Poveste din concediu

Autor: Karl

                 Îmi povestea un coleg acum ceva timp de concediul de pe tărâmurile greceşti ale Mediteranei, tărmuri unde a început, acum mai bine de 2500 de ani, evoluţia spre societatea vestică aşa cum o ştim astăzi!  Mi-a istorisit, mai cu seamă, un episod dintr-un popas, episod povestit cu o elocvenţă demnă de patria lui Demostenes:

“Da frăţie, şi când ne-am dus, am mers în maşină cu unu' dă la mine dă la bloc! Nu-l ştii tu! Cu ăsta, cu gagică-sa şi cu ta-su.  Bă, şi gagică-sa asta!!! Să mor! Nu a scos o vorbă tot drumu'! Ba a dormit 17 ore, ba se juca pe telefon, ba dădea mesaje, ba îi era iară somn! O mai întrebam – Ce mai zici Ana? <<mmmmmmm... bine>> şi ta-su lu' ăsta nu o suporta, da' deloc mă, ştii cei aia? Să şi certase cu fi-su să nu vină aia, da' degeaba. Bă, şi intrăm la un restaurant, ne punem la masă şi asta deja începe să caşte şi să dormiteze p'acolo, numai aşa, să nu cumva să o întrebe cineva ceva, bă, nişte fiţe de divă de Rahova… Şi ta-su lu' ăla îi zice… bă, a fost un moment, da' un moment d'ăla ...”.

                  Mă gândesc la astfel de momente, vor fi fiind atâtea, când parcă toată omenirea nu a existat decât pentru ca un tânăr să le spună consătenilor săi înaintea unei lupte din epopeea revoluţiei franceze: “Si j'avance, suivez-moi; si je meurs, vengez-moi; si je recule, tuez-moi", când parcă milioanele de ani de evoluţie nu vor fi fiind motivaţi decât prin smulgerea coroanei din mâna patriarhului de către un Karl XII ce avea doar 15 ani, el fiind încoronat direct de Dumnezeu, nu de biserică:  “Kronan kommer ej fran kyrkan, den kom direkt fran Gud". Parcă istoria întregii Rome s-a cuibărit în vorbele amare ale lui Augustus după ce aflase de înfrângerea lui Varus la Teutoburg: "Vare, Vare legiones rede!!!" ori poate însăşi democraţia nu a luat fiinţă decât pentru a-i da lui Herriot şansa de a spune: ”La démocratie est une bonne fille; mais pour qu'elle soit fidèle, il faut faire l'amour avec elle tous les jours”.

                    Poate acel restaurant nu a fost pus la acea margine de drum decât pentru ca un tată să-i poată spune posibilei nurori, cu tot respectul şi toată consideraţia de care poate fi în stare un posibil socru: ”Ţi-o fi somn, a drecu'?!? Că parcă n-ai dormit tot drumu...”  

Glosar Contemporan

Autor: Anonim

·  Barfa: modul cel mai simplu de a distruge relatiile dintre doi sau mai multi oameni sau de a atrage atentia asupra lor atunci cand barfa este prezentata public; continutul de baza al mass-mediei, menit sa atraga si sa intretina audienta;

·  Batran: persoana deranjanta cu pretentii exagerate si mentalitate comunista; fosila vie;

·  Bun simt: concept total inutil pentru cei care doresc sa atraga atentia si sa se bucure de aprecieri; anti-estetic, impiedica imbunatatirea aspectului fizic si folosirea unei garderobe adecvate; anti-social, previne activitatile zilnice regulare precum reuniunile sociale, adresarile publice etc; expresie folosita de batrani in mijloacele de transport in comun pentru a sensibiliza audienta tanara ce ocupa abuziv locurile rezervate;

·  Casatorie: comuniune intre doua persoane, de obicei de sex opus, stabilita prin lege cu scopul de a promova si imbunatati imaginea acelor persoane; este urmata aproximativ intotdeauna de un divort;

·  Club: incinta ce permite desfasurarea de activitati indecente sau ilicite cu scop recreativ; loc de afisare a garderobelor si aspectului fizic care sunt in trend;

·  Decenta: concept invechit care cenzura garderoba sau aspectul fizic, eliminat odata cu trecerea la curentele si trendurile contemporane;

·  Divort: desfacere legala a unei casatorii intr-o instanta judecatoreasca, intentata de unul dintre soti cu scopul de a obtine o parte din averea celuilalt si de a ii deteriora imaginea publica;

·  Familie: grup social de persoane care au o stransa legatura psihologica intre ele; in sensul arhaic al cuvantului, legatura dintre acele persoane era bazata pe descendenta fiziologica aparuta in urma unei casatorii;

·  Film: manifestare creativa asa-zis „artistica” ce infatiseaza publicului secvente de nuditate, sex si/sau violenta; de asemenea, filmele pot avea la baza perioada comunismului sau cea imediat urmatoare;

·  Frate: tovaras; in sensul actual, termenul defineste persoana de sex masculin legata prin viata sau activitatea dusa in comun cu alte persoane; in sensul arhaic, legatura era de natura fiziologica sau legala raportata la copiii aceluiasi cuplu de oameni;

·  Etica: suita de reguli de conduita a societatilor din epoca precedenta, eliminata in societatea contemporana care se bazeaza pe regula „nu exista reguli”; sinonim cu „bun simt”;

·  Iubire: concept utopic cu sensul arhaic de sentiment puternic nutrit de un individ pentru alti oameni, animale, plante sau obiecte; sensul actual este de termen utilizat cu scopul implicit de a obtine beneficii si foloase de la alte persoane, de obicei de natura fiziologica sau materiala;

·  Justitie: totalitatea instantelor judecatoresti ale unui stat; justitia faciliteaza promovarea sau deteriorarea imaginii publice a persoanelor, prin divorturi sau acuzatii aduse; totodata justitia are rolul de a elibera infractorii care „contribuie” cu resurse financiare la buna desfasurare a proceselor;

·  Logica: stiinta daunatoare care impiedica evolutia sociala sau profesionala a oamenilor; limba straina si stiinta abstracta folosita de indivizii cu abilitati speciale in diverse scopuri necunoscute;

·  Manea: suita de sunete organizate intr-o perioada de timp indefinita, executata de catre persoane apartinand minoritatilor, avand versuri cu un inalt grad de cultura si educatie;

·  Manelist: individ care apartine unei elite sociale a carei ocupatii de baza este crearea sau audierea manelelor; detine diplome academice de studii la cele mai inalte standarde de educatie; este expert in finante si stiinte sociale; in public, prezinta elemente de distinctie sociala cum ar fi podoabe din metale nobile, un numar mare de telefoane mobile si uneori o masina sport sau decapotabila in interiorul careia manelele se pot audia la volum inalt si fidelitate maxima; unii manelisti pot detine o multitudine de proprietati imobile si mobile pe care de obicei isi scrie numele astfel incat publicul larg sa stie cui apartin;

·  Mass-media: totalitatea mijloacelor de informare a maselor; cel mai bun mijloc de a deveni cunoscut si de a promova sau deteriora imaginea publica a unei persoane;

·  Muzica: manifestare creativa asa-zis „artistica” avand scopul explicit de a delecta audienta cu o suita de sunete organizate in melodii si scopul implicit de a vinde acele sunete; pentru facilitarea vanzarii, se prezinta publicului persoane de sex feminin imbracate cat mai sumar;

·  Normalitate: termen arhaic ce descrie standarde invechite ale societatii si ale oamenilor ce o compuneau in epoca precedenta; in epoca contemporana, normalitatea este inversa sensului arhaic; criteriu de clasificare sociala;

·  Politica: domeniu de vast interes pentru toate clasele sociale si mai ales, infractionale; cariera in acest domeniu este de natura sa aduca beneficii materiale intr-o masura mai mare decat alte profesii, dar si expunerea individului care o profeseaza la scara larga in mass-media; in sensul arhaic, politica era stiinta si practica de a conduce un stat; in sensul actual politica se ocupa exhaustiv cu finantele celor ce au legatura cu ea, stiinta fiind cel mai putin important criteriu de selectie a candidatilor care vor sa se ocupe cu aceasta profesie;

·  Politie: organ al statului initial insarcinat cu protejarea ordinii publice si reprimarea infractorilor, dar care in forma lui actuala protejeaza infractorii si reprima ordinea publica, in special cea rutiera; pentru exercitii de imagine, politia sanctioneaza sau aresteaza toti acei infractori care din motive financiare nu pot „amana” aceste sanctiuni;

·  Prieten: individ care participa intr-o combinatie sau relatie asa-zis „amoroasa”; persoana sau entitate de pe paginile retelelor de socializare care sporeste prin cantitate popularitatea altor persoane conectate cu ea;

·  Relatie: combinatie; orice legatura dintre doi oameni, de obicei de sex opus, care se bazeaza pe simbioza, fiecare obtine si ofera ceva celuilalt; practica folosita de obicei de oameni care vor sa atraga atentia si sa faca subiectul emisiilor mass-media;

·  Respect: atitudine sau sentiment fals, pretins mereu, dar niciodata oferit; termen folosit de batrani in mijloacele de transport in comun pentru a sensibiliza audienta tanara ce ocupa abuziv locurile rezervate;

·  Sora: in sensul arhaic, reprezenta persoana de sex feminin raportata la copiii aceluiasi cuplu de oameni; in sensul actual, reprezinta persoana de sex feminin cea mai apropiata prin activitatile comune de persoanele la care se raporteaza, de obicei si ele de sex feminin;

·  Spital: cladire murdara, prost-intretinuta care adaposteste persoane prost-dispuse si personal slab pregatit cu scopul declarat de a trata problemele de sanatate ale oamenilor; in realitate, spitalele sunt medii in care oamenii se imbolnavesc sau trec prin pericole cauzate de erori umane datorate slabei pregatiri a personalului existent;

·  Trend: norma de aspect fizic si tinuta, predispusa la schimbari dese si bruste; criteriu de clasificare sociala – „cine nu e in trend, nu exista”;

Acest text este un pamflet si trebuie tratat ca atare.

Contine portiuni reproduse din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane.

Nu eşti aici...

Autor: Anonim

Îţi simt trupul cald şi parfumat cum se lipeşte de al meu...
Îţi simt bătăile inimii...
Îţi simt respiraţia pe obrazul meu...
Îţi simt mâinile cum îmi mângâie părul...
Te simt lângă mine.
Mă porţi departe, poate până la Lună sau poate până la Soare...
Te sărut uşor pe gât...
Îţi mângâi buzele...
Îţi simt buzele moi cum ţi se topesc atunci când ţi le ating...
Îmi şopteşti că eu sunt a ta...
Îţi şoptesc că tu eşti al meu...
Îţi simt mângâierile tale divine pe pielea mea fierbinte...
Îţi şoptesc uşor că eşti cel mai bun...
Mă doreşti mai mult...
Îţi simt căldura corpului cum mă arde...
Mă topesc uşor în braţele tale...
Mă las copleşită de sărutările tale...
Inima îmi tresaltă de bucurie că eşti cu mine...
Că sunt cu tine...

Dar mă trezesc din vis...
Nimeni nu e lângă mine...
Îţi simt parfumul...
Mângâi perna şi strâng cearşaful în braţe...
Lacrimile îmi curg...
Pielea îmi este rece, iar lacrimile prea fierbinţi...
Ai fost aici şi ştiu asta...
Ce rost mai are să mai plâng...
După chipul tău...
După mângâierea ta...
După cuvintele tale...
Te caut şi nu te găsesc...
Te strig, dar nu mă auzi...
Te aştept, dar nu mai vii...
Acum eşti departe, poate mult prea departe...
Poate m-ai uitat...
Dar eu nu te-am uitat...
Îmi rămâne doar amintirea ta...
Întipărită adânc în suflet, inimă şi în gând...

Afară plouă, iar mie îmi e frig...
Nu mai eşti aici...



P.S: Nu, nu se vrea a fi o poezie...

Memoriile inimii XIII

*Poveste scrisă de Anonim


   Lunile treceau iar David era în Londra şi Leyla tot în Turcia. Trecuseră mai bine de 6 luni de când nu o mai văzuse pe Leyla şi simţea un dor imens cum îl apasă. Mai privea uneori o fotografie cu ea de pe biroul lui plin de hartii.

   Era o dimineaţă plăcută se sâmbătă. Era răcoroasă. Era perfectă. David sătea în fotoliu fumând o ţigară cu laptop-ul în braţe. Televizorul mergea în neştire pe un post de ştiri. David era absorbit de informaţiile de pe internet, dar ceea ce tocmai auzea acum la televizor aproape îl făcu să-şi scape ţigara. Erau ştiri de ultimă oră prezentate de o doamnă cu părul negru şi cu nişte ochi mari, căprui şi luminoşi.
"În urmă cu câteva momente am primit o informaţie de ultimă oră. Un sat din Turcia se pare că a fost ţinta unui atac terorist. Încă nu am aflat cu exactitate care sat...". David tremura. Spera să nu fie satul Leylei. Spera el, dar spera degeaba. Femeia cu părul negru frunzări nişte hârtii şi anunţă vestea sfâşietoare pe care David nu dorea să o audă.
"Se pare că acest sat e chiar acela care a fost din sărăcie de un jurnalist...". Cuvintele i se păreau lui David îngrozitoare. Tremura, i se întunecă privirea şi puse mâna pe telefon şi rucsac.

  Se pare că norocul îi surâdea. Mai prinsese un loc în avionul spre Turcia...
Ajuns în sat, nimic nu mai era la fel. Totul era distrus. Câţiva oameni mai rămăseseră pe acolo, printre resturi. Nimic nu mai era la fel... David alergă către primul om. Îl privi în ochi şi îl întrebă unde e Leyla... Nu dorea să afle cruntul adevăr. Niciodată nu ar fi acceptat ca Leyla să fie moartă. Omul nu ştia unde e Leyla. Nu ştia dacă aceasta murise sau era doar la spital. Spera ca Leyla să fie bine. Trebuia ca Leyla să fie bine. Nici nu dorea să-şi imagineze că Leyla murise. Nu se putea ca Leyla să moară... Niciodată... David se îndrepta spre cocioba unde locuise Leyla. Se uită peste toate acele resturi şi căzu în genunchi. Tot ce era frumos avea mereu un sfârşit. Totul. Observă printre resturi păpuşa pe care i-o dăruise el. Era murdară. O luă şi îi mângâie faţa şi părul...
- Leyla, vreau să cred că eşti bine... Vreau să cred că încă trăieşti...

Memoriile inimii XII

* Poveste scrisă de Anonim


   Ajuns în Londra, la el acasă, se trânti pe patul imens. Se simţea un aer greu, irespirabil. De obice se bucura foarte mult atunci când ajungea acasă, dar acum nu mai era aşa. Leyla era la mii de km, iar el era aici. În modestul lui lux, din lumea lui civilizată...
Începu să-şi despacheteze lucrurile şi să sorteze fotografiile. Ochii Leylei îl urmăreau... îi simţea privirea inocentă, calmă în fiecare poză privită... Acum Leyla ar fi trebuit să fie cu el, nu acolo... închisă de un nenorocit.
   Noaptea se lăsa încet, iar David îşi aprinse o ţigară de foi şi se aşeză pe un scaun pe terasă aşa făcea în Turcia. Privea cerul care parcă nu mai era atât de înstelat aici. Doar câteva stele luceau... Nici luna parcă nu mai strălucea ca în Turcia. Acolo totul avea alt farmec. Totul era mai frumos... Aici nu mai auzea cum valurile mării se spărgeau de ţărm... aici auzea doar zgomotul maşinilor, al oamenilor... Aici nu era ca acolo. Acolo s-ar fi trezit de dimineaţă mângâiat de briza mării. Acolo era Leyla...
Treceau zile şi nopţi, iar David era frământat de gânduri... Strângea fonduri pentru satul Leylei, făcea tot ce îi stătea în putere pentru a o ajuta... pentru a şti că e bine.
Trecuseră deja 6 luni de când se întorsese din Turcia, dar acum se urca din nou într-un avion spre Turcia... Locul unde şi-ar fi regăsit echilibrul şi fericirea. Drumul i se păru atât de lung şi covârşitor. Cu fiecare minut în care se apropia de Leyla, era din ce în ce mai stresat, nervos... nerăbdător... Într-un sfârşit ajunse şi la Leyla. Oamenii nu mai erau aşa cum îi lăsase... săraci, naivi, supăraţi... Acum aveau haine, erau egoişti. Nu mai pescuiau şi strângeau fructe de dimineaţă până seara. El îi schimbase... el era de vină. Un gând îi fulgeră în minte: dacă şi Leyla lui s-a schimbat? Dacă ea l-a uitat?...
Căuta ochii Leylei pretutindeni. Întreba de ea, dar nimeni nu ştia unde e... Era atât de dezamăgit, de frustrat şi supărat... Bătuse atâta drum pentru a o vedea pe Leyla, dar ea nu era nicăieri... Absolut nicăieri...
Se întorcea spre maşină pregătit să plece când din spatele lui auzi vocea cristalină a Leylei.
- Bună David...
Închise ochii şi zâmbi. Leyla era tot aici... Respiră adânc şi se întoarse spre ea...
- Leyla...
O luă în braţe şi o pupă pe frunte. Inima îi bătea atât de tare... Îi mângâie faţa. Avea pielea atât de fină şi curată. Părul ei era acum de o mie de ori mai frumos, mai blond şi mai ondulat. Acum purta haine, nu mai purta doar o simplă cârpă...
- Mi-a fost dor de tine...
Tânărul fu atât de surprins când observă că Leyla putea vorbi coerent acum.
- Leyla, Leyla draga mea... şi mie mi-a fost foarte dor de tine.
Îi zâmbi. În ochii Leylei se putea observa o sclipire... probabil de fericire...
O ţinea stâns în braţe şi se îmbăta cu parfumul ei. Îi mângâia părul şi o alinta... Îi sorbea cuvintele orice cuvânt... Era atât de fericit. Aici timpul parcă se oprea şi nimic nu mai conta. Ar fi stat aşa o eternitate. Cel puţin acum cunoştea gustul fericirii şi al iubirii... Dar gândurile i-au fost întrerupte de vocea baritonală a şefului satului. Oriunde ar fi cunoscut acea voce...
- Iar te-ai întors? Iar vrei să o răpeşti pe Leyla? Luaţi-o!
- Nu, stai! Nu vreau să o răpesc pe Leyla. Dacă voiam să o fac, o făceam fără să te mai întreb pe tine nimic. Am bătut atâta drum pentru a o revedea, iar tu îmi iei acum şi această fericire? Ţi-am ajutat satul, ţi l-am scos din mizerie... Ce nu-ţi convine? Lasă-mă să stau cu Leyla...
Privirea şefului îl ardea, dar îi putea ţine piept...
- Speri să dispari cât mai repede de pe aici, îi spuse şeful satului...
- O să dispar... stai liniştit...

Memoriile inimii XI

*Poveste scrisă de Anonim


- O pot lua pe Leyla de aici? Vreau să o duc în lumea mea. Leylei i-ar prinde bine lumea mea, nu lumea asta...
- Leyla... Leyla!! Leyla nu pleacă nicăieri. Leyla rămâne aici. O să se căsătorească cu oameni din satul ăsta, va avea copii şi totul va fi bine. Leyla nu pleacă nicăieri.
Copila auzise totul, iar acum doi adulţi o luau pe sus şi o închideau într-o cămăruţă urmând să fie păzită până pleca străinul.
Toate visele, toate planurile lui David se prăbuşeau. Nu se gândise niciodată la un refuz... Se uită la Leyla. Chipul Leylei era plin de lacrimi. Tânărului i se sfâşia inima să o vadă aşa pe Leyla. Niciodată nu a vrut să o dezamăgească, să o rănească. Suferise deja prea multe. Nu voia să o vadă căsătorită. Nu voia să o lase aici.
- Leylaa, strigă tânărul după ea. Vă rog, vă rog... lăsaţi-mă numai să vorbesc cu ea. Atâta tot.
Cei doi adulţi se uitau sprea şeful satului aşteptând un răspuns. Şeful satului îl privea pe David în ochi şi îi permise să vorbească cu ea...
În timp ce-i mângâia obrazul pe care şiroiau lacrimile, tânărul îi spuse:
- Leyla, eu de răpit nu te pot răpi. Eu vreau să te iau de aici şi tu ştii foarte bine asta. Deşi plec de aici fără tine să ştii că niciodată nu o să te uit. O să mai vin pe aici de fiecare dată când am bani şi ocazia. O să-ţi trimit haine, cărţi, mâncare... pentru tine Leyla, draga mea.
Tânărul înghiţi în sec. Îşi simţea gâtul atât de uscat, iar inima foarte grea. Strângea din dinţi doar pentru nu a începe să plângă. O strânse în braţe pe Leyla, o sărută pe obraz şi pe frunte.
- Nu o să te uit Leyla. Niciodată... Niciodată Leyla...
Tânărul se depărtă de Leyla trecând prin faţa şefului. Îl privi în ochi şi o dorinţă puternică de a-l strânge de gât îl invada. Înghiţi din nou în sec şi îi aruncă doar o privire plină de ură. Se urcă în maşină şi goni spre hotel. Când intră în cameră luă o sticlă de whisky şi începu să bea direct din ea.
După ce bău aproape jumătate din sticlă un curaj nespus puse stăpânire pe el. Îşi dorea să se ducă în sat şi să-l omoare pe şeful satului şi să o răpească pe Leyla. Să plece cu ea departe, la el acasă. Să o scape de acolo. Inima îi tremura, iar totul era în ceaţă. Încercă să se ridice de pe scaun, dar se dezechilibră şi căzu înapoi pe scaun. Privea spre cerul înstelat care acum parcă nu mai era aşa de frumos. Acum nimic nu mai era frumos. A doua zi urma să plece. Nimic nu mai putea fi frumos vreodată. Leyla rămânea aici, el pleca la luxul său din Londra. Ar fi dat tot ce avea doar să se mute aici... Ar fi dat totul...
Adormi pe scaun cu sticla de whisky în mână...
Dimineaţă când se trezi terasa era plină de cioburi. Sticla îi căzuse din mână în timp ce dormea. Deşi acum era mai treaz, un gând nebun îl îndemna să ia un ciob şi să-şi curme viaţa. Viaţa lui nu mai era frumoasă dacă micuţa Leyla rămânea aici.
Mai erau cinci ore până decola avionul aşa că se gândi să mai facă un drum până în sat, să o mai vadă încă o dată pe Leyla.

Ajuns în sat fu întâmpinat de doi adulţi cu suliţe. A fost totul bun şi frumos până când i-a ajutat, atunci când el avea nevoie de ajutor erau în stare chiar să-l şi omoare.
- Am venit să o văd pe Leyla şi să vorbesc cu şeful satului.
Şeful satului îl privea din depărtare. Ştia pentru ce venise... David mergea ferm spre şeful satului. Se uită în ochii lui, spera că dacă îl mai roagă încă o dată poate şi-ar fi schimbat părerea.
- Dacă ai venit să te mai rogi de mine să o iei pe Leyla de aici să ştii că nu o să-ţi meargă. Leyla nu pleacă de aici.
- Eşti un om rău să ştii. Distrugi visele Leylei...Distrugi visele mele. Vrei să te ţii de nenorocitele tale de legi... de... ăăă... prostii... Eşti un nenorocit ordinar.
Şeful satului doar zâmbea... David se aştepta ca oricând unul din adulţii cu suliţe să-i străpungă plămânii... Leyla era tot ţinută în acea colivie... Se îndreptă spre ea. Îi mângâie părul şi faţa...
- O  să-mi fie dor de tine Leyla. O să-mi fie dor. Eu nu te voi uita, dar nici tu să nu mă uiţi...
Ochii Leylei licăreau... Suspină... Îi părea atât de rău că nu pleacă cu el. Îşi făcuse atâtea planuri, vise... iar acum erau năruite toate... Absolut toate....
David se urcă în maşină şi plecă spre hotel pentru a-şi lua bagajele şi a preda maşina...

Memoriile inimii X

  * Poveste scrisă de Anonim


    Mai avea de stat două trei săptămâni în acel sat. Încerca pe cât posibil să o înveţe pe Leyla să citească şi să scrie. Era o elevă foarte bună. David nu ar fi crezut niciodată că se poate ataşa atât de mult de o simplă copilă. Mai mult ţinea la copila asta decât la ultima sa iubită. Ultima sa iubită... acea snoabă egoistă. Era învăţată cu o viaţă luxoasă, dar el era prea naiv pentru a-i vedea adevărata faţă. Ea era interesată doar de profesia lui... adică jurnalist. Dacă el era jurnalist, ea putea apărea mai des în reviste... Ea niciodată nu-l iubise, iar acum se gândea dacă el simţise cu adevărat ceva pentru ea. Dar degeaba încerca să se gândească la fosta lui iubită că oricum ea nu mai însemna nimic acum pentru el. Inima îi spunea că o iubeşte foarte mult pe Leyla, dar el îşi dădu seama că ea e doar o copilă. Era doar o copilă, iar el un bărbat. Legea nu i-ar fi permis o relaţie cu ea...
Gânduri şi gânduri îl măcinau în timp ce încerca să o înveţe pe Leyla alfabetul. Când se gândea la momentul în care a primit vestea că va pleca în Turcia pentru un reportaj, nu fusese prea încântat. Chiar încercase să se sustragă de la acest reportaj... Dar acum, parcă îi părea atât de bine că nu renunţase. Aici descoperise o altă lume. O lume săracă şi simplă. Deşi el nu era învăţat cu o astfel de lume încerca pe cât posibil să se integreze pentru a o putea cunoaşte cât mai bine pe Leyla...
Leyla tocmai ce terminase de scris o propoziţie şi îi flutura tânărului o foaie de hârtie prin faţa ochilor. Acesta zâmbi.
- Ia să vedem ce ai scris tu aici...
Analiza scrisul Leylei. Pentru început nu era chiar aşa de rău. Scrisul ei semăna cu al unui elev de clasa I. Litere un pic distorsionate şi greşite, dar era mai bine decât la început....

   Zilele treceau, iar Leyla citea şi scria din ce în ce mai bine. Stătea noaptea afară cu o lanternă şi repeta toate literele. Citea în fiecare noapte câte o pagină din cartea pe care i-o adusese David. Era atât de entuziasmată şi fericită. Privea la cerul înstelat şi îşi imagina cum e în lumea lui. Sigur era mai frumos decât în lumea ei. Din câte îi povestise David, el avea o casă frumoasă şi curată. Avea ce mânca în fiecare zi... Lumea lui era civilizată...

   David sătea în camera lui şi se gândea la Leyla. Voia să o ia de acolo, dar o întrebare îl măcina... Cum?. Cum ar fi putut el pleca cu o copilă din Turcia? Nu putea să o ia doar pentru că aşa voia el. Existau legi, nu putea fugi cu Leyla cu primul avion spre Londra. Dar dacă... Un zâmbet îi apăru pe faţă. Avea un plan pe care urma să-l pună în practică în dimineaţa următoare...

   Nici nu răsărise soarele, iar David deja se trezise. Fuma o ţigară de foi şi zâmbea deşi erau ultimele lui zile petrecute în Turcia. Ştia că o să plece de aici cu Leyla. Deja făcuse toate planurile... Totul era pregătit...

Ajuns în sat o salută pe Leyla şi o mângâie...
- O să te scap de aici...
Leyla îi zâmbea şi avea încredere în el. Avea să vadă şi ea cum e lumea civilizată... Cum e lumea lui.
David îl căută pe şeful satului, un om impunător şi rău. Deşi răutatea i se citea în ochi şi îi făcea inima lui David să bată într-un ritm mai accelerat, el nu se sfii să îl întrebe ceea ce avea de întrebat... Erau faţă în faţă, iar cicatricea lui care se întindea la ochiul drept până la colţul gurii îl înfricoşa pe tânăr. Dar nu uita de ce se afla acum faţă în faţă cu el... Se afla pentru a-l întreba ceva...

Memoriile inimii IX

* Postare scrisă de Anonim

   
    Nu era deloc surprins să afle că fata nu ştia să citească. Trăia într-o lume săracă care nu avea acces la educaţie... Îşi propusese ca în timpul rămas să o înveţe pe Leyla să citească şi să scrie...
    În drumul său spre hotel opri la o librărie şi cumpără o carte. Îşi dorea din tot sufletul ca micuţa fată să înveţe să citească. Poate reuşea chiar să o ajute să pronunţe normal cuvintele... Îşi dorea să o ajute... Îşi dorea să o scape de acolo...
Vocea ei îi răsuna în urechi, în minte, în fiecare gând...
   Ajunse la hotel şi îşi comandă de mâncare şi o sticlă de whisky la el în cameră. Se aşeză la masă şi îşi turnă un pahar de whisky. Fără să se uite la el îl bău pe tot dintr-o înghiţitură. Muşchii i se încordau şi se cutremură. Era tare...
După ce mâncă se duse pe terasă. Îşi aprinse o ţigară de foi şi îşi mai turnă un pahar. Se aşeză pe scaun şi privi cerul... Era senin. O lună mare şi argintie mângâia valurile mării care se spărgeau de malul care se răcea după ce o zi întreagă sorele bătuse cu putere în el. Acum era linişte... În depărtare se puteau observa luminile de la un vapor. Ce frumoasă era lumea lui în comparaţie cu lumea Leylei. Dar totuşi vremea de aici era mai frumoasă decât vremea din Londra. Acolo ploua mai mereu. Aici nu. Ar fi vrut să rămână aici. Să se mute aici. Să o salveze pe Leyla. Fusese trimis şi prin Irak şi prin Africa... chiar şi în deşertul Australiei... Cunoscuse mulţi oameni datorită ocupaţiei lui. Se ataşese de mulţi oameni... dar parcă Leyla îi pătrunse adânc în suflet. Era dragoste? Era milă? Ce simţea pentru ea mai exact? O combinaţie din cele două?
De când o văzuse pe Leyla nu se gândise cu adevărat la ceea ce simţea pentru ea, dar acum o făcea. Vocea fetei îi răsuna în minte. Ochii copilei puseseră stăpânire pe sufletul lui. Poate că nu era milă... ci chiar iubire. Dar ce fel de iubire?
Trăgea din ţigară absent. Îşi mai turnă un pahar... Se gândea la casa lui din Londra. La ce frumos ar fi dacă ar duce-o pe Leyla acolo... Ce frumos ar fi fost dacă... Stinse ţigară şi mai bău o gură din pahar. Pleoapele îi erau grele. Mai privi încă o dată spre luna mare şi argintie şi adormi.
    Aerul rece îl făcu să tremure. Deschise ochii şi încerca să-şi aducă aminte unde e. Era pe terasă, adormise acolo. Era ameţit. Îşi simţea capul greu. Se ridică de pe scaun, intră în cameră şi se uită la ceas. Ora 2... Era foarte devreme, aşa că se întinse în pat şi adormi la loc. Soarele era deja sus încercând să încălzească pământul. Un vânticel puţin mai rece intra în cameră şi îl învăluia pe tânăr. Simţea cum răcoarea dimineţii îi pătrunde în carne, în oase... îl trezeşte. Deşi dormise mai mult, se simţea chiar mai obosit ca de obicei...
Se ridică cu greu din patul cu aşternuturi albe şi catifelate şi se duse la baie... Se îmbrăcă şi îşi îndesă în rucsac cartea pentru Leyla. Închise uşa şi plecă...

Memoriile inimii VIII

* Poveste scrisă de Anonim



   Fata încetă să se mai zbată în braţele tânărului. O căldură nefirească îi invada corpul. Acum avea ochii de un albastru luminos, un albastru ce radia, trasmitea gânduri bune... Tânărul era atât de fericit că în sfârşit putea să stea lângă fată, că o putea privi...
- Te rog eu... te rog... nu te speria. Nu o să-ţi fac nimic rău.
Se uită în ochii copilei şi îi zâmbi. Îi mângâie faţa, iar fata tresări... Îşi întoarse capul şi reuşi să scape din braţele lui. Făcu câţiva paşi în spate. Îl privea fix în ochi. Mintea îi era goală şi nu se gândea la nimic. Doar îl privea pe tânăr... Zâmbetul, ochii calzi şi blânzi o făceau să aibă încredere în el...
- S... si... sigur nu o... o... să-mi.. f... faci... n... ni... nimic rău?
Tânărul se uită în ochii ei şi dădu afirmativ din cap. Fata avea vocea atât de cristalină şi dulce chiar dacă pronunţa nedesluşit cuvintele... Dorea să-i audă cât mai mult vocea. Se apropie de ea şi îi mângâie din nou obrazul puţin murdar.
- Şi cum te cheamă?
Fata zâmbi, îşi întoarse puţin capul şi strânse în mâini capul de păpuşă.
- Le... Leyla.
Tânărul îi zâmbi afectiv.
- Pe mine mă cheamă David.
Fata zâmbi. Era atât de copleşită de această situaţie în care se afla... Se simţea ruşinată, dar şi fericită...
Tânărul privea fata cu atâta fascinaţie, cu atâta plăcere... Dar era totuşi o copilă, nimic mai mult. Tânărul îşi aţinti privirea spre capul de păpuşă vechi şi murdar şi îşi aminti că are un cadou pentru ea.
- Leyla, hai să mergem înapoi în sat... Am să-ţi dau ceva.
- B... bine.
Tânărul îi făcu loc să meargă înainte. Deşi îi spusese că nu dorea să-i facă nimic, fata era imprevizibilă. Îi era frică să nu fugă... O prinse de mână. Voia să o ştie alături de el.
Ajunşi în sat, tânărul alergă până la maşină şi se întoarse cu pachetul. I-l dădu Leylei zicându-i să-l desfacă.
- E ceva pentru tine. Sper să te facă fericită.
Leyla desfăcu pachetul cu grijă. Nu avea habar ce putea fi înăuntru... Când desfăcu pachetul fu surprinsă de mica făptură din plastic care îi zâmbea. Avea părul ca al ei... chiar şi ochii. Dar sigur nu simţea ce simţea şi ea acum...
- E o păpuşă Leyla. E pentru tine.
Fata se uită în ochii lui. Nu trebuia să-i spună vreun cuvânt în semn de mulţumire. Ochii ei spuneau chiar mai multe... Leyla luă păpuşa în braţe şi o mângâie. Era atât de curată, de frumoasă... Cu părul neîncâlcit şi ochii de un albastru care lucea în bătăile soarelui... Era atât de fascinată de jucăria ei. O iubea...
   În acea zi tânărul vorbi doar cu fata... Află, pe lângă multe altele, că fuseses vândută de părinţii ei, că de multe ori se culca fără să mănânce nimic, că în acest sat era o tradiţie mai ciudată. La 15 ani fetele erau măritate şi forţate să aibă un copil. Tânărul se îngrozi. Nu-şi dorea asta. Orice altă fată, dar nu Leyla.
- Tu vrei să pleci de aici?
Fata se uită în ochii lui. Ochii tinerei erau sticloşi, chiar reci şi implorau ajutorul. Tânărul nu mai aşteptă un răspuns. Îi mângâie faţa fetei şi îi spuse:
- O să te iau de aici... Promit.
David se uită în ochii ei şi îi zâmbi. Leyla ştia că vorbeşte serios. Se putea citi în ochii lui...
Tânărul îşi scoase o agendă şi notă câteva lucruri. Fata era curioasă de ceea ce făcea tânărul. Nu mai văzuse pe nimeni făcând asta decât pe el...
- C... ce... f... faci?
- Scriu. Ştii să citeşti sau să scrii?
Fata se întristă şi plecă capul... Tânărul îi ridică bărbia şi o privi în ochi.
- O să te învăţ să citeşti şi să scrii...

Memoriile inimii VII

 * Poveste scrisă de Anonim


   O nouă zi, o nouă încercare de a stabili un contact cât de mic cu copila. Tânărul spera ca azi să o vadă pe fetiţă... Spera. Îşi aprinse o ţigară de foi şi ieşi pe terasă. Aerul rece al dimineţii îl liniştea. O adiere plăcută îi mângâia chipul blând. Parcă era absent... Se lăsa purtat pe meleaguri necunoscute de mirosul sărat al mării. Un fior îi străbătea fiecare părticică a corpului... Dacă nici azi nu o vedea pe fată?
Nici nu dorea să se gândească la un răspuns negativ. Dorea să o întâlnească, să vorbească cu ea... Să ştie mai mult despre ea. Fumase abia jumătate din ţigară, dar nu mai avea răbdare să o termine aşa că o stinse. 
Îşi luă rucsacul şi plecă în grabă...


  Fata era trează de câteva ore. Stătea şi privea în zare aşteptând să vadă cum se ridică praful de pe drum, semn că venea tânărul. Se curăţase puţin şi era nerăbdătoare să-l vadă. Strângea în mâini capul de păpuşă şi tremura de emoţie. Soarele era deja sus de câteva ore... Gândurile Leylei erau din ce în ce mai triste. Poate aşteptase prea mult, iar el deja plecase din lumea asta a ei mizerabilă... Îi părea atât de rău. Trebuia să accepte, aşteptase prea mult iar el probabil era departe deja... Nici că-i păsa de ea. Ea nu era nimeni. Era un gunoi dintr-o lume mizeră... Nimănui nu-i păsa de ea. Fusese o proastă că-i acordase atâta atenţie unui străin. Se întoarse cu spatele la drum şi păşea agale spre colibă... 
Un sunet cunoscut îi gâdila auzul. Îşi întoarse privirea şi văzu cum un nor de praf se ridica, semn că venea străinul. Stătea în mijlocul drumului zâmbind şi strângând capul de păpuşă la pieptul ei. Era fericită. Nu plecase. Era aici. Venise. Inima îi bătea atât de tare încât avea impresia că o să-i spargă pieptul. Rămase împietrită în mijlocul drumului. Voia să plece, dar şi să stea... Simţea că îl place, dar în acelaşi timp îi era şi frică de el... Atâtea porniri contradictorii, dar cu toate acestea alesese să stea. Să stea să-l vadă, să vorbească cu el...
Tânărul oprse maşina şi aştepta să treacă praful. Praful trecu, iar tânărul deschise portiera maşinii. La început nici măcar nu o observase pe fată cum stătea în mijlocul drumului, în faţa lui... cu ochii ei mari şi curioşi... Nu se aştepta să o găsească acolo. Rămăsese surprins să o vadă pe fată acolo, aşteptândul-l parcă să îi mângâie faţa ei rotundă... părul ei blond şi să-i privească ochii ei albaştrii şi curioşi. Făcu doi paşi spre fată şi se opri. Tânărul observa că fetiţa era speriată şi strângea capul de păpuşă în mâinile ei micuţe. Se mai apropie puţin de ea încet... dar fata începu să fugă. Era speriată. Nu o putea face chiar dacă îşi promisese că o să se întâlnească cu el.
Tânărul nu mai dorea să rateze şi acestă şansă de a vorbi cu fata, aşa că începu să alerge după ea. Putea să pară nebun, putea să zică oricine orice... dar nu-i păsa. Dorea să vorbească cu ea mai mult ca oricând. Îşi promisese că o va scăpa de sărăcia de aici, că o va duce în lumea civilizată. Cum putea face toate astea dacă nu vorbea cu ea? Dacă ea nu dorea să fie scoasă din acestă lume a ei? Dacă el încerca să facă un lucru bun pentru ea, iar ea nu dorea...? Trebuia să ştie...
   O ajunse pe fată din urmă şi o prinse de braţ... Fata încerca să scape din strânsoarea mâinii lui. Tânărul o cuprinse de după mijloc cu cealaltă mână şi o apropie de el. Se uita în ochii ei mari, albaştri... şi speriaţi...

Memoriile inimii VI

  * Poveste scrisă de Anonim
 

   Leyla aştepta ca tânărul să plece ca mai apoi să coboare din acel copac unde stătuse toată ziua. Nici că-i mai păsa că îi este foame sau frig... Îl văzuse toată ziua pe acel tânăr... Se uită la cerul înstelat şi ridică capul de păpuşă la nivelul ochilor.
- M...mâ...mâine...p...promit că o s....să mă... î...întâlnesc c...cu el... P..p...promit.
Şi cu un zâmbet larg pupă capul de păpuşă şi mai privi încă o dată stelele.

   În mica cocioabă adulţii deja dormeau. Pe o bucată de lemn ce ţinea locul unei farfurii era o bucată de peşte fript şi un fruct. Era atât de fericită. Nu-şi dorea mai mult. Mâncă pe nerăsuflate şi se întinse pe patul de frunze. Deşi vântul bătea, fetiţei nu îi mai era frig. Se încălzea doar gândindu-se la acel tânăr... Acum parcă i se părea şi mai minunat. Îşi promisese ca în ziua următoare să intre în vorbă cu el... Îşi promisese...
Se mai uită încă o dată la capul de păpuşă, zâmbi... şi îl strânse la piept. Era fericită. Adormea fericită...

   Tânărul ajunsese la hotel. Nu avea poftă de mâncare... voia doar ceva de băut. Ceva tare... poate un whisky... Intră în barul hotelului şi întrebă dacă se servea whisky.
- O sticlă vă rog, spuse el...
Luă sticla şi merse în camera lui. Luă un pahar şi se îndreptă spre terasă.
Se aşez pe un scaun şi îşi turnă jumătate de pahar pentru început. Tăria alcoolului parcă îl făcea să mai uite că o copilă săracă şi murdară îl adusese în starea de a nu se mai putea gândi la altceva decât la ea... Doar o copilă. O copilă dintr-o lume paralelă cu al lui. O lume săracă... Îşi mai turnă un pahar. Privi cerul înstelat. Valurile mării se spărgeau de ţărm... Şi pescăruşii dormeau acum... Lumina unei geamanduri se putea observa în larg. Îşi aprinse o ţigară de foi. Toate astea îl făceau să mai uite de fetiţă... Îşi mai turnă un pahar.
Încet, încet uita de fetiţă... Îşi aducea aminte de dragostea lui de la grădiniţă. O copilă de vreo 5 ani cu aparat dentar... Îşi adusese aminte de pădurea pe care o cutreiera atunci când era copil. Îşi aminti şi de acel copac cu o scorbură uriaşă în el... Al şaptelea copac de la şosea. Doar el ştia de scorbura din el şi de aceea mereu câştiga la "de-a v-aţi ascunselea" până într-o zi când s-a decis să-i spună şi fetei cu aparat dentar pe care o plăcea. Îi spusese că în fiecare zi o să-i lase ceva frumos acolo... Într-o dimineaţă  îi lăsă fetei o bomboană. A doua zi bomboana nu mai era acolo şi îşi dădu seama că fata trecuse pe acolo. Era atât de fericit. Împărţeau un secret. Era atât de îndrăgostit de ea... Până într-o zi când îi lăsă fetei un desen cu doi copii care se ţineau de mână. Nu ştia să scrie, ştia doar să deseneze... Poate dacă ar fi ştiut să scrie era mai bine... sau poate dacă îi zicea chiar el că o place... Găsise desenul rupt. Atunci când se întâlni cu fata pe stradă aceasta se strâmbă la el, în semn că nu o mai interesa.
   Şi acum... când se gândea la fata cu aparat dentar parcă nu mai era aşa frumoasă. Era chiar urâtă...
Nu ştia exact de ce-i venise în minte întâmplarea asta...
Îşi mai turnă un pahar mare şi îl bău pe tot dintr-o înghiţitură. Se cutremură... Era tare. Mai privi încă o dată cerul înstelat şi îşi spuse:
- Copilă, tot o să te întâlnesc... O să te găsesc şi o să te scap de acolo... Îţi promit.
Îşi stinse ţigara şi se aşeză în pat...

Memoriile inimii V

   * Poveste scrisă de Anonim


    În drumul lui spre sat tânărul opri în faţa unui magazin cu jucării cu gândul la micuţa Leyla. Se gândea să-i cumpere o păpuşă... o păpuşă întreagă. Intră în magazin, iar ochii lui căzură pe o păpuşă cu părul blond şi ondulat şi cu ochii de un albastru limpede... Plăti păpuşa şi ieşi afară. Spera ca acest cadou să îi placă copilei. Spera ca astfel să se apropie mai mult de ea. Poate aşa îi putea câştiga încrederea.

Ajuns în micul sătuc locuitorii îl salutau şi se putea observa pe chipurile lor o bucurie imensă. Nu credea vreodată că prezenţa lui îi poate bucura pe nişte oameni atât de săraci şi simpli. Dacă ar fi avut suficienţi bani le-ar fi cumpărat la toţi câte ceva. Haine, mâncare... le-ar fi cumpărat şi câte o casă. Îi era milă de ei şi dorea să-i ajute mai mult.
Ochii lui o căutau pe copilă, dar ea nu era nicăieri. Simţea un gol în stomac. Dacă nu o vedea? Dacă şi azi mai fugea de el? Dacă ea nu voia să-l mai vadă? Inima îi bătea cu putere... aştepta ca micuţa să iasă de undeva. Aştepta să-i vadă acei ochi curioşi... Dar fata înceta să apară...

    Micuţa Leyla era ascunsă într-un copac. Îl putea vedea pe tânăr printre frunzele copacului. Îi era ruşine să dea ochii cu el. Îşi propusese să stea acolo până va pleca, dar gândurile din noaptea care tocmai trecuse nu-i dădeau pace. Era emoţionată şi intimidată de privirea lui. Nu ştia ea cum să explice ceea ce simţea, dar îi plăcea această senzaţie. Nu mai simţise niciodată aşa ceva... era unică această experienţă. Şi îi plăcea atât de mult...
Tânărul era înconjurat de oameni, oameni care îl iubeau. Nici ei probail nu ştiau de ce îl iubesc, dar pentru faptul că el era acolo printre ei... şi încerca să-i ajute conta foarte mult pentru ei.
Leyla îi observa fiecare mişcare şi strângea la pieptul ei capul de păpuşă. Şi-ar fi dorit să fie lângă el chiar acum, să-l privească de aproape, să-l soarbă din priviri... Cât şi-ar fi dorit...

Soarele apunea, iar tânărul se pregătea să plece. Era trist... nu-i venea să creadă că fetiţa nu era nicăieri. Era atât de îngrijorat. Habar nu avea unde putea fi fetiţa. Se uita la păpuşa frumos împachetată care stătea pe scaunul din dreapta. Şi-ar fi dori să i-o fi dat-o fetiţei, dar ea nu era nicăieri... sau aşa credea el. De ar fi ştiut el unde era fata cu adevărat...

Memoriile inimii IV

 * Poveste scrisă de Anonim


   În timp ce Leyla tremura de frig şi se gândea la acel bărbat, el era cazat la un hotel decent din apropierea sătucului. Tânărul fotograf tocmai ce lua masa la restaurantul hotelului. Mâncase o porţie de mahrube, iar la desert sekerpare. Gustase şi puţin rake, dar gustul de anason nu-i plăcu. Îi plăcea bucătăria tucească şi şi-ar fi dorit să guste mai multe, dar gândurile nu-i dădeau pace. Nu se putea gândi decât la micuţa Leyla. Probabil că era înfometată, ca toţi ceilalţi săteni... Probabil îi era şi frig... Nu putea uita ochii ei... Ochii ei luminoşi şi plăpânzi. Buzele acelea cărnoase şi felul în care strângea capul de păpuşă murdar la pieptul ei.
Se ridică de la masă şi se duse în camera sa. Se aşeză în pat cu ochii aţintiţi în tavan. Hotelul în care era cazat era foarte aproape de mare. Mirosul sărat al mării îi invada nările. Valurile care se spărgeau de mal îi dădeau o stare de linişte, de melancolie. Cu fiecare adiere de vânt un aer rece pătrundea în cameră.
Cu toate acestea, gândul lui tot la micuţa copilă era. Se ridică din pat şi îşi scoase apartaul de fotografiat. În el avea o grămadă de poze pe care le făcuse azi sătenilor. Poate printre acele poze reuşise să o prindă şi pe micuţă, dar din păcate nu avea nicio poză cu ea. Nici măcar una... Îi părea atât de rău. Îşi propusese ca la prima ora a dimineţii să pornească spre micul sătuc pentru a o întâlni pe micuţa Leyla. Voia să afle totul despre ea, despre viaţa ei. Voia să facă un articol separat doar pentru ea. Voia să mişte sufletele oamenilor cu povestea micuţei. Voia să facă ceva pentru ea. Voia să o salveze de acolo...

* 

 
   Soarele tocmai ce ieşea din mare. Apa mării avea o culoare mai mult galbenă, chiar portocalie. Câţiva pescăruşi îşi căutau hrana în apa sărată a mării. Câteva adieri uşoare făceau ca draperia de mătase albă din camera tânărului să se mişte, astfel încât puteau intra câteva raze de soare. Era atâta linişte. Doar glasurile pescăruşilor deranjau acea linişte... Undeva departe, în larg, se putea observa o barcă care se mişca în ritmul valurilor.
Tânărul se trezise deja, iar acum admira minunatul peisaj savurându-şi cafeaua. Cafeaua era atât de neagră şi tare, dar era dulce. Dulce ca mica fetiţă. Un miros vag de nucşoară se putea simţi la fiecare înghiţitură. Îşi termină cafeaua, însipiră adânc aerul dimineţii şi se întoarse în cameră. Îşi luă geanta şi aparatul de fotografiat şi porni spre micul sătuc, spre micuţa fată... Abia aştepta să o întâlnească din nou...

Memoriile inimii III

  * Poveste scrisă de Anonim

     Micuţa Leyla stătea întinsă pe jos, pe nişte frunze uscate într-o cociobă din lemn alături de doi adulţi. Aceşti adulţi nici măcar nu erau părinţii ei. Cocioaba era sărăcăcioasă şi mirosea a peşte. Pe jos erau numai frunze uscate, acestea formând patul lor. Era înfometată. Nu-şi dorea decât câteva guri de mâncare. Era atât de răcoare, iar cârpa aceea minusculă nu-i ţinea deloc de cald. Nici măcar gândurile ei nu-i ţineau de cald acum. Încerca să se acopere cu frunzele uscate ca de fiecare dată când îi era frig... Parcă era mai bine. Ţinea strâns la piept ei capul de păpuşă murdar şi se gândea la acel necunoscut. Gândurile îi dădeau fiori. Era prea mică şi nu ştia încă ce e aceea dragostea. Nu ştia ce înseamnă a iubi. Ea nu iubise niciodată pe nimeni. Nu avea părinţi, nu avea fraţi sau rude aici. Fusese vândută de părinţii ei când avea doar câteva luni unor traficanţi. Poate dacă nu ar fi fost adusă aici ar fi trecut probabil prin alte coşmaruri. Probabil ar fi fost supusă bătăilor regulate şi a abuzurilor sexuale. Cum putea iubi lumea în care trăia ea acum?
Dar acest... acest om... Bine îmbrăcat, curat, probabil că nu era nici înfometat o făcea să suspine. Nu putea uita ochii lui căprui, luminoşi şi blânzi... şi atât de dulci. Şi-ar fi dorit să nu-i fost chiar atât de ruşine de el. Şi-ar fi dorit să-l fi privit direct în ochi şi să se fi apropiat de el. Ce rău putea să-i facă? Oamenii din sat îl plăceau.
Vântul şuira, iar un frig năprasnic puse stăpânire pe mica copilă. Poate era mai bine dacă nu se năştea. Pentru ce s-a născut? Să trăiască în mizerie şi foamete?
Încerca să adoarmă. Tremura şi strângea din ce în ce mai tare capul de păpuşă la pieptul ei. Gândul ei era tot la tânărul chipeş care o făcea să mai uite că îi e foame şi frig. Era atât de plăcut acel sentiment...
Abia aştepta să se lumineze pentru a se mai întâlni cu acel necunoscut...

Memoriile inimii II

    * Poveste scrisă de Anonim


    Stătea cu sticla de whisky în mână şi se gândea la Leyla. Leyla probabil era departe acum. Prea departe de el. Leyla, frumoasa lui iubire. Tânăra care îl fermecase din prima clipă.
    Nu avea nici 12 ani când el a dat peste ea. Crescută în praf, nemâncată, bătută constant. Când o întâlnise prima dată pe Leyla el era un jurnalist tânăr şi chipeş de 27 de ani trimis într-un sat din Turcia pentru a realiza un articol despre oamenii de acolo, despre obiceiurile lor, despre sărăcia lor... Ajuns acolo a fost uimit să vadă atâta sărăcie şi tristeţe. Oamenii trăiau în cocioabe construite din lemn sau pământ. Vestimentaţia lor era asigurată doar de o cârpă care încerca să le acopere corpurile murdare şi prăfuite. Copii plângeau de foame. Nu exista apă potabilă, doar cea dintr-un râu... Atât adulţii cât şi copii se hărneau doar cu peşte şi fructe. Tot acest peisaj semăna din ce în ce mai mult cu unul din Asia sau Africa. Copii deformaţi, chinuiţi, înfometaţi şi murdari... Nu se putea ca un asemenea peisaj dezolant să nu lase o mică amprentă pe sufletul oricărui om. 
O tristeţe aparte pusese stăpânire pe sufletul lui când văzuse pentru prima oară chipul tinerei fete. Umbla cu picioarele goale, cu o cârpă care încerca să-i acopere corpul micuţ şi murdar. Avea chipul plin de praf, dar buzele ei roşii şi cărnoase se puteau observa chiar foarte bine. Părul ei era îmbâcsit şi încâlcit, dar încă se mai observa că era blond. Ochii ei albaştrii şi mari păreau două safire rătăcite. Erau atât de luminoşi în comparaţie cu murdăria de pe chipul ei... Ţinea într-o mână un cap de păpuşă vechi, uzat şi murdar. Probabil singura ei jucărie... Ochii ei mari şi curioşi erau aţintiţi asupra lui. Acel tablou dintre el, om al lumii civilizate, îmbrăcat bine, curat, căruia nu-i lipsea mâncarea şi dintre ea... o fetiţă a mizeriei, fără haine sau mâncare înconjurată de sărăcie şi foamete era de nedescris. El era pata de culoare în acel mic sătuc. Era atât de emoţionat de prezenţa fetiţei. Încerca să se apropie de ea, dar ea fugea asemenea unui câine sperios. În acea zi nu se apropiase de el. Îl privea de la distanţă. El era înconjurat de copii şi de adulţi de toate vârstele. Numai ea stătea retrasă cu capul de păpuşă murdar privind spre el, spre chipul lui. Ochii lui căprui, părul lui de un şaten închis poate chiar negru, privirea lui blândă şi calmă, blândeţea cu care le vorbea oamenilor... toate acestea o făceau să suspine şi să se ruşineze de fiecare dată când privirile li se întâlneau.

