luni, 18 iunie 2012

Lolitta

            Dragule,


        Ţineam de ceva vreme să îţi scriu această scrisoare, dar n-am facut-o pentru că nu ştiam cum vei reacţiona, sau mai de grabă îmi era frică de reacţia negativă. Nu am mai vorbit de ceva vreme şi îmi pare atât de rău. Mă doare aşa de tare că te-am pierdut de n-ai idee. Partea rea e că nu pot face nimic ca să te întorci la mine.
           Au fost nopţi în care plângeam şi muşcam din pernă de dorul tău, nu puteam să te aud sau să te văd să te sărut aşa cum am avut ocazia odată. Au fost nopţi în care pachetul de Dunhil şi şampania mi-au fost cei mai buni prieteni. De ce? Am sărbătorit ceea ce ar fi putut avea loc. Chiar şi luna asta am închinat un pahar spre tine pentru că a fost ziua ta...nu am uitat, chiar dacă nu ţi-am urat la mulţi ani cu un zâmbet cald pe buze.
          Au fost zile în care te iubesc-ul acela care îl spun monoton să fie pentru tine suav  în fiecare noapte când adormi. Aş fi vrut ca zilele acestea călduroase să le petreci cu mine la plajă...dar tu probabil mergi cu iubita ta. Mă bucur pentru tine, pentru mine nu...viaţa mea e foarte tristă ştii...la mine soarele nu vine, ori nu vrea să vină?! Viaţa mea e monotonă. Cursuri, şcoală şi tot aşa. Tu eşti departe..vii rar, iar când vii stai cu ea, să ştii că mă doare. Habar nu ai cât mă doare că îţi sărută ea buzele, că îţi spune ea pui şi când eşti trist ea te ascultă...
         Tu..tu ai fost o scânteie în viaţa mea care a produs un incendiu în interior. Nu ştiai asta, nu-i aşa?! Nu ştiai că îl sărutam pe el, dar mă gândeam la tine. Habar nu ai cum mă simţeam când mă întreba mama de tine...am greşit ştiu dar nu pot să ascund ce simt. De ce azi după ce te-am văzut m-am oprit minute în şir să te privesc. Nu mai contează...sau ar trebui. Tresar. Am trecut pe lângă tine nu m-ai văzut, doar am tăcut şi am zâmbit. Sună telefonul, mă opresc şi vorbesc...mă uit înainte...da, da vorbim mai încolo. Stau acolo şi îmi amintesc. Hai în clasa. Nu, mai stai puţin. Am privit întoarcerile, mimica şi culoarea neagră, atât. Am zâmbit şi am plecat. Nu puteam să îţi vorbesc ca şi cum nu s-a întâmplat nimic...în fine, vroiam să ştii că încă mă ruşinez când te văd. Probabil nu vei mai fi niciodată al meu, probabil mă urăşti, probabil devin invizibilă în preajma ta....dar nu uita undeva e un suflet, puţin cam gol care te iubeşte şi te aşteaptă.
         Semnează,
         Lolitta

3 comentarii: