sâmbătă, 15 septembrie 2012

Misterul (VI)

I-am luat mâna într-a mea şi i-am zis :
- Aş vrea să-mi explici ce s-a întâmplat atunci , arătându-i data de pe fotografie.
A oftat iar apoi a început:
- Cum ţi-am zis , venise tatăl tau sub pretextul că este de acord să rămâi cu noi. Venise împreună cu , Chloe. Poza asta este făcută de ziua ta , aici , în această încăpere, spuse , cu privirea pe poză.
M-am uitat şi eu la poză , apoi în jur. Semăna , numai că acum locul pare mai modest.
- După ce te-a luat tatăl tău cu el , continuă ea , am simţit cum cerul cade pe mine. Când te-a luat , parcă luase cu el şi o bucată din inima mea . Ştii , eu şi cu Richard te-am iubit ca pe copilul nostru. Şi încă te iubim , chiar dacă Richard numai este printre noi. Mereu vei fi fetiţa lui.
Simţeam cum o lacrimă cobora încet spre bărbia mea.Vroiam să plâng , să plâng din nou. Numai vroiam să ţin atât în mine ! Dar , nu vroiam să o întristez pe Gloria.
-Şi asta e tot . De atunci , te-am tot căutat , dar mereu am fost împiedicaţi de ceva sau de . . . cineva, spuse ea , pe un ton impunător. Apoi , mi-am lăsat uşor capul să pice în poala ei.
- Ştii cumva care este acel cineva ? Ce întrebare stupidă ! am exclamat eu. Dacă eu ştiu cine este , sigur ştii şi tu.
M-am ridicat să-mi sterg lacrimile care curgeau şiroaie pe faţa mea. Se pare că dorinţa de a plânge era prea mare. Gloria se uită la faţa mea. Se putea citi furia şi dispreţul pe care le aveam în ochi. Şi cred că îşi dăduse seama la cine mă gândeam . . . 

- Ăăă, vrei să-ţi fac un ceai, să te mai încălzeşti ? a întrebat ea.
- Mda , cred că ar fi bun un ceai cald, i-am răspuns eu , cu un zâmbet pe faţă.

M-am ridicat , în timp ce ea se duse spre bucătărie.
Am profitat de moment şi mi-am băgat nasul peste tot -poze, cărţi, albume cu fotografii-.
Am văzut o poză cu ea şi cu Richard -un om peste care se văd anii ce au trecut cu timpul,plăpând şi zâmbăreţ în mai toate pozele, cel puţin aşa am observat eu din ce am văzut-.

După ceva timp, am simţit cum că cineva mă privea insistent. Defapt , mă examina.
- Poţi să-mi spui mai multe despre Richard ? i-am zis eu , întorcându-mă cu faţa la ea . Dacă nu te deranjează , am mai adăugat eu.
A lăsat tava cu biscuiţii şi ceaiul pe masă , apoi se aşeză lângă mine.
-Era un bărbat sensibil , cu simţul umorului, care te făcea să te simţi bine mereu. Întotdeauna avea grijă ca eu să fiu fericită şi să-mi fie bine alături de el. Ceea ce nu ştia era că mereu l-am iubit pentru cine era el , nu pentru banii şi alte lucruri materiale pe care mi le aducea.
- Cred că era un om extraordinar ! am exclamat eu , dar cred că mai rău înrăutăţisem lucrurile, apoi sorbind din ceaşca mea cu ceai perfect ♥.
- Aşa şi era. Până ce o boală gravă la plămâni l-a răpus. Ei bine , după ce tu nu ai mai fost prezentă în vieţile noastre, amândoi am suferit extrem de mult ! Nu am avut niciodată copii, aşa că tu erai şi eşti unică. Erai alinarea noastră mereu când eram cu moralul la pământ.După un timp de la 'dispariţia' ta, Richard a început să consume alcool şi ţigări. Asta l-a dus la o boală de plămâni care în final , a dus la moarte.
- Oh , Doamne ! Îmi pare nespus de rău ! Nu trebuia să-ţi cer să-mi povesteşti aşa ceva ! i-am spus eu , întizându-mă după cutiuţa cu şerveţele de pe măsuţa de lângă canapea.
I-am întins un şerveţel şi am îmbrăţişat-o,apoi i-am şoptit la ureche :
- Scuze ! 
M-a strâns şi mai tare şi a zis :
- Nu-i nimic , draga mea !

Îmbrăţişarea ei m-a făcut să mă simt mai bine. M-a făcut , pentru un moment , să uit de cele întâmplate acasă , să uit de tot şi să mă gândesc doar că totul are o rezolvare.

Un comentariu: