marți, 17 iulie 2012

Memoriile inimii VI

  * Poveste scrisă de Anonim
 

   Leyla aştepta ca tânărul să plece ca mai apoi să coboare din acel copac unde stătuse toată ziua. Nici că-i mai păsa că îi este foame sau frig... Îl văzuse toată ziua pe acel tânăr... Se uită la cerul înstelat şi ridică capul de păpuşă la nivelul ochilor.
- M...mâ...mâine...p...promit că o s....să mă... î...întâlnesc c...cu el... P..p...promit.
Şi cu un zâmbet larg pupă capul de păpuşă şi mai privi încă o dată stelele.

   În mica cocioabă adulţii deja dormeau. Pe o bucată de lemn ce ţinea locul unei farfurii era o bucată de peşte fript şi un fruct. Era atât de fericită. Nu-şi dorea mai mult. Mâncă pe nerăsuflate şi se întinse pe patul de frunze. Deşi vântul bătea, fetiţei nu îi mai era frig. Se încălzea doar gândindu-se la acel tânăr... Acum parcă i se părea şi mai minunat. Îşi promisese ca în ziua următoare să intre în vorbă cu el... Îşi promisese...
Se mai uită încă o dată la capul de păpuşă, zâmbi... şi îl strânse la piept. Era fericită. Adormea fericită...

   Tânărul ajunsese la hotel. Nu avea poftă de mâncare... voia doar ceva de băut. Ceva tare... poate un whisky... Intră în barul hotelului şi întrebă dacă se servea whisky.
- O sticlă vă rog, spuse el...
Luă sticla şi merse în camera lui. Luă un pahar şi se îndreptă spre terasă.
Se aşez pe un scaun şi îşi turnă jumătate de pahar pentru început. Tăria alcoolului parcă îl făcea să mai uite că o copilă săracă şi murdară îl adusese în starea de a nu se mai putea gândi la altceva decât la ea... Doar o copilă. O copilă dintr-o lume paralelă cu al lui. O lume săracă... Îşi mai turnă un pahar. Privi cerul înstelat. Valurile mării se spărgeau de ţărm... Şi pescăruşii dormeau acum... Lumina unei geamanduri se putea observa în larg. Îşi aprinse o ţigară de foi. Toate astea îl făceau să mai uite de fetiţă... Îşi mai turnă un pahar.
Încet, încet uita de fetiţă... Îşi aducea aminte de dragostea lui de la grădiniţă. O copilă de vreo 5 ani cu aparat dentar... Îşi adusese aminte de pădurea pe care o cutreiera atunci când era copil. Îşi aminti şi de acel copac cu o scorbură uriaşă în el... Al şaptelea copac de la şosea. Doar el ştia de scorbura din el şi de aceea mereu câştiga la "de-a v-aţi ascunselea" până într-o zi când s-a decis să-i spună şi fetei cu aparat dentar pe care o plăcea. Îi spusese că în fiecare zi o să-i lase ceva frumos acolo... Într-o dimineaţă  îi lăsă fetei o bomboană. A doua zi bomboana nu mai era acolo şi îşi dădu seama că fata trecuse pe acolo. Era atât de fericit. Împărţeau un secret. Era atât de îndrăgostit de ea... Până într-o zi când îi lăsă fetei un desen cu doi copii care se ţineau de mână. Nu ştia să scrie, ştia doar să deseneze... Poate dacă ar fi ştiut să scrie era mai bine... sau poate dacă îi zicea chiar el că o place... Găsise desenul rupt. Atunci când se întâlni cu fata pe stradă aceasta se strâmbă la el, în semn că nu o mai interesa.
   Şi acum... când se gândea la fata cu aparat dentar parcă nu mai era aşa frumoasă. Era chiar urâtă...
Nu ştia exact de ce-i venise în minte întâmplarea asta...
Îşi mai turnă un pahar mare şi îl bău pe tot dintr-o înghiţitură. Se cutremură... Era tare. Mai privi încă o dată cerul înstelat şi îşi spuse:
- Copilă, tot o să te întâlnesc... O să te găsesc şi o să te scap de acolo... Îţi promit.
Îşi stinse ţigara şi se aşeză în pat...

4 comentarii:

  1. Superba,printre cele mai bune povesti de pe acest site! Astept cu nerabdare continuarea!

    RăspundețiȘtergere
  2. De acord cu Soll! E superba povestea!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vă mulţumesc foarte mult pentru că aveţi răbdare să-mi citiţi povestea.
    Nu numai povestea mea e frumoasă, toate sunt frumoase...

    RăspundețiȘtergere