vineri, 5 aprilie 2013

Dragul meu...


            "Ştii, mi-am amintit că nu ţi-am mai scris nimic de ceva vreme. Nu, nu am uitat de tine... nu am cum să uit de tine. Aş vrea să am multe să-ţi spun, dar nu am. Vreau să-ţi spun doar că... nu, nu are importanţă."
             Aşa sunau gândurile ei... Lăsă stiloul pe masă şi atinse bucăţica de foaie. Îşi întoarse privirea spre fereastră şi inspiră adânc. Se lăsă mângâiată de adierea uşoară ce tocmai îşi făcuse loc în camera ei. Închise ochii şi îşi contură buzele cu vârful degetelui arătător, apoi îşi muşcă uşor buza de jos. Îşi dorea ca el să se furişeze în spatele ei, să-i acopere ochii, iar ea să ghicească cine e. Îşi dorea ca el să o sărute pe gât şi să-i spună că e frumoasă, să o alinte şi să o ţină în braţe. Dorea să se plimbe pe străzile pustii, în puterea nopţii, cu el, să-l ţină de mână şi să râdă împreună cu el. Îşi dorea să-i sară în braţe şi să-l sărute.
              Deschise ochii, luă stiloul în mână şi notă pe foaia goală:

Dragul meu,

                Nu ştiu cum să încep, e prima scrisoare pe care ţi-o scriu... dar vreau să-ţi spun că locul tău special din inima mea nu l-a ocupat nimeni. Îmi doresc să te fac să zâmbeşti în continuare, să uiţi de griji atunci când te vei uita la mine şi să vii să mă săruţi... Aş vrea să mai stau în braţele tale şi să mai povestim, să te aud vorbind, să-ţi aud vocea... 
               Te vreau, te visez... nu te simt. Eşti acolo, departe. Mă uit la cea mai strălucitoare stea de pe cer şi mă gândesc că, poate, şi tu te uiţi la ea exact în acest moment... poate chiar te gândeşti şi la mine, la fel cum şi eu mă gândesc tine. Te pot asemăna cu steaua aceasta. Tu încă mai străluceşti pe cerul meu la fel ca cea mai strălucitoare stea de pe întreg cerul.
               Te pot asemăna cu un trandafir. Dacă nu am grijă cu tine, pot rămâne cu urme... iar sângele mi-ar curge pe pielea mea albă, la fel cum lacrimile îmi curg în acest moment pe brajii catifelaţi. Chiar dacă m-aş răni, mă risc. Vreau să-mi umplu plămânii cu mirosul tău dulceag."

               Inspiră, dorindu-şi parcă să simtă parfumul unui trandafir, dar degeaba. În cameră era acelaşi miros închis, oricât de mult şi-ar fi dorit să simtă parfuml lui. Mai inspiră încă o dată şi luă stiloul în mână pentru a-şi continua scrisoarea.

               " Te pot asemăna cu un castel făcut din cărţi de joc. Ar trebui să mă mişc încet şi cu grijă, pentru a nu dărma nimic.
                 Să ştii că mai ai un loc în lumea mea, mereu vei avea, doar trebuie să te obişnuieşti cu mine, iar eu cu tine. Nu te forţez să rămâi, pentru că viaţa mea nu a început cu tine şi nici nu se va termina cu tine. Aşa cum soarele răsare în fiecare zi, aşa o să răsară alt soare după ce vei apune tu.
                Povestea asta nu e perfectă, chiar noi nu suntem perfecţie. Vom afla vreodată ce ne-a legat? De ce ne-am întâlnit? De ce am vrut ca povestea să fie atât de plină de despărţiri? Când se va sfârşi de tot, tu s-ar putea să o uiţi zicându-ţi că a fost doar o joacă...
                Într-o zi, eu sau tu... ne vom transforma într-un fulg de nea şi ne vom topi în mâna celuilalt. Nu vom simţi decât ceva rece, apoi vom simţi cum apa din mână se va evapora, va dispărea pentru totdeauna. Poate (nu) aşa se vor evapora şi sentimentele noastre... (nu) se vor pierde de tot în timp.
                La un moment dat toţi râvnim la ceva ce nu putem avea. Acum e timpul meu... Nu m-am săturat de noi, m-am săturat doar de cuvinte ce nu îşi au rostul. Şi eu am partea mea de vină, dar  vreau să fie totul bine, chiar dacă nu eşti acolo,  undeva... pentru a mă impresiona. "

               Se opri din scris dorindu-şi parcă să-i vadă ochii şi să-i mângâie faţa. Să-i admire conturul buzelor roşii şi să le atingă uşor. Să-i simtă inima bătându-i puternic alături de a ei... Să o împingă spre pat şi să o întindă pe spate, să îşi strecoare mâinile pe sub bluza lui şi să-i mângâie pielea catifelată. Deschise ochii brusc şi îşi şterse o lacrimă. Ridică stiloul de pe birou şi începu din nou să scrie.

               " Vreau să-ţi spun că... îmi place zâmbetul tău şi îţi ador privirea. Vreau să-ţi îţi şoptesc ceva la ureche apoi să-ţi sărut lobul urechii... Vreau să-mi aşez capul pe pieptul tău... şi... să ne înţelegem. "

                 Se opri din scris. Mâna îi tremura, la fel şi buzele. Se gândea doar la momentul când el va citi aceste rânduri. Îi părea atât de penibil să-i trimită o scrisoare, în loc să-i spună toate aceste lucruri în faţă. Asta nu o făcea mai matură, ci doar un copil... Un copil emotiv, răsfăţat şi timid. Se mai uită încă o dată peste cuvintele scrise pe foaie, dar fără să le citească şi începu să mototolească hârtia, apoi o aruncă pe jos.
                Se întinse în pat. Îşi cufundă capul în perna cea moale şi se înveli cu cearfaşul rece. Lacrimile care îi curgeau din ochii căprui şi trişti, reuşiseră să ude perna...
                 Ce reprezintă el pentru ea? Poate doar un joc, o iubire de un anotimp... o atracţie dusă la extrem, un suflet ce o completa, o picătură de fericire, poate doar un străin, o fiinţă pe care dorea să o iubească din tot sufletul, chiar dacă el îi spunea că totul nu e decât un  joc. Poate el reprezenta doar un suflet ce aşteaptă să fie cunoscut, înţeles şi iubit. Un suflet pe cât de neînţeles şi complicat, pe atât de minunat.
Poate doar un om ce a apărut la orizont atunci când trebuia... O persoană în a cărui braţe îşi dorea să se piardă, să-i sărute buzele şi să-i admire surâsul sublim. O persoană pe care ar strânge-o în braţe chiar şi în miez de noapte. O persoană pe care şi-ar dori să o strângă de mână, astfel să simtă că e iubită. Persoana lângă care să simtă că iubirea e ultima şansă a doi oameni ce se plac. O persoană mult mai minunată decât se considera şi de la care şi-ar fi dorit să o lase să-l iubească.

                Era dimineaţă. Razele soarelui îi mângâiau chipul. Îşi deschise uşor ochii şi mângâie cearşaful. Rememoră ceea ce se întâmplase aseară. Îşi aminti de scrisoarea mototolită şi se dădu repede jos din pat.
Luă hârtia de jos şi o întinse. Reciti  şi luă stiloul în mână şi notă:

                " Îmi pare rău, îmi pare rău pentru tot. Îmi pare rău că nu sunt aşa cum vrei tu, dar... vreau să fim noi doi şi atât. Îmi e dor de TINE "

Reciti scrisoarea şi se semnă:

Cu dragoste,
Scumpa Ta (sper) "

                Împături frumos foaia de hârtie şi o băgă într-un plic. Voia să-i dea acel plic, iar ceea ce urma să se întâmple... spera să fie ceva frumos. Spera să nu fie considerată o copilă... spera ca şi el să o vadă măcar pe jumătate din cum îl vedea ea pe el. Dorea... să iubească.

4 comentarii:

  1. Mi-a placut , scrii foarte frumos :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut!
    Pentru ca imi place blogul tau, am inceput sa-l urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
    si daca ai placere sa ma urmaresti...
    :) O primavara frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere