O scrisoare

"Dragul...

    Am ezitat... m-am gândit, am zis că nu... dar până la urmă tot am făcut-o.

    Nu ştiu cum se face că oricât de mult mi-aş dori să nu mă măi gândesc la tine, mă gândesc chiar mai intens la tine. Nu, nu vreau să mi te scot din minte, din gând... din vise. Te voi păstra acolo, într-un "loc secret" special creat doar pentru tine...
Amintirile sunt mereu păstrate în inimă aducându-ţi aminte că iubirea este cel mai frumos lucru care te poate condamna la suferinţă.
    Acum e târziu să mai adaug ceva la tot ce a fost frumos... s-au depănat atâtea amintiri, atâtea gânduri frumoase, atâtea clipe minunate într-un timp aşa de scurt încât mi-a amuţit gândul printre lacrimi.

    Oare există dragoste absolută? Sau ochii care nu se văd se uită? 
Când îmi amintesc clipele petrecute împreună îmi vine să mor de dorul lor. A fost un vis aproape împlinit! M-am lăsată purtată de glasuri pe aripile amintirilor ca să retrăiesc încă o dată clipa. Îmi amintesc primele clipe în care ne-am cunoscut, clipele pe care le-am petrecut, toate acele zile în care stăteam şi povesteam… Visam alături de tine, însă acum mi s-au spulberat toate visele. 
Imaginea ta îmi apare în minte de multe ori. Apari ca un înger, dar eşti mult prea sus ca să te pot atinge. Te uiţi la mine cu blândeţe, îmi zâmbeşti… şi dispari! Acum îmi rămâne doar amintirea... că am trăit amândoi în acelaşi vis… ştiu că am un mod ciudat de a iubi şi arăta asta. 
Câteodată noaptea te visez că te ţin în braţe şi că te strâng la piept. 

    Mai sunt multe de scris dar mă rezum doar la atât. Mai sunt multe pe care să ţi le spun... dar mă opresc... Mai sunt multe de spus, dar e prea târziu... Au mai rămas doar amintirile. Amintiri frumoase...
    
    Când am scris aceste rânduri mâna mea a scris după dictarea creierului şi a sufletului căci ochii mei nu au mai văzut. Fiecare lacrimă care a alunecat pe obrazul meu a fost o picătură din mine. Vreau să-ţi spun că am scris o scrisoare cu lacrimi, iar cu vântul ţi-am şoptit-o.
    Eşti singura persoană pe care nu mi-o pot scoate din gând.

                                                A ta...

                                                                                   oricine am fost eu cândva...

P.S: Îmi pare rău"

     Îşi şterse lacrimile şi reciti scrisoare. O împachetă şi scrise la destinatar "Pentru o persoană dragă".

Privi încă o dată plicul. Nu, nu îi poate trimite scrisoarea. Dacă o va citi şi va mototoli foia de hârtie pe care au picat zeci de lacrimi peste cuvintele ei? Dacă nu îi va păsa... Dacă nici nu o va citi?

Lacrimile îi invadă din nou ochii... 

Îşi şterse lacrimile şi adăugă lângă destinatar: "Te rog să o citeşti. Îmi pare rău".

Drunk

   Petrecuse o seară plăcută făcând nimic în afară de a se uita la seriale. Serialele ei preferate. Adormise undeva înspre ora 1 noaptea ascultând muzica de pe MTV - ochii îi erau mult prea obosiţi pentru a fi atenţi şi la videoclipuri. Acum visa. Şi visa frumos. Îl visa pe el... mă rog, pe unul din ei, pe cel mai recent. Îi era dor ca el să se poarte cu ea frumos, să o caute, dar ştia că asta n-o să se mai întâmple curând. Tocmai visa că erau în oraş şi se plimbau pe alei pustii ţinându-se de mână şi sărutându-se din când în când. 

   Deodata auzi nişte sunete ciudate, ca nişte ciocnituri. Se sperie şi îl privi, ca şi cum ştia că avea să se întâmple ceva care avea să îi despartă. Şi avu dreptate - ciocniturile erau bătăi în uşa ei de la intrare, bătăi care au trezit-o din somn, au despărţit-o de el. Se uită la ceas - era ora 4 dimineaţa. Cine poate să bată astfel la uşă la aşa o oră?! Se sperie...azi era singură acasă şi fix azi i se întâmplă aşa ceva? Se duse tăcută, cu paşi fricoşi, înspre uşă să privească pe vizor. 

   Privi afară şi văzu că la uşă era un băiat. Un băiat chel. Nu ştia pe nimeni chel decât... Şi atunci cel de afară privi înspre vizor. Era el. El - fratele ei, el - prietenul ei din copilărie, el - marea ei iubire... el! Deschise repede uşa, neştiind ce s-a întâmplat. El abia dacă fusese de două-trei ori la ea şi acum apare aşa, în mijlocul nopţii? O privi. Ea îi făcu semn să intre, iar el intră, dar rămase lângă uşa.

   - Ce e? Ce s-a întâmplat? Ai păţit ceva? Au păţit ai tăi ceva?!

   - Nu, nimic... Ai mei nu-s acas'. Eu-s... bine, după cum vezi...

   - Eşti beat, Bogdan.

   - Nu.

   - Ba da!

   - Da, bine, poate am băut un pic... 

   - De ce ai venit la mine? Fix la mine? 

   - Ştii... mi-e dor de tine. De felu' în care te purtai acuma câţiva ani. Mi-e dor să fim copii. Copii mici şi proşti. Care n-au subiecte de discuţie. Mi-e dor ca tu să te chinui să-mi atragi atenţia.

   - Termină. Eşti beat. Intră şi culcă-te şi dimineaţă, când îţi trece beţia, vorbim.

   - Nu, lasă-mă! Nu mă întrerupe! Nu ştii că copiii mici şi oamenii beţi spun adevăru'? Lasă-mă să-ţi zic dorurile mele. Pentru că de tine mi-e cel mai dor! Nu te-am văzut de... o groază de timp. Ştii ce-am realizat, de m-a făcut să vin la tine, aşa, în toiu' nopţii? Am realizat că eu... te iubesc.

   - Bogdan, termină! Eşti beat! Tu nu m-ai văzut niciodată mai mult ca pe o soră mai mică şi prostuţă, aşa ca termină. Tu nu mă iubeşti. Nu m-ai iubi niciodată în felul ăla.

   - Îţi repet: copiii mici şi oamenii beţi spun adevărul. Şi adevărul e că eu te iubesc! Ştii când eram mici şi tu învăţaseşi să faci prajitură şi tot ziceai că „dragostea trece prin stomac”? Nici nu ştii ce mândru mă simţeam. Nu am fost niciodată sigur că te referai la mine, da' eram mândru! Sau mai ştii când...

   - Pe bune acum, termină! Ştiu tot ce-o să-mi zici, mă mir că le mai ţii tu minte, dar în fine, termină! Nu vreau să aud toate astea acum.

   - Hei, ştiu că ai fost dezamăgită. De mulţi, printre care şi eu. Te rog doar să-mi dai o şansă să vezi că acum nu o să te mai dezamăgesc.

   - Şi dacă ţi-aş da o şansă, ai irosi-o. Aşa că scuteşte-mă te rog de o altă deziluzie.

   Neştiind ce să-i mai spună, o sărută. Ea încercă să se opună, dar îşi dădu seama că de când l-a cunoscut a sperat la asta, a visat la asta. Îl privi în ochi - chiar dacă era beat, părea sincer. Îi zâmbi, îl luă de mână şi-l conduse în camera ei, unde petrecură toată noaptea ţinându-se de mână şi depănând amintiri.

Şi dimineaţa când te trezeşti eşti cea mai frumoasă din lume!

   După o seară atât de romantică şi totuşi atât de nebună s-a aşternut liniştea în cameră. Întunericul cuprindea întreaga încăpere, iar ei stăteau îmbrăţişaţi, ascunşi între cearşafurile moi şi albe din patul ei. Din cele 4 perini cu care dormea ea de obicei, în pat mai era doar una singură pe care o împărţeu. 

   Ea adormise la pieptul lui şi se ghemuia din ce în ce mai aproape de el. El o strângea tot mai tare în braţe şi, din când în când, îi săruta fruntea. I se părea o imagine atât de pură, de inocentă: ea dormind pe pieptul lui acoperită doar de un cearşaf alb. Ar fi vrut ca acele clipe să nu ia sfârşit vreodată. Nu-şi dăduse niciodată seama cât de mult însemna pentru el până în acel moment. Iniţial se gândise că va fi o seară normală. Apoi, s-a gândit că va fi o noapte de dragoste... normală. Dar acum, cu ea în braţe, totul i se părea diferit. Mai frumos. Simţea că rvea s-o ţină aşa şi să o protejeze pentru totdeauna. Simţea că nu vrea să mai fie departe de ea vreodată. O privea şi tot ce-şi dorea era ca ea să deschidă ochii şi să-l privească, să-l sărute şi să-l strângă şi mai tare în braţe. Dar ea dormea şi era atât de inocentă încât nici nu se gândea să o mişte. A sărutat-o o ultimă dată pe frunte, şoptind abia auzit „te iubesc”, după care a închis şi el ochii. Nici dacă era trează nu l-ar fi auzit, atât de încet şoptise.

*

   Lumina deja inunda camera. Ei i se părea că e foarte devreme, că soarele abia răsărise. Răcoarea pe care o simţea venind dinspre geamul deschis o făcea să creadă asta. Se anunţa a fi o zi caldă - soarele anunţa asta - dar răcoarea şi liniştea întreruptă doar de trilul matinal al păsărilor erau atât de reconfortante încât nu dorea să se ridice din pat. Privea copacul de afară şi păsările care se jucau zburând de pe o ramură pe alta. Mirosul de tei îi îmbăta nările. Se simţea excelent în acea dimineaţă de august. Închise ochii inspirând şi zâmbi. Realiză că în sfârşit a venit ziua în care se trezeşte în braţele lui. Se gândea cât de mult aşteptase clipa asta... De aproape 3 ani, de când îl cunoscuse se tot gândea la asta, doar că avea impresia că nu se va întâmpla vreodată. Iar aseară, printr-o neaşteptată întâmplare au ajuns la ea acasă şi-a urmat... ce-a urmat. Şi-a fost frumos, atât de frumos! Mintea îi fu brusc străbătută de ideea că pentru el tot ce s-a întâmplat n-a însemnat nimic... dar a decis să ignore acea idee şi să trăiască momentul. A închis ochii zâmbind din nou, dorind să mai doarmă puţin în braţele lui, să profite de ceea ce poate nu se va mai întâmpla curând. 

   S-a trezit şi el şi primul impuls pe care l-a avut a fost de a se întinde, dar şi-a amintit că o are pe ea în braţe, aşa că nu s-a mai întins, ci a strâns-o tare, tare la piept. Ea era încă trează şi a zâmbit. A vrut să se întoarcă cu faţa la el, dar el nu a lăsat-o, ţinând-o prea strâns pentru ca aceasta să se mai poată mişca. A sărutat-o pe gât şi i-a spus cu vocea simpatic de adormită pe care o avea atunci „'neaţa somnorici!”, după care a continuat să o sărute. Într-un final i-a permis să se întoarcă cu faţa spre el. A strâns-o în braţe, după care a privit-o. Ochii ei luceau de fericire, iar zâmbetul nu-i pierea de pe faţă. Ea şi-a întins o mână şi i-a mângâiat fruntea, după care tâmplele şi obrazul neglijent neras, apoi buzele. El observa în ochii ei, după felul în care îi privea buzele, că arde de nerăbdare să le sărute, dar e prea timidă şi nu îndăzneşte. I-a luat mâna în palma lui, i-a sărutat-o şi apoi şi lipid buzele de ale ei. Când, după o vrme, sărutul a luat sfârşi ea îl privea oare cum uimită. S-a apropiat urechea ei şi i-a şoptit „te iubesc”. A urmat un moment de linişte în care pe obrajii ei au început să curgă lacrimi de fericire. Fiind aproape de faţa ei, el a simţit asta. S-a depărtat puţin, i-a şters obrajii şi i-a sărutat fruntea, după care, zâmbind, i-a spus: „şi dimineaţa, când te trezeşti, eşti cea mai frumoasă din lume!”.

Dirty situation

   Venise vara în sfârşit. Plănuiseră vacanţa asta încă de la Crăciun - mergeau toţi la munte. „Toţi” adică ea, prietenele ei cele mai bune împreună cu iubiţii lor şi un... amic al ei. Iubitul uneia dintre prietenele ei cunoştea pe cineva cu o canabă la munte şi acolo urmau să doarmă. Când au ajuns entuziasmul le-a pierit un pic. Aşa-zisa cabană avea un singur dormitor, o bucătărie în care abia încăpeau toţi şi partea interesantă - două băi. Entuziasmul le-a revenit rapid când s-au dus să facă o plimbare până la lac. Au făcut şi-o baie acolo, au râs, au glumit...s-au distrat.

   Fiind obosiţi de pe drum, în prima seară s-au dus repede la culcare - pe la 12 deja se gândeau cum urmau să doarmă. În dormitor erau două paturi, unul mai mic, etajat şi unul ceva mai mare. Cuplurile, bineînţeles, vroiau să doarmă împreună, aşa că au luat patul etajat, iar ea şi amicul ei au rămas cu patul mare. El s-a oferit să doarmă pe jos ca să nu se simtă ea ciudat, dar, mai mult din bun simţ, aceasta nu i-a permis. Se dădea o bătălie în interiorul său pentru că ştia ce-a fost între ei... şi ştia...ştia că nu e bine să doarmă în acelaşi pat cu el. 

   În fine, au stins luminile şi s-au pus toţi în paturi. După o jumătate de oră era clar că toată lumea adormise. Mai puţin ea. Se tot întorcea de pe o parte pe alta, negăsindu-şi locul. La un moment dat a încetat, gândindu-se că nu-l lasă nici pe amicul ei să doarmă. Se întoarse cu spatele la el şi rămase aşa. După nici 5 minute acesta o luă în braţe. Ea tresări, iar el o sărută pe umăr...să o calmeze... 

   Se întoarse cu faţa înspre el îmbrăţişându-l şi ea, dar în acelaşi timp încercând să-l ţină la distanţa. Nu-i era frică de el, îi era frică de ea îsăşi. Ştia că nu-i poate rezista şi încerca să se abţină... nici măcar nu erau singuri! Fiind întuneric, nu se vedeau prea clar. El îi dădu un pupic pe nas, după care începu să o sărute...aşa cum numai el ştia s-o sărute. Ea nu se opuse, fiindcă nu vroia să facă gălăgie oprindu-l, dar încerca să-l ţină cât mai departe. Bine, bine, nu era vorba de gălăgie... nu vroia ca el să se oprească. Însă ştia că săruturile lui vor ajunge s-o rănească. În timp ce o săruta, mânile lui începură să se plimbe pe întregul ei trup: pe spate - lucru care o făcu să tresară de plăcere, pe picioarele ei, pe fund, pe sânii rotunzi... 

  Se simţea bine şi ar fi vrut să-i cedeze, aproape că o făcuse, dar deodată îl împinse de lângă ea şi, în linişte, se duse la baia de lângă dormitor.

   Stătea acolo şi se privea în oglindă, gândidnu-se. Aproape că începuse să plângă când auzi paşi în spatele ei. Era amicul. Ştia că trebuia să fi închis uşa! 

   - Nu, pleacă!

   - Dar aici suntem singuri...

   - Şi?!

   - Şi putem să vorbim... De ce eşti atât de speriată? Doamne, nu-ţi fac nimic!

   - Nu mi-e frică de tine... mi-e frică de mine...

   - Hei, vreau doar să vorbim. Priveşte-mă. În trecut, când ne-am cunoscut noi, eram altfel. Eram un fraier. M-am maturizat mult de atunci. Şi n-aş fi făcut astăzi nimic, dacă n-aş fi fost sigur de ceea ce vreau. Te vreau pe tine. Să fii prietena mea... Ce spui?

   - ...nu ştiu... tu n-ai fost niciodată serios. Ştii c-aş vrea să spun da, dar...

   - Atunci spune da! Îţi promit că totul va fi bine! 

   - Bine... da... Da, vreau să fiu prietena ta!

   Şi-i sări în braţe, sărutându-l, după care se întoarseră în pat şi adormiră îmbrăţişaţi şi fericiţi.

   Dimineaţa s-au trezit singuri în cameră. S-au dus în bucătărie cu zâmbetul pe buze şi ţinându-se de mâna, pentru ca toţi să ştie de fericirea lor.

Memoriile inimii I

* Postare scrisă de Anonim


- Leyla, stai..
- Lasă-mă în pace! Cum ai putu să-mi faci aşa ceva?
- Dar, Leyala... eu tot pe tine te iubesc.
- Cum poţi spune asta? Cum poţi să mai spui asta? Dacă mă iubeşti te rog să-mi explice ce căuta acea fiinţă în casa asta, în braţele tale! Spune-mi!
Tânăra fată se uita în ochii lui, dar acesta nu  avea curajul să mai spună ceva. Lacrimile tinerei i se scurgeau pe obraji şiroaie. Ochii ei albaştrii păreau că se scurg, iar buzele sale cărnoase erau roşii ca sângele. Părul ei blong şi buclat  îi încadra de minune faţa ei rotundă.
- Cum ai putut să-mi faci aşa ceva?
- Leyla, draga mea, chiar nu-mi pot explica ceea ce s-a întâmplat.
- Da, ai dreptate. Chiar nu-ţi poţi explica cum a ajuns târfuliţa asta în casa noastră. O fi apărut ca prin magie în casa asta, în patul ăsta, în braţele tale.<
Era atât de sarcastică şi ironică. Lacrimile i se opriseră, iar o stare de nervi puse stăpânire pe ea. Dorea să lovească. Poate chiar pe el, cel care îşi bătuse joc de sentimentele ei. 
-  Am fost o proastă, iar tu ţi-ai bătut jos de sentimentele mele. Ah... idioata de mine. Cum am putut să cred că un tip ca tine va fi interesat toată viaţa lui de mine?<
- Dar Leyla, nu mi-am bătut joc de tine niciodată.
- Nu, nu ţi-ai bătut joc. Doar m-ai înşelat cu alta. Eu sunt un copil. Sunt o proastă. O orfană. Asta sunt. Ştii ceva? Eu am plecat din casa asta, din viaţa ta. Descurcă-te!
- Dar Leyla, stai!
Dar era prea târziu. Leyla plecase trântind uşa cu putere în urma ei. 
- Leyla, Leyla!!
Inima îi bătea cu putere. Sângele îi fierbea în vene. Era plin de nervi. Nici el nu ştia ce îl determinase să facă ceea ce tocmai făcuse. Dacă ar fi putut da timpul înapoi, cât de bine ar fi fost...