Memoriile inimii I

* Postare scrisă de Anonim


- Leyla, stai..
- Lasă-mă în pace! Cum ai putu să-mi faci aşa ceva?
- Dar, Leyala... eu tot pe tine te iubesc.
- Cum poţi spune asta? Cum poţi să mai spui asta? Dacă mă iubeşti te rog să-mi explice ce căuta acea fiinţă în casa asta, în braţele tale! Spune-mi!
Tânăra fată se uita în ochii lui, dar acesta nu  avea curajul să mai spună ceva. Lacrimile tinerei i se scurgeau pe obraji şiroaie. Ochii ei albaştrii păreau că se scurg, iar buzele sale cărnoase erau roşii ca sângele. Părul ei blong şi buclat  îi încadra de minune faţa ei rotundă.
- Cum ai putut să-mi faci aşa ceva?
- Leyla, draga mea, chiar nu-mi pot explica ceea ce s-a întâmplat.
- Da, ai dreptate. Chiar nu-ţi poţi explica cum a ajuns târfuliţa asta în casa noastră. O fi apărut ca prin magie în casa asta, în patul ăsta, în braţele tale.<
Era atât de sarcastică şi ironică. Lacrimile i se opriseră, iar o stare de nervi puse stăpânire pe ea. Dorea să lovească. Poate chiar pe el, cel care îşi bătuse joc de sentimentele ei. 
-  Am fost o proastă, iar tu ţi-ai bătut jos de sentimentele mele. Ah... idioata de mine. Cum am putut să cred că un tip ca tine va fi interesat toată viaţa lui de mine?<
- Dar Leyla, nu mi-am bătut joc de tine niciodată.
- Nu, nu ţi-ai bătut joc. Doar m-ai înşelat cu alta. Eu sunt un copil. Sunt o proastă. O orfană. Asta sunt. Ştii ceva? Eu am plecat din casa asta, din viaţa ta. Descurcă-te!
- Dar Leyla, stai!
Dar era prea târziu. Leyla plecase trântind uşa cu putere în urma ei. 
- Leyla, Leyla!!
Inima îi bătea cu putere. Sângele îi fierbea în vene. Era plin de nervi. Nici el nu ştia ce îl determinase să facă ceea ce tocmai făcuse. Dacă ar fi putut da timpul înapoi, cât de bine ar fi fost...

Fantezie...

Scrisă de un Anonim şi publicată de Zappy...

* Ţin să menţionez încă de la început că e o fantezie erotică dusă spre porno. Cine nu vrea să o citească, bine. Nu vreau să plece nimeni de aici ofensat. Nu vreau ca nimeni să spună că această poveste nu are ce căuta aici. Chiar EU am zis că orice gen de poveşti. 

Acesta nu e un blog de poveşti călugăreşti.  Nu vreau să se supere nimeni pe mine că am lăsat să se posteze aşa ceva...Dacă e ceva în neregulă cu oricare din poveşti e din vina mea. EU am zis orice gen.

   O cameră în semi-umbră. Un miros de beţişoare parfumate învăluie camera. Nişte umbre difuze sunt aruncate pe pereţi. Aşternuturi catifelate şi moi.
Un sărut mic pe gât şi încă unul. O atingere, o mângâiere. O strângi la pieptu tău, ea te muşcă de gât.
Îţi plimbi uşor mâna prin părul ei şi simţi cât de moale e. Ea geame.  Îi dai bluza jos. O săruţi pe gât. Îi mângâi sânii. Te joci cu limba în jurul sfârcurilor până ce acestea încep să se întărească. Cobori din ce în ce mai jos pentru a-i simţi carnea fragedă. Iei fiecare sân şi îl mângâi în timp ce limba ta se joacă pe abdomenul ei. Cobori din ce în ce mai jos. Chiar acolo... Mângâi pentru început prin lenjeria intimă de un roşu aprins. O mai săruţi iar pe gură. Cobori jos, şi mai jos. Începi să săruţi şi să mângâi. Dezmierzi totul cu ajutorul limbii. Insişti în anumite locuri. O faci să geamă puternic. Insişti cu limba pe clitoris şi labii într-un continuu du-te- vino. Te înfrupţi din clitorisul ei şi din labii.
O ridici în picioare, o lipeşti cu spatele de un perete rece. Îngenunchezi în faţa ei, îi prinzi coapsele în palmele tale şi să începi să te joci cu clitorisul ei. Ea se joacă în părul tău. Încerci să o pătrunzi  mai întâi cu un deget. Îi simţi interiorul cald şi umed. Ea geame, suspină şi doreaşte mai mult şi mai mult. Guşti lichidul de pe degetul tău, apoi o săruţi. Te întorci la clitoris, pe care îl săruţi cu şi mai mare ardoare. Mişcările ei incontrolabile şi gemetele  îţi dau de bănuit că se apropie de orgasm. Îi muşti uşor clitorisul apoi măreşti ritmul  mişcărilor limbii. Începe să se umezească din ce în ce mai tare. Clitorisul devine din ce în ce mai tare
Ea scoate un geamăt puternic ceea ce îţi confirmă faptul că ai reuşit să-i obţii un orgasm. Te mai joci puţin cu limba pe clitorisul ei pentru a-i crea o senzaţie de plăcere combinată cu durere.
Ea înghenunchează în faţa ta şi îţi ia penisul în mână. Atinge capul penisul uşor cu limba, iar mâna ei  se mişcă într-un dute-vin-o lent pe lungimea lui. Îşi plimbă limba pe toată lungimea lui în timp ce cu cealaltă mână îşi masează uşor clitorisul. Introduce tot penisul în gură. Intensifică ritmul mişcărilor. Tu o apuci de păr pentru a-i controla mişcările. Se joacă cu limba pe capul penisului. Îţi atinge coapsele şi testicolele cu mâna ei  finuţă. Îţi caută privirea pierdută pe valurile plăcerii.
O lipeşti din nou cu spatele de perete şi o săruţi puternic pe gură. O întorci cu spatele la tine, iar cu penisul încă erect o pătrunzi uşor. Te mişti încet. Îi iei în mâini sânii şi te joci cu ei în timp ce măreşti ritmul mişcărilor.
Cu o mână te sprijini de perete, iar cu cealaltă te joci cu clitorisul ei. Te opreşti. O aşezi pe pat, îi desfaci picioarele şi o pătrunzi. Ritmul se intensifică. Te apleci să-i mai săruţi încă o dată sânii. Deja simţi că nu mai rezişti mult. Intensifici şi mai mult ritmul. Te opreşti, iar ea introduce tot penisul în gură şi intensifică ritmul mişcărilor. O plăcere nebună simţi cum te inundă, iar în câteva secunde îţi dai drumul pe faţa ei. Lichidul albicios se scurge uşor pe sânii ei, pe sfârcurile întărite. Ea gustă puţin din lichid, apoi se ridică şi te sărută pe gură.
Câteva secunde în care cei doi rămân nemişcaţi pentru a simţi plăcerea orgasmului....
O săruţi din nou pe gură şi pe sâni, o ridici din pat şi o inviţi la un duş în doi....


- Ştiu că nu e ceva fabulos de minunat. Ştiu asta, dar e abia prima încercare...Răbdare..."Răbdarea e o virtute". Pe parcurs o voi mai modifica,dar momentan atât am putut. Nu mă aştept să aibă un succes fulminant postarea asta, ci din contră mă aştept să fie criticată, dar nu numai postarea ci şi eu, ca scriitor al ei.-


* Postarea va rămâne aici indiferent de ce se va întâmpla, indiferent de câte persoane va scârbi cu conţinutul ei... ea va rămâne aici. Dacă la fiecare postare am comenta că aia nu e bună, nici aia... aialaltă nici atât, păi atunci nimeni nu ar mai posta nimic pentru că e prea greţos, urât, naşpa, fără imaginaţie, poveste de adormit copii sau mai ştiu eu ce...
POSTAREA VA RĂMÂNE AICI, CHIAR DACĂ TOŢI DIN ECHIPĂ AR PLECA.

* Tot ce este notat cu "*" sunt menţiunile mele (Zappy) cu privire la acest text. Repet. Dacă se simte cineva ofensat de această postare e doar vina mea pentru că EU am zis "orice  gen".