vineri, 7 septembrie 2012

Matei

*Este o poveste care iese puţin din tiparele poveştilor de până acum, dar asta nu înseamnă că e ceva rău.*

Autor: Carol



   Matei  sta in blocul de langa! Il stiu de ani de zile! De cand prin spatele blocurilor aveai loc sa incropesti adevarate finale de "la malai" intre scari, scoli ori chiar cartiere. Noi ne vedeam de ale noastre, ne certam care sa fi fost Dukadam si care Georgescu, ne injuram de mame, ne impacam ceva minute mai tarziu cand se punea problema "postitului" vreunui sifon si asteptam cu infrigurare ca vreunul mai instarit dintre noi sa ne aduca "Povestiri din gara" inregistrat pe magnetofon ori doamne ajuta, "The dark side of the moon" pe caseta.     Matei era tot timpul o aparitie aparte. Noi vorbeam de Rambo 2, el ne intreba capitala Mali, noi il intrebam de Dinamo, el de Dallas 63, noi ne zgarceam la tigari, el facea cinste tuturor, chiar si celor pe care nu ii cunostea, in ziua de salariu. Multi dintre noi au baut prima bere, in adevaratul sens al cuvantului, din banii lui Matei, ascultand, fermecati, cu ochii nostri mari parca atintiti asupra buzelor lui sa nu cumva sa ne scape vreun diftong – ascultand ceea ce insemna cu adevarat caderea comunismului, despre presupusele avantaje ale monarhiei, despre Franta secolului 19 – la dracu, multi din grupul nostru au facut cu adevarat impresie in momentul in care ni se preda la scoala revolutia lui Tudor – stiam mai toti, gratie lui Matei, ca in acelasi an, ceva mai devreme, murise Napoleon. Cu mintea nostra inca necoapta nu puteam intelege mare lucru din spusele lui,  aveam cu totii 10-12 ani iar el aproape de 20 – cu toate astea stiam cu totii ca ceva nu este in regula cu el. Spun in regula pentru ca, poate nu stiam asta atunci dar cu siguranta o stiu acum, in orice pretinsa republica normalitatea e data de majoritate – iar Matei era orice altceva mai putin normal. Noi ne certam si ne puneam sa juram pe Biblie ca a fost sau nu gol – el ne intreba: "Daca ne-am fi nascut cu totii in Grecia Antica ori in Suedia secolului X am fi ajuns prin definitie in Iad ?", noi incercam sa il impresionam stiind de unirea lui Cuza – el ne radea in fata explicandu-ne ca nimeni din cei ce ii stim ori insasi Romania de azi nu ar fi fost posibile fara Mihai Viteazul, il intrebam curiosi de ce parintii unora dintre noi nu fac altceva decat sa ne bata ori sa ne arunce, literalmente, cu oalele de ciorba in cap dupa o betie cu vecinii in scara blocului – ne spunea, fara a ne menaja, ca suntem o generatie din care multi au fost nedoriti – un rezultat direct al interzicerii avortului – Matei era altceva! Imbratisase cunosterea – nu se oprise la comunism fara a sti si alte forme ale totalitarismului in sine, nu se oprise la Napoleon fara sa afle si de maresalul Ney, ori Bernardotte (insusi parintele actualei dinastii regale suedeze), nu ne umplea urechile cu vorbe goale decupate din reviste ponosite despre Ludovic XIV ori Richelieu fara a sti de Turenne ori Conde ori insusi Henric al IV si toata cronologia bourbonilor, considera ca nimic nu poate fi mai drag omului decat insasi libertatea de exprimare si numea democratia incipienta din 90 un "dar drag al sacrificiilor din veacurile trecute",  credea ca potentialul oricarui individ este cu adevarat infinit si oricare din noi va avea sansa imortalitatii ori a nemarginitei paci cu sinele dupa ce ne vom scutura de jugul religiei ori al prejudecatii, Matei ne fermeca vorbindu-ne de rasism, de xenofobie – ne spunea ca nu putem uita veacurile sub ocupatie otomana caci asta ar insemna ca insasi truda strabunilor a fost in zadar iar sangele lor a udat pamantul degeaba – ne indemna totusi sa nu incadram orice individ intr-o categorie fara a vedea daca meritele sale personale nu se vor fi ridicand deasupra oricaror ochi orbiti de cliseu, prejudecata ori generalizare, credea ca drumul fiecaruia se termina cu "viermii din pamant" astfel ca oricare din noi trebuie sa profite de aceasta sansa pentru a fi imbratisat de posteritate…..
    Matei este acum un alcoolic! Nu am mai vorbit in adevaratul sens al cuvantului de ceva ani de zile totusi, cand am facut-o, am inteles totul. Matei a renuntat sa mai spere. Imi spunea articuland cuvintele pe jumatate si emanand miresme de distilerie de vodca ieftina : "Fratele meu, preferam sa fiu prost, da’ prost rau, nu asa". Oare cati Matei mai spera cu adevarat ?

5 comentarii:

  1. Cu adevarat diferit, dar foarte frumos povestit. Si e o poveste cu morala :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Unul dintre cele mai frumoase articole.
    N-o sa lingusesc autorul,si o sa fiu sincera si obiectiva(asa cum incerc sa fiu mereu) si o sa spun ca pt un pasionat de istorie articolul asta merge direct la suflet.

    P.S:tabloul din incipit mi-a amintit cumva de copilarie.

    RăspundețiȘtergere
  3. In sfarsit un articol si pentru mine! Si as putea sa jur ca sunt in asentimentul lui Matei: preferam sa fiu prost rau, ultimul daca se putea! Eu mai sper... dar pe zi ce trece lumea asta ma scarbeste din ce in ce mai mult. Stiu ca este trist, dar asta se intampla. Toti acei oameni mari mentionati s-ar rasuci in mormant sa afle ca cei din ziua de azi au tot soiul de idoli, care mai de care mai impopotonat si mai stupid, dar nici o figura iluminata in adevaratul sens al cuvantului. Ganditorii zilelor noastre sunt considerati nebuni simpatici, buni de dat sfaturi si cam atat. Sa zicem insa ca mai sunt si altii. Poate cumva vom reusi sa mai schimbam ceva...

    RăspundețiȘtergere
  4. am obiceiul asta prost sa spun foarte frumos si nimic altceva. De ce? Pentru ca unele postari ma impresioneaza ca asta:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte tare. Cred ca exista multi Matei "out there" :)

    RăspundețiȘtergere