luni, 30 iulie 2012

Memoriile inimii X


  * Poveste scrisă de Anonim


    Mai avea de stat două trei săptămâni în acel sat. Încerca pe cât posibil să o înveţe pe Leyla să citească şi să scrie. Era o elevă foarte bună. David nu ar fi crezut niciodată că se poate ataşa atât de mult de o simplă copilă. Mai mult ţinea la copila asta decât la ultima sa iubită. Ultima sa iubită... acea snoabă egoistă. Era învăţată cu o viaţă luxoasă, dar el era prea naiv pentru a-i vedea adevărata faţă. Ea era interesată doar de profesia lui... adică jurnalist. Dacă el era jurnalist, ea putea apărea mai des în reviste... Ea niciodată nu-l iubise, iar acum se gândea dacă el simţise cu adevărat ceva pentru ea. Dar degeaba încerca să se gândească la fosta lui iubită că oricum ea nu mai însemna nimic acum pentru el. Inima îi spunea că o iubeşte foarte mult pe Leyla, dar el îşi dădu seama că ea e doar o copilă. Era doar o copilă, iar el un bărbat. Legea nu i-ar fi permis o relaţie cu ea...
Gânduri şi gânduri îl măcinau în timp ce încerca să o înveţe pe Leyla alfabetul. Când se gândea la momentul în care a primit vestea că va pleca în Turcia pentru un reportaj, nu fusese prea încântat. Chiar încercase să se sustragă de la acest reportaj... Dar acum, parcă îi părea atât de bine că nu renunţase. Aici descoperise o altă lume. O lume săracă şi simplă. Deşi el nu era învăţat cu o astfel de lume încerca pe cât posibil să se integreze pentru a o putea cunoaşte cât mai bine pe Leyla...
Leyla tocmai ce terminase de scris o propoziţie şi îi flutura tânărului o foaie de hârtie prin faţa ochilor. Acesta zâmbi.
- Ia să vedem ce ai scris tu aici...
Analiza scrisul Leylei. Pentru început nu era chiar aşa de rău. Scrisul ei semăna cu al unui elev de clasa I. Litere un pic distorsionate şi greşite, dar era mai bine decât la început....

   Zilele treceau, iar Leyla citea şi scria din ce în ce mai bine. Stătea noaptea afară cu o lanternă şi repeta toate literele. Citea în fiecare noapte câte o pagină din cartea pe care i-o adusese David. Era atât de entuziasmată şi fericită. Privea la cerul înstelat şi îşi imagina cum e în lumea lui. Sigur era mai frumos decât în lumea ei. Din câte îi povestise David, el avea o casă frumoasă şi curată. Avea ce mânca în fiecare zi... Lumea lui era civilizată...

   David sătea în camera lui şi se gândea la Leyla. Voia să o ia de acolo, dar o întrebare îl măcina... Cum?. Cum ar fi putut el pleca cu o copilă din Turcia? Nu putea să o ia doar pentru că aşa voia el. Existau legi, nu putea fugi cu Leyla cu primul avion spre Londra. Dar dacă... Un zâmbet îi apăru pe faţă. Avea un plan pe care urma să-l pună în practică în dimineaţa următoare...

   Nici nu răsărise soarele, iar David deja se trezise. Fuma o ţigară de foi şi zâmbea deşi erau ultimele lui zile petrecute în Turcia. Ştia că o să plece de aici cu Leyla. Deja făcuse toate planurile... Totul era pregătit...

Ajuns în sat o salută pe Leyla şi o mângâie...
- O să te scap de aici...
Leyla îi zâmbea şi avea încredere în el. Avea să vadă şi ea cum e lumea civilizată... Cum e lumea lui.
David îl căută pe şeful satului, un om impunător şi rău. Deşi răutatea i se citea în ochi şi îi făcea inima lui David să bată într-un ritm mai accelerat, el nu se sfii să îl întrebe ceea ce avea de întrebat... Erau faţă în faţă, iar cicatricea lui care se întindea la ochiul drept până la colţul gurii îl înfricoşa pe tânăr. Dar nu uita de ce se afla acum faţă în faţă cu el... Se afla pentru a-l întreba ceva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu