joi, 26 iulie 2012

Memoriile inimii VIII

* Poveste scrisă de Anonim



   Fata încetă să se mai zbată în braţele tânărului. O căldură nefirească îi invada corpul. Acum avea ochii de un albastru luminos, un albastru ce radia, trasmitea gânduri bune... Tânărul era atât de fericit că în sfârşit putea să stea lângă fată, că o putea privi...
- Te rog eu... te rog... nu te speria. Nu o să-ţi fac nimic rău.
Se uită în ochii copilei şi îi zâmbi. Îi mângâie faţa, iar fata tresări... Îşi întoarse capul şi reuşi să scape din braţele lui. Făcu câţiva paşi în spate. Îl privea fix în ochi. Mintea îi era goală şi nu se gândea la nimic. Doar îl privea pe tânăr... Zâmbetul, ochii calzi şi blânzi o făceau să aibă încredere în el...
- S... si... sigur nu o... o... să-mi.. f... faci... n... ni... nimic rău?
Tânărul se uită în ochii ei şi dădu afirmativ din cap. Fata avea vocea atât de cristalină şi dulce chiar dacă pronunţa nedesluşit cuvintele... Dorea să-i audă cât mai mult vocea. Se apropie de ea şi îi mângâie din nou obrazul puţin murdar.
- Şi cum te cheamă?
Fata zâmbi, îşi întoarse puţin capul şi strânse în mâini capul de păpuşă.
- Le... Leyla.
Tânărul îi zâmbi afectiv.
- Pe mine mă cheamă David.
Fata zâmbi. Era atât de copleşită de această situaţie în care se afla... Se simţea ruşinată, dar şi fericită...
Tânărul privea fata cu atâta fascinaţie, cu atâta plăcere... Dar era totuşi o copilă, nimic mai mult. Tânărul îşi aţinti privirea spre capul de păpuşă vechi şi murdar şi îşi aminti că are un cadou pentru ea.
- Leyla, hai să mergem înapoi în sat... Am să-ţi dau ceva.
- B... bine.
Tânărul îi făcu loc să meargă înainte. Deşi îi spusese că nu dorea să-i facă nimic, fata era imprevizibilă. Îi era frică să nu fugă... O prinse de mână. Voia să o ştie alături de el.
Ajunşi în sat, tânărul alergă până la maşină şi se întoarse cu pachetul. I-l dădu Leylei zicându-i să-l desfacă.
- E ceva pentru tine. Sper să te facă fericită.
Leyla desfăcu pachetul cu grijă. Nu avea habar ce putea fi înăuntru... Când desfăcu pachetul fu surprinsă de mica făptură din plastic care îi zâmbea. Avea părul ca al ei... chiar şi ochii. Dar sigur nu simţea ce simţea şi ea acum...
- E o păpuşă Leyla. E pentru tine.
Fata se uită în ochii lui. Nu trebuia să-i spună vreun cuvânt în semn de mulţumire. Ochii ei spuneau chiar mai multe... Leyla luă păpuşa în braţe şi o mângâie. Era atât de curată, de frumoasă... Cu părul neîncâlcit şi ochii de un albastru care lucea în bătăile soarelui... Era atât de fascinată de jucăria ei. O iubea...
   În acea zi tânărul vorbi doar cu fata... Află, pe lângă multe altele, că fuseses vândută de părinţii ei, că de multe ori se culca fără să mănânce nimic, că în acest sat era o tradiţie mai ciudată. La 15 ani fetele erau măritate şi forţate să aibă un copil. Tânărul se îngrozi. Nu-şi dorea asta. Orice altă fată, dar nu Leyla.
- Tu vrei să pleci de aici?
Fata se uită în ochii lui. Ochii tinerei erau sticloşi, chiar reci şi implorau ajutorul. Tânărul nu mai aşteptă un răspuns. Îi mângâie faţa fetei şi îi spuse:
- O să te iau de aici... Promit.
David se uită în ochii ei şi îi zâmbi. Leyla ştia că vorbeşte serios. Se putea citi în ochii lui...
Tânărul îşi scoase o agendă şi notă câteva lucruri. Fata era curioasă de ceea ce făcea tânărul. Nu mai văzuse pe nimeni făcând asta decât pe el...
- C... ce... f... faci?
- Scriu. Ştii să citeşti sau să scrii?
Fata se întristă şi plecă capul... Tânărul îi ridică bărbia şi o privi în ochi.
- O să te învăţ să citeşti şi să scrii...

Un comentariu:

  1. Cat de mult am asteptat aceasta continuare! Abia astept si partea urmatoare :) superba poveste

    RăspundețiȘtergere