirea privirii tale m-a făcut să mă simt vinovată. M-a făcut să simt că toate astea ar fi fost diferite şi mai bine pentru noi dacă nu aş fi fost eu.

Aşa că m-am răsucit pe iarbă şi am închis ochii, aşteptând ca totul să înceteze - că toată lumea să se oprească. În schimb mi-am auzit vocea scoţând şoapte ascuţite, nefamiliare, precum ale unui străin, spunând toate acele lucruri pe care le-aş fi păstrat pentru mine. Mi-am dorit după să adun cuvintele aruncate în aer şi să le înghit, dar am continuat să le spun, ca şi când rostirea lor m-ar fi putut salva. Toţi oamenii au acel secret pe care dacă l-ar dezvălui ar fi suficient să înfgă pumnale în inimile altor oameni. Al meu tocmai îmi ieşea printre buze. Dar nu eram pregatită să îţi spun, din moment ce nu sunt pregătită să te pierd. Singura modalitate prin care pot păstra pe cineva în viaţa mea este să menţin o oarecare distanţă, deoarece când oamenii se aproprie, nimic nu mai pare perfect.

Mai ales o fata aşa răsfăţată ca mine.

--

Noaptea trecută stăteam întinşi pe iarba din grădina ta, cu prea putin spaţiu lăsat între noi. Te uitai la mine ca şi când ai putea să repari asta, dar eu puteam să mă gândesc doar la cum  până şi stelele m-au dezamăgit. Te uitai la mine ca şi când mă iubeai, şi eu puteam să mă gândesc doar la cum distanţa devenea deja prea mică, la cum deja era prea aproape, la cum vei pleca.

La cum eu nu voi fi niciodată fata potrivită pentru tine.

Simţi, vezi... vei trăi


   Să simţi mirosul dulce al iubirii, să simţi atingerea caldă a razelor de soare pe aripile tale, pe chipul tău angelic. Să simţi cum pielea ta catifelată este mângâiată de norişorii pufoşi din jurul tău...
   Să vezi cum Dragostea şi Fericirea dansează împreună un vals etern... Cum se contopesc, cum se lasă purtate în voia sorţii, mângâiate de razele unui soare primăvăratic şi cum lujerii plantelor li se încolăcesc pe picioare... Cum corpurile lor radiază de lumină. Cum îşi dau mâinile din care scapăra scântei. Să vezi cum în palmele Fericirii răsar floricele mici şi roşii, iar în cele ale Dragostei zâmbete... Să vezi cum Dragostea împarte zâmbete oamenilor dându-le speranţe, reuşind să le împlinească iubirile...
   Să vezi cum Nefericirea şi Tristeţea  se unduiesc pe un marş funebru. Cum îşi mişcă corpurile cadaverice şi zâmbesc în felul lor straniu, ceea ce te face să tresari... Cum au ochii mult prea întunecaţi. Întunecaţi de atâta tristeţe şi nefericire. Să vezi în ochii Nefericirii, dramele oamenilor... Să vezi cum aceasta se joacă cu soarta lor, cu inima, cu sufletul, cu corpul lor... Oamenii sunt doar marionetele ei... Tristeţea îi mângâie părul Nefericii care se revarsă ca o cascadă peste umerii ei dezgoliţi şi vineţii. Din ochii Tristeţii se scurg lacrimi amare... Pică pe pământ şi întristează oamenii, ofilesc plantele şi omoară animalele...
   Stai şi asişti la dansurile lor hipnotizante. Două lumi paralele care atunci când se ciocnesc stârnesc o furtună groaznică ce se abate asupra oamenilor. Sufletele oamenilor sunt răscolite şi se luptă cu furtuna... Unele suflete mai slabe mor în urma furtunii, altele supravieţuiesc şi privesc cu frică în urmă la ceea ce a fost... dar şi în viitor, la ceea ce va fi. Toţi ştiu că următoarea furtună va fi şi mai puternică. Va lovi alte suflete, poate omorî chiar mai multe decât furtuna care a trecut. Toţi se tem atunci când apare un fulger la orizont. Aleargă să se ascundă, să se salveze... Tristeţea şi Nefericirea zâmbesc fad şi îşi continuă marşul lor funebru acompaniat de ţipetele de durere ale oamenilor. Pentru ele e cea mai plăcută muzică... Îşi zâmbesc reciproc şi îşi ating mâinile scheletice şi reci...
  Eşti doar un spectator. Nu poţi interveni. Totul este lăsa în voia Dragostei, Fericirii, Tristeţii şi Nefericirii... Tu nu poţi decide ce suflet moare sau renaşte. Cine suferă şi cine zâmbeşte... Cine urăşte şi cine iubeşte. Ele decid totul. Oamenii sunt marionetele lor. Oamenii stau la mila lor. Ei nu pot face nimic. Ei nu decid nimic.
  Parcă razele soarelui nu îţi mai mângâie pielea... Parcă nimic nu mai e la fel. Încerci să scapi, să te întorci în lumea ta. Dar nu poţi. Nu te poţi întoarce acolo. Eşti blestemat să stai şi să priveşti cum acestea se joacă cu viaţa oamenilor. Cu fiecare joc jucat, ţi se frâng puţin câte puţin aripile... Vei ajunge ca ELE. Te vei juca şi tu cu vieţile oamenilor. Dar poate tu nu vei fi aşa, tu vei fi altfel...

duminică, 12 august 2012

Nu eşti aici...


Autor: Anonim

Îţi simt trupul cald şi parfumat cum se lipeşte de al meu...
Îţi simt bătăile inimii...
Îţi simt respiraţia pe obrazul meu...
Îţi simt mâinile cum îmi mângâie părul...
Te simt lângă mine.
Mă porţi departe, poate până la Lună sau poate până la Soare...
Te sărut uşor pe gât...
Îţi mângâi buzele...
Îţi simt buzele moi cum ţi se topesc atunci când ţi le ating...
Îmi şopteşti că eu sunt a ta...
Îţi şoptesc că tu eşti al meu...
Îţi simt mângâierile tale divine pe pielea mea fierbinte...
Îţi şoptesc uşor că eşti cel mai bun...
Mă doreşti mai mult...
Îţi simt căldura corpului cum mă arde...
Mă topesc uşor în braţele tale...
Mă las copleşită de sărutările tale...
Inima îmi tresaltă de bucurie că eşti cu mine...
Că sunt cu tine...

Dar mă trezesc din vis...
Nimeni nu e lângă mine...
Îţi simt parfumul...
Mângâi perna şi strâng cearşaful în braţe...
Lacrimile îmi curg...
Pielea îmi este rece, iar lacrimile prea fierbinţi...
Ai fost aici şi ştiu asta...
Ce rost mai are să mai plâng...
După chipul tău...
După mângâierea ta...
După cuvintele tale...
Te caut şi nu te găsesc...
Te strig, dar nu mă auzi...
Te aştept, dar nu mai vii...
Acum eşti departe, poate mult prea departe...
Poate m-ai uitat...
Dar eu nu te-am uitat...
Îmi rămâne doar amintirea ta...
Întipărită adânc în suflet, inimă şi în gând...

Afară plouă, iar mie îmi e frig...
Nu mai eşti aici...



P.S: Nu, nu se vrea a fi o poezie...

Misteriosul


   O încăpere amplasată în spaţiul cosmic. Încăpere cu un iz de ceva mucegai învechit şi verzuliu ce se întinde cu rapiditate ca nişte tentacule pe pereţii de un alb murdar şi scorojit. Mirosul e greu de suportat. Te apasă, te îneacă... Fiinţele sunt ciudate. Feţe schimonosite şi pline de ură. Te ard cu privirea şi simţi cum te sugrumă, cum ţi se taie respiraţie. Scot sunete îngrozitoare şi te privesc insistent. Au ochii mari şi parcă injectaţi cu sânge. Unele fiinţe îşi agită cleştii mari cu care ar putea tăia altă fiinţă în două... Două fiinţe îşi zâmbesc, dezvelindu-şi astfel colţii imenşi din care se scurge veninul... Una din fiinţe scoate sunete puternice şi cu o rapiditate de nedescris îşi înfige colţii plini de venin în gâtul celeilalte fiinţe. Aceasta se prăbuşeşte pe podea cu ochii deschişi, gemând. I se scurge tot lichidul din corp... În scurt timp rămâne doar un corp stafidit...
    Te retragi într-un colţ şi priveşti în jos podeaua plină de acelaşi mucegai verde. Simţi cum se urcă pe picioarele tale şi îţi intră-n carne... Îl simţi cum îţi merge prin vene... Picioarele îţi tremură, privirea ţi se înceţoşează... Fiinţele se agită în preajma ta. Rag şi îşi ascut cleştii uriaşi... Simţi cum te prăbuşeşti pe podeaua plină de mucegai... Simţi cum una din fiinţe se apropie de tine. Îi simţi respiraţia grea pe obrazul tău... Aştepţi să-şi înfigă colţii veninoşi în gâtul tău... Simţi cum saliva fiinţei îţi picură pe obraz... O auzi cum urlă... Îşi umezeşte cu limba buzele arse...
Uşa se trânteşte de perete şi o lumină orbitoare pătrunde în încăpere. Din cauza luminii orbitoare fiinţele urlă, iar mucegaiul se retrage din venele tale ascunzându-se într-un loc întunecat. Fiinţa de lângă tine se retrage în întuneric. Te ridici uşor de jos şi priveşti fiinţele retrase într-un colţ întunecat. Tu stai în lumină...
Priveşti spre cel care a deschis uşa... Lumina e orbitoare şi nu îi poţi distinge figura... Salvatorul tău păşeşte în încăpere. Are faţa acoperită cu o mantie albă. Încerci să-l atingi, dar nu poţi... Fiinţele sunt îngrozite de apariţia acestui Misterios. Totul prinde culoare acolo unde calcă Misteriosul. Răsar floricele mici şi colorate...
Priveşti cum din fiinţele îngrozitoare se scurge un lichid albicios, reuşind să facă o gaură în podea. Corpurile stafidite cad în gol... Mucegaiul se scurge şi el cu rapiditate prin acea gaură, plutind în spaţiul cosmic...
    Te linişteşti... Totul e bine acum... Simţi o mână rece pe umărul tău. Îţi întorci capul pentru a privi în spatele tău... E Misteriosul. Faţa lui te sperie... E mai îngrozitoare decât cea a fiinţelor care au dispărut. Încerci să fugi, dar mâna lui îţi e încleştată în jurul gâtului tău. Te prăbuşeşti pe podeaua care mai înainte era plină de floricele mici şi colorate. Acum e plină de spini.. Spinii îţi intră în piele. Sângele ţi se scurge şiroaie... Misteriosul înghenunchează lângă tine, se îmbată cu mirosul tău şi îţi gustă sângele... Gustul tău îl instigă. Îşi dezveleşte colţii albi şi strălucitori... Ochii lui sunt întunecaţi... Îşi înfige colţii cu putere în pieptul tău, reuşind să-ţi scoată sufletul...
Acum eşti doar un corp fără suflet, blestemat să umbli prin lume...
Nu ai dreptul să iubeşti, să simţi... Tu nu ai suflet. Trupul îţi e gol şi rece. Porţi blestemul Misteriosului...
Ataci ca o fiară, sfâşii trupuri şi pleci cu sufletele...
La o mie de suflete pure, blestemul se va sfârşi şi vei avea dreptul să-ţi păstrezi doar unul...
Doar un suflet dintr-o mie... Unul blând, curat... dar ştii foarte bine că nu e al tău...

joi, 9 august 2012

Memoriile inimii XIII

*Poveste scrisă de Anonim


   Lunile treceau iar David era în Londra şi Leyla tot în Turcia. Trecuseră mai bine de 6 luni de când nu o mai văzuse pe Leyla şi simţea un dor imens cum îl apasă. Mai privea uneori o fotografie cu ea de pe biroul lui plin de hartii.

   Era o dimineaţă plăcută se sâmbătă. Era răcoroasă. Era perfectă. David sătea în fotoliu fumând o ţigară cu laptop-ul în braţe. Televizorul mergea în neştire pe un post de ştiri. David era absorbit de informaţiile de pe internet, dar ceea ce tocmai auzea acum la televizor aproape îl făcu să-şi scape ţigara. Erau ştiri de ultimă oră prezentate de o doamnă cu părul negru şi cu nişte ochi mari, căprui şi luminoşi.
"În urmă cu câteva momente am primit o informaţie de ultimă oră. Un sat din Turcia se pare că a fost ţinta unui atac terorist. Încă nu am aflat cu exactitate care sat...". David tremura. Spera să nu fie satul Leylei. Spera el, dar spera degeaba. Femeia cu părul negru frunzări nişte hârtii şi anunţă vestea sfâşietoare pe care David nu dorea să o audă.
"Se pare că acest sat e chiar acela care a fost din sărăcie de un jurnalist...". Cuvintele i se păreau lui David îngrozitoare. Tremura, i se întunecă privirea şi puse mâna pe telefon şi rucsac.

  Se pare că norocul îi surâdea. Mai prinsese un loc în avionul spre Turcia...
Ajuns în sat, nimic nu mai era la fel. Totul era distrus. Câţiva oameni mai rămăseseră pe acolo, printre resturi. Nimic nu mai era la fel... David alergă către primul om. Îl privi în ochi şi îl întrebă unde e Leyla... Nu dorea să afle cruntul adevăr. Niciodată nu ar fi acceptat ca Leyla să fie moartă. Omul nu ştia unde e Leyla. Nu ştia dacă aceasta murise sau era doar la spital. Spera ca Leyla să fie bine. Trebuia ca Leyla să fie bine. Nici nu dorea să-şi imagineze că Leyla murise. Nu se putea ca Leyla să moară... Niciodată... David se îndrepta spre cocioba unde locuise Leyla. Se uită peste toate acele resturi şi căzu în genunchi. Tot ce era frumos avea mereu un sfârşit. Totul. Observă printre resturi păpuşa pe care i-o dăruise el. Era murdară. O luă şi îi mângâie faţa şi părul...
- Leyla, vreau să cred că eşti bine... Vreau să cred că încă trăieşti...

miercuri, 8 august 2012

Să îmbrățișăm tăcerea


Nu vreau sa vorbesc.
Iti amintesti prietenia noastra? Erai amicul meu cel mai bun, desi nu ti-am spus niciodata. Foloseam bulgari de nisip ud pe malul marii pentru a ne imagina ca e iarna. Ne bateam cu ei si loviturile alea dureau, dar radeam printre fiori de durere. Banuiesc ca durerea nu conteaza cand esti tanar. Noaptea hoinaream pe campuri si fugaream licurici prin iarba. Daca eram norocosi, ii si prindeam. Tu intotdeauna ai fost cel mai norocos. Ti-am dar bratara bunicii si te-am sarutat pe obraz, am rosit si ti-am spus ca o sa-ti aminteasca mereu ca cineva te iubeste. Nu-mi amintesc prea mult din conversatiile noastre, prezenta ta in semi-intuneric fiind mai mult decat suficienta.

Totul e in regula?
Iti amintesti cand am inceput sa ma indragostesc de tine? Stateam in curtea din spate intinsi pe o patura iar luna se reflecta in apele lacului de langa livada. Niciodata nu am fost credincioasa. Dar in noaptea aia i-am multumit lui Dumnezeu. Era perfect! Era o atmosfera fantastica! Si totusi, in tacerea noastra, m-am simtit in plus. Cum putea cineva ca mine sa existe intr-o noapte asa minunata? Dar cantecul greierilor m-a invatat sa nu pun la indoiala soarta, ci sa ma bucur de ea. Mi-ai cautat mana si ne-am lasat degetele sa se impreune. Zambetul tau din acel moment ar fi putut spune cat o mie de cuvinte.

Niciodata tacerea nu a fost atat de graitoare.
Iti amintesti cand am realizat ca printesele exista si ca de fapt tu erai cavalerul meu in armura stralucitoare? Mi-a placut mereu sa dansez - cu straini. Sau sa cant, dar mai mult la dus si in fata oglinzii cand ma pieptanam. Totusi, cred ca dansul oficial al scolii a fost cel mai urat din viata mea. Muzica era prea tare si agitata iar in mine era o amorteala sfasietoare. Printre glasurile atator oameni, auzeam decat tacerea si te vedeam decat pe tine. Erai imbracat elegant, ai traversat incaperea, te-ai inclinat si m-ai invitat la dans. Simturile mi-au revenit, dar auzul inca era departe. Singurul sunet care imi atingea timpanul era ecoul batailor inimii mele. 

Vazand ca nu reactionez, ai ridicat din spranceana.
Sunt bine, serios, hai sa ne bucuram de tacere!

Iti amintesti seara in care vietile noastre s-au schimbat pentru totdeauna? Eram in raiul nostru, tarmul lacului, locul in care a rasarit iubirea noastra. Apa se misca in jurul nostru si puteam sa miros adierea, stelele si parfumul. Parfumul tau. Mi-ai cuprins mana si m-ai asezat pe nisipul fin. Stam amandoi acolo intr-un contur mare de inima desenat, atinsi de lumina licuricilor din copilaria noastra. Te-ai uitat in ochii mei si mi-ai spus ca ma vei iubi mereu, punandu-mi pe nesimtite bratara bunicii la mana. Doar sa-mi aminteasca de cineva care ma va ocroti vesnic.

Mi-ai zambit strengareste si te-ai asezat in genunchi in fata mea.
Mi-ai intins mana. 
Imi acorzi acest dans?
M-ai ridicat in brate.
Prostutule, nu avem muzica.
Dar chipul tau imi spunea totul.
Hai sa imbratisam tacerea si sa dansam!

Cantecul nostru era beatitudinea tacerii, acompaniata de miile de tobe ale inimii si stralucirea gazelor in bezna. Fiecare sunet pe care voiam sa-l spunem era portretizat in  multimea vida de cuvinte. Iar vorba era inutila cand dansam asa de bine!