sâmbătă, 14 iulie 2012

Memoriile inimii III


  * Poveste scrisă de Anonim

     Micuţa Leyla stătea întinsă pe jos, pe nişte frunze uscate într-o cociobă din lemn alături de doi adulţi. Aceşti adulţi nici măcar nu erau părinţii ei. Cocioaba era sărăcăcioasă şi mirosea a peşte. Pe jos erau numai frunze uscate, acestea formând patul lor. Era înfometată. Nu-şi dorea decât câteva guri de mâncare. Era atât de răcoare, iar cârpa aceea minusculă nu-i ţinea deloc de cald. Nici măcar gândurile ei nu-i ţineau de cald acum. Încerca să se acopere cu frunzele uscate ca de fiecare dată când îi era frig... Parcă era mai bine. Ţinea strâns la piept ei capul de păpuşă murdar şi se gândea la acel necunoscut. Gândurile îi dădeau fiori. Era prea mică şi nu ştia încă ce e aceea dragostea. Nu ştia ce înseamnă a iubi. Ea nu iubise niciodată pe nimeni. Nu avea părinţi, nu avea fraţi sau rude aici. Fusese vândută de părinţii ei când avea doar câteva luni unor traficanţi. Poate dacă nu ar fi fost adusă aici ar fi trecut probabil prin alte coşmaruri. Probabil ar fi fost supusă bătăilor regulate şi a abuzurilor sexuale. Cum putea iubi lumea în care trăia ea acum?
Dar acest... acest om... Bine îmbrăcat, curat, probabil că nu era nici înfometat o făcea să suspine. Nu putea uita ochii lui căprui, luminoşi şi blânzi... şi atât de dulci. Şi-ar fi dorit să nu-i fost chiar atât de ruşine de el. Şi-ar fi dorit să-l fi privit direct în ochi şi să se fi apropiat de el. Ce rău putea să-i facă? Oamenii din sat îl plăceau.
Vântul şuira, iar un frig năprasnic puse stăpânire pe mica copilă. Poate era mai bine dacă nu se năştea. Pentru ce s-a născut? Să trăiască în mizerie şi foamete?
Încerca să adoarmă. Tremura şi strângea din ce în ce mai tare capul de păpuşă la pieptul ei. Gândul ei era tot la tânărul chipeş care o făcea să mai uite că îi e foame şi frig. Era atât de plăcut acel sentiment...
Abia aştepta să se lumineze pentru a se mai întâlni cu acel necunoscut...

2 comentarii: