sâmbătă, 5 octombrie 2013

Sărutul

                 Îl strânse în braţe în timp ce inima ei bătea cu putere, iar emoţiile o inundau. Mâna lui o atinse pe a ei, zâmbi, apoi păşiră împreună pe aleile cufundate în penumbră ale oraşului. Ştia că e în siguranţă alături de el, iar un sentiment de fericire amestecat cu bucurie îi făcea inima să-i bată cu putere şi nu o lăsa să-i dispară zâmbetul de pe buze.

Cea mai bună zi

                    Degetele să desfacă cu răbdare funda, iar mâinile să dezvelească cu grijă ambalajul pentru a ajunge la conţinut. Rapid şi lacom, şi poate puţin dur.

                   Nu ţi-aş mai fi dat drumul la mână şi ţi-aş fi ascultat bătăile inimii la nesfârşit, dar acum eşti prea departe să mă mai auzi... sau să mă mai vezi. Ţi-aş lăsa urme de buze pe umărul tău, dar acum e prea târziu.

Cromatica sufletului meu

                Sufletul meu la început a fost incolor, dar apoi a început să se schimbe... să capete diverse culori.
                Uneori sufletul meu capătă nuanţe de roşu ce simbolizează pasiunea, căldura şi focul din inima mea... Uneori e roşu pal, alteori e roşu sângeriu. Dar aş vrea să fie mereu roşu sângeriu, să iubesc cu toată fiinţa şi să fiu iubită. Inima să-mi bată cu putere, iar emoţiile să-mi facă trupul să vibreze...

marți, 3 septembrie 2013

Mamaie la spovedit


Știu că se apropie Paștele dar cum nu prea sunt eu adepta postărilor ăstora tradiționale, m-am gândit să scriu totuși ceva legat de această temă. Nu știu de fapt cât de mare-i legătura cu faimoasa sărbătoare, dar voiam să vă povestesc și vouă o întâmplare de acum vreo 15 ani, pe care mamaie mi-a povestit-o la rândul ei.

Iată că așa cum ziceam, acum mai bine de un deceniu, mamaie împreună cu o vecină, mamaie Tanța (spuneam aici că obișnuiam să strig toate femeile din sat mamaie ) pleacă din satul lor către o mânăstire, în săptămâna mare cu gândul să se spovedească la un popă... mai bine plasat.
Prima intră mamaie Tanța. După ceva timp de confesări, amabilul părinte ajunge la concluzia că nu poate să o împărtășească pe biata femeie, având în vedere că păcatele ei erau prea mari.

vineri, 30 august 2013

Aştept să vii

                      Visez adânc şi gândurile mă dor. Întind braţul spre tine, iar tu îmi zâmbeşti. Îmi muşc buza şi îţi zâmbesc şi eu.
Dar iar visez, iar îmi e dor... de chipul tău, de mângâierea ta... de parfumul tău îmbătător. Chipul tău îmi răscoleşte gândurile reci... Am început să alung cuvintele şi să-mi zugrăvesc sufletul în culori sumbre. Să mă închid în mine şi să visez. Să visez la orice, mai puţin la tine. E un dor imens ce mă doare şi mă lasă să ard încet... necontenit.

Fiinţă efemeră

                     Vise sfărmate şi iubire în rate. Credit pentru fericire şi dobândă formată numai din bucurie...
Totul făcea parte din viaţa mea. Totul era atât de simplu... şi de aş fi ştiut ce urma, te-aş mai fi strâns încă o dată în braţe şi ţi-aş fi spus că...
Dar acum e prea târziu...
Eu visez, iar asta e povestea mea. Vino să visăm împreună.
                     Tu vezi luna de la fereastra ta? Dar stelele? Şi eu le văd... şi să ştii că mă gândesc la tine.
Vreau să-mi arăţi necunoscutul, să-mi trimiţi o pală de vânt, o rază de soare, o stea şi o floare.
Vreau bomboane cu lichior, un sărut şi-o îmbrăţişare.

Visul

                 Poveştile din trecut mă înfioară, nu am învăţat nimic... În umbrele pictate pe trotuare te văd pe tine şi pe mine. Îmi imaginez şi par nebună când vorbesc cu o umbră. Nu sunt o fiinţă de piatră ca lucrurile să nu mă doară. Am o inimă, un suflet... am sentimente şi simt.
                 Plouă, plouă tare şi nu am umbrelă... Lumina de pe stradă se joacă cu umbrele noastre. Mă lasă singură... uitată şi pradă gândurilor negre. Dar dintr-o dată o lumină pală mă înconjoară. Nu mai sunt pe stradă... sunt într-o cameră frumos mobilată, în care muzica parcă ricoşează din pereţi şi mă loveşte pe mine. Simt fiecare notă muzicală cum mă pătrunde... Tu eşti acolo, în pragul uşii, cu braţele deschise şi mă aştepţi. Mă îmbrăţişezi şi mă săruţi încet.

marți, 20 august 2013

Scrisoare cu dragoste

                                                               Dintr-un colţ de Rai, o zi oarecare

                                        Dragă cel de acolo,

                 Uite că inima a învins şi am pus mâna pe stilou şi am început să-mi las liberă imaginaţia şi să-ţi trimit câteva cuvinte, de aici, dintr-un colţ de Rai.
                 Au fost zile în care am visat la tine...  Îmi doream să te ating să văd dacă eşti real, dacă nu visez şi nu-mi imaginez din nou totul.
Aş vrea să fii aici, cu mine... Să ne sărutăm pentru că oricum nimeni nu ne vede... toată lumea e ocupată. Au uitat să iubească, să simtă, să trăiască. Nu aş vrea să cădem de aici, să cădem în prăpastia celor ce nu ştiu ce e iubirea. Vreau să stăm aici, singuri... iubindu-ne!
Dacă aş fi lângă tine, aş sta ghemuită la pieptul tău în timp ce ne-am uita la filme, punând "stop" la fiecare scenă erotică dintr-un film pentru a o reproduce. Am fi noi doi... şi atât.

Aştept să vii

                      Visez adânc şi gândurile mă dor. Întind braţul spre tine, iar tu îmi zâmbeşti. Îmi muşc buza şi îţi zâmbesc şi eu.
Dar iar visez, iar îmi e dor... de chipul tău, de mângâierea ta... de parfumul tău îmbătător. Chipul tău îmi răscoleşte gândurile reci... Am început să alung cuvintele şi să-mi zugrăvesc sufletul în culori sumbre. Să mă închid în mine şi să visez. Să visez la orice, mai puţin la tine. E un dor imens ce mă doare şi mă lasă să ard încet... necontenit.

marți, 13 august 2013

Mânjesc pagini de jurnal

                         "Când e linişte în jurul meu, gândurile şi ideile mă inundă. Îmi trasez în minte schiţe destul de complexe de monoloage, chiar şi întâmplări duse la extrem... toate pe un fond muzical şi decor adecvat. Uneori m-aş opri năucă în mijlocul străzii şi aş nota frânturile de idei ce-mi vin pe moment. Fac o introspecţie a vieţii pe care o ştiu doar eu, cea la care au acces doar câteva persoane...
Încrederea e cel mai de preţ lucru... la fel şi iubirea, respectul...
Interesant, nu?
Un amalgam de idei aşteaptă liniştite să fie dezvoltate şi înşirate rând pe rând. Îşi aşteaptă rândul sub forma unei liniuţe de capăt, frumos conturată şi reliefată.
Scriu, amestec imagini, înşir idei şi cuvinte fără vreun sens, creez întâmplări şi visez.

joi, 27 iunie 2013

Poveste cu fluturi

                  Păşea încet pe aleea umbrită a parcului admirând jocul unor fluturi zglobii ce încercau să atragă atenţia prin frumuseţea lor fermecătoare, fără să se mai uite pe unde mergea.
Uneori, din neatenţie, se pot întâmpla multe lucruri... lucruri cum ar fi să dai peste cineva pe stradă din întâmplare. Să te lipeşti de pieptul lui şi să tresari... să te uiţi în ochii celuilalt şi să simţi cum inima încetează să te mai asculte. În acel moment să te blochezi, să nu mai ştii ce să spui, să-ţi bată inima atât de tare încât să simţi că ar vrea să iasă din piept, să simţi mii de fluturaşi în stomac... fluturaşi care se vor transforma în fluturi din ce în ce mai mari. Inspiri iar buzele îţi ard. Tremuri şi îţi doreşti să dispari...

Poveste din concediu

Autor: Karl

                 Îmi povestea un coleg acum ceva timp de concediul de pe tărâmurile greceşti ale Mediteranei, tărmuri unde a început, acum mai bine de 2500 de ani, evoluţia spre societatea vestică aşa cum o ştim astăzi!  Mi-a istorisit, mai cu seamă, un episod dintr-un popas, episod povestit cu o elocvenţă demnă de patria lui Demostenes:
Da frăţie, şi când ne-am dus, am mers în maşină cu unu' dă la mine dă la bloc! Nu-l ştii tu! Cu ăsta, cu gagică-sa şi cu ta-su.  Bă, şi gagică-sa asta!!! Să mor! Nu a scos o vorbă tot drumu'! Ba a dormit 17 ore, ba se juca pe telefon, ba dădea mesaje, ba îi era iară somn! O mai întrebam – Ce mai zici Ana? <<mmmmmmm... bine>> şi ta-su lu' ăsta nu o suporta, da' deloc mă, ştii cei aia? Să şi certase cu fi-su să nu vină aia, da' degeaba. Bă, şi intrăm la un restaurant, ne punem la masă şi asta deja începe să caşte şi să dormiteze p'acolo, numai aşa, să nu cumva să o întrebe cineva ceva, bă, nişte fiţe de divă de Rahova… Şi ta-su lu' ăla îi zice… bă, a fost un moment, da' un moment d'ăla ...”.
                  Mă gândesc la astfel de momente, vor fi fiind atâtea, când parcă toată omenirea nu a existat decât pentru ca un tânăr să le spună consătenilor săi înaintea unei lupte din epopeea revoluţiei franceze: “Si j'avance, suivez-moi; si je meurs, vengez-moi; si je recule, tuez-moi", când parcă milioanele de ani de evoluţie nu vor fi fiind motivaţi decât prin smulgerea coroanei din mâna patriarhului de către un Karl XII ce avea doar 15 ani, el fiind încoronat direct de Dumnezeu, nu de biserică:  “Kronan kommer ej fran kyrkan, den kom direkt fran Gud". Parcă istoria întregii Rome s-a cuibărit în vorbele amare ale lui Augustus după ce aflase de înfrângerea lui Varus la Teutoburg: "Vare, Vare legiones rede!!!" ori poate însăşi democraţia nu a luat fiinţă decât pentru a-i da lui Herriot şansa de a spune: ”La démocratie est une bonne fille; mais pour qu'elle soit fidèle, il faut faire l'amour avec elle tous les jours”.
                    Poate acel restaurant nu a fost pus la acea margine de drum decât pentru ca un tată să-i poată spune posibilei nurori, cu tot respectul şi toată consideraţia de care poate fi în stare un posibil socru: ”Ţi-o fi somn, a drecu'?!? Că parcă n-ai dormit tot drumu...”  

miercuri, 19 iunie 2013

Sfârşit

                În seara asta vreau să-ţi simt răsuflarea lângă mine...
În seara asta vreau să-mi spui că eşti lângă mine...
În seara asta... nu mai ştiu cât timp mi-a mai rămas să mai visez, să mai cred, să mai iubesc, să mai sper...
Nu ştiu cât timp mi-a mai rămas...
           
                Panicată te privesc. Nu clipesc, nu respir... doar te privesc. Te privesc în ochi şi te implor să nu pleci... şi dacă până la urmă vei pleca, te implor să te întorci...
Şi dacă din când în când te vei mai gândi la mine, să ştii că voi fi acolo... aproape de tine, trebuie doar să vii la mine, să mă atingi şi voi reveni la viaţă. Până atunci voi rămâne aici, speriată şi confuză... dorind totuşi ca tu să nu pleci.
Nu ştiu cât timp ne-a mai rămas... nu ştiu cât timp mai am... nu ştiu nimic. Totul e imprevizil...

Te aştept...

                    Eşti acolo, undeva... printre stele, gânduri nerostite, visuri neîmplinite şi iubiri spulberate.
                   Dacă tu ai dispărea într-o zi, eu te voi căuta. Te voi căuta prima dată în gândul meu, apoi printre cele mai întortocheate cotloane ale minţii, te-aş căuta şi în inimă... chiar şi în umbra de pe perete.
                   Te-aş implora să te mai întorci la mine, să mai stăm împreună măcar o secundă... care pentru mine ar fi un infinit. Te-aş ruga apoi să-mi laşi o amintire... Să-mi laşi o urmă din parfumul tău pe hainele mele, să-mi laşi o urmă de buze pe fruntea mea... să-mi laşi o mângâiere uşoară peste obrazul ce mult a aşteptat să fie atins.

duminică, 12 mai 2013

Vis


              Luna pe cer îmi zâmbeşte şi-mi şopteşte tainic vechi poveşti. Poveşti în care ne plimbam sub clar de lună pe o alee pe care liniştea domnea. O alee pe care eram noi doi... ca doi singuratici ce se pierd în liniştea nopţii ce se lasă mângâiaţi de razele lunii şi protejaţi de miile de stele ce străluceau pe cer.
              Păşeam încet, parcă încercând să oprim timpul... să ne petrecem timpul doar noi doi... apoi să-i dăm drumul ca şi cum nimic cu s-ar fi întâmplat. Apa ce curgea pe lângă alee ne cânta balade de iubire, iar vântul ne răcorea inimile înfierbântate. Sub clar de lună tu mă certai, dar mergeam mai departe... străbătând drumul cel lung în căutarea fericirii ce se găsea la capătul lui. Credeam că la capătul lui voi primi ceea ce demult aşteptam. Aş fi scris pe fiecare bucăţică din acea alee că mi-a fost dor de tine şi că vreau să simt cum buzele tale le ating pe ale mele, dar cred că aş fi scris degeaba. Poate că nici nu ţi-ar fi păsat, poate că ploaia ar fi şters toate urmele şi ar fi lăsat totul ca la început... Poate că totul s-ar fi pierdut în negura vremii, dacă tu nu m-ai fi prins în braţele tale şi nu m-ai fi sărutat ca să-mi opreşti lacrimile ce-mi udau obrajii.
             Luna îşi continuă povestea... cu noi mergând mai departe, ţinându-ne de mâini şi înţelegându-ne doar din priviri.

             Dacă am crezut vreodată că va fi ceva, a fost doar un început de nebunie. Nu au fost decât versuri scrise de un poet cu inima plină de iubire care mai apoi s-a plictisit de muzele lui şi le-a despărţit.
Acum poetul se roagă pentru iertarea marelui păcat ce l-a făcut. A unit doi oameni ce nu se înţelegeau. I-a chinuit şi i-a amăgit. Dacă a fost ceva cu adevărat, numai ei doi ştiu... Numai ei ştiu dacă a fost un strop de fericire într-o mare de tristeţe. Numai ei ştiu adevărul.
            Poetul doar a dorit să creeze o poezie de o măiestrie ieşită din comun... dar nu a reuşit decât să unească şi în acelaşi timp să despartă doi oameni.

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Poveste


              Îmi îndes prea multe haine în geanta aceea micuţă, îmi iau aparatul foto, câteva poze pe telefon cu el... brăţările fără de care nu pot pleca nicăieri... ies pe uşă şi păşesc cu căştile în urechi spre alte zări. Plec în căutarea lucrurilor pe care trebuia să le fi aflat deja.
              Pe peronul gării vântul mi se joacă în păr, iar sunetul trenului pe şine îmi face inima să bată şi mai tare. Mă pot lasa purtată chiar şi până la capătul lumii, sperând doar să găsesc ceea ce caut. Ceea ce caut eu e mai mult decât liniştea, e mai mult decât atât. Vreau să cunosc oameni cu care să am ceva în comun. Vreau să evadez din acest cerc, să păşesc dincolo de el şi să simt mirosul florilor de câmp şi bâzăitul ameninţător al albinelor. Vreau să le spun tuturor cine sunt eu. Vreau să fiu altcineva, într-un alt loc... Vreau să-i spun cuiva că am reuşit... Vreau să întâlnesc pe cineva.

vineri, 5 aprilie 2013

Dragul meu...


            "Ştii, mi-am amintit că nu ţi-am mai scris nimic de ceva vreme. Nu, nu am uitat de tine... nu am cum să uit de tine. Aş vrea să am multe să-ţi spun, dar nu am. Vreau să-ţi spun doar că... nu, nu are importanţă."
             Aşa sunau gândurile ei... Lăsă stiloul pe masă şi atinse bucăţica de foaie. Îşi întoarse privirea spre fereastră şi inspiră adânc. Se lăsă mângâiată de adierea uşoară ce tocmai îşi făcuse loc în camera ei. Închise ochii şi îşi contură buzele cu vârful degetelui arătător, apoi îşi muşcă uşor buza de jos. Îşi dorea ca el să se furişeze în spatele ei, să-i acopere ochii, iar ea să ghicească cine e. Îşi dorea ca el să o sărute pe gât şi să-i spună că e frumoasă, să o alinte şi să o ţină în braţe. Dorea să se plimbe pe străzile pustii, în puterea nopţii, cu el, să-l ţină de mână şi să râdă împreună cu el. Îşi dorea să-i sară în braţe şi să-l sărute.
              Deschise ochii, luă stiloul în mână şi notă pe foaia goală:

Dragul meu,

                Nu ştiu cum să încep, e prima scrisoare pe care ţi-o scriu... dar vreau să-ţi spun că locul tău special din inima mea nu l-a ocupat nimeni. Îmi doresc să te fac să zâmbeşti în continuare, să uiţi de griji atunci când te vei uita la mine şi să vii să mă săruţi... Aş vrea să mai stau în braţele tale şi să mai povestim, să te aud vorbind, să-ţi aud vocea... 
               Te vreau, te visez... nu te simt. Eşti acolo, departe. Mă uit la cea mai strălucitoare stea de pe cer şi mă gândesc că, poate, şi tu te uiţi la ea exact în acest moment... poate chiar te gândeşti şi la mine, la fel cum şi eu mă gândesc tine. Te pot asemăna cu steaua aceasta. Tu încă mai străluceşti pe cerul meu la fel ca cea mai strălucitoare stea de pe întreg cerul.
               Te pot asemăna cu un trandafir. Dacă nu am grijă cu tine, pot rămâne cu urme... iar sângele mi-ar curge pe pielea mea albă, la fel cum lacrimile îmi curg în acest moment pe brajii catifelaţi. Chiar dacă m-aş răni, mă risc. Vreau să-mi umplu plămânii cu mirosul tău dulceag."

               Inspiră, dorindu-şi parcă să simtă parfumul unui trandafir, dar degeaba. În cameră era acelaşi miros închis, oricât de mult şi-ar fi dorit să simtă parfuml lui. Mai inspiră încă o dată şi luă stiloul în mână pentru a-şi continua scrisoarea.

               " Te pot asemăna cu un castel făcut din cărţi de joc. Ar trebui să mă mişc încet şi cu grijă, pentru a nu dărma nimic.
                 Să ştii că mai ai un loc în lumea mea, mereu vei avea, doar trebuie să te obişnuieşti cu mine, iar eu cu tine. Nu te forţez să rămâi, pentru că viaţa mea nu a început cu tine şi nici nu se va termina cu tine. Aşa cum soarele răsare în fiecare zi, aşa o să răsară alt soare după ce vei apune tu.
                Povestea asta nu e perfectă, chiar noi nu suntem perfecţie. Vom afla vreodată ce ne-a legat? De ce ne-am întâlnit? De ce am vrut ca povestea să fie atât de plină de despărţiri? Când se va sfârşi de tot, tu s-ar putea să o uiţi zicându-ţi că a fost doar o joacă...
                Într-o zi, eu sau tu... ne vom transforma într-un fulg de nea şi ne vom topi în mâna celuilalt. Nu vom simţi decât ceva rece, apoi vom simţi cum apa din mână se va evapora, va dispărea pentru totdeauna. Poate (nu) aşa se vor evapora şi sentimentele noastre... (nu) se vor pierde de tot în timp.
                La un moment dat toţi râvnim la ceva ce nu putem avea. Acum e timpul meu... Nu m-am săturat de noi, m-am săturat doar de cuvinte ce nu îşi au rostul. Şi eu am partea mea de vină, dar  vreau să fie totul bine, chiar dacă nu eşti acolo,  undeva... pentru a mă impresiona. "

               Se opri din scris dorindu-şi parcă să-i vadă ochii şi să-i mângâie faţa. Să-i admire conturul buzelor roşii şi să le atingă uşor. Să-i simtă inima bătându-i puternic alături de a ei... Să o împingă spre pat şi să o întindă pe spate, să îşi strecoare mâinile pe sub bluza lui şi să-i mângâie pielea catifelată. Deschise ochii brusc şi îşi şterse o lacrimă. Ridică stiloul de pe birou şi începu din nou să scrie.

               " Vreau să-ţi spun că... îmi place zâmbetul tău şi îţi ador privirea. Vreau să-ţi îţi şoptesc ceva la ureche apoi să-ţi sărut lobul urechii... Vreau să-mi aşez capul pe pieptul tău... şi... să ne înţelegem. "

                 Se opri din scris. Mâna îi tremura, la fel şi buzele. Se gândea doar la momentul când el va citi aceste rânduri. Îi părea atât de penibil să-i trimită o scrisoare, în loc să-i spună toate aceste lucruri în faţă. Asta nu o făcea mai matură, ci doar un copil... Un copil emotiv, răsfăţat şi timid. Se mai uită încă o dată peste cuvintele scrise pe foaie, dar fără să le citească şi începu să mototolească hârtia, apoi o aruncă pe jos.
                Se întinse în pat. Îşi cufundă capul în perna cea moale şi se înveli cu cearfaşul rece. Lacrimile care îi curgeau din ochii căprui şi trişti, reuşiseră să ude perna...
                 Ce reprezintă el pentru ea? Poate doar un joc, o iubire de un anotimp... o atracţie dusă la extrem, un suflet ce o completa, o picătură de fericire, poate doar un străin, o fiinţă pe care dorea să o iubească din tot sufletul, chiar dacă el îi spunea că totul nu e decât un  joc. Poate el reprezenta doar un suflet ce aşteaptă să fie cunoscut, înţeles şi iubit. Un suflet pe cât de neînţeles şi complicat, pe atât de minunat.
Poate doar un om ce a apărut la orizont atunci când trebuia... O persoană în a cărui braţe îşi dorea să se piardă, să-i sărute buzele şi să-i admire surâsul sublim. O persoană pe care ar strânge-o în braţe chiar şi în miez de noapte. O persoană pe care şi-ar dori să o strângă de mână, astfel să simtă că e iubită. Persoana lângă care să simtă că iubirea e ultima şansă a doi oameni ce se plac. O persoană mult mai minunată decât se considera şi de la care şi-ar fi dorit să o lase să-l iubească.

                Era dimineaţă. Razele soarelui îi mângâiau chipul. Îşi deschise uşor ochii şi mângâie cearşaful. Rememoră ceea ce se întâmplase aseară. Îşi aminti de scrisoarea mototolită şi se dădu repede jos din pat.
Luă hârtia de jos şi o întinse. Reciti  şi luă stiloul în mână şi notă:

                " Îmi pare rău, îmi pare rău pentru tot. Îmi pare rău că nu sunt aşa cum vrei tu, dar... vreau să fim noi doi şi atât. Îmi e dor de TINE "

Reciti scrisoarea şi se semnă:

Cu dragoste,
Scumpa Ta (sper) "

                Împături frumos foaia de hârtie şi o băgă într-un plic. Voia să-i dea acel plic, iar ceea ce urma să se întâmple... spera să fie ceva frumos. Spera să nu fie considerată o copilă... spera ca şi el să o vadă măcar pe jumătate din cum îl vedea ea pe el. Dorea... să iubească.

duminică, 17 martie 2013

Jess V

Obrajii lui palizi , putin vazuti sub fularul gigantic au inceput sa roseasca . Jess observa imediat acest gest fara sa-l inteleaga .
-Eu ? Normal ca n-am fost .. Doar era in alta tara .. 
-Detalii .. 
-Eh..poate pentru tine .. Pacat ca nu mai canta , te-as fii rugat sa-mi faci rost de un autograf daca tot  iti permiti sa calatoresti.. 
-Sigur .. 
Spune el razand .
-In orice caz , e prea tarziu . 
-Cred .. 
-Daca ai fost la concertul lui inteleg ca esti un fan foarte mare..
-Nu tocmai .
-Dar ? 
-Imi place sa... calatoresc . 
-Unii au prea mult noroc..
-Esti invidioasa ? 
-Da..
Eh..n-ai de ce , n-a fost asa grozav , televiziunea abereaza intotdeauna . 
-Eu plec .
-Aa.. de ce ? 
-Nu-mi plac oamenii care abereaza . 
-Ok , ok , imi pare rau .. n-o sa mai spun nimic jignitor la adresa lor . 
-Si de ce as mai ramane ? La urma urmei nu te cunosc , si deja am incalcat regulile mamei " Nu vorbi cu strainii !" , " Fugi de straini ! " 
-Dar heii , eu nu sunt un strain !
-Serios ? Cum ma cheama ? 
-Um..
Jess rade . 
-Poate Rose ? 
-Nuuu , de ce ar fii Rose ? 
-De ce nu ? 
-Eu am intrebat prima .
-Ma rog.. poate Cristina ? Rachel ? 
-Nu , nu . 
-Ok .. cum te cheama domnisoara cu rochie rosie ? 
-Nu-ti spun... 
-O haide ...
-Oricum e probabil sa nu ne mai intalnim vreodata deci numele meu s-ar sterge oricum din memoria ta . 
-Nu as uita niciodata numele unui fan asa infocat .
-Ei nu .
-Ok , hai sa ne mai intalnim ca sa fii sigura ca n-o sa-ti uit numele .
-Draguta incercare .
-Nu-i asa ? 
-Spune-mi tu cum te cheama .
-Numele meu... A..
-Da , asta am zis .
-Numele meu.. 
-Ti-ai uitat numele ?
-Nu , aa , numele meu e Joe . 
-Pfiuu .. neinspirati parinti , nu tii se potriveste . 
-Esti asa rea , mai intai ma faci batran iar acum nu-ti place numele meu ! Si cum ar trebui sa ma cheme  ?
-Nu stiu , altfel . 
                                                                                                             Va urma .
                                                                                                             -Ascunsa . 

duminică, 10 martie 2013

Jess IV

 - Nu voiam sa " fim chit " , doar ca stii sunt destul de dezgustat de acel tip de fani..
 -Da pai afla ca nu sunt genul . 
 -Nu aveam de unde sa stiu . 
 -Acum ai . 
 -In orice caz..Nu cred ca el era "miezul" trupei , vor gasii alt solist . 
 -Glumesti nu-i asa ? Spune-mi ca glumesti . 
Vocea lui Jess se ridica brusc , privirea ei il face pe necunoscut sa cerceteze podeaua , se simtea cu adevarat jignita .
 -Si daca nu.. Si daca nu glumesc ? 
 -Daca nu glumesti o sa regret amarnic aceasta discutie . 
Era izbit de aceasta putere feminina nemaintalnita in alta parte , se descurca cu greu , simtea dragostea ei pentru muzica si pentru trupa , era cu adevarat ranita de vorbele lui .
 -De ce e el atat de special ? 
 -Ren e singurul pentru mine .
 -Ce ?!
 -Nu conteaza, n-ai intelege . 
 -Cum adica e " singurul pentru tine " , ai vorbit vreodata cu el ? 
 -Da . 
 -Cand ? 
 -In afara de ultimele trei luni , in fiecare zi , el canta iar eu ascultam . 
 Era socat , si amuzat in acelasi timp .
 -Ce , asta inseamna ca poti sa vorbesti cu orice cantaret vrei ? 
 -Nu  , doar cu el . 
 -De ce ? 
 -Pentru ca el e singurul care ma intelege .. si muzica lui era pentru mine. 
 -Pentru tine ? Cum ramane cu ceilalti fani domnisoara egoism ? 
 -Nu stiu despre ei si nici nu vreau , doar prin muzica lor ma gandesc la mine , si stiu ca Ren a simtit dragostea pe care i-o port . 
 -Nu-mi vine sa cred . 
 -Stiu ce gandesti , " fana nebuna " .
 -Sunt mai mult socat . In locul tau l-as uri in momentul de fata , cred ca daca se gandea la tine nu renunta la muzica nu ? 
-A spus ca are probleme de sanatate . 
-O te rog , artistii mint mereu .
-De unde stii ? 
-Imi inchipui ..la ultimul lui concert nu parea sa aiba nimic , arata chiar bine iar apoi brusc s-a imbolnavit , ma lasi ? 
-Ren n-ar minti...si stai , ai fost la ultimul lui concert ?!?!
Era socata si invidioasa , cine era el ?
                                                                                                                         Va urma .
                                                                                                                                       Ascunsa.

vineri, 8 martie 2013

Carul cu pr...imaveri


* Autor: Motănel

Pe principiul „toamna se numara bobocii”, astazi va prezentam „primavara se numara prostii”. Iar aici nu ne referim doar la prostii aia care cheltuie sume enorme pe flori, cadouri si martisoare care oricum ajung in marile si frumoasele tomberoane, pentru ca nu mai au nicio valoare sentimentala.
Ca tot a fost 1 Martie sau Cap de Primavara (pana si primavara are un cap, deci luati aminte, care va simtiti), s-a vazut ca a fost sarbatoare. Adica... pana si apartinatorii unei anumite etnii aveau titluri de calatorie valabile in tramvai, ceea ce chiar e ceva, avand in vedere ca dumnealor se bucura de gratuitate mai ceva ca pensionarii.
Cat despre acestia din urma, ca tot vorbeam data trecuta de domnul Diavoiculesu, toate fosilele din tramvaie au primit gratis caricioare cu care sa isi plimbe proaspetele achizitii din pietele agroalimentare ale patriei. Lucru de admirat, ati spune. Nu insa si pentru cei care trebuie sa suporte zilnic zeci de lovituri, inghiontiri, roti trecute peste sau in picioare, apa de ploaie si noroi sterse de haine si tot asa.
Daca tot ne aflam la capitolul „tramvai”, trebuie sa mentionez o intamplare banala. Doua fete traversau strada cu flori in brate. Discutau si erau atente la mandrele lor buchete cand, din spate-dreapta, una dintre ele observa tramvaiul care venea spre ele in viteza, claxonandu-le. In acel moment, incepe sa ii adreseze amicei ei o ploaie de vorbe dulci, exprimandu-si admiratia si respectul fata de aceasta: „Fai, fata! Tu nu ai vazut tramvaiul? Da-te’n ... (arborele genealogic pe linie materna), e 1 martie si am 20 ani, vrei sa rada lumea de mine ca mor aici!?”
Revenind la martisoare... ati observat ca toti vanzatorii de martisoare au masini scumpe cu care isi aduc marfa la tarabe? Mitsubishi Lancer, Opel Astra,  Volkswagen Passat, Audi A6 ori chiar A8, toate si multe altele se pare ca fac treaba de minune carand martisoare spre tarabele care au impanzit toate pietele si zonele circulate din oras.
Din pacate (sau din fericire), mai exista si oameni care nu se conformeaza tiparelor. Astfel, in statia de tramvai ori la restaurant se puteau observa cupluri iesite din comun. O tanara frumoasa isi astepta iubitul in statia de tramvai. Eleganta, aranjata, usor nerabdatoare, urmarea cu atentie fiecare vagon, fiecare usa, fiecare calator. La un moment dat, apare si iubitul: un tanar cu gel in cap, casti in urechi, guma de mestecat in gura, mana in buzunar si ochelari de soare in varful fruntii, cum ii sta bine unui smecher de oras. Adica... de 1 Martie niciun cadou, nicio floare, nimic, nimic? Al doilea exemplu insa depaseste aceasta performanta. La cel mai de vaza restaurant din mall, un cuplu era asezat la masa. Toate bune si frumoase, doar ca masa era... goala. Exact, fara apa, fara suc, fara mancare, fara meniu, fara nici macar un pliant ori o lumanare...
Pentru cei care au trimis felicitari prin posta de 1 Martie, avem o veste proasta: camionul postal s-a oprit in benzinarie sa alimenteze. Nu se stie daca soferul avea de gand sa achite cu banii din plicurile oamenilor ori cu fonduri proprii, cert este ca scrisorile, felicitarile si coletele vor mai intarzia o perioada. Iar daca nu vor intarzia din cauza camionului ramas in benzinarie, se vor pierde pe diverse strazi cu nume extrem de inspirate precum „Strada Neatarnarii”, „Strada Eliade intre Vii”, „Strada Scaune” ori „Intrarea Alfabetului”... neam de carturari, nu alta.
Daca scapa, totusi, sa nu se rataceasca, risca sa se imprastie pe strazi in caz de accident. De ce? Pentru ca soferii sunt extrem de bine instruiti, la „Scoala de Soferi Divertis”. Daca grupul Divertis era un grup de umor, nu inseamna ca „Scoala de Soferi Divertis” scoate tot glume de soferi? Ori se numesc „glume de autobaza”?
Desigur, pentru ca in Romania abunda inteligenta, veti putea observa ca targurile producatorilor autohtoni de imbracaminte si incaltaminte folosesc usi din PVC termopan la intrarea in... corturi. Da, ati ghicit, pavilioanele expozitionale sunt niste banale corturi dotate cu ferestre de celofan, dar usi din termopan! Iar pentru cei care doresc magazine autohtone, avem un miracol pentru dumneavoastra: exista inca un magazin mic.ro care functioneaza! Oare chiar nu se mai afla domnul Patriciu in deplinatatea facultatilor mintale? A declarat magazinele insolvente si a uitat unul in functiune?!
Si pentru ca ce e mai bun se pastreaza la sfarsit, avem doua vesti, una buna si una rea. Vestea rea este ca martie este ultima luna in care se pot plati taxele si impozitele catre stat fara majorari, iar domnii functionari sunt mai mult decat „dornici” sa le incaseze. Vestea buna este ca Directia de Taxe si Impozite Locale a primit certificari ISO 9001 si ISO 14001. Adica... treaba serioasa, nu asa! Doar ca astfel de certificari se acorda, in general, companiilor private si nu administratiilor financiare ale statului. Dar cine stie, cu nivelul de privatizari din ultimii ani poate nu va mai dura mult pana cand statul va deveni o corporatie privata. In fond, este condus de catre marii corporatisti precum Patriciu, Videanu, Voiculescu, Prigoana si alte mari figuri ale business-ului romanesc. Respecte!
Asadar, primavara a venit cu flori, martisoare si foarte multe cadouri. Doar ca pare sa omagieze cu totul altceva decat femeia... cel putin pana acum...

///otanel

marți, 5 martie 2013

Jess III

 -Scuza-ma , nu intentionam sa te desprind de gandurile tale destul de profunde dupa cum observ..
 -Aa..eu , eu doar ma gandeam la muzica si de asta .. ne-am mai intalnit cumva ? 
 -Nu. Spune baiatul usor amuzat. De ce ? 
 -Nu stiu , imi pari cunoscut , dar nu , mi se pare , n-am mai intalnit de mult oameni .. 
 -N-ai mai intalnit oameni ? Interesant , unde locuiesti ? Ca nici eu nu vreau sa mai intalnesc..
 -N-am mai intalnit de mult oameni noi . 
 -Ihm...E posibil sa fii auzit despre mine , la urma urmei sunt genul de baiat foarte cautat ..daca ma intelegi . 
 -Si foarte modest . Spune Jess  sincer amuzata . Baiat ? Cati ani ai ? 
 -Cat imi dai ? 
 -Suficienti pentru a crede ca esti chiar un barbat .. 
 -.... Aparentele insala . 
 -Scuze.. eu . 
 -Nici o problema . 
Au fost cateva minute de tacere profunda , Jess regreta ceea ce a spus desi nu cunostea nici macar numele lui , continua sa priveasca imaginea de pe album .
 -M-am bagat in vorba cu tine fiindca voiam sa te intreb despre albumul pe care il tii in mana..
 -Aa.. Sunt cei de la .. 
 -Da stiu , stiu cine sunt . Chiar iti plac ?
 -Da...cred ca sunt singuri care imi plac cu adevarat , tie nu ? 

 -Um..sunt ok banuiesc . 
 -Pai , nu cred ca o sa mai fie " ok  " .
 -De ce ? 
 -Cred ca stii .. Spuse Jess in timp ce isi plimba degetele lungi pe chipul solistului..Ren .
 -Nu m-ar deranja sa mai aud odata de la tine . 
 -Pai..solistul..solistul Ren ,  nu mai canta , iar fara el nu cred ca voi mai asculta muzica dintr-asta vreodata . 
 -Aah.. despre aia , pai , daca tin minte a renuntat de la inceputul iernii , abia acum ti-ai amintit de el si ai dat fuga sa cumperi albumul asa cum fac toti "fanii" dupa ce moare un artist sau numai canta ? Spune baiatul razand .
 -Nu cred ca ti-am permis sa fii rautacios . Spune Jess cu o privire plina de manie .
 -Trebuie sa-mi permiti ? 
 -In totalitate trebuie . 
 -Ok , imi pare rau . 
 -Ihm , cred ca suntem chit . 
                                                                                                                Va urma . 
                                                                                                                Ascunsa . 

sâmbătă, 2 martie 2013

Jess II

 " E atat de ... surd , sunetul ceasului ... Ren ... Ren nu mai canta , eu , am nevoie de .. soare .. " 
Se duce clatinandu-se la draperii , strange cu putere bucata de material ce nu a lasat soarele sa patrunda in toate aceste zile .. si atunci , lumina puternica . 
Ochii ei verzi , cristalizati la patrunderea luminii in camera , clipesc des pana cand se obisnuiesc iar cu lumina orbitoare . 
Orasul era infloritor , Jess isi priveste mainile ... " Am nevoie de .. muzica . "
  -Mama..
  -Jess , in sfarsit ai iesit din camera ta ... 
  -Ai bani ? 
  -Pentru ce ?
  -Vreau sa cumpar ceva..
  -Ai de gand sa iesi din casa , intr-adevar o sa iesi din casa ? 
  -Da.. 
  - Iti dau bani , desigur , Jess.. te rog , ai grija . 
Revenind in camera ei , Jess imbraca o frumoasa rochie rosie , cizme negre , geaca de piele , ruj rosu pe buzele ei uscate si parul lung , lasat liber . 
Coboara incet , respira adanc , priveste acest nou inceput de primavara .
Porumbeii sunt tot acolo , se scalda in finele picaturi de ploaie ce se scurg de pe acoperisuri , vantul adie usor si se pierde in matasoasa rochie , Jessica intampina sentimente necunoscute , natura o raneste intr-un mod magic si placut , sunetul ei , cantecele si oamenii sunt ca niste sageti . 
Se simtea firava , ranita , ca un fir uscat de trandafir , neavand nici o putere in fata unei furtuni ..
Clopotelul magazinului de muzica se aude inca odata dupa mult timp .. 
" Rock , rock , rock ... Unde e ... mai repede .. rock .. Aici .. in sfarsit .. Ren .. " 
Lacrimi timide i se ivesc din nou in ochi , il iubea pe Ren de atata timp , cu toate astea .. el si muzica porneau pe drumuri separate . 
-Scuza-ma domnisoara .. 
Jess ezita o clipa " Vorbeste cu mine... un om strain m-a observat .. ce-ar trebui sa ... "
Se intoarce incet , un barbat infasurat intr-un imens fular negru , cu o palarie ce scotea in evidenta gusturile rafinate .. geaca de piele , totul pus in asa fel incat chipul lui palid se observa foarte putin . 
Jessica era izbita de privirea lui necunoscuta dar totusi atat de familiara .. au fost putine secunde in care intreaga viata i s-a readus in fata ochilor .. 
-Nu te speria .. Voiam doar sa .. 
-Aa..nu , imi pare rau , eu .. 
-Doamne , nu lacrima ! 
-Nu .. imi pare rau . 
-Mie imi pare . 
Ce se intampla .. vocea ei firava tremura , vocea lui era precum privirea , necunoscuta dar familiara , avea ceva , diferit . 
" Nu .. cred ca este doar faptul ca n-am vorbit de foarte mult timp cu cineva.. Concentreaza-te Jessica! " 
                                                                                                                               Va urma .
                                                                                                                               Ascunsa . 

joi, 28 februarie 2013

Vine, vine Primavara



Salutare tuturor! M-am intors, chiar daca nu v-a fost dor de mine. Vremea asta urata m-a cam tinut prin cotloane, zgribulit, dar vine imediat primavara cu soare si vreme frumoasa... ori cel putin asa as vrea eu.
Pentru cei care nu tin pasul cu evenimentele – sa stiti ca nu ati pierdut mare lucru. Doar sa va uitati mai mult la televizor. Ninge in februarie, ploua sau e ceata. Astfel de evenimente neprevazute iau prin surprindere lumea. Atat de mult incat pitipoancele intra in mall in pantaloni scurti si maieu. Si atat de bine arata, ca pana si detectoarele anti-furt piuie cand le vad. Curios, nu credeam ca sunt si anti-cur...be.
Dupa atata frig si ploaie, te-ai astepta sa iasa soarele. In loc de asta, ploua din nou, dar cu meteoriti! Si cum nu se putea sa nu speculeze cineva si asta, au aparut noi mesaje de amenintare de la prevestitorii sfarsitului lumii. Insa nu doar ei au profitat de ploaia de meteoriti, ci si producatorii de sticla, anuntand o criza de sticla. Va dati seama!? Criza de sticla din cauza geamurilor sparte...
Pe plaiurile mioritice, nimic nou... umbla lumea cu gaini in papornita, divorteaza toti si se fac cu oua si cu otet la televizor ori in ziare, ninge cu impiedicate si musculosi care vor sa cante la euroviziune, se bate lumea pe promotii la tigai si toate acareturile si bineinteles, au aparut ghioceii crescuti in sera si martisoarele care nu mai au niciun sens, cum ar fi simplele bratari. Ati observat vreodata cat de mult le place alora de pe TV sa se dea mari si tari, desi sunt la fel de praf ca cei pe care ii critica? Si ce s-a intamplat cu stirile, unde ni se prezinta funduri si sani, scandaluri si alte porcarii de genul asta? Chiar nu mai exista informatii de interes general?
Apropos de TV... cine nu se uita la Antena 3, nu stie ce pierde. Adica... daca Senzationescu si al sau 0TV au disparut din peisaj, cineva trebuia sa le ia locul. Se pare ca mai nou, pe langa pupincureala pentru DiaVoiculescu si „uselistii” dumnealui, au aparut adevarate seriale politiste, urmariri ca in filme, spionaj, soc! soc! soc! Mai exact, un cuplu de fosti pompieri (cred ca „fosti” spune totul) care s-au uitat la prea multe filme in viata lor au avut o revelatie incredibila: au venit la tembeliziune cu un clip filmat acasa in care prezentau o cutie de carton pentru bomboane, vopsita in negru, in care era montat un dispozitiv artizanal care – ghiciti ce – era un „microfon”, dom’le! Iar in fata casei, soc! soc! soc! se afla (citez) „un Dacia Logan MCV cu numere de Sibiu” din care se executa „ascultarea microfonului”.
Iata, doamnelor si domnilor, ce ati vazut in filme este nimic pe langa ce se intampla in RROMania. Senzational! „Microfonul” fusese instalat – sper ca ati ghicit deja – sub pat! Adica pe bune acum, unde sa obtii informatii mai bune decat sub patul oamenilor, nu? Curios ca nu mai exista niciun microfon in casa, nici macar vreo camera video, iar „microfonul” in sine parea un proiect de week-end al vreunui elev de liceu industrial plictisit, pentru ca si o pisica ar fi reusit sa lege mai bine doua fire intr-o cutie. Iar acum, bomba! „microfonul” fusese instalat cu scopul de a inregistra „marturisirea unei crime”! Adica cei care il instalasera asteptau ca barbatul sa ii spuna sotiei „stii, draga, ca l-am mierlit pe unul? A fost super-tare, mai tare ca ce facem noi acum! Dar sa nu mai spui nimanui, cu atat mai mult microfonului de sub pat, da?”
Asadar, cine nu se uita la televizor nu stie ce pierde, pe bune! Atata distractie! Atata cultura! Atatia oameni de valoare! Atatea scenarii originale! Atatea stiri de mare interes!  Un adevarat paradis pentru oamenii avizi de informatie si cultura. Cat despre mine, ma uit si eu ca mata in calendar, ca oricum nu am ce sa inteleg. Este mult prea mult pentru nivelul meu, ar trebui sa imi fie rusine ca imi permit sa vorbesc despre asta. Dupa cum spuneam, nu stiti ce pierdeti! Poate in cativa ani ne vor spala creierele intr-atat incat sa credem ca ei sunt cei mai mari, cei mai tari si cei mai buni. Slaviti fie mogulii media care fac din televiziune un produs murdar, pornografic, scandalos si dizgratios! Tineti aproape, Zoaie TV nu va va dezamagi!

///otanel





miercuri, 27 februarie 2013

Jess I


 -Jessica , ai de gand sa mai iesi si tu din casa ? 
  -Da mama..
  -Stii in cat suntem azi ? 
  -Nu . 
  -Este 1 martie ..
  -Ce repede a trecut timpul...
  -Jess , stiu ca nu esti bine  dar ... incearca sa mai iesi din suferinta , de ce nu te duci sa vezi porumbeii din centru ? Tie iti plac porumbeii . 
  -Da .. 

Era inceputul iernii , Jessica era in centrul orasului , alerga printre porumbei cand i-a sunat telefonul..: 
-J..Jess !
-Hei! Risa..am o veste proasta .. solistul trupei ... 
-Jess!
-Risa ?! Ce este ? 
-Mama ta..m-a rugat sa te sun .. 
-Mama ?! De ce ? 
-A avut loc un accident...tatal tau a murit . 
 Jess ?! Alo , Jess ! Raspunde pentru Dumnezeu ! 

Telefonul a facut imediat cunostinta cu asfaltul imbogatit de stratul subtire de zapada , cerul presara usor fulgii singuratici , Jessica , prabusita pe o banca privea in gol prin perdeaua de lacrimi " Ce s-a intamplat ... ? " 
Au fost trei luni .. fara muzica , fara prieteni sau iesiri pe afara , trei luni de izolare completa , intunericul imbata camera in fiecare ceas , draperiile trase , singuratate si lacrimi .. 

18 Februarie 
-Alo .. 
-Jess ! Jess...Jess...cat ma bucur ca te aud..de ce nu mi-ai raspuns niciodata , mi-am facut atatea griji si eu... ( izbugnind in lacrimi ) 
-Imi pare rau , Risa .
-Ne vedem ? 
-Nu .
-Jess , stiu ca iti e greu , dar izolarea nu e o solutie . 
-Poate cu izolarea voi inceta sa mai pierd tot ce iubesc .
-Dar...alo , Jess , Jess !  
                                                                                                                              -Va urma ..
                                                                                                                                Ascunsa . 

marți, 26 februarie 2013

Restul e pentru la noapte


        Hai să stingem luna şi stelele. Să facem întuneric şi să aprindem lumânări parfumate. Să închidem ochii şi să ne lăsăm purtaţi de val. Oare până unde putem ajunge?
Să simţim mirosul uşor iritant al lumânărilor şi să ne ascundem în întunericul nopţii. Să fim doar noi doi şi gândurile noastre.
Să cădem în păcatul dulce al iubirii... Să văd cum lumina lumânărilor se reflectă în ochii tăi.
Să plutim, să mă ascund în braţele tale şi să uit de fiecare lacrimă care mi s-a scurs pe obraji, de fiecare clipă în care mi-a fost dor de tine, de fiecare vis în care îmi apăreai, de fiecare minut în care mă gândeam la tine... să uit de tot ce a fost.
         Să mai bem un pahar de vin roşu ca sângele ce ne curge cu viteză prin vene. Să te mângâi pe un obraz, apoi pe gât... să-ţi sărut buzele şi să-ţi sorb şi ultima picătură de vin de pe ele.
Să îţi alunec printre mâini şi să mă prăbuşesc pe patul moale. Să vii şi să mă săruţi uşor pe gât şi inima să îmi bată cu putere. Să simt cum mâinile tale îmi cercetează curioase corpul care freamătă de dorinţă. Să mă săruţi pe gât şi să simţi cât de tare îmi bate inima...
          Să îţi spun cât de dor mi-a fost de tine în timp ce-ţi mângâi părul şi mâinile îmi alunecă uşor pe spatele tău. Să-ţi laşi greutatea corpului pe mine şi să mă săruţi pe gât apoi să-mi mângâi coapsele. Să te întorc pe spate, să-ţi iau mâinile şi să ţi le plimb pe corpul meu ridicându-mi tricoul. M-aş apleca să te sărut pe piept în timp ce tu te-ai juca cu mâinile pe spatele meu. Ţi-aş desface încet fermoarul de la pantaloni, iar pe urmă mi-ai da tricoul jos. Am lăsa cearşaful alb şi imaculat să ne atingă corpurile în timp ce am deveni unul şi acelaşi. În timp ce inimile noastre vor bătea la unison şi îmi vei simţi respiraţia pe gâtul tău. În timp ce eu aş fi a ta, iar tu al meu...
           Să mă laşi să stau cu capul pe pieptul tău pentru a-ţi simţi bătăile inimii... şi să adormim îmbrăţişaţi, obosiţi după ce trupurile noastre au fost unul singur în întunericul nopţii sub cearşaful îmbibat de parfum.
           Şi dimineaţa când mă trezesc, să mă îmbrac cu tricoul tău care pentru mine ar fi mult prea mare... să mă furişez până la bucătărie şi să te cuprind în braţe. Să te întorci, să-mi lipeşti capul de pieptul tău şi să-mi mângâi părul... Să mă uit în ochii tăi, iar tu să-mi aranjezi o şuviţă rebelă. Să îţi zâmbesc, iar tu să-mi furi un sărut. Să tragi puţin de tricou şi să-mi dezgoleşti umărul... Să mă joc cu unghiile pe spatele tău în timp ce tu m-ai săruta pe gât. Să mă mai săruţi încă o dată pe buze, să-mi ridici puţin tricoul şi să îmi atingi coapsele. Să-mi zâmbeşti, să mă mai săruţi încă o dată pe umăr... şi să-mi spui că restul e pentru la noapte...

sâmbătă, 23 februarie 2013

File din jurnal V


"Azi xx.xx.xxxx, vreau să te salut

            Iar am uitat de tine... O să te las undeva la vedere ca să te văd mereu, ca să-mi aduc aminte să scriu, să îţi umplu paginile cu gândurile mele pe care doar tu mi le asculţi.
            Îmi pare rău că iar îţi ud foile tale preţioase şi întind cerneala cu lacrimile mele care nu îşi au rostul.
Nu ştiu, chiar nu ştiu ce să scriu aici... Ţi-aş scrie că totul e din vina mea, dar ţie nu ţi-ar păsa. Oricum, ce ţi-ar păsa ţie?! Tu o să rămâi mereu un jurnal. Un simplu caiet cu foi pline de cuvinte de care voi râde sau îmi va fi ruşine peste ani. Poate că o să uit de tine într-un colţ şi-mi vei păstra secretele pentru mult timp... poate nu o să te uit... Poate că după ce voi termina de scris aici, te voi rupe... Sau poate o să te pun la loc, pe raftul de sus şi o să aştept data în care o să mai scriu.
            Sincer, nu am nimic... Nu, nu am nimic. Sincer! Nu, nu mă crezi? Nici tu nu mă crezi caiet stupid cu foi... De ce m-ar crede cineva vreodată? Nu, dar lasă că totul e bine.
Ţi-aş spune o poveste, dar nu aş avea timp să o termin. Nu aş începe cu "a fost odată ca niciodată" şi mai mult ca sigur nu o voi termina cu "şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi". Nu e un basm cu prinţi şi prinţese, cu regi şi regine... Mâine va fi doar o altă zi din poveste... Trecutul e în prezent, prezentul e în viitor, iar viitorul e în ceaţă. Îmi zic că ziua de mâine va fi mai bună, că nu voi mai zâmbi doar ca să-mi stăpânesc lacrimile... că nu voi mai spune că nu-mi pasă, doar pentru a mă amăgi şi a-mi fi mie mai bine. Am minţit. Mi-a păsat şi îmi pasă... Nu am vrut să mă doară şi de aceea am zis că nu-mi mai pasă, că nu mai ţin... De fiecare dată rămân cu o rană pe suflet, dar e vina mea. Nu îmi stă în fire să fac ceva pentru a impresiona, iar atunci când simt nevoia de afecţiune... o cerşesc. Proastă tactică. Dacă merit, nu e nevoie să cerşesc... totul va veni de la sine.
Poate chiar ar trebui să devin rea şi să-i fac pe ceilalţi să vină la mine... nu eu la ei. Ştii că mint... Nu pot să fiu rea. Nu-mi stă în fire. Ar trebui doar să-mi văd de alea mele şi atâta tot. 
           Cred că nu se va întâmpla nimic... La naiba, e şi 59. Cică nu te iubeşte nimeni... Aiurea! Şi cum ziceam, cred că nu se va întâmpla nimic. Nimic bun, desigur. 
           Vreau şi eu o zi în care să mă simt bine, în care să nu-mi mai pese de nimic, toată lumea să fie a mea, să fiu fericită cu adevărat şi să mă  plimb alături de... Nu, mi-am promis că visele vor fi vise... iar realitatea alta. Că nu voi mai trăi între, pentru că mă voi pierde. Oricum, ziua asta nu va veni... iar eu voi rămâne tot eu... iar restul va rămâne la fel...

                                                                                                       Cu drag, 
                                                                                                              Cea care a scris aici"

marți, 19 februarie 2013

Ceva frumos .


 Cititi ceva frumos :

" Iubitii mei , 
Va scriu in aceasta asa-zisa " zi a indragostitilor " nu pentru ca acesta este un obicei mai nou " de import " ( ca multe alte nimicuri si basme ) , ci pentru ca eu , sincer , va iubesc . Si , daca spun ca va iubesc , nu o spun pentru ca este " ziua indragostitilor " , nici nu o spun la " vrajala " , ca sa va castig pentru o zi inima , ci CHIAR VA IUBESC , si ma doare sa vad cum va lasati asa usor pacaliti si " vrajiti " de cel ce vrajeste cu iscusinta , care niciodata nu va putea spune " te iubesc " din inima , pentru ca nici nu mai are inima , de cel ce uraste de moarte iubirea , de aceea o perverteste , o schimonoseste. Nu intrati in jocul lui meschin , acceptand sa va-ndragostiti la comanda , pentru o zi . Nu va lasati murdarite viata , mintea si , mai ales , constiinta , cu aceste basme . Cititi si voi pe net , si vedeti de unde si cum a venit aceasta " sarbatoare " . Numai iubirea adevarata il face pe om frumos - ba , mai mult decat putem noi gandi , il face Dumnezeu . Pe cand  " indragosteala " in " joaca " il transforma pe om in individ ( de la latinul individuum , adica singur-nedivizibil ) . Numai o persoana are inima si sentimente , si nu poate trai decat cu si prin altii - ca , altfel , la ce i-ar mai trebui sentimente , daca nu are fata de cine sa si le manifeste  ? Si iubirea o simti , cu inima . Si , daca nu mai ai sentimente , nu mai ai inima simtitoare-ci o bucata de carne . De aceea joaca " de-a iubitul " il coboara pe om sub fiintele necuvantatoare .
Iubirea nu-i totuna cu sexul . Nici macar animalele nu fac sex, ele se reproduc conform unui " program " , unei legi bune foarte pe care Creatorul a asezat-o in fiinta lor . Ele isi urmeaza instinctul si porunca de a se inmulti si perpetua specia ( pentru ca fiecare-si are locul si rolul ei in " Programul " desavarsit al Universului ) . 
Dar noi , oamenii inzestrati cu ratiune , cu sentimente si , mai ales , cu vointa libera ( si nu instincte animalice ) , noi suntem creati sa devenim dumnezei dupa Har , iar vrajmasul vrea sa faca din noi -din ura si pizma - nici macar animale . 

Uitati-va in oglinda si cautati pe chipul vostru acea stralucire divina , care ne aseamana cu Creatorul nostru  .
Sunteti toti frumosi , pentru ca Tatal noastru este frumusetea absoluta . Frumosul se descopera numai cand iubesti sincer , din inima si cu toata fiinta . 
Ce saraca este lumea fara Dumnezeu , fara IUBIRE ! Si-a invetat si ea o zi pe care a intitulat-o " ziua indragostitilor " . 
Dar noi , copiii lui Dumnezeu - copiii Dragostei adevarate , noi nu avem nevoie de o zi anume in care sa ne spuna cineva" te iubesc " , pentru ca noi ne trezim in fiecare dimineata mangaiati de Dragoste . Daca nu crezi , uita-te in oglinda si asculta-ti inima - vei auzi la fiecare bataie : te iubesc , te iubesc , te iubesc ... Este glasul lui Dumnezeu , Singurul care ne spune in fiecare zi " te iubesc " , in fiecare clipa - si nu oboseste si nu se plictiseste , si mai ales nu-L plictisim , orice am face . De ce ? Pentru ca El nu are dragoste , EL ESTE DRAGOSTE . 
Sa nu mai spuneti niciodata " am facut dragoste " , caci este o blasfemie . A face dragoste inseamna a crea viata . Bunaoara , putem spune ca parintii nostri au facut dragoste cand ne-au facut pe noi , pe care ne numeau " iubirea mea " , " dragul meu " sau " draga mea " . De aceea , iubirea este o actiune " cosmogenetica " , adica facatoare de cosmos . Omul este un microcosmos , o lume mica . Azi , fizica cuantica spune ca in fiecare om este cosmosul intreg si ca noi toti , de fapt , nu suntem decat UNUL . Aceasta a spus-o religia si mai ales Hristos de mult timp . 
Iubirea este fata catre fata , persoana catre persoana . "In iubire , omul face pentru prima oara cunostinta cu sine insusi , si aceasta prin intermediul unui celalalt- adica nu se poate cunoaste decat intr-o relatie cu alt om , o alta persoana ( prosopon in lb. greaca , adica fata , chip ) . 

1. In iubire , omul constata nu doar cu titlu informativ , ci existential , ca celalalt exista  Adica pana acum te interesa doar persoana ta , eul personal . Tu erai lumea .  In iubire descoperi ca nu esti singur , ca lumea nu este numai eu , ci lumea devine Eu si Tu . 
2.In iubire , omul isi doreste foarte mult ca celalalt sa existe.
3.In iubire , faptul ca celalalt exista devine mult mai important , mai semnificativ decat faptul ca el insusi exista. Asta inseamna ca nu mai traiesti tu , ci celalalt traieste in tine , si tu in el . Aceasta este iubirea , nu mai ai nevoie de zile , sarbatori sau traditii populare pagane ( vezi Dragobetele la noi ) ca sa spui " te iubesc " , caci in iubire celalalt traieste in tine . 
Stiind aceasta, luati aminte ca " iubirea nu-i totuna cu indragosteala " . Pe amorez nu-l intereseaza celalalt ca persoana , ci ale celuilalt ( bunaoara , parul , ochii , soldurile , banii sau chiar si calitatile intelectuale , ca bunuri de consum , pe care vrea sa si le achizitioneze , ca si un telefon nou ) " . Nu va lasati nici fetele , nici baietii , sa fiti transformati in bunuri de consum , tarate si uitate in ograda " iubitilor " de ocazie. Daca o sa va jucati mereu " de-a iubirea " , o sa ramaneti copii , incapabili de a avea si de a-si asuma raspunderea unei relatii serioase , incapabili de a intelege vreodata ce este iubirea . 
De aceea , cu dragoste va scriu : nu va amagiti cu aceste zile surogat gen " Valentine's Day " , zile mediatizate si " create" special pentru pervertirea fiintei umane , de o intreaga societate de consum pusa-n slujba celui rau . 
Ascultati ce spunea despre aceasta , acum 2000 de ani , Sf. Apostol Pavel , scriindu-i unui tanar : " Va fi vreme cand invatatura cea sanatoasa nu o vor primi ; ci , dupa poftele lor , isi vor alege lorusi invatatori , gadilandu-i la urechi ; si de la adevar auzul isi vor intoarce , iar la basme se vor pleca " .
Va scriu si eu voua , tinerii mei iubiti : nu va lasati amagiti , ci invatati cu adevarat sa iubiti - ca sa fiti fericiti . Caci iubire - adevarata , nu vine si pleaca-ndata . Ea creste odata cu sufletul si cu fiinta voastra , pana pe Cruce , adica pana la Jertfa. Pentru ca masura iubirii este masura jertfirii , si masura jertfirii este masura iubirii . Masura in care renunti la tine pentru celalalt este masura in care-l iubesti .
Va doresc din tot sufletul sa invatati sa va jerfiti , ca sa-nvatati sa iubiti . Si atunci cand veti iubi cu adevarat , nu mai exista nici spatiu , nici timp sau zile anume , ci doar...Vesnica Iubire - Dumnezeu in toate si in toti . 
                                                                                           Parintele Dionisie de la Albac "

Ai ajuns pana aici ? Felicitari ! N-ai regretat nu-i asa ? Ti-am spus eu .
Ascunsa .

sâmbătă, 16 februarie 2013

Fără sens


            Îmi ard obrajii şi arunc mereu un ochi la ceas la fără un minut. Ai un stil aparte de a pătrunde în suflet şi de a rămâne acolo.
            Aş prefera să mă pierd printre hăţişurile gândurilor mele, dar în acelaşi timp aş vrea să-ţi povestesc ceva. Orice. Chiar nu ar avea importanţă. Aş vrea să-ţi povestesc despre faptul că bluza mea e roşie sau că iar nu mi-am călcat blugii. Poate o să-ţi povestesc şi despre faptul că lumea se uită la mine ca la o ciudată atunci când murmur un vers... Ţi-aş spune ce am mâncat azi şi ce am făcut. Ţi-aş spune multe, dar nu are rost. M-ai are rost să-ţi spun că azi a fost soare şi mă gândeam la faptul că ar trebui să fii fericit că e cald afară?... Toate sunt nişte prostii. Te rog să te faci că nu le-ai văzut.
           Şi uite aşa mai strâng puţin tricoul tău la piept şi îmi spun că eşti lângă mine. E ca un fel de drog. Devin dependentă. Vreau să am acelaşi miros ca al tău... să mă comport ca tine, să fiu ca tine... să fiu tu, dar totuşi eu. Nu prea are logică, nu? Dar te rog să-mi spui ceva ce are logică... Nu, nu probleme de matematică sau alte lucruri de-astea. Spune-mi dacă viaţa are vreo logică, dacă ceea ce gândesc eu are vreo logică, dacă... dacă eu am vreo logică.
          Când eram mică credeam că nu o să mai cresc, că o să rămân aşa mică mereu. Că eu m-am născut mică, iar ceilalţi... exact aşa cum erau. Adică unii s-au născut părinţi, alţii verişori, alţii bunici, alţii prieteni... Vezi tu, eu am avut impresia că o să rămân aşa mică mereu, că nu o să ştiu multe (nu că acum aş şti mai multe...), că nu o să simt vreodată că lumea se poate prăbuşi, dar se şi poate construi... se poate consolida şi se poate creea ceva mai frumos, că se poate îmbunătăţi.
          Câte crăpături sunt pe asfaltul ăsta... Nimic nu poate fi un întreg.
Afară e frig, e al naibii de frig. Şi anotimpurile sunt separate, iar ochii tăi sunt... frumoşi.
Simt cum clipele se dilată şi devin ore, iar orele zile, iar zilele... nişte nopţi de coşmar.
Toată lumea mă crede o nebună că merg pe stradă şi ţin în mână un tricou... Tricoul tău. Prietenul meu e un tricou...
Ştiu, e ciudat...
Totul e ciudat, stai liniştit!

vineri, 8 februarie 2013

Dragă... TU


             

         "Dragă... TU,


             Ştii cine ar întoarce timpul înapoi? Eu! Da, eu. Eu aş întoarce timpul înapoi şi aş încerca din nou. Ce aş încerca? Să nu mai fac ceea ce am făcut. Fiecare dintre noi avem regrete. Nu regretăm pe moment, ci în timp. Regretăm atunci când e prea târziu. Ştii ce am făcut... şi cred că toţi ştiu. Am impresia că atunci când mă uit în ochii oamenilor, ei ştiu totul. Am impresia că mă ceartă şi îmi reproşează... Că mă arată cu degetul şi mă pedepsesc. Poate că tu nu o să ştii niciodată, dar îţi spun eu... mă doare. Mă doare al naibii de tare şi zâmbesc cu tristeţe în timp ce sufletul îmi tremură, dar îmi spun că o să treacă. Nu e decât un simplu virus ce a pus stăpânire pe mine.
Simt, şi nu numai că simt ci şi cred, că ai avut dreptate... Mi-am bătut joc de tine, dar nu numai prin cuvinte... ci şi prin toate lucrurile pe care le-am făcut sau nu le-am făcut. Îmi pare rău.
             M-am aruncat cu vitejie în valuri mult prea mari, deşi nu ştiam să înot. O perioadă am reuşit să mă menţin la suprafaţă şi am sperat că o să reuşesc să ajung la mal, dar m-am înşelat. E prea târziu să mă mai agit. Eu am obosit, iar apa m-a tras la fund. 
             Aş vrea eu să mai sper. Aş vrea eu să mă mai amăgesc cu vise... cu ochii tăi, cu vocea şi chipul tău, cu atingerea ta blândă... Aş vrea să mai visăm împreună, să ne gândim la viitor... Dar nu se mai poate.
Nu m-aş fi avântat niciodată în valuri mult prea mari dacă îmi reamintea cineva că nu ştiu să înot. Dar mi-a plăcut, chiar dacă acum e prea târziu să mă mai salvez. Mi-a plăcut să mă contopesc cu valurile...
Voi muri în valuri şi mă voi naşte din valuri.
Razele lunii se vor reflecta în mine...
Iar tu te vei avânta în valuri pentru a te răcori.
             Îmi pare rău, sincer... îmi pare rău.

                                                                                       Tot eu, deşi aş vrea
                                                                                                           să nu mai fiu eu"

marți, 29 ianuarie 2013

De ce?


              Abia aştept să ieşi de la duş... cu pielea curată şi părul ud. Să mă înfig ca o nebună în buzele tale şi să mă întreb de ce. De ce nu mă satur de ele, de tine... de noi, de zâmbetele furate, de poveştile din nopţile în care stau ghemuită lângă tine ascultându-te până adorm... de fiecare nouă zi în care mă trezesc şi te văd lângă mine dormind... de fiecare sărut şi mângâiere de-a ta... de fiecare moment în care îmi înfig unghiile în pielea ta fiind purtată pe valurile plăcerii... de fiecare clipă în care mă strângi în braţe şi îmi mângâi părul... de fiecare noapte în care ne cufundăm în vise, eu în ale tale, tu în ale mele... de fiecare clipă în care-mi zic în gând că e atât de bine cu tine... de fiecare dimineaţă în care mai fur cinci minute în braţele tale... de fiecare clipă în care nu am ştiut ce să-ţi spun... de fiecare dimineaţă în care îţi privesc ochii somnoroşi în timp ce îmi beau cafeaua încet... de fiecare clipă în care am vrut să te ţin de mână, dar ai fost departe... de fiecare lucru care îmi aduce aminte de tine... de fiecare moment în care îmi spun în gând că "te iubesc"... de fiecare...
            De fiecare... bătaie a inimii mele nebune care nu vrea să mă asculte. Îmi e dor de bătăile alea ale inimii care se înteţeau atunci când mă apucai de mână, mă trăgeai spre tine, mă sărutai, apoi mă ţineai în braţele tale ca să-ţi simt căldura trupului şi să aud cum inima-ţi bate încet... eram atât de calmă...
            Nu, nu ştiu ce e greşit... Nu ştiu de ce lucrurile sunt bune doar la început...

            Te sărut, apoi zâmbesc. Mă uit în ochii tăi şi sunt reci, sunt duşi departe... mult prea departe. Şi simt cum inima mi se scaldă într-un val rece. Cum lacrimi îmi răsar în colţurile ochilor... dar eşti dus prea departe pentru a observa.

            Stau în pat întinsă pe o parte prefăcându-mă că dorm. Îţi simt respiraţia... Nu vreau să deschid ochii să văd dacă dormi. Simt că te mişti... Îţi strecori uşor mâna pe sub cearşaf şi îmi atingi coapsele. Inima începe să-mi bată din nou ca o nebună. Nu vreau să îţi dai seama că nu dorm... Simt cum mâna ta se plimbă pe spatele meu, pe sub tricoul tău larg... Îmi mişc doar mâna puţin, iar tu te opreşti. După câteva secunde simt cum tragi de tricou şi îmi descoperi un umăr. Îţi simt respiraţia din ce în ce mai aproape... Îţi simt buzele pe umărul meu. Strâng din ochi şi îmi muşc uşor buza de jos dându-mi seama cât de prostuţă am fost. Poate că m-am înşelat... ochii tăi poate nu erau reci, poate nu erau duşi departe... poate erau chiar lângă mine, doar că nu am observat.
Nu mă mai pot abţine... Cu ochii închişi îmi ridic capul de pe pernă şi îţi prind buzele într-un sărut lung, iar o lacrimă de-a mea curge pe obrazul meu, apoi îl atinge pe al tău... apoi se scurge pe gâtul tău...
             Îmi las capul pe pieptul tău, iar tu îmi mângâi părul... Îţi aud din nou inima bătându-ţi încet... Sunt din nou calmă. Eşti lângă mine, iar eu lângă tine... De ce am crezut că eşti departe?

duminică, 27 ianuarie 2013

Într-o zi de luni


          De aş putea, aş urca în cer şi as săruta fiecare fulg de nea apoi i-aş trimite spre tine. I-ai prinde în mâini sau poate i-ai lăsa să ţi se topească pe faţă... poate ai simţi fiecare sărutare a mea pe buzele tale fierbinţi...
          De aş putea, aş săruta o sută de fluturi apoi i-aş trimite la tine. Ar purta fiecare pe aripi câte un sărut de-al meu. Ţi-ar atinge buzele cu aripile lor catifelate, iar tu te-ai gândi la mine...
          De aş putea, ţi-aş trimite inima mea în ghearele unui porumbel alb. Poate ai primi-o... Poate ai pune-o lângă a ta sau poate ai trimite-o înapoi sfâşiată...
          Dacă ţi-aş trimite inima mea, ai avea grijă de ea? Eu zic că da. Ai apăra-o de ploaie şi de vânt... ai păstra-o lângă tine ştiind că e parte din mine. Nu-ţi face griji, pot supravieţui fără inimă. Şi o să-mi fie mai bine pentru că ştiu că e acolo, lângă tine... E acolo, pe mâini bune... undeva, oriunde ai fi tu... oricine ai fi tu.
Iluzie sau adevăr, aşteaptă-mă că o să vin oriunde ai fi. O să mă reîntregesc sub ochii tăi, într-o zi de luni când totul începe de la început. Şi în acea zi de luni o să îţi mulţumesc că ai avut grijă de inima mea. O să începem totul de la început, o să fie totul bine... O să mă simt bine mai ales că inima mea a fost pe mâini bune.
          În acea zi de luni te voi lua de mână şi o să păşim în paşi de dans pe o alee... O să dansăm sub razele unui soare blând până când cerul o să înceapă să plângă. O să las picăturile reci de ploaie să-mi gâdile umerii şi obrajii, dar nu o să le las să te atingă. O să te apăr... O să vezi că o să te apăr...
         În acea zi de luni ne vom aşeza pe o bancă în parc şi voi sta cu capul pe picioarele tale şi voi admira cerul şi ochii tăi. O să-ţi povestesc despre toate visele mele... O să-ţi povestesc cât de mult te-am aşteptat... O să-ţi povestesc despre fiecare lacrimă pe care am vărsat-o... O să-ţi povestesc totul, tot.
         În acea zi de luni voi sacrifica un trandafir roşu ca sângele şi o să aflu dacă mă iubeşti. O să-i rup cu nerăbdare una câte una petalele catifelate. Şi de voi ajunge la ultima petală, iar aceasta va fi "nu", tu vei zâmbi, vei lua petala şi o vei lăsa să plutească pe aripile vântului. O să-mi prinzi faţa în mâinile tale calde şi o să mă priveşti în ochi. O să-mi spui că floarea minte... O să-ţi apropii buzele de ale mele, iar inima mea o să-nceapă să bată cu putere. O să-ţi simt buzele tale peste alea mele, iar atunci o să mă topesc uşor, uşor. O să mă topesc uşor pe buzele tale ca un fulg de nea...
          Într-o zi de luni totul o să înceapă de la început. O să fim doar noi doi păşind încet spre o nouă zi din noul început... Oricine ai fi, oriunde ai fi...

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Golanul


Autor: Tibi

Intr-o seara, un autobuz strabatea orasul la ora de varf. Masini, claxoane, semafoare, forfota mare, iar in autobuz – plin de lume. Printre oameni, un pusti imbracat in haine colorate, cu ochii mari si nasul pistruiat, se holba la ceilalti cu teama. Apoi privea fiecare statie cand oprea autobuzul, analiza fiecare calator care urca si revenea la cei care erau deja in autobuz.
La un moment dat, pustiul observa in mainile cuiva un telefon mobil care ii atrase atentia. Nu era sofisticat ori scump, dar avea lipit un abtibild deasupra ecranului, acolo unde ar fi trebuit sa fie inscriptionata firma producatoare a aparatului. Tanarul citi cuvantul de pe abtibild si incepu sa analizeze, curios, aparatul. „Stiu modelul asta” – isi spuse in gand. Apoi, analizand cu atentie, isi aminti firma producatoare, exclamandu-i numele in gand, insa pana sa se bucure de „constatare”, se gandi ca nu analizase si proprietarul aparatului. „E o fata!” – exclama din nou in gand, vazand ca mainile care tineau aparatul apartineau unei fete blonde.
Fata statea cu fata spre usa, tinand o geanta mare rezemata de piciorul drept. Se juca pe telefon fara sa bage in seama oamenii din jurul ei. Astfel, nu putea observa cum pustiul o privea insistent, cu gura cascata si ochii mari. Insa usa autobuzului care se deschise intrerupse brusc admiratia pustiului, caci el isi aminti sa analizeze statia si calatorii care urcau in autobuz.
Cand isi intoarse privirea la fata blonda, observa ca vorbea la telefon, nu se mai juca. Incerca sa inteleaga ce spunea, dar nu putea citi pe buze, fata vorbea incet si zgomotul era prea mare. Dupa ce termina convorbirea, blonda incepu sa traga geanta mare spre usa. Pustiul isi spuse ca trebuie sa o ajute, asa ca isi facu loc printre calatorii indignati de lipsa lui de maniere si se opri zambind langa fata. Intinse mana sa ii ia geanta si ii spuse cu un ranjet plin de mandrie:
- Permite-mi sa te ajut, te rog!
- Stai linistit, ma descurc – raspunse blonda.
- Dar te rog, nu se cade sa cari o geanta atat de...
Fraza ii fu intrerupta de o voce severa si nervoasa:
- Ce faci, ma, golane!? Te dai la fiica’mea?
Tanarul, vizibil stanjenit, se inrosi instant la fata si baigui cateva cuvinte:
- Nu, domnule... va rog... sa ma scuzati, incercam doar... doar sa o ajut... cu geanta... stiti, e grea si nu se cade...
- Lasa, ba – raspunse tatal fetei, acum in spatele acesteia – ca va stiu eu pe voi, astia, golanii din ziua de azi. Va cautati tot soiul de pretexte si „da sa te ajut cu geanta, da sa te duc acasa, da si mie numarul tau, da si mie aidiul tau, da si mie un pupic” si gata... pana sa isi dea seama bietele fete, le-ati sucit mintile. Vezi de treaba ta, ca are cine sa o ajute!
- Va rog, nu am vrut decat sa o ajut, permiteti-mi sa va demonstrez.
Si spunand acestea, apuca geanta, astepta sa se deschida usa, apoi cobori. In spatele lui cobori fata si dupa inca doi calatori aparu si tatal ei. Era un barbat inalt, semet, cu parul grizonat si mustata, avand o privire patrunzatoare. Se uita incruntat la baiat, apoi ii spuse:
- Daca tot ai vrut sa fii galant ia, hai, ajuta-ne sa ajungem pana la bloc, e la doua strazi distanta de aici. Tu duci geanta, eu duc sacosele astea doua si Maria o sa mearga intre noi, sa nu iti treaca vreo nastrusnicie prin cap!
- Desigur, domnule... cu cea mai mare placere – raspunse baiatul cu voce tremuranda.
Isi arunca o privire spre fata: zambea, ceea ce insemna ceva de bine, in opinia lui. Atunci insa isi dadu seama ca mai mult decat atractia pentru fata resimtea atractia gravitationala, care tragea de geanta din mana lui cu cateva kilograme spre sol, iar el tocmai se angajase sa o care pe o distanta considerabila. „Bravo, geniule!” – isi spuse in gand, pastrand totusi speranta ca va merita efortul.
- V-ati mutat recent? incerca el sa faca primul pas pentru a sparge tacerea.
Pentru cateva secunde nu primi niciun raspuns, apoi auzi cum tatal fetei isi drege vocea si ii raspunde:
- De ce, n-ai vrea sa te muti si tu cu noi, cumva? Vezi de treaba ta, pustiulica, daca ai vrut sa fii cavaler nu te apuca sa pui intrebari indiscrete.
- Imi cer scuze, voiam doar... sa fac conversatie – se scuza pustiul, din nou stanjenit.
Fata chicotea. Il privi, apoi cu un zambet larg il intreba:
- Mergeai departe? Ca nu as vrea sa te retin si sa te astepte cineva pe undeva....
Baiatul se aprinse si mai tare in obraji si inghiti in sec, apoi raspunse:
- Pai... mergeam... adica nu! Coboram la urmatoarea statie, mergeam acasa.
- I’auzi – spuse fata – stai aproape... ce dragut!
- Da – adauga tatal – ce bine ca o sa scapi repede, sa te duci in treaba ta.
Pustiul, pus in fata „asaltului”, incerca sa isi caute scuze si explicatii:
- Nu e nimic... adica... daca nu puteam sta, nu ma ofeream sa va ajut. Si apoi, placerea este de partea mea – spuse zambind catre fata.
- Si cum te cheama, ma, pustiulica? intreba tatal.
- Radu, dar prietenii imi spun Rad – adauga facandu-i cu ochiul fetei, stiind ca ar putea fi o „informatie utila”.
Tatal privi suspect:
- Bine, ma, Radule, si ce cautai tu in autobuz la ora asta? De unde vii?
Incoltit, tanarul incepu sa caute repede un raspuns. Se gandi la meditatii, dar realiza ca nu are niciun obiect de studiu la el. Regreta acum ca isi lasase rucsacul acasa, insa nu avusese de unde sa stie ce il astepta. Asa ca se gandi la un pretext generic:
- Pai... aaa... am fost la un prieten, avea o problema cu... calculatorul... si m-a rugat sa il ajut. Si stiti cum e, am mai stat si noi de vorba... si asta a fost, timpul a trecut repede.
- Bine, ma, daca zici tu... asa o fi – raspunse omul, cu spranceana ridicata. Hai ca am ajuns, asta e blocul. De aici ne descurcam si singuri. Maria – se intoarse catre fata – ia-ti „la revedere” si hai sa urcam in casa.
Maria ii zambi baiatului si ii spuse:
- Rad zici, a? Multumesc pentru ajutor, noapte buna. Ii facu si ea cu ochiul, apoi se intoarse catre tatal ei pana ca baiatul sa apuce sa inteleaga ceva.
- Nnn... noapte buna, Maria! Noapte buna, domnule! spuse timid, retragandu-se.
- Noapte buna, ma, Radule! Si alta data fi mai atent cand te dai la fete!
Dar pustiul nu mai auzea. Se indrepta vesel inapoi spre statia de autobuz, incantat de noua lui cunostinta. Nu realiza cand ajunse acasa si cum, iar in somn o visa pe fata cea blonda din autobuz. A doua zi, de dimineata, isi aminti din nou de ea si zambi. Ii paru rau ca nu apucase sa schimbe mai multe vorbe cu ea, dar spera ca se vor mai intalni, daca tot stateau aproape. Porni apoi calculatorul si verificandu-si corespondenta electronica, gasi o solicitare noua de prietenie pe site-ul de socializare pe care era inscris. O domnisoara blonda, pe nume Maria, voia sa fie „prietena cu Radu Rad”. Zambi din nou...

Ziua Plictiselii


Autor: Motănel

Bai, voi stiti ce zi e azi? Da, e sambata! Si m-am trezit tarziu si fara chef. Si ce sa vezi... nimic nou, pe nicaieri. Adica... aceeasi iarna stupida cu ploaie si ninsoare si vant, aceleasi magazine cu reduceri de pana la 50% (dintr-un pret de 150%, evident), nici un tanc pe strada (or fi toti la gradinita) si mare lene pe sistem.
Ati observat cum la noi orice este posibil? Numai la noi gasesti preturi reduse cu pana la 50%, in vreme ce altii au reduceri de la 50%... ca sa nu mai vorbim de marfa, care oricum nu ar merita nici macar 5% din pretul redus in majoritatea cazurilor... Iar daca marfa din magazine nu va atrage, nicio problema – sunt destule cafenele, baruri, shaormerii si pizzerii in zona, dati navala!
Ieri a fost mare zarva la stiri: elevi de liceu prinsi in barurile de langa liceu, chiulind! Tragedie, nu alta! Cine s-ar fi asteptat sa ii gaseasca tocmai acolo!? Probabil ca au vrut sa lase locul liber pentru clasa 0. 0 cred ca vine de la coeficientul de inteligenta al cui a inventat aceasta clasa, pentru ca in rest, nu vad cine ar avea nevoie de o nulitate. Insa exista totusi o explicatie: paradoxul romanesc. Adica... in Romania se tot anunta ca dupa 1989 natalitatea a scazut dramatic, insa ce sa vezi – in gradinite, scoli si licee nu ai loc sa iti inscrii copiii, ca sunt toate grupele, clasele si ce or mai fi, prea aglomerate! Nu-i nimic, trebuie sa mai manance si aia de la scolile private, nu-i asa?
In alta ordine de idei... cred ca am nevoie de pisiholog. Da, oamenii au psihologi, pisicile au... pisihologi. Daca stiti vreunul bun, poate imi faceti si mie lipeala, ca prea ma bat gandurile de la o vreme si as vrea sa mai echilibrez putin scorul. Nu de alta, dar ar fi pacat sa va las prada plictiselii. Insa pana atunci... sunt eu prea plictisit, asa ca va las. Pe data aviatoare!

///otanel