vineri, 30 august 2013

Fiinţă efemeră

                     Vise sfărmate şi iubire în rate. Credit pentru fericire şi dobândă formată numai din bucurie...
Totul făcea parte din viaţa mea. Totul era atât de simplu... şi de aş fi ştiut ce urma, te-aş mai fi strâns încă o dată în braţe şi ţi-aş fi spus că...
Dar acum e prea târziu...
Eu visez, iar asta e povestea mea. Vino să visăm împreună.
                     Tu vezi luna de la fereastra ta? Dar stelele? Şi eu le văd... şi să ştii că mă gândesc la tine.
Vreau să-mi arăţi necunoscutul, să-mi trimiţi o pală de vânt, o rază de soare, o stea şi o floare.
Vreau bomboane cu lichior, un sărut şi-o îmbrăţişare.

Să facem dragoste până când timpul ar sta în loc, până şi ultima stea s-ar stinge de pe cer... până când liniştea ne va curge prin vene... Până nimeni nu ar mai şti ce e durerea, până când toţi ar simţi iubirea.
                     Timpul şi-a înfipt gheara în pieptul meu şi mă târăşte în trecut. Mă târăşte într-un dans al vieţii, printre multe vise, gânduri şi emoţii...
Iubeşte-mi ochii, inima şi sufletul. Ţine-mă de mână şi poartă-mă într-un vals de amintiri. Ascunde-mă în vechiul castel al minţii tale şi ţine-mă te rog aici.
                     Vreau să fii vântul ce-mi aduce visarea şi norii plini de speranţă. Vreau să fii furtuna ce-mi va răscoli sufletul şi-mi va face inima să te iubească. Păşind printre suspine, vreau să purtăm dialoguri cristaline... Nu te uita cu ochii aceia goi, nu ştiu de ce te vreau când nu te pot avea...
                     Cu tălpile ude calc pe nisip. Alerg şi vreau să te pierd...
Nu ştiu de ce nu te pot minţi, de ce e un drum atât de greu.
Nisipul e aici, dar nu văd marea... Mă sfâşie cuvintele din mintea mea, iar braţul tău îl strânge pe al meu.
Alerg, încerc să scap... Văd marea. Alerg spre ea... Vreau să mă pierd printre valuri, să uit de tine pentru o secundă... să nu mai ştiu nici de mine, nici de lume... să nu mai ştiu de nimeni.
Glasul tău răsună în mintea mea, valurile îmi gâdilă pielea, iar soarele mă răsfaţă cu razele lui.
Tu mă priveşti de pe mal înnebunit de groază. Nu poţi păşi în apă... un zid imaginar parcă te opreşte. Priveşti înnebunit cum valurile mă înghit şi mă pierd în zare...
                      Stai liniştit... nu am fost decât o fiinţă efemeră...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